Author: CCN
•12/03/2008 11:15:00 p.m.
Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini 133/18 RO-400457 Cluj-Napoca
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF 5800675 Inregistrat MJ nr. 119/A/1992

I N V I T A T I E
la proiectiile foto "IARNA PE BICICLETA" si
"CU BICICLETA PE VAI LA NORD DE CLUJ"

Clubul de Cicloturism "NAPOCA" invita publicul clujean JOI 4 decembrie 2008, de la ora 20:30, la biblioteca "Heltai" ( str. Clinicilor nr.18) la doua PROIECTII DE IMAGINI pe temele "IARNA PE BICICLETA" si respectiv "CU BICICLETA PE VAI LA NORD DE
CLUJ". Intrarea este libera.

In prima proiectie vor fi prezentate imagini despre circulatia cu bicicleta pe tim de iarna, atat in mediul urban, cu scop utilitar, ca mijloc de deplasare cotidiana, cat si deplasari biciclistice hivernale cu scop recreativ si turistic - mountain biking pe zapada si cicloturism de iarna.

Scopul proiectiei este combatarea prejudecatii cum ca bicicleta este un vehicul pentru sezonul mai cald si ca folosirea ei este imposibila sau neobisnuita pe timp de iarna, idei foarte raspandite in Romania. Originea lor este, pe de o parte, lipsa echipamentului adecvat si necunosterea existentei acestuia, ce ar permite deplasarea pe bicicleta in conditii acceptabile si la temperaturi foarte joase si pe drumuri acoperite cu zapada sau gheata, dar pe de alta parte si anumite bariere de mentalitate, dar si legislative. Astfel, in mod nejustificat, codul rutier romanesc actual interzice rularea pe drumuri publice cu carosabil acoperit cu zapada sau gheata pentru orice biciclete, inclusiv pentru cele cu pneuri special construite sau
echipate pentru asemenea conditii.

Este a 20-a si ultima proiectie din seria dedicata in acest an prezentarii universului bicicletei si facilitatilor pentru biciclisti.

A doua proiectie foto este dedicata utilizarii bicicletei in scop recreativ, mai precis cicloturismului in imprejurimile Clujului. Prezentarea ilustreaza in imagini o excursie pe biciclete organizata de Clubul de Cicloturism NAPOCA in luna octombrie a acetui an pe ruta Cluj-Napoca - Padureni - Giula - Borsa - Vultureni - Chinteni, pe
sosele asfaltate cu trafic auto redus si drumuri neasfaltate. Este o tura relativ usoara, ce poate fi parcursa in aproape tot timpul anului, inclusiv de catre biciclistii cu nivel redus de pregatire si echipare, si care ofera peisaje variate si o experienta recreativa placuta.

Si aceste doua proiectii sunt organizate in cadrul proiectului VELORUTIA LA CLUJ, derulat de Clubul de Cicloturism NAPOCA (CCN), ca o parte a campaniei VELORUTIA NATIONALA desfasurata in mai multe orase, in parteneriat cu Asociatia BATE SAUA, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR), cu sprijinul Fundatiei pentru
Parteneriat Miercurea Ciuc in cadrul programului "Atitudine si Implicare".

CCN militeaza pentru un om sanatos intr-un mediu sanatos, rezultand o dezvoltare durabila a societatii. In acest sens, CCN actioneaza in patru domenii importante si complementare: Promovarea bicicletei; sporturi montane; protectia mediului si cunoasterea si dezvoltarea durabila a zonei montane; promovarea tineretului si dezvoltarea societatii civile.

Radu Mititean
director executiv CCN
, , , , , |
Bookmark and Share
This entry was posted on 12/03/2008 11:15:00 p.m. and is filed under , , , , , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.