Author: CCN
•8/10/2026 05:15:00 p.m.

Cu ochii pe cerul Clujului:
NOAPTEA PERSEIDELOR
Tură velo pe Dl.Lombului în 14 august seara in cadrul campaniei IVMC

În seara zilei de vineri, 14 august, invităm clujenii și locuitorii comunelor învecinate la o deplasare pe biciclete până pe Dealul Lombului, pe preconizatul Inel Verde Metropolitan Clujean, pentru a ne bucura împreună de cerul instalat care, din cauza poluării luminoase, este mai greu de admirat din interiorul sau imediata apropiere a zonei construite a orașului și localităților suburbane.

Este o perioadă în care nu doar că te poți bucura pentru câteva ore de mișcare în aer liber pe temperaturi mai plăcute la finalul unei săptămâni într-un oraș asediat de caniculă, ci poți profita și de liniștea nopții într-o zonă apropiată de starea naturală - liniște care nu mai prea există într-un oraș trepidant, ce pare să nu mai ”doarmă”, și de bolta înstelată, mai mult decât în mod obișnuit, pentru că ai și șanse crescute de a surprinde stele căzătoare, fiind perioada Perseidelor, și fiind noapte fără lună și prognoză de cer senin.

Mai multă natură în și lângă marile orașe din România înseamnă o mai bună calitate a vieții sub multe aspecte. Cel mai des se vorbește de efectul pozitiv asupra calității aerului, de efectul de ecran privind poluarea fonică, de reducerea riscului de inundații și a efectului de ”insulă de căldură”. Se mai discută de efectele pozitive asupra sănătății fizice și mentale prin posibilități crescute de sport și recreere activă în aer liber și de efectele indirecte, prin beneficiile pentru mediu în general (cum sunt efectele asupra calității apelor de suprafață și subterane și de protecția biodiversității). Dar se discută nemeritat de puțin de contribuția naturii urbane și periurbane la asigurarea unor zone mai puțin poluate luminos și peisagistic.

Vederea pădurii, a oglinzilor mari de apă, a pajiștilor cu aspect natural și în general a unei priveliști ce conține în procente importante percepția de aspect natural, ca peisaj diurn, are efectele pozitive dovedite și asupra sănătății mentale prin efectele de reducere a stresului psihic a plimbărilor în medii apropiate de natură, nu doar în parcuri ”clasice” pline de construcții, alei pavate, arteziene, mobilier urban și vegetație de tip gazon, gard viu și arbori ornamentali aliniați.

La fel este cu efectul pozitiv asupra omului în privința admirării cerului înstelat în nopțile senine sau cel puțin prezența unui cer întunecat, nu lăptos prin reflectarea luminii ambientale urbane, pe timp de noapte. Multiple beneficii sunt și pentru multe viețuitoare, toate speciile fiind importante pentru natură, dar multe fiind direct folositoare și omului. De exemplu, mulți lilieci înseamnă puțini țânțari și multe păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor înseamnă puține rozătoare, fără a mai trebui atâtea dezinsecții și deratizări cu produse chimice care, în ciuda asigurărilor autorităților, prezintă riscuri pentru sănătatea umană și pentru mediu.

În acest context vă invităm la un tur public ghidat gratuit de seară și noapte călduță de vară, pentru care întâlnirea este la ora 19:30 în centrul mun. Cluj-Napoca, în Piața Unirii, urmând să ne deplasăm de acolo în grup, pe biciclete, spre locul propriu-zis de desfășurare a evenimentului nocturn și să revenim împreună în oraș după miezul nopții.

Traseul de deplasare este de tip circuit. La dus vom trece prin p-ța M. Viteazu, prin zona Parcul Feroviarilor și Parcul Armătura, vom traversa cartierul Iris și vom pedala apoi din apropierea gurii văii Chintăului la deal pe str. Odobești, inițial asfaltată, până ieșim din oraș, pe lângă ferma Steluța, pentru a ajunge apoi pe lângă Pădurea Lombului, pe drumuri inițial pietruite apoi de pământ, până în zona punctului cel mai înalt al Dealului Lombului și capătului sudic al trupului de pădure ce îl continuă spre nord, după 11 km de la plecarea din Piața Unirii și o urcare continuă cu 350 metri diferență de nivel.

