CLUBUL DE CICLOTURISM
"NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133
ap.18
RO-400457 Cluj-Napoca
ROMANIA
tel.0744-576836 e-mail:office@ccn.ro
web: www.ccn.ro CIF:
5800675
RAF: 48 / PJ / 1992 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
====================================
22 MARTIE - INGRIJORARI
DE ZIUA MONDIALA A APEI
DOLIU SAU SARBATOARE ?
22
Martie este Ziua Mondiala a Apei (WWD) http://worldwaterday.org/ . In 2018 este
a 25-a editie a acestui eveniment marcat sub egida Organizatiei Natiunilor
Unite iar in aceste zile este in desfasurare in Brazilia al 8-lea Forum Mondial
al Apei. La nivel mondial, 22 martie este o zi de reflectie, de dezbateri, de
constientizare, de cautare a solutiilor la problemele tot mai grave actuale si
viitoare in domeniul apei.. Autoritatile din Romania insa vad de multe ori aspectul
festivist, si o considera o zi de sarbatoare, de raportat cati bani am mai
atras si cheltuit "pentru ape", desi inseamna de regula "pe
turnat betoane". De fapt ar trebui sa fie o zi de ingrijorari. Pentru ca,
atat pe plan mondial, cat si in Romania, apele - desi sunt considerate seva
vietii - sunt tratate de omenire cu neglijenta. Ba chiar cu iresponsabilitate criminala.
Se recunoaste ca avem deja o criza a apei nu doar in tarile cu clima arida, ci
si in majoritatea tarilor din zona temperata, inclusiv in Romania. O criza
cantitativa si calitativa. O criza ce vizeaza si apele subterane, dar si cele
de suprafata. O criza care ameninta si omul, nu doar prin degradarea
componentelor acvatice ale mediului, ci si direct, prin amenintarea la adresa
asigurarii apei necesare agriculturii, industriei si altor nevoi umane,
inclusiv apei potabile pentru populatie. E timpul ca toti oamenii sa se
trezeasca la realitate, in frunte cu autoritatile publice, si sa inteleaga ca
in stilul actual riscam sa simtim in viitorul apropiat marile probleme ale apei...
MAI MULTA NATURA SI MAI PUTIN BETON
Tema
din acest an pentru Ziua Mondiala a Apei este "Natura pentru apa".
Ideea fundamentala este constientizarea faptului ca avem probleme foarte grave
generate de distrugerea ecosistemelor naturale acvatice, care afecteaza nu doar
biodiversitatea, peisajul si clima, ci si in mod direct cantitatea si calitatea
apelor, periclitand grav inclusiv societatea umana. Solutiile tehniciste se
dovedesc nesustenabile si mentinatoare a unui cerc vicios, ele neputand rezolva
pe termen lung nici problemele omului legate de calitatea si cantitatea apei,
nici cele create de om in natura. De aceea se contureazaa ca esentiala reintoarcerea
la solutiile oferite de natura pentru a ne asigura noi, ca societate umana,
cantitatea si calitatea de apa de care avem nevoie, fara a ne mai axa atat de
mult pe betoane, lucrari hidrotehnice, abordari departate de natura... WWD2018
isi propune sa contribuie la constientizarea nocivitatii modificarilor pe scara
larga a ecosistemelor acvatice si nevoii revenirii mai aproape de starea
naturala a apelor. Raportul anual ONU pe teme de ape este axat in 2018 pe acasta
tema si poate fi descarcat de pe Internet: la adresa: http://unesdoc.unesco.org/images/0026/002614/261424e.pdf
NOUA DECADA A APEI
In
Decembrie 2016, Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a adoptat in
unanimitate rezolutia “Decada Internationala (2018–2028) de Actiune – Apa
pentru Dezvoltare Durabila” pentru a sprijini punerea unui mai mare accent pe
ape în urmatorul deceniu. Subliniind ca apa este un element esential pentru
dezvoltarea durabila si pentru eradicarea saraciei si foametei, statele membre
ONU au exprimat profunda ingrijorare pentru lipsa de acces la apa potabila
sigura, canalizare si igiena, precum si cu privire la dezastre provocate de
ape, penurie si poluare a apelor, generate de urbanizarea exacerbată, creşterea
