Author: CCN
•10/26/2010 12:25:00 a.m.
Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 119 / A / 1992
=================================

INVITATIE

Editia octombrie 2010 a
MARSULUI BICICLISTILOR CLUJENI

JOI, 28 octombrie 2010, se va desfasura la Cluj-Napoca o noua editie a Marsului Biciclistilor Clujeni (a 38-a din seria "critical mass" inceputa ca serie lunara in toamna anului 2007 in continuarea celei anuale incepute de CCN in 1998).

Sunt bineveniti toti clujenii care au bicicleta... sau isi pot imprumuta una din proiectul "I Love Velo" de langa Sala Sporturilor. Intalnirea participantilor va fi, ca de obicei, in parcul I.L.Caragiale (skate parc, langa Palatul Telefoanelor, cu acces din str. Baritiu), incepand cu ora 17:15. Startul efectiv al marsului va fi la ora 17:45.

Actiunea are rolul principal de a transmite autoritatilor, publicului si presei un semnal in directia mobilitatii urbane durabile, care nu poate fi conceputa intr-un oras modern fara o puternica promovare a utilizarii bicicletei ca mijloc cotidian de transport (alaturi de transportul in comun si mersul pe jos), ca altrenativa la deplasarea automobilistica. Dincolo de acest scop militant este desigur si o ocazie de intalnire, cunoastere si pedalare in comun a biciclistilor clujeni.

Pentru mai multa vizibilitate a mesajelor, participantii vor fi inzestrati cu pancarte fixate pe biciclete,continand texte reflectand avantajele bicicletei ( precum: "Bicicleta nu polueaza !", "Bicicleta nu face zgomot !", "Bicicleta ocupa loc putin !". "Bicicleta e rapida in oras !", " Bicicleta = vehicul ecologic", "Bicicleta nu schimba clima!", " Bicicleta combate sedentarismul!", " Bicicleta = libertate !") si indemnuri pentru public (precum : "Cu bicicleta la servici !", "Cu bicicleta la scoala !", " Biciclisti, veniti cu noi !", " Bicicleta = o masina mai putin !").

Majoritatea pancartelor purtate se axeaza insa pe nevoile si revendicarile biciclistilor: "Parcari pentru biciclete !", "Drepturi pentru biciclisti !", "Piste pentru biciclete !", "Biciclete in loc de masini !"), "Siguranta pt biciclisti !", "Prea mult furt de biciclete !", "Si biciclistii au drepturi !", "Respectati biciclistii !", "Jos interdictiile pt biciclete !", "Infrastructuri pt biciclete !", "Nu pistelor de bicicleta pe trotuare !", "Nu pistelor inguste si discontinue !", "Masinile sufoca orasul, bicicletele nu !" si nu in ultimul rand, un mesaj specific adresat Primariei clujene: "Suntem satui de promisiuni si amanari!"

Traseul propus este (sub rezerva aprobarii lui de catre autoritati): Parcul I.L.Caragiale - str.C.Daicoviciu - str.E.Isac - str.P.Maior - p-ta L.Blaga - str.Napoca - bd.Eroilor - p-ta A.Iancu - Cl.Dorobantilor - str.Petofi Sandor -bd.21 Decembrie 1989 - str.Memorandumului- Calea Motilor - str.G.Cosbuc - str.C.I.Hossu - str. G.Baritiu - Parcul I.L.Caragiale

Detalii despre actiunea de joi si despre editiile precedente ale marsului biciclistilor clujeni pot fi gasite si pe site-ul www.reactieinlant.ro , pe www.ccn.ro si pe site-ul aferent listei publice de discutii clujbike@yahoogroups.com.

Demersurile se inscriu si in campania “Velorutia Romana” derulata la Cluj de CCN ca partener local al Asociatiei “Bate Saua” Bucuresti, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR) si cu sprijinul GEF-SGP.

GÉZA GRÖLLER
coordonator actiune – tel. 0740-995597

RADU MITITEAN
director executiv – tel. 0744-576836
, , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•10/20/2010 01:06:00 a.m.
Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RAF: 48 / PJ / 1992
====================================

I N V I T A T I E
la proiectia foto
"BIKE ROMANIA TOUR 2010 - PE BICICLETA PRIN VESTUL CARPATILOR MERIDIONALI"

Clubul de Cicloturism "NAPOCA" (CCN) invita publicul clujean JOI 21 octombrie 2010, de la ora 20:00, la biblioteca "Heltai" (str. Clinicilor nr.18) la o PROIECTIE DE IMAGINI pe tema expeditiei cicloturistice montane "Bike Romania Tour 2010" care a avut loc in vestul Carpatilor Meridionali. Intrarea este libera.