Aici, de unde ai o panoramă de aproape 360 de grade asupra unei bune părți din Zona Metropolitană Cluj, cu masivul Feleac și culoarul Someșului Mic și chiar mai departe, spre munții Gilăului și spre Carpații Orientali când e vizibilitate bună, descălecăm de pe biciclete, ne instalăm cu pături sau salteluțe tip izolir, cinăm în sistem picnic cu și-a adus fiecare și admirăm cum dispar ultimele gene de lumină și se întunecă de tot, cum devine tot mai vizibil Luceafărul și apoi alte stele.

Apoi, ne instalăm comod, întinși cu ochii spre cer, stingând luminile și făcând liniște, pentru a ne bucura de cerul nopții și de oportunitatea de a vedea nu doar planete și stele, sateliți și lumini de la avioane, ci cel mai probabil și „stele căzătoare” - meteori cunoscuți ca „Perseide”, a căror maxim se atinge în această perioadă.

După miezul nopții vom reveni în Cluj-Napoca pe un alt traseu, pe un drum asfaltat care coboară de pe dl. Lombului spre vest, până în partea de sus a satului Popești, de unde venim pe șosea (DC 142 B) plat și la vale până ajungem, pe str. Lombului, în Cluj-Napoca, la capătul vestic al cartierului Dâmbul Rotund, de unde revenim pe str. Partizanilor spre zona Gării și apoi spre Centru, unde ajungem după 11 km de la plecarea de pe Dealul Lombului, în jurul orei 01:00. Desigur, odată intrați în Cluj-Napoca, fiecare poate să se îndrepte și direct spre zona unde locuiește, dacă traseul său optim spre casă nu implică trecerea prin zona Gării sau a Centrului.

* * *

Alte detalii de organizare și desfășurare:

Dacă se schimbă prognoza meteo și se anunță cer noros, evenimentul va fi reprogramat. O astfel de decizie (nedorită) va fi luată și anunțată joi 13 august până la ora 20:00, pe pagina de Facebook a evenimentului, pe pagina de Facebook și blogul organizatorului Clubul de Cicloturism Napoca www.ccn.ro și o vom difuza pe diverse canale de comunicare electronică.

Vom pedala în această tură în total circa 22 de km, pe drumuri asfaltate, pietruite și de pământ, cu un total de circa 450 metri diferență de nivel în urcuș. Cea mai mare urcare va fi de la gura văii Chintăului (intersecția str. Oașului cu str. Odobești) până la punctul culminant al Dl. Lombului și implică 350 metri diferență pozitivă de nivel, deci circa o oră de pedalat aproape continuu la deal, inițial pe asfalt, apoi pe drum pietruit și în continuare pe drumeaguri de pământ, în afara orașului.

Nu vor fi dificultăți tehnice semnificative, dar porțiunile de drum de tractor pot avea unele zone ușor mai denivelate și necesită o minimă experiență de pedalat pe drum nemodernizat, fiind o tură cu caracter parțial de cicloturism de șosea, dar cu câțiva kilometri de tip Mountain Bike - touring, si prin pantă și diferența de nivel necesita o condiție fizică cel puțin medie, chiar dacă vom pedala în ritm relativ lejer și cu destule pauze.

Caracterul mai special al acestei ture este dat de faptul că este o tură de noapte, astfel că toți participanții trebuie să aibă nu doar lumină roșie spate și îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante, catadioptru roșu spre spate și elemente reflectorizante orientate lateral pe roți (bandă pe anvelope, sau elemente reflectorizante pe spițe, conform legii), ci mai ales far sau / și lanternă frontală puternică, capabile să lumineze bine cel puțin trei ore, și se recomandă o minimă experiență anterioară de pedalat în condiții nocturne, având în vedere că o parte din traseu se desfășoară pe drumuri fără iluminat public.

Tura este deschisă oricărei persoane interesate, în vârstă de cel puțin 14 ani (dat fiind că se desfășoară în bună parte pe drumuri publice) care are bicicletă în bună stare tehnică și echipată conform legislației rutiere și în celelalte privințe decât cele evocate în paragraful precedent.