demografică, deşertificarea, seceta şi schimbările climatice. Noua Decada a apelor
se va axa pe dezvoltarea durabila si managementul intregrat al resurselor de
apa pentru atingerea obiectivelor sociale, economice si de mediu, si de
asemenea se va axa pe implementarea si promovarea programelor si proiectelor
conexe, precum si pe continuarea cooperarii si parteneriatelor la toate
nivelele, cu scopul de a contribui la atingerea scopurilor si obiectivelor
convenite la nivel international pe teme legate de ape, incluzand cele ce sunt
parte din Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabila. Dincolo de limbajul oficial, cu
parfum de "limbaj de lemn" tip ONU, trebuie remarcat ca, desi au
trecut 3 ani de la adoptarea Agendei 2030, nici UE nici Romania nu si-au
actualizat strategiile de dezvoltare durabila pentru a le alinia cu Agenda 2030
si implicit si cu obiectivele acesteia in domeniul apelor. Dezbaterea finala pe
tema revizuirii Strategiei Nationale de Dezvoltare Durabila a Romaniei,
programata pe 26 martie 2018, a fost din nou amanata...
PARADOXUL ONU SI UE - PROTECTOARE SI DISTRUGATOARE ALE APELOR
Paradoxul
este ca si ONU, pe de o parte, prin unele agentii si programe, isi propune sa
protejeze mediul inclusiv apele, ca patrimoniu al intregii umanitati si
mostenire esentiala pentru generatiile viitoare, dar prin alte agentii si
programe incurajeaza si chiar finanteaza proiecte ce aduc grave prejudicii
ecologice apelor si pun in pericol pe termen lung intregi ecosisteme si
regiuni, in numele rezolvarii unor probleme de moment in alimentarea cu apa a
unor comunitati si activitati umane. Iar UE nu este mai prejos, finantand masiv
lucrari care pericliteaza grav ecosistemele si mentinand politici agricole si
de dezvoltare spatiala care, ducand la o si mai mare antropizare si presiune
industriala si urbanistica asupra a ceea ce a mai ramas din natura Europei, pun
in grav pericol pe termen lung apele chiar daca, pe de alta parte, pun mare
accent pe prevenirea si combaterea poluarii si pe pastrarea biodiversitatii. Romania
este din pacate o campioana la interpretari aberante, transpunand inadecvat si
incalcand sistematic inclusiv Directiva-Cadru "Apa" a Uniunii
Europene (60/2000) si conventiile internationale de mediu cu relevanta pentru
protectia apelor, prin proiectele pe care le promoveaza in legatura cu toate
corpurile semnificative de ape din Romania, pe care le vede doar a o resursa
economica de exploatat, nu ca pe un patrimoniu natural ce trebuie in primul
rand ocrotit.
FAPTELE AUTORITATILOR CONTRAZIC VORBELE
FRUMOASE
In
ultimul deceniu, autoritatile au recunoscut public, desi cam "cu jumatate
de gura", ca a fost o mare greseala realizarea pe scara larga de desecari,
taieri de meandre, indiguiri si alte lucrari de asa-zisa
"regularizare" a raurilor, ca trebuie nu doar stopata continuarea pe
acest drum si revenit mai aproape de starea naturala anterioara, prin refacerea
zonelor umede, facilitarea inundarii controlate a anumitor suprafete la ape
mari, dezincorsetarea raurilor etc. Doar ca exista o masiva discrepanta intre
vorbe si fapte, pentru ca aproape toate politicile si investitiile sunt in continuare
nu pentru renaturari si ecologizari, ci pentru reparatii si consolidari de
"lucrari de aparare" si pentru noi betonari, canalizari, indiguiri,
dragari, devieri si desecari, in ultimii ani adaugandu-se iresponsabilele
planuri de a introduce in conducte cvasitotalitatea raurilor de munte pentru a
face lanturi de microhidrocentrale si de a transforma in canale navigabile
toate raurile medii si mari din interiorul tarii, iar apele subterane sunt
amenintate de preconizata exploatare a gazelor de sist prin facturare
hidraulica, toate acestea inseamnand un dezastru ecologic musamalizat de
autoritatile care ar trebui sa protejeze mediul...