Va fi o ilustrare fotografica a unei ture de mountain biking prin Muntii Tarcu, Muntele Mic, Cernei si Mehedinti, in care cei 22 de participanti au pedalat peste 500 km de drumuri forestiere, pastorale si de caruta pe vaile si culmile Meridionalilor, cu urcus total de peste 8000 m diferenta de nivel. Actiunea a fost organizata in august 2010 de Clubul de Cicloturism NAPOCA (CCN) in cadrul programului "Bike Romania" de explorare, testare si documentare cicloturistica a Carpatilor romanesti, derulat cu incepere din anul 1999 in colaborare cu alte cluburi din tara si din strainatate, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR).

Tura a inclus vizitarea a numeroase obiective turistice, cum sunt Parcul National Domogled-Valea Cernei, Cheile Corcoaiei, Ciucevele Cernei, lacurile de acumulare Iovanu, Prisaca, Valea Mare, Maru si Rusca, statiunile turistice Poiana Marului, Muntele Mic si Baile Herculane, pitorestile catune montane Cracu Teiului, Poiana Lunga si Dobraia, numeroase izbucuri, cleanturi si abrupturi stancoase, cascade, pesteri, o duzina de chei, vechi mori de apa, ruine de fortificatii si biserici monument istoric. De asemenea, proiectia va reflecta si problemele din domeniul protectiei mediului si dezvoltarii durabile cu care se confrunta zonele strabatute.

Proiectia se inscrie si in campania “Velorutia Romana” derulata la Cluj-Napoca de CCN ca partener local al Asociatiei “Bate Saua” Bucuresti, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR) si cu sprijinul GEF-SGP, vizand promovarea utilizarii bicicletei ca mijloc de transport cu rol utilitar si recreativ.

* * *

La finalul proiectiei, cei interesati au oportunitatea de a se inscrie ca membri aderenti in Clubul de Cicloturism "Napoca" - o asociatie turistica, sportiva, civica si ecologista clujeana care militeaza de peste 18 ani pentru un om sanatos intr-un mediu sanatos, rezultand o dezvoltare durabila a societatii.

Va asteptam!

Radu Mititean
director executiv CCN
, , , , , , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•10/17/2010 04:16:00 p.m.
Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RAF: 48 / PJ / 1992
====================================

ACTIUNI DE PROMOVARE A UTILIZARII BICICLETEI
IN RANDUL COPIILOR INSTITUTIONALIZATI

Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) a derulat, in parteneriat cu Complexul de Servicii destinat Protectiei Copilului nr. 1 din subordinea DGASPC Cluj, in data de sambata 16 octombrie 2010, o serie de actiuni de promovare a utilizarii bicicletei ca mijloc de mobilitate urbana in radul copiilor institutionalizati, incluzand prezentari cu imagini, o instruire practica, donarea unor biciclete si organizarea unei plimbari ghidate cu bicicleta prin oras.

Manifestarile au debutat la ora 10:00 cu o prezentare cu imagini in fata mai multor zeci de copii de toate varstele de la Complexul din Cluj-Napoca, str. Eremia Grigorescu nr. 37 (fostul Centru "Prichindel"). Pe parcursul unei ore interesante, directorul CCN Radu Mititean a ilustrat fotografic tipurile de biciclete si domenii de folosire, avantajele utilizarii bicicletei ca mijloc de transport cu rol utilitar si recreativ, probleme si solutii, cu evidentierea celor care se regasesc concret si in Cluj-Napoca la ora actuala sau sunt in pregatire.

Actiunile au intrat apoi in etapa in aer liber. In curtea Complexului s-a facut distribuirea catre copiii participanti de materiale informative, cum ar fi un extras din Codul Rutier cuprinzand regulile de circulatie cu bicicleta pe drumurile publice si o sinteza a avantajelor folosirii bicicletei, dupa care a urmat ca punct culminant predarea oficiala a opt biciclete, procurate, reparate si oferite ca donatie de Vlad Sancraian, unul dintre inimosii tineri membri ai CCN.