Se recomandă bicicletă de tip mountain bike, având în vedere diferența de nivel, porțiunile de drum nemodernizat și zonele cu pantă mai mare și vizibilitatea mai redusă în condiții de crepuscul și nocturne, dar traseul se poate parcurge rezonabil și cu biciclete de tip trekking sau gravel, cu atenție sporită, de către persoane cu experiență la asemenea ture.

Participanții mai trebuie să aibă îmbrăcăminte pentru vreme mai rece sau cu vânt, inclusiv pelerină (indiferent de prognoza meteo), apă cel puțin 1,5 litri / persoană, mâncare pentru cină în sistem picnic pe cont propriu și recomandăm pătură de picnic și / sau salteluță izolatoare și eventual un cearșaf sau păturică de învelit dacă se face răcoare.

De asemenea, participanții trebuie să aibă toate cele necesare în general unei excursii pe bicicletă în afara drumurilor publice, cu durata de jumătate de zi, fiind recomandată inclusiv o minimă trusă medicală și tehnică ce include petece, pompă și cameră de rezervă, sursă de lumină de rezervă și / sau acumulatori sau baterii de rezervă, iar cei sub 16 ani vor trebui obligatoriu să poarte cască. Toți participanții trebuie să respecte integral legislația rutieră.

Tura este gratuită, ca toate activitățile organizate de CCN pentru public în cei peste 30 de ani de funcționare a asociației. Organizatorii asigură doar ghidajul (inclusiv prin persoane cu calitate de ghid de turism, fost șef de echipă Salvamont și autor de hărți cicloturistice ale zonei) și explicații pe parcurs, în rest participanții trebuie să considere că sunt pe propria răspundere, putând să se alăture sau să părăsească grupul oricând, acțiunea fiind în regim de participare deschisă.

De aceea organizatorii nici nu vor face înscrieri sau o evidență nominală a participanților, dat fiind că tura este tot timpul la distanță mică de localități (sub 1,5 km până la zone cu case locuite permanent) și se desfășoară pe sau aproape de drumuri publice accesibile cu orice mijloace auto, nu în zone izolate sau de altitudine sau dificil de parcurs sau ce pun probleme specifice din punct de vedere al accesului, orientării sau siguranței, cum pot fi unele trasee în zona montană.

Totuși având în vedere caracterul nocturn, toți participanții trebuie să aibă telefoane mobile funcționale, să își salveze numerele de telefon de contact ale organizatorilor și să anunțe prompt dacă li se ivește o problemă și au ajuns să fie separați de grup (nefiind fezabilă o deplasare biciclistică în afara localității în grup compact, cu toți participanții în raza vizuală a unui organizator) și să anunțe și dacă doresc să se separe de grup după ce începe seara urcușul sau înainte ca grupul, la întoarcere, să ajungă înapoi în Cluj-Napoca la intersecția str. Lombului cu str. Partizanilor.

Desigur, cei doritori pot veni și pleca și pe jos, dacă doresc să ni se alăture la admirarea cerului înstelat, putând veni în drumeție pedestră tot pe str. Odobești sau dinspre cart. Dâmbul Rotund sau dinspre satul Popești sau pe alte drumuri de acces, pe care le cunosc deja din ture pe timp de zi (chiar dacă sunt câteva ce apar și pe GoogleMaps și deci ar putea fi urmărite pe aplicație), dar trebuie să aibă dotările necesare de orientare și deplasare nocturnă în natură, căci nu le putem asigura ghidajul, deci trebuie sa sosească pe cont propriu la punctul culminant al Dl.Lombului în jurul orei 21:15 și să se întoarcă pe cont propriu, ținând cont că este întuneric, că nu este traseu marcat sau drum iluminat și că sunt probabil și stâne în zonă iar câinii de pază pot să se manifeste mai agresiv la crepuscul sau pe timp de noapte.

* * *

Informații de fond:

Această acțiune din seara de 14 august 2026 este organizată de Clubul de Cicloturism ”Napoca” (CCN), în calitate triplă, de asociație de cicloturism, club de sport în natură și de asociație ecologistă, care militează de peste trei decenii pentru un om sănătos într-un mediu sănătos și astfel pentru o dezvoltarea sustenabilă a societății.