O CACEALMA CONTINUA - COMITETELE DE
BAZIN
Consultarea
factorilor interesati si participarea lor la luarea deciziilor in domeniul
apelor, ar trebui sa aiba loc prin "Comitetele de Bazin".
Autoritatile au tergiversat din 1996 pana in 2000 emiterea reglementarilor
prevazute de Legea Apelor, apoi inca un an infiintarea lor efectiva, ocazie cu
care procedura de desemnare a reprezentantilor ONG-urilor a fost in mai multe
cazuri masiv fraudata de autoritati, iar de atunci s-a refuzat orice corectare
a acelui abuz si inlaturare a celor nereprezentativi. Alegerile au fost nu doar
nedemocratice ci si pentru un mandat nelimitat (!) iar revizuirea aberantei
reglementari in cauza a fost mereu amanata si a ramas nerezolvata. Oricum
Comitetele de Bazin nu au fost nicidecum "parlamente ale apei" ci mai
mult structuri nefunctionale, de forma, care doar aprobau formal, fara
dezbateri si fara modificari, toate propunerile Administratiilor Bazinale de
Ape... La un moment dat, Comitetele de Bazin au fost restructurate, dar la fel
de netransparent si nedemocratic, iar alegeri deschise pentru reprezentanti ONG
se pare ca, cel putin la anumite bazine, nu au mai avut loc deloc. E oare mai
bine decat acum un deceniu, cand au avut loc, dar au fost fraudate?
RAURILE MARI DE MUNTE - VICTIME ALE
HIDROENERGETICII CLASICE
Lacurile
de acumulare, in special cele de mari dimensiuni sau in zona de munte si lanturile
de baraje si derivatii interbazinale au si multe consecinte negative complexe
si grave asupra mediului si nu numai. De aceea, in diverse tari dezvoltate se
recunoaste acum ca s-a exagerat in trecut, si nu se mai prea fac noi baraje, ba
chiar se regreta construirea anumitor baraje. In Romania, desi raurile
interioare au debite mici, s-au facut mari acumulari pe majoritatea cursurilor
de apa, adesea in lant si cu captarea si devierea a sute de rauri pentru a
aduce mai mult debit in acele lacuri de acumulare, lasand practic seci
nenumarate vai si creand dezechilibre hidrologice si ecologice care acum abia
incep sa se vada. Cu toate acestea, se continua construirea de baraje incepute
sau proiectate inainte de 1990 si chiar altele noi, cum este de exemplu planul
unui mare lac de acumulare pe valea Azugii sau in defileul superior al
Muresului (recent declara proiect de interes national) sau lacul de acumulare aferent propusei
centrale hidroelectrice de acumulare prin pompaj Tarnita-Lapustesti, ce va
distruge unul din ultimele platouri cvasinaturale din muntii Gilaului, dar va
si transforma lacul Tarnita - principala sursa de apa potabila a Clujului -
intr-un simplu bazin cu nivel oscilant, proiect care desi pare nascut mort e
mereu reanimat politic de autoritati iar societatea Hidro Tarnita SA toaca de
multi ani pe nimic banii publici. Sau proiectul hidroenergetic de pe Defileul
Jiului, unde societatea civila duce o lupta inegla cu autoritatile publice
coalizate cu Hidroelectrica pentru distrugerea acestui superb rau montan. Din
pacate in multe posturi de decizie sunt inca iresponsabili care mai cred sincer
in aberatia la moda al mijlocul secolului trecut, cand se discuta serios de a
valorifica pe cat posinbil total "potentialul hidroenergetic" al
tuturor apelor curgatoare...