Pentru ca bicicletele donate sa fie cat mai utile copiilor, sub toate aspectele, au urmat si prezentari verbale si demonstratii si exercitii practice legate de utilizarea bicicletei, cum ar fi alegerea bicicletei de dimensiuni potrivite, reglarea inaltimii seii, verificarea franelor, umflarea rotilor, repararea penelor de cauciuc, dar si idei, norme legale importante si reguli nescrise utile in circulatia in siguranta prin traficul urban.

"Lectori" au fost membrii si simpatizantii CCN participanti, iar "material didactic" cele 8 biciclete donate, dar si cele care existau deja in patrimoniul Complexului, acestea avand astfel parte in mod gratuit de o verificare si de mici lucrari de reparatii si intretinere, facute in prezenta si cu ajutorul copiilor, astfel incat ei sa poata fi capabili pe viitor sa se implice in mentenanta bicicletelor, element esential si pentru un impact durabil al actiunilor, dar si pentru dezvoltarea responsabilitatii si abilitatilor practice si sociale ale acestor copii.

Faza finala a actiunii a constat intr-o deplasare comuna pe biciclete prin oras, la inceputul dupa-amiezii. Grupul de copii, insotit de personal al Complexului si de reprezentantii CCN, a pedalat pe traseul str. E.Grigorescu - str. G.Enescu - p-ta 14 iulie - str. Bartok Bela - str.Lacului si au trecut pasarela peste Somes, plimbandu-se apoi pe pista de biciclete de pe malul Somesului si din Parcul Rozelor, revenind in final la Complex tot pe traseul mentionat, cu satisfactia unei iesiri reusite ce i-a incantat mult pe copii.

La incheierea actiunii, initiatorul si artizanul donatiei de biciclete, Vlad Sancraian, a declarat: "Ma bucur ca am reusit sa `punem pe roti` aceste biciclete si in felul acesta sa le facem o bucurie copiilor. In ciuda vremii mai urate de afara, zambetele si entuziasmul lor au facut ziua frumoasa si plina de emotie. Toate acestea nu ar fi fost posibile fara bunavointa celor care au donat bicicletele pentru reconditionare: Mihaela si Mihai Constatinescu, Claudia Pilca, Marcel Giurgea, Constantin Gozman si Ciprian Stoica. De asemenea vreau sa le multumesc colegilor de la Clubul de Cicloturism "Napoca" si Clubul Alpin Roman - Sectia Universitara Cluj, care m-au ajutat cu transportul si cu unele componente necesare."

"Reusita acestei actiuni este o mare satisfactie pentru noi si ne bucuram ca am gasit atata deschidere din partea conducerii si personalului Complexului de Servicii destinat Protectiei Copilului", a spus o alta membra CCN participanta la actiune, Voichita Bodea, iar vicepresedintele CCN Luciana Pavel, care a venit purtandu-si pe bicicleta si fiica de doi ani, si-a exprimat aprecierea fata de modul pozitiv cum a evoluat abordarea copiilor institutionalizati si speranta ca aceasta colaborare de succes va continua si pe viitor.

Actiunile se inscriu si in campania “Velorutia Romana” derulata la Cluj-Napoca de CCN ca partener local al Asociatiei “Bate Saua” Bucuresti, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR) si cu sprijinul GEF-SGP, vizand promovarea utilizarii bicicletei ca mijloc de transport cu rol utilitar si recreativ, in aceasta perioada avand loc, printre altele, numaratori de trafic biciclistic, studii prin aplicarea de chestionare la biciclisti, elevi, studenti si comercianti, dar si pregatirea de noi proiectii foto si marsuri ale biciclistilor clujeni.