Ca ONG de mediu și membru al Rețelei pentru Natura Urbană (RNU), CCN este structură inițiatoare a conceptului de ”Inel Verde Metropolitan Clujean” (IVMC), lansat în parteneriat cu Asociația Societate Organizată Sustenabil (ASOS) și grupul civic Alergători Începători Cluj, ca ONG-uri respectiv grup civic informal, plus specialiști în ecologie și urbanism și își propune să implice și universități, autorități publice și alți stakeholderi.

După multe demersuri ale ONG inițiatoare, conceptul de IVMC a fost acceptat în primăvara anului 2025 ca idee și obiect de studiu și de către autorități și s-a înființat un grup de lucru mixt, sub egida ADI ZMC Cluj (descrisă la clujmet.ro ) și s-a contractat cu o firmă de specialitate elaborarea unei strategii de realizare a unei prime etape de IVMC, redactată, după ample consultări cu factorii interesați și predată autorităților în decembrie 2025, de atunci așteptându-se ca acestea să o supună consultării publice și apoi adoptării oficiale.

Tura din 14 august face parte din ediția 2026 a campaniei "Inelul Verde Metropolitan Clujean" - IVMC, campanie care este una de advocacy având ca scop protejarea și valorizarea naturii în zona metropolitană clujeana prin activare cetățenească și persuadare a decidenților, urmărind să contribuie la combaterea și compensarea contextului actual de schimbări climatice, poluare, sedentarism, degradare a biodiversității, antropizarea masivă a peisajului și deficit de înțelegere și contact om-natură.

Tura velo din seara de 14 august este o ediție specială, în afara celor obișnuite lunare din acest an (fiind identificată cu codul IVMC26 - TV04bis), fiind un eveniment realizat in cadrul proiectului Rețeaua pentru Natura Urbană derulat sub egida asociației omonime anterior menționate.

De altfel, acest eveniment dedicat naturii urbane și periurbane, ocazionat de perioada Perseidelor, nu este izolat, ci se desfășoară simultan și în sau lângă alte orașe din România - Iași, București, Bistrița, toate fiind sub egida RNU.

Tura ghidată organizată de CCN în 14 august a fost precedata și va fi urmată în cadrul campaniei IVMC26 de ture ghidate pe jos si biciclistice cu frecvență lunară, din luna mai până în octombrie inclusiv. Aceste ture din 2026 continuă cele 14 ture publice ghidate din 2025 (7 pe jos si 7 velo) organizate de CCN in campania IVMC25 si cele 20 de ture publice ghidate (10 pe jos si 10 velo) din 2024 organizate de CCN in campania IVMC24, fiecare tură având traseu distinct, pentru a se acoperi treptat toată Zona Metropolitană Cluj.

Detalii despre organizator:
Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) www.ccn.ro si https://www.facebook.com/ccn.ro
Detalii despre inițiativa IVMC se pot citi la:
Detalii despre această tură apar și pe pagina de Facebook a evenimentului:
https://www.facebook.com/events/2137716990508799
și pe blogul CCN la 
https://ccncluj.blogspot.com/2026/08/cu-ochii-pe-cerul-clujului-noaptea.html
Detalii despre asociația RNU se pot citi la:
Detalii despre Perseide și la:

#ReteauaPentruNaturaUrbana #IVMC #InelulVerdeMetropolitan #ZonaMetropolitanaCluj #Lomb #CCN #BiodiversitateUrbana #UrbanBiodiversity #biodiversitate #biodiversity #NaturaUrbana #UrbanNature #ArieProtejata #ProtectedArea #OutdoorActivities #ActivitatiInNatura #nature #natura #turGhidat #guidedTour #drumetie #hiking #astronomie #astronomy

Cluj-Napoca, 10 august 2026

persoane de contact:

Radu Mititean - director executiv CCN
0744576836

Roxana Cleja - vicepresedinte CCN
0744292961






Author: CCN
•6/22/2026 04:50:00 p.m.