RAURILE MICI DE MUNTE UCISE DE MICROHIDROCENTRALE
Raurile
mici care au scapat sau vor mai scapa de devierea spre alte vai, sunt
amenintate in majoritatea lor de lanturi de microhidrocentrale (MHC), ce le
condamna din punct de vedere ecologic dar afecteaza grav si peisagistic vaile
in ansamblul lor. Se poate vedea deja pe ambii versanti ai muntilor Fagaras, in
muntii Rodnei, in Bucegi, in muntii Bihor, Gilau-Muntele Mare, Vladeasa,
Sureanu, Tarcu etc. , dar vizate sunt multe sute si chiar mii de rauri, in
ciuda asigurarilor date in ultimii ani de autoritati. Acest atac MHC se deruleaza
chiar sub ipocritul pretext al grijii pentru mediu prin promovare de energie
"verde" ???!!!. In realitate sunt interese financiare private si
complicitati la nivel inalt in autoritatile publice, multe proiecte trebuind sa
fie investigate nu doar de autoritatile de mediu, daca ele si-ar face datoria,
ci si de - sau mai ales de - organele de cercetare penala. Acestea par insa in
continuare cu gura, ochii si urechile astupate cand e vorba de coruptie care
afecteaza si mediul natural, desi cateva dosare par a fi in lucru si legat de
ape. Un bun exemplu poate fi cazul Raului Alb din Muntii Retezat, sau a Nerei, unde
in ciuda ilegalitatilor evidente, initiativele de MHC sunt stopate momentan,
dar nu exista vreo garantie ca nu vor fi reluate.
NAVIGATIA - UN INAMIC PANDIND MARILE
RAURI
Desi
Romania este semnatar al Conventiei Internationale privind Protectia Fluviului
Dunarea si s-a angajat sa realizeze Coridorul Verde al Dunarii renaturand
partial lunca cu zone umede distrusa prin desecari in anii '70 si sa pastreze
zonele care sunt inca apropiate de starea naturala, Ministerul Transporturilor
promoveaza de multi ani un proiect megalomanic de adancire a senalului navigabil,
taierea de ostroave si inchiderea de brate secundare ale fluviului, pe multe
sute de kilometri, care va degrada puternic ce a mai ramas din Dunare din punct
de vedere ecologic si nu numai. Dar vizate (intr-un alt program urias de
investitii, din fericire inca nedemarat practic) sunt si Muresul, Somesul,
Siretul, Prutul, Oltul, Argesul, Jiul, Ialomita si alte rauri, pe care
politicieni iresponsabili au decis sa fie amenajate ca si cai navigabile, desi
nu au debitele raurilor din tarile occidentale si deci, ca sa devina
navigabile, vor trebui transformate total, in simple canale, distrugandu-le din
punct de vedere ecologic. Guvernul a si emis o hotarare pentru canalizarea
Argesului... Iar autoritatile locale clujene discuta in ultimii ani despre
transformarea Somesului Mic in canal navigabil pe parcursul din municipiul
Cluj-Napoca, si chiar au alocat fonduri pentru o asemenea crima de mediu, si
unii chiar lanseaza fantezii cu navigabilitatea din Cluj pana la Dej, ceea ce
inseamna o distrugere mult mai ampla din punct de vedere ecologic, in loc sa
isi propuna dezafectarea unor lucrari aberante realizate de Administratia
Nationala Apele Romane in ultimii ani constand in betonarea malurilor in mai
multe portiuni din oras. Dealtfel, Apele Romane tocmai anunta noi lucrari de
"amenajare" a albiei Somesului in Cluj-Napoca, dovedind inca o data
ca sunt lupul cioban la oi...