Cluj-Napoca, 17.10.2010

DIRECTOR EXECUTIV,
Radu Mititean
, , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•10/15/2010 04:11:00 a.m.
Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 119 / A / 1992
====================================

APEL LA VOLUNTARIAT
pentru realizarea de
NUMARATORI DE TRAFIC BICICLISTIC IN CLUJ-NAPOCA

1. INTRODUCERE

Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) va efectua in cadrul campaniei VELORUTIA ROMANA la Cluj, printre altele, un studiu de trafic biciclistic in Cluj-Napoca, in toamna anului 2010. Acest studiu va fi o repetare a celui din 2004, permitand analiza evolutiilor si tendintelor, si de asemenea va avea valoare de model, urmand sa poata fi aplicat, cu ajustarile necesare, si in alte localitati si de asemenea treptat extins si repetat mai des, pentru a asigura o monitorizare adecvata a situatiei si evolutiei utilizarii bicicletei ca mijloc de transport urban. Rezultatele vor permite elaborarea unor planuri adecvate de promovare a biciclismului urban si argumentarea credibila a necesitatii si fezabilitatii unor asemenea planuri.

Studiul se bazeaza pe o metodologie proprie, elaborata de CCN, descrisa intr-un document separat ("Metodologia studiilor de trafic biciclistic"). Studiile de trafic se pot face in felurite moduri si la diverse nivele cantitative si calitative. Cel de fata se va axa pe numararea biciclistilor ce trec pe anumite strazi sau piste ("sectiuni") din diverse zone ale orasului ("clase" de localizare - cental, pericentral, cartier mare etc.) si de diverse latimi ("tipuri" de strazi - mari, mici, medii etc.), de adecvare (strazi cu regim clasic, strazi cu limitare de viteza - Zona 30 sau Zona Rezidentiala), pe anumite durate ("durate" de timp ex. standard - 15 minute, sau extins - 30 minute) in anumite intervale orare ("intervale" - de exemplu de la ora 07:45 la ora 08:00) din anumite zile ale saptamanii ("zile" - ex. zile de "lucru central" in saptamana - Ma,Mi,J; zile nelucratoare ex. "weekend initial" - S; "weekend final"- D).

Se vor face numaratori de complexitati diferite (ex. "sumare" - numai numarul de biciclisti ce trec; sau "detaliate" - numar de biciclisti defalcat pe sexe, varsta, tip de bicicleta folosit) si la interpretare se va tine cont si de conditiile meteo, intensitatea traficului motorizat si de alti factori ce influenteaza traficul biciclistic, astfel ca in final rezultatele obtinute pe aceste esantioane sa poata fi extrapolate cu o marja de eroare acceptabila din punct de vedere statistic asupra circulatiei biciclistice pe ansamblul municipiului Cluj-Napoca, indicand numarul mediu de persoane care utilizeaza regulat bicicleta, directiile si intensitatile fluxurilor de biciclisti si variatiile lor in functie de ora, zi din saptamana si situatie meteo. Suplimentar vor rezulta date privind structura parcului de biciclete aflate in uz in Cluj-Napoca (ce tipuri se folosesc) si privind structura pe sexe si grupe de varsta a comunitatii biciclistilor activi clujeni.

Numaratorile de trafic biciclistic vor fi coroborate cu alte procedee de cercetare ce vor fi utilizate in paralel in cadrul proiectului VELORUTIA ROMANA, cum sunt chestionarele pentru elevi si studenti pe tema utilizarii bicicletei, chestionarele pentru firme, anchetele prin intervievarea unor biciclisti etc. , astfel ca prin coroborarea datelor obtinute prin diversele instrumente de cercetare va rezulta o imagine relativ detaliata si fidela asupra situatiei bicicletei in Cluj-Napoca.

Prezentul studiu de trafic biciclistic de tip numaratoare de trafic va oferi informatii multiple si este ieftin, nu necesita esantionari complicate, nu necesita personal specializat si masuri organizatorice deosebite. Numaratorile sumare nu necesita nici o calitate sau organizare specifica, ci doar ca cineva sa stea 15 minute intr-un punct si sa tina minte locul, intervalul orar si numarul de biciclisti vazuti. Numaratorile detaliate necesita atentie si constiinciozitate, spirit de observatie si un nivel minim de cunoastere a tipurilor de biciclete (diferentierea de la distanta intre MTB - city bike - trekking - cursiera - etc.) si implica notarea imediata in fisa de numaratoare tipizata a tuturor informatiilor pe masura inregistrarii lor vizuale de catre operator sau ajutorul acestuia, sau fotografiere digitala a fiecarui biciclist sau grup de biciclisti care trec prin sectiune in intervalul respectiv si analiza ulterioara a materialului foto pentru a extrage informatiile si a completa fisa.