ARBORI REMARCABILI AI CLUJULUI
recunoaște, măsoară, protejează
 Tură pe jos în Făget în 27 iunie dimineața

România a ajuns o țară săracă în privința arborilor monumentali, atât din localități, cât și din păduri și din alte zone, astfel că cei rămași ar trebui păstrați și protejați, fiind o mândrie dar și o valoare a patrimoniului național natural.

De curând, avem o Lege a Arborilor Remarcabili care, cu o întârziere de trei ani, este în sfârșit funcțională. Astfel, legea există din aprilie 2023 dar normele de aplicare, aprobate prin ordin ministerial, au fost publicate în Monitorul Oficial abia în 8 iunie 2026 deși ar fi trebuit să apară cel târziu în mai 2023. De acum, autoritățile sunt obligate să își facă o bază de date cu arborii remarcabili, atât din localități cât și din afara lor (cu excepția celor din pădure) și să îi protejeze.

Pe scurt, un arbore este considerat ”remarcabil” dacă îndeplinește una dintre condiții:
- Are cel puțin 160 de ani;
- Are o circumferință minimă (la 1,3 metri de sol) specifică speciei
- Are o poveste sau legendă care îi atestă importanța locală sau națională. Pot fi și arbori care au legături cu diverse personalități (Teiul lui Eminescu, de pildă).

Acea circumferință minimă este de exemplu 2 m la stejar pufos, 2,5 m la arțar, pin, tisă, 3 m la ulm, tei, ari, carpen, zadă, cer, 3,5 m la fag, paltin, molid, 4 m la brad si frasin, 4,5 m la stejar pedunculat, gorun, salcie, 5 m la plop...

Legea mai spune că oricine (cetățeni, ONG-uri, unități de învățământ....) poate solicita inventarierea unui arbore remarcabil prin transmiterea coordonatelor GPS și a unor fotografii către autorități (primărie, ocol silvic).

Avem în județul Cluj deja mulți ”arbori remarcabili” inventariați, inclusiv pe teritoriul administrativ al municipiului Cluj-Napoca și al comunelor din Zona Metropolitană Cluj, dar cu siguranță mulți alții așteaptă să fie identificați și semnalați. Pentru aceasta e nevoie de implicare cetățenească!

În acest sens, vă invităm sâmbătă 27 iunie dimineața la o prezentare de câteva ore sub forma unui tur ghidat în zona Făget / valea Gârbăului, să aflați mai multe de la inițiatori ai proiectului de ”Inel Verde Metropolitan Clujean” și de la lect.univ.dr. Viorel Arghiuș de la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului a UBB care este și unul dintre inițiatorii proiectului și site-ului www.arboriremarcabili.ro și a contribuit, alături de conf.dr.Tibor Hartel, în mod major la adoptarea Legii 97/2023 privind protecția arborilor remarcabili când a fost inițiată în anul 2021.

Întâlnirea este la ora 10:15 în fostul Poligon de pe valea Gârbăului, unde se ajunge din capătul cartierului Mănăștur (locul unde întorc tramvaiele, unde cei care nu vin cu autoturismul pana la fostul poligon se intalnesc la 9:30) mergand pe Drumul Sf. Ion 1,5 km până la pensiunea Roata Făget, de unde se cotește la dreapta și se mai merge pe vale pe jos sau cu autoturismul încă un kilometru până la locul de picnic amenajat în fostul loc de trageri.

După o scurtă expunere despre arborii remarcabili vom porni în turul ghidat, care trece pe la trei arbori care se încadrează în definiția celor ”remarcabili” și la care se va demostra cum trebuie măsurați, cum pot fi identificați ca specie și cum se pot documenta fotografic și GPS cu un smart phone obișnuit pentru a se verifica eligibilitatea pentru înregistrare oficială.

De la al treilea asemenea arbore, traseul revine în vl.Gârbăului pe care se face întoarcerea la fostul poligon, finalizând circuitul care are 5 km dacă se pornește din poligon sau 10 km dacă se parcurge pe jos și porțiunea dintre capătul tramvaielor și fostul poligon, diferența de nivel în urcuș totalizând circa 300 de metri.