NICI ARIILE NATURALE PROTEJATE NU SUNT
LA ADAPOST DE APUCATURILE BETONISTICE
ALE HIDROTEHNICIENILOR, CU GANDIRE DE SECOL TRECUT
Nu
scapa de setea de a turna beton, de a introduce in conducte si de a le
artificializa nici raurile din interiorul parcurilor nationale si naturale si
alte categorii de arii naturale protejate. Astfel, in Retezat s-au continuat lucrarile
de captare a unor rauri si deviere subterana a lor spre lacul Gura Apelor, dar
si planuri de microhidrocentrale, netrecand total pericolul pentru Raul Alb,
unul din ultimele cursuri salbatice pe intreaga lungime, in Parcul National
Defileul Jiului se continua demersurile pentru o mare hidrocentrala, ce va face
sa dispara din albie mare parte din debit, in Parcul Natural Gradistea de Munte
- Cioclovina se pregatesc hidrocentrale pe raul Strei, in muntii Fagaras si in
multe situri Natura 2000 se preconizeaza noi proiecte hidroenergetice desi
asemenea planuri incompatibile cu statutul de arie naturala protejata si au dus
la declansarea procedurii de infringement contra Romaniei, care oricum sta
prost la protectia naturii si nu ar mai trebui sa isi permita asemenea
agresiuni, mai ales ca pretinde ca implementeaza Directiva-Cadru Apa... Dar cum inca scamatori cu acte in regula in
ale pseudostudiilor de impact de mediu, de tipul firmei USI, continua sa
produca documentatii aberante prin care pretind ca o microhidrocentrala nu are
impact negativ de mediu desi seaca aproape total raul respectiv, ba chiar ca
are impact pozitiv asupra mediului, si autoritatile inchid ochii, niciun rau din
Carpati nu este in siguranta. Un alt pretext pentru betonarea albiilor raurilor
este "protectia localitatilor si cailor de comunicatii" desi se stie
ca prin indiguiri si betonari nu faci decat sa accentuezi global riscurile si
daunele, care prin asemenea lucrari doar se muta ceva mai in aval... Ipocrizia
suprema este finantarea indigurilor si altor lucrari de "regularizare"
din... "Fondul pentru Mediu", care ar trebui folosit pentru
protectia, nu pentru distrugerea mediului natural!
IPOCRIZIA SLOGANULUI CU INTOARCEREA CU
FATA LA APE - FARA SA NE MAI PUTEM APROPIA DE ELE
La
nivel de declaratii, autoritatile romanesti recunosc ca trebuie "sa ne
intoarcem cu fata spre ape" si ca un contact mai strans al cetateanului cu
raurile si lacurile duce la mai mult respect si protectie. In practica insa
autoritatile concesioneaza sau inchiriaza malurile lacurilor sau tolereaza
constructii abuzive, vile si debarcadere, ingradiri si blocari ale accesului
public la maluri si pe plaje, desi sunt prin lege proprietate publica si nu ar
trebui sa fie rezervate catorva potentati. In alte tari se faciliteaza accesul
la mal, se reduc pantele si se fac plaje si pajisti pe malul raurilor si
lacurilor, inclusiv in centrul marilor orase, si se amenajeaza debarcadere
pentru ambarcatii nemotorizate si locuri pentru scaldat, iar de-a lungul
malurilor se fac alei pietonale si piste pentru biciclisti, banci si locuri de
agrement. La noi dimpotriva, se inchid raurile intre ziduri inalte verticale de
beton care nu permit accesul la apa, se interzice scaldatul, inotul, surfingul
sau navigatia cu alte ambarcatii, in loc de amenajare pentru pietoni sau
biciclisti a coronamentului digurilor se interzice de cele mai multe ori orice
tip de circulatie publica pe acestea iar malurile raurilor, in loc sa fie
artera de baza peisagistica, turistica si recreativa a orasului, sunt de obicei
canale si lazi de gunoi, si nici in afara localitatilor nu este mai bine. Iar
plajele marii negre devin in tot mai mare masura zone administrate privat,
rezervate unor potentati financiar, si tot mai putine exista apropiate de
starea naturala. De fapt marea masa a cetatenilor este tinuta departe de ape,
si atunci nici atitudinea de neintelegere sau nepasare este explicabila...