2. METODOLOGIE

Metodologia pentru numaratorile de trafic biciclistic in Cluj-Napoca este:
1. Elaborarea metodologiei generale, formularisticii si planului de actiune;
2. Numaratorile detaliate: Se fac in sectiunile de rang I prevazute in ANEXA II, in intervalele extinse prevazute in ANEXA III, in zile de Ma sau Mi sau J, precum si S si D, deci in minim 3 zile diferite pentru fiecare sectiune si interval, si suplimentar si vineri (dar numai in intervalele de dupa-amiaza).
2.1 Alegere si pregatire operatori: Se aleg operatorii care vor efectua numaratorile detaliate, se listeaza si li se inmaneaza fisele de numaratoare si se stabileste cine la ce sectiuni si pentru ce intevale face numaratorile;
2.2 Efectuarea numaratorilor detaliate, toate in acelasi termen de maxim 10 zile de la declansarea actiunii, evitand zilele cu vreme proasta (ploaie) - daca a fost vremea rea dimineata sau cea mai mare parte din zi.
2.3 Colectarea fiselor si introducerea pe calculator a numarului total de biciclisti inregistrat pe fiecare sectiune pe fiecare interval de timp.
2.4 Analiza rezultatelor nivelelor de trafic biciclistic rezultate: Pe baza lor se stabileste profilul temporal tipic al traficului biciclistic clujean si se identifica orele "de varf" de trafic biciclistic, de nivel intermediar si de trafic redus / absent, si se decide daca numaratorile sumare pentru fiecare sectiune se vor face pe toate intervalele standard din ANEXA IV sau numai pe unele din acele intervale sau pentru mai multe intervale.
3. Numaratorile sumare: Se fac in sectiunile de rang II prevazute in ANEXA II, in intervalele standard din ANEXA IV (toate, sau numai unele, in functie de rezultatul analizei din etapa 2.4), in cate o zi lucratoare din mijlocul saptamanii (Ma sau Mi sau J), precum si in cate o zi nelucratoare (S sau D), deci in minim 2 zile diferite pentru fiecare sectiune si interval, si suplimentar si vineri (dar numai in intervalele de dupa-amiaza).
3.1 Alegere si pregatire operatori: Din randul membrilor activi sau aderenti CCN, dar se poate apela si la voluntari din alte ONG sau alte persoane (rude, prieteni, colegi ai membrilor CCN, daca sunt considerati suficient de seriosi). Scurta instruire, inmanarea fiselor si stabilirea sectiunilor si intevalelor orare ce le revin si a termenului maxim, prin contact direct sau prin e-mail sau prin sitre-ul www.reactieinlant.ro si blogul CCN;
3.2 Efectuarea numaratorilor sumare, toate in acelasi termen de maxim 10 zile de la declansarea actiunii de numaratori sumare, evitand pe cat posibil zilele cu ploaie multa.
4. Numaratori sumare de control, alese aleator sau in caz de suspiciuni privind acuratetea unor numaratori, care vor fi facute de alta persoana, dar in conditii similare (aceeasi sectiune si interval si conditii meteo si tip de zi);
5. Verificarea daca exista suficiente numaratori pentru a acoperi toate sectiunile in toate intervalele si tipurile de zile si de conditii meteo si declansarea unei actiuni suplimentere de numaratori sumare pentru sectiunile / intervalele / conditiile acoperite necorespunzator; Unde numaratorile sumare au inregistrat sub 3 biciclisti, se va repeta numaratoarea pe un inteval extins (30 min);
6. Introducerea pe calculator a toturor datelor rezultate din numaratorile detaliate si sumare;
7. Analiza datelor, validare, concluzii
8. Publicarea rezultatelor, follow-up;

Observatii:
1. La sectiunile cu acelasi numar de ordine (ex. CJ15A, CJ15B, CJ15C, CJ15D) numaratorile de trafic se pot face concomitent, de catre aceesi persoana sau echipa de persoane cu rol de operator. De regula este vorba de cele doua sensuri ale aceleiasi strazi; Mai rar este vorba de strazi diferite care se intersecteaza si un operator stand la intersectie poate numara biciclistii ce trec prin ambele sectiuni.
2. Numaratorile detaliate se fac in sectiunile de rangul I, pentru o zi din mijlocul saptamanii (Ma, Mi sau J) si pentru S si pentru D, optional si pentru L dupa-amiaza si V dupa-amiaza.
3. Explicatie prescurtari din capul de tabel al ANEXEI II: Nr = numar curent; Rng= rang; Cod sct = cod sectiune;
4. La baza metodologiei pentru prezentul plan de numaratori de trafic biciclistic in Cluj-Napoca, alaturi de legitatile generale cunoscute privind ciclismul urban si de ipotezele general-valabile pentru ciclismul urban in orasele mari din Romania, s-au prezumat si o serie de situatii specifice municipiului Cluj-Napoca, identificate empiric si prezumptiv, enumerate in ANEXA I.