Traseul decurge pe poteci și drumuri de căruță dar pot fi și porțiuni mai abrupte sau înfundate de vegetație sau cu poteci neclare, motiv pentru care recomandăm totuși bocanci și bețe de trekking, pelerină și cel puțin un litru de apă și ceva de mâncare.

Participarea este gratuită, nu necesită înscriere și nu se ține vreo evidență nominală a participanților, tura fiind în regim de manifestare publică, participanții putând să se alăture sau să părăsească grupul oricând.

Indiferent dacă veți participa sau nu la acest tur ghidat de sâmbătă, 27 iunie, vă încurajăm să vă familiarizați cu platforma arboriremarcabili.ro.
Legea 97/2023 privind protecția arborilor remarcabili o puteți citi la:
iar normele ei de aplicare le puteți citi la:

Evenimentul este organizat de Clubul de Cicloturism ”Napoca” ( CCN ) ca asociație ce are și caracter de ONG de protecția mediului și care este membră a asociației naționale ”Rețeaua pentru Natura Urbană” RNU) www.rnu.ro sub egida căreia se desfășoară acest tur. Acțiuni analoge se desfășoară în aceeași dată în mai multe alte orașe din România în care activează organizații membre RNU pentru a marca intrarea în vigoare a normelor de aplicare a Legii Arborilor Remarcabili și a impulsiona cunoașterea și aplicarea ei.

Mulțumim lui Johnny Mateș pentru imaginile utilizate în afișul evenimentului și d-lui dr.Viorel Arghiuș pentru explicații și ghidaj.

Precizăm că acest traseu este parte dintr-unul mai lung, a cărui parcurgere, ca tur pedestru public ghidat, îl organizează CCN în 27 iunie cu plecare la ora 9:30 de la capătul tramvaielor, cu sosire la 10:15 la fostul poligon, dar de la al treilea ”arbore remarcabil” continuă pe culme prin masivul Feleac, pana la Ratul Penii, cu retur pe vl. Gârbăului spre seară, după parcurgerea unui total de circa 18 km cu un total de circa 600 m diferenta de nivel in urcare, fiind a doua tură ghidată pedestră din cadrul etapei 2026 a campaniei ”Inelul Verde Metropolitan Clujean” (IVMC), detalii putând fi aflate pe pegina de Facebook a CCN la adresa https://www.facebook.com/ccn.ro in sectiunea ”evenimente” si pe blogul CCN la adresa https://ccncluj.blogspot.com/

#ReteauaPentruNaturaUrbana #BiodiversitateUrbana #UrbanBiodiversity #biodiversitate #biodiversity #NaturaUrbana #UrbanNature #OutdoorActivities #ActivitatiInNatura #nature #natura #turGhidat #guidedTour #drumetie #hiking #arbori #arboriRemarcabili

Detalii despre acest tur de informare si prezentare si la
si si pe blogul CCN la adresa https://ccncluj.blogspot.com/

Radu Mititean
director executiv CCN
0744576836




Author: CCN
•5/04/2026 11:55:00 a.m.

TURA GHIDATA PE JOS IN 10 MAI
pe CULMEA PETRESTI si deasupra CHEILOR TURZII
in cadrul campaniei de promovare a conceptului de
Inel Verde Metropolitan Clujean - IVMC

Duminica 10 mai 2026 va invitam la o noua tura pe jos, ghidata si gratuita, de vizitare, prezentare si documentare a potentialului ecologic, peisagistic si de recreere, turism si sport in natura cu impact redus de mediu, de aceasta data in masivul Trascau, pe partea sudvestica a Culmii Petresti, pe deasupra Cheilor Turzii, in partea sudica a Zonei Metropolitane Cluj.

Actiunea este organizata de Clubul de Cicloturism ”Napoca” (CCN) in calitatea si de structura initiatoare a conceptului de ”Inel Verde Metropolitan Clujean” (IVMC), conceput si lansat in parteneriat cu asociatia Societate Organizata Sustenabil (SOS) si grupul civic Alergatori Incepatori Cluj.