APELE SUBTERANE SUPRAEXPLOATATE SI POLUATE
Apele
subterane sunt o mare bogatie a unei tari, mai ales in conditiile Romaniei,
amenintata de schimbarile climatice (in multe judete din sudul si estul tarii
putandu-se vorbi deja nu doar de aridizare ci chiar de desertificare) dar care,
pe de alta parte, are circa 1/ 3 din apele minerale ale Europei si alte
avantaje pe care risca sa le piarda prin persistenta si amplificarea poluarii
apelor subterane. Poluarea cu nitrati din surse agricole ramane in multe zone o
problema grava si ia din nou amploare prin persistenta sau reluarea unor
practici agricole iresponsabile. In alte zone avem in continuare contaminari
ale apelor subterane cu metale grele sau radioactive, hidrocarburi, pesticide,
alti poluanti organici persistenti etc. din cauza mineritului, exploatarilor
petroliere si depozitarii necontrolate a deseurilor si altor surse. Multe sunt
poluari istorice, pentru inlaturarea carora s-a facut foarte putin in ultimii
25 ani, iar multi mari poluatori sunt tolerati in continuare platind doar
penalitati si amenzi modice. In plus, multe rezerve subterane de ape sunt
supraexploatate si risca epuizare sau contaminare daca se continua in stilul
actual. O noua si imensa amenintare la adresa apelor subterane sunt planurile
de exploatare a gazelor de sist prin metoda fractionarii hidraulice, interzisa
in multe tari si care a produs deja dezastre ecologice in Statele Unite ale
Americii si in alte zone, dar autoritatile publice romanesti o lauda in
continuare si ofera tara pe tava "investitorilor" in aceste
iresponsabile tehnologii, retragerea nu demult a firmei Chevron nefiind decat
un scurt moment de respiro intr-o lupta care va mai continua, fiind evident ca
sunt in joc mari presiuni si interese transfrontaliere... Dealtfel, anul trecut
chiar persoane din conducerea unor institutii publice au facut din nou apologia
publica a fracking-ului iar in vestul tarii se apuca de forat o companie
controlata de capitalul rusesc, dovedind ca frackingul nu e o amenintare care
vine doar dinspre vest si ca opozitia la fracking nu e in interesul unei puteri
din est, cum s-a vehiculat calomnios la adresa unor ONG de mediu.
DEPARTE DE REZOLVARE SI EPURAREA APELOR
UZATE MENAJERE
In
tarile civilizate nu se pune problema sa existe alimentare centralizata cu apa
curenta, in casa, fara sistem adecvat de canalizare si epurare a apelor uzate.
La noi s-au aprobat numeroase proiecte de acest fel, desi era nu doar
neecologic ci si ilegal, dand lovituri mediulului pe bani publici. Problema nu
e doar in mediul rural, ci si in orase. In marile orase avem inca zone fara
canalizare iar statiile de epurare sunt adesea inca departe de a fi la
standarde, ba sunt si zone in care lipsesc sau functioneaza mai mult pe hartie,
astfel ca apele fecaloid-menajere din milioane de WC-uri ajung neepurate sau
insuficient epurate in raurile tarii, si ne miram apoi de problemele de mediu
si de sanatate care nu se mai sfarsesc. In loc ca problema sa fie o prioritate
nationala absoluta, autoritatile aproba in continuare constructia a zeci de mii
de vile in zone fara canalizare, extinderea oraselor desi nu au bani de
echipare edilitara a strazilor din zone centrale, iar pentru epurarea apelor
uzate "solutia" a fost mereu amanarea si negocierea de perioade de
tranzitie de decenii intregi cu Uniunea Europeana pe motiv ca mai repede
nu putem indeplini conditiile de epurare
a apelor uzate, desi se pare ca de fapt nici nu vrem... Se mai adauga si faptul ca sistemul de
canalizare este de regula unitar si nu dual, in sensul ca apa de ploaie
preluate de pe strazi ajunge in aceleasi conducte cu apele fecaloid-menajere,
plus ca asfaltarea sau alte impermeabilizari a unor suprafete tot mai mari de
teren in orase face ca un procent tot mai mare din apele pluviale sa ajunga la
canal. Si cum capacitatea retelei de canalizare nu permite preluarea debitelor
la ploi mari, sistemul este de deversare a preaplinului direct in rauri, ceea
ce inseamna ca mare parte din apele uzate ajung total neepurate in apele de
suprafata. Si marile orase din Romania nu par a avea preocupari serioase pentru
a pune capat acestei anormalitati.