3. ALTE PREVEDERI

Rezultatele numaratorilor se consemneaza in fisele-tip pentru numaratori detaliate (ANEXA V) respectiv sumare (ANEXA VI).

Modul de completare a fiselor-tip de numaratoare este prevazut in ANEXA VII (pentru cele detaliate) respectiv ANEXA VIII (pentru cele sumare).

La baza prezentei metodologii au stat alaturi de ipotezele si legitatile general-valabile pentru orase de tipul Clujului si o serie de ipoteze specifice, prezentate in ANEXA I.

Prezenta metodologie specifica pentru numaratorile de trafic biciclistic a fost elaborata de directorul executiv CCN Radu Mititean pe baza experientei proprii, a literaturii de profil americane si germane si a consultantei unor organizatii din USA si din cadrul Federatiei Europene a Biciclistilor (ECF). Ea se bazeaza pe si se completeaza cu "Metodologia studiilor de trafic biciclistic" elaborata tot de CCN.

ANEXE:

ANEXA I:
Ipoteze privind utilizarea bicicletei, specifice pentru Cluj-Napoca
ANEXA II:
Sectiuni de numaratoare de trafic biciclistic in Cluj-Napoca
ANEXA III:
Intervale extinse (pentru numaratoare detaliata de trafic biciclistic)
ANEXA IV:
Intervale standard (pentru numaratoare sumara de trafic biciclistic)
ANEXA V:
formular "Fisa de numaratoare detaliata de trafic biciclistic"
ANEXA VI:
formular "Fisa de numaratoare sumara de trafic biciclistic"
ANEXA VII:
Instructiuni de completare a "Fisei de numaratoare detaliata de trafic biciclistic"
ANEXA VIII:
Instructiuni de completare a "Fisei de numaratoare sumara de trafic biciclistic"

ANEXELE sus-mentionate sunt grupate in trei documente .pdf ce pot fi descarcate si de pe site-ul CCN aici:
http://www.ccn.ro/docs/VELORUTIAROMANA2010_Numaratori_trafic_biciclistic_1.pdf
http://www.ccn.ro/docs/VELORUTIAROMANA2010_FISA_Numaratoare_BICI_SUMAR_1.pdf
http://www.ccn.ro/docs/VELORUTIAROMANA2010_FISA_Numaratoare_BICI_DETALIAT_1.pdf

Studiul se inscrie si in campania “Velorutia Romana” derulata la Cluj-Napoca de CCN ca partener local al Asociatiei “Bate Saua” Bucuresti, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR) si cu sprijinul GEF-SGP, vizand promovarea utilizarii bicicletei ca mijloc de transport cu rol utilitar si recreativ.

DIRECTOR EXECUTIV,
Radu Mititean
, , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•10/06/2010 02:03:00 a.m.
Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 119 / A / 1992
====================================

I N V I T A T I E
la proiectia foto
" STRABATAND MUNTII ALATURI DE CCN "

Clubul de Cicloturism "NAPOCA" (CCN) invita publicul clujean JOI, 7 octombrie 2010, de la ora 20:00, la Biblioteca "Heltai Gaspar" (Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 18, sala 2) la o PROIECTIE DE IMAGINI pe teme de cicloturism, mountain biking, alpinism, schi si trekking, cu titlul "STRABATAND MUNTII ALATURI DE CCN". Intrarea este libera.

Va fi o ilustrare fotografica a activitatilor de teren desfasurate in zone montane din Romania si din strainatate de catre Clubul de Cicloturism "Napoca" in domeniul turismului activ nemotorizat si sportului montan. Selectia de fotografii este o carte de vizita in imagini a componentei "outdoor" a activitatii CCN si totodata o invitatie adresata tinerilor clujeni de a ni se alatura. Fotografiile sunt realizate de diversi membri CCN in ture, tabere, excursii si expeditii desfasurate in ultimul deceniu.