ALIMENTAREA CU APA POTABILA A
POPULATIEI - PE O DIRECTIE RISCANTA
Un
procent inca semnificativ din populatia Romaniei nu are acces la apa potabila
de buna calitate, pentru ca in fantani ajunge apa din panza freatica
contaminata cu nitrati si alte substante din excesul de fertilizanti utilizati
in agricultura sau din latrinele amplasate prea aproape de fantani, dar si din
poluarile industriale istorice sau contemporane, iar, pe de alta parte, desi in
foarte multe sate s-au facut retele de alimentare centralizate cu apa potabila,
modul de realizare sau mentenanta lasa de dorit si astfel calitatea apei
livrate este problematica, sau chair stau nefolosite acele sisteme. Dar nici in
cazul sistemelor centralizate de alimentare cu apa in localitati mari situatia
nu este satisfacatoare, pentru ca, de exemplu, unde nu avem risc de infectie
avem de regula apa contaminata cu halometani din cauza clorinarii excesive,
ceea ce implica riscuri pentru sanatate.... Ingrijorarea cea mai mare o produce
insa directia spre care ne indreptam: In loc sa fie protejate sursele de apa,
ele sunt lasate sa se degradeze si apoi se aduce apa din alta parte, de tot mai
departe si cu costuri tot mai mari, sau se investesc sume uriase in tehnologii
scumpe de tratare a apei in loc sa se previna poluarea sursei. Ca exemplu,
Clujul, in loc sa isi protejeze sursele de apa Floresti si Gilau, le lasa sa se
degradeze si le abandoneaza succesiv, mutand priza de apa pentru statia de
tratare Gilau spre amonte, initial pe lacul Somesul Cald si apoi pe lacul Tarnita,
plin de vile fara canalizare pe maluri, iar ca tratare a apei, in loc de
investitii in calitate, s-a investit in cantitate, obtinand o capacitate de
productie mai mare decat necesarul, iar apoi, pentru a recupera investitia, s-au
facut investitii uriase pentru a transporta apa potabila spre alte judete, care
vor abandona actualele lor surse de apa, cu un pret enorm si pentru oameni si
pentru mediu.
MINERITUL RAMANE UN REDUTABIL INAMIC AL
APELOR
Mineritul
a fost si ramane una dintre cele mai grave amenintari, mai ales in modul cum
s-a practicat si se mai practica in Romania. Carpatii sunt plini de galerii
miniere abandonate si inundate sau din care ies si se varsa neepurate in rauri
si lacuri debite mari de ape de mina extrem de toxice.... Sute de mari halde de
steril neconsolidate si nevegetate stau in bataia ploilor, neprotejate si
supravegheate adecvat sau chiar complet abandonate, din care apele dizolva si
duc cu ele in aval cantitati mari de metale grele, substante radioactive, acizi
si alti poluanti, in ciuda imenselor fonduri tocate de o serie de companii nationale
si firme private abonate la contracte cu statul pentru "ecologizarea"
vechilor exploatari. Catastrofele de la Baia Mare si Novat din 2000 sunt doar
"varful aisbergului" fata de ce se poate intampla in alte cazuri. Proiectul
minier Rosia Montana pare a nu mai fie momentar de actualitate (dar din pacate
nici rezolvarea poluarii istorice de la vechea exploatare) in schimb a devenit
"fierbinte" proiectul minier Certej si suntem amenintati de alte mari
exploatari miniere de suprafata la Bucium, Rovina, Baisoara....care ar fi un
mare pericol pentru ape. Guvernantii incearca in schimb sa convinga populatia in
ultimii ani ca o buna cale de dezvoltare durabila a tarii este revenirea masiva
la minerit, ca in tarile din lumea a treia, ignorand ca acolo mineritul nu a
adus bunastare ci saracie si abuzarea drepturilor omului si mai ales grave
prejudicii de mediu, trecute sub tacere de mass-media internationala din cauza
controlului economic si politic ce se exercita asupra ei de catre grupurile
puternice de interese politico-economice din statele dezvoltate, care isi
protejeaza mediul promovand mineritul in tari a caror guverne sunt doar
marionete.