Fotoproiectia va fi precedata de o scurta prezentare Power-Point a Clubului de Cicloturism "Napoca" si realizarilor lui pe linie de turism si sport montan, iar la final se vor face si noi inscrieri de membri in club si planuri de actiuni viitoare si se vor distribui chestionare pe teme biciclistice si formulare de numaratori de trafic biciclistic.

Proiectia se inscrie si in campania “Velorutia Romana” derulata la Cluj-Napoca de CCN ca partener local al Asociatiei “Bate Saua” Bucuresti, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR) si cu sprijinul GEF-SGP, vizand promovarea utilizarii bicicletei ca mijloc de transport cu rol utilitar si recreativ.

Va asteptam!

Radu Mititean
director executiv CCN
Author: CCN
•10/03/2010 11:22:00 p.m.
Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)

ASOCIATIA PENTRU PERFORMANTA SI CULTURA (APC)

I N V I T A T I E
la
MARSUL BICICLISTILOR pe TRASEU STUDENTESC

ASOCIATIA PENTRU PERFORMANTA SI CULTURA (APC) in parteneriat cu CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN) invita studentii de ieri, de azi si de maine ai universitatilor clujene la o promenada pe biciclete prin oras, MIERCURI 6 octombrie 2010 de la ora 17:00, pe un traseu cu specific studentesc, cu plecare din Piata Muzeului.

Actiunea este deschisa nu doar studentilor, masteranzilor si doctoranzilor, ci si absolventilor, liceenilor si altor tineri din Cluj-Napoca. Face parte din proiectul APC "Clujul are farmec", aflat la a doua editie (desfasurata sub genericul "Studentie, te iubesc!", si care include si alte evenimente socio-culturale), precum si din campania CCN "Velorutia Romana" la Cluj.

Participantii vor avea ocazia sa afle de la reprezentantii CCN mici "secrete" legate de circulatia cu bicicleta in general si de deplasarea pe doua roti in Cluj-Napoca in particular, incluzand: avantejele utilizarii bicicletei; trasee recomandate de legatura intre principalele obiective clujene de interes studentesc (campusuri, facultati, biblioteci, institutii culturale si baze sportive); reguli de circulatie pentru biciclete; unde poti sa cumpara, inchiria, repara bicicleta sau gasi piese si accesorii; organizatii biciclistice clujene; sfaturi pentru evitarea incidentelor; evenimente biciclistice periodice; alte informatii utile.

Traseul marsului biciclistic este: Piata Muzeului – str. Emil Isac – str. Petru Maior – p-ta Lucian Blaga - str. Republicii - str. Avram Iancu - str. Universitatii - str. Mihail Kogalniceanu - p-ta Unirii - bd. Eroilor - p-ta Avram Iancu – cl. Dorobantilor - str. Dambovitei – str. Molnar Piuariu - str. Fabricii de Zahar – bd. 21 Decembrie 1989 – p-ta Unirii - str. Cuza Voda – p-ta Mihai Viteazu - str. George Baritiu - Splaiul Independentei – pista de biciclete de pe malul Somesului - retur Splaiul Independentei – str.Uzinei Electrice – al. Stadionului - str. George Cosbuc – str. Iuliu Hossu – str. Emil Isac – p-ta Muzeului.

Vor fi opriri pentru prezentari si scurte explicatii legate, printre altele, de Biblioteca Centrala Universitara, Casa de Cultura a Studentilor, sediile UBB de pe str.M.Kogalniceanu, UMF de pe str. E.Isac, UTCN de pe str. G.Baritiu si UAD din p-ta Unirii, complexele universitare din zona str. Al.Vaida Voievod si din cartierul Marasti, Parcul Sportiv "Iuliu Hatieganu", Sala Sporturilor "Horia Demian", stadionul "Ion Moina" si Parcul Central "Simion Barnutiu"...

Participantii trebuie sa stie sa mearga cu bicicleta, sa respecte legislatia rutiera si indicatiile organizatorilor, participand pe propria raspundere. Ei vor veni cu propria bicicleta sau pot imprumuta gratuit una de la centrul "I Love Velo" de langa Sala Sporturilor, fiind facute rezervari pentru acest eveniment. La finalul marsului biciclistic, participantii vor avea parte de mici surprize placute pregatite de APC si CCN si se vor putea bucura in continuare de o serie de evenimente culturale in Piata Muzeului.

Proiectul "Studentie, te iubesc!" face parte din programul "Clujul are farmec" demarat de Asociatia pentru Performanta si Cultura (APC) in 2009, se desfasoara in parteneriat cu Primaria Municipiului Cluj-Napoca si realizeaza o platforma de comunicare pe tema identitatii orasului si contureaza imaginea afectiva a Clujului. Informatii suplimentare despre APC pot fi gasite la www.performanta-cultura.ro iar despre program la www.clujularefarmec.ro.

Marsul biciclistic se inscrie si in campania “Velorutia Romana” derulata la Cluj de Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) ca partener local al Asociatiei "Bate Saua" Bucuresti, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR) si cu sprijinul GEF-SGP, vizand promovarea utilizarii bicicletei ca mijloc de transport cu rol utilitar si recreativ. Detalii despre CCN sunt disponibile la www.ccn.ro in sectiunea "despre noi", despre campania Velorutia Romana la www.velorutia.ro si despre GEF-SGP la www.sgp-romania.ro

ADINA PASCA
presedinte - Asociatia pentru Performanta si Cultura
tel.0726-181341

RADU MITITEAN
director executiv - Clubul de Cicloturism Napoca
tel.0744-576836
, , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•10/01/2010 01:00:00 a.m.
Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 119 / A / 1992
====================================

I N V I T A T I E
la proiectia foto
"RWANDA - CU BICICLETA PRIN TARA CELOR 1000 DE COLINE"

Clubul de Cicloturism "NAPOCA" (CCN) invita publicul LUNI, 4 octombrie 2010, de la ora 19:30, la Biblioteca "Heltai Gaspar" (Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 18, la etaj, Sala Mare) la o PROIECTIE DE IMAGINI din inima Africii, sustinuta de Stefan Roman, pe tema " RWANDA - CU BICICLETA PRIN TARA CELOR 1000 DE COLINE ". Intrarea este libera.

Va fi o ilustrare fotografica a doua ture de cicloturism expeditionar desfasurate in ianuarie si respectiv septembrie 2010, ce au totalizat circa 1000 de km parcursi pe bicicleta in principal prin Rwanda, dar partial si prin vecinele ei Burundi si R.D.Congo. Rwanda este o mica tara muntoasa din Africa centrala si estica, pe valea superioara a Nilului, aproape de Ecuator, in zona Marelui Rift.

Traseul a inclus malurile lacurilor Kivu si Burera, Parcul National Virunga, munti de peste 3000 m altitudine ca Bisoke si Nyiragongo, dealuri si vai pitoresti. Imaginile reflecta frumusetea peisajului cultural si natural, zambetele oamenilor, dar si aspecte insolite, cum sunt bicicletele de lemn ale copiilor din zonele rurale.

Proiectia va fi sustinuta de protagonistul expeditiilor, Stefan Roman, unul dintre cei mai activi membri ai Clubului de Cicloturism "Napoca" pe linie de turism pe doua roti, avand un palmares impresionant de ture cicloturistice de lung parcurs pe diverse continente, despre care puteti gasi detalii pe site-ul www.stefanroman.com

In deschiderea proiectiei foto, Stefan Roman va face si o scurta prezentare a proiectului de asistenta internationala umanitara de urgenta in care lucreaza din martie 2009 in Africa centrala, cu baza la Baraka (un mic sat pe malul vestic al lacului Tanganyika, în extremul est al Republicii Democrate Congo) sub egida GTZ (Agentia Germana pentru Cooperare Tehnica).

Proiectia se inscrie si in campania “Velorutia Romana” derulata la Cluj-Napoca de CCN ca partener local al Asociatiei “Bate Saua” Bucuresti, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR) si cu sprijinul GEF-SGP, vizand promovarea utilizarii bicicletei ca mijloc de transport cu rol utilitar si recreativ.

Un afis color al proiectiei il gasiti la: http://www.stefanroman.com/main/actual/afisbikerwanda.jpg
iar informatii suplimentare despre CCN gasiti la: www.ccn.ro in sectiunea "despre noi"

Va asteptam!

Radu Mititean
director executiv CCN