POLUAREA INDUSTRIALA A APELOR DE
SUPRAFATA RAMANE O AMENINTARE
Autoritatile
se lauda adesea ca s-a imbunatatit semnificativ calitatea apei multor rauri
fata de perioada dinainte de 1989 si lasa sa se inteleaga ca ar fi meritul lor.
Este adevarat ca se face o monitorizare mult mai stricta, dar imbunatatirea
situatiei este conjuncturala si este cauzata de colapsul industriei dupa 1990.
Cum acum aceasta revine treptat, reapar si sursele industriale de poluare iar
autoritatile nu par pregatite sa faca fata provocarii, mai ales ca sunt surse
de poluare mult mai multe si diverse. De fapt ele nu au disparut niciodata in
cazul apelor, pentru ca platformele industriale abandonate de regula nu au fost
ecologizate cu adevarat si au fost o sursa continua de poluare, nemediatizata
pentru ca nu mai exista poluatorul care sa fie aratat cu degetul si amendat
simbolic dar cu multa mediatizare, ca publicul sa creada ca statul aplica cu
adevarat legile. In loc de rezolvarea poluarilor istorice, s-a ajuns si la
abandonarea unor surse de apa potabila sau adoptarea unor tehnologii de
potabilizare mult mai scumpe, incercand sa se trateze efectele in loc sa se
rezolve cauza, optiune care oricum este pe termen lung perdanta si din punct de
vedere economic, mai ales in perioade de criza si austeritate bugetara. Sub
pretextul nevoii de "atragere a investitorilor" si "creare /
mentinere de locuri de munca" se "inchid ochii" la poluari grave
si sistematice, mai ales cand firmele in cauza sunt mari corporatii.
INGRIJORARE PENTRU APE ?
Contrar
aparentelor, Romania este o tara saraca in apa. Iar saracia se va accentua in
contextul taierilor abuzive de padure, urbanizarii, schimbarilor climatice,
reluarii irigatiilor pe mari suprafete si mentinerii si continuarii desecarii
putinelor zone umede ramase si abandonarii planurilor de renaturare. Iar
protectia calitatii rezervelor sarace de apa pe care le are Romania nu pare o
prioritate pentru guvernanti. Organizatia Mondiala a Sanatatii si Programul
Natiunilor Unite pentru Mediu avertizeaza demult ca se apropie o criza mondiala
a apei, dar noua nu pare sa ne pese. Celelalte state din UE au depus eforturi
pentru a implementa Directiva-Cadru Apa, noi am pus-o in aplicare mai mult pe
hartie si in declaratii politicianiste sau vedem intentii la varf la nivel
guvernamental dar care raman nepuse in practica. Aplicam in ultimele trei
decenii politica "dupa noi potopul" desi declaram ca societate ca ne
gandim la generatiile viitoare. Politicienii si autoritatile declara ca nu le
plac apele tulburi la propriu, dar la figurat multi par sa se straduiasca din
greu sa ramana tulburi, ca sa nu se vada cine sunt pestii cei mari, pe unde se
invart, pe cine mananca si cine e urmatoarea lor victima. De fapt nici nu ar
trebui sa se ascunda, pentru ca este tot mai clar ca victime suntem in final cu
totii....
Cluj-Napoca, 21 martie 2018
DIRECTOR EXECUTIV,
Radu Mititean
NOTA:
Textul
de mai sus este, din punct de vedere al formei / limbajului / terminologiei mai
mult un pamflet, dar din punct de vedere al fondului, al esentei ideilor
critice si exemplelor utilizate, textul este obiectiv si corect si toate
elementele criticate pot fi la cerere detaliate, explicate si sustinute de noi
cu argumente si dovezi riguroase din punct de vedere juridic si stiintific, si
cu numeroase exemple concrete, fiind rezultatul unor atente cercetari proprii
si documentari aprofundate, teoretice si practice, in tara si la nivel
international. Prezentul text este o dezvoltare si ajustare a unuia mai vechi,
dar din pacate perfect actual si in 2018.
Postări