Conceptul a fost acceptat in primavara anului trecut ca idee si obiect de studiu si de catre autoritati in cadrul unui grup de lucru sub egida ADI ZMC Cluj (descrisa la clujmet.ro ). Este in curs de finalizare un proiect de strategie de realizare a unei prime etape de IVMC, comandat de ADI ZMC si redactat de firma METAPOLIS dupa ample consultari cu factorii interesati.

Tura va incepe efectiv la ora 10:15 in satul Petrestii de Jos si va fi o drumetie pedestra de nivel mediu, cu lungime de circa 15 km si cu un total de circa 550 metri diferenta de nivel in urcus, desfasurandu-se partial pe trasee nemarcate si partial pe trasee marcate pentru turism pedestru. Trece in cea mai mare parte prin pajisti, dar si unele portiuni de padure sau terenuri agricole, in cea mai mare parte urmand drumuri de caruta / tractor, cu scurte portiuni pe poteci si de drum asfaltat sau pietruit.

Din zona central-nord-vestica a satului Petrestii de Jos (din centru in directia Craiesti - Lita), si anume de la o intersectie intre strada principala (care e si drum judetean) si o ulita, aproape de ”Conacul Tusinean”, vom porni si parcurge spre sudvest o culme impadurita si apoi vom ajunge in satul Petrestii de Sus, pe care il traversam si urcam pana in Culmea Petresti, la manastirea Cheile Turzii (Noua Manastire a Petridului, avand o evolutie istorica zbuciumata), de unde parcurgem apoi partea sudvestica a Culmii Petresti pana la marginea abruptului Cheilor Turzii (Dealul Manastirii), ce ofera privelisti spectaculoase si pe buza caruia revenim in Petrestii de Jos.

Culmea Petresti este o ampla spinare calcaroasa, parte a Muntilor Trascaului, sprintecata de mai multe chei, cele mai spectaculoase fiind Cheile Turzii, dar pitoresti sunt si Cheile Turului si Cheile Borzesti precum si Defileul Hasdatelor, situat in apropiere ( pus sub protectie in 1994 de Consiliul Judetean Cluj prin Decizia 147/1994, la propunerea CCN). Este practic cea mai spectaculoasa zona din punct de vedere peisagistic din Zona Metropolitana Cluj si chiar din judetul Cluj dar adaposteste si o biodiversitate deosebita.

Din acest motiv, zona face parte din Situl Natura 2000 "Muntii Trascaului" de tip SPA (arie de protecție specială avifaunistică - cod ROSPA0087) declarata prin HG 1284/2007 si inglobeaza si rezervatia naturala Cheile Turzii, care fusese declarata sit Natura 2000 de tip SCI (sit de importanță comunitară - cod ROSCI0035) prin Ordinul MMDD 1964/2007 devenit de tip SAC (arie speciala de conservare - cod ROSAC0035) prin HG 685/2022.

Pentru acestea,. planul de management si regulamentul au fost aprobate prin Ordinul MMAP 1526/2016 privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului siturilor Natura 2000 ROSPA0087 Munţii Trascăului, ROSCI0253 Trascău, ROSCI0300 Fânaţele Pietroasa-Podeni, ROSCI0035 Cheile Turzii, ROSCI0034 Cheile Turenilor, precum şi al celor 35 de arii naturale protejate de interes naţional de pe suprafaţa acestora, iar normele metodologice de implementare a acestora au fost aprobate prin Decizia ANANP 69/2022 cu completarile ulterioare (de exemplu Decizia ANANP 192/2022) si inlocuite ulterior de normele aprobate prin Decizia ANANP 529/2022.

Accesul pana in satul Petrestii de Jos, ca punct de inceput si final al circuitului pe jos, se poate face si cu autoturism privat, dar organizatorii incurajeaza deplasarea cu transportul public metropolitan, din Cluj-Napoca, si anume linia M71 cu detaliile afisate la adresa: https://ctpcj.ro/index.php/ro/orare-linii/linii-metropolitane/linia-m71

In acest sens propunem intalnirea la ora 8:45 in statia de autobuz de pe str.Posada, langa piata T.Cipariu si Bastionul Croitorilor, aproape de intersectia Caii Turzii cu str. A. Iancu, de unde autobuzul M71 pleaca la ora 9:00 spre Petrestii de Jos, unde urmeaza sa ajunga in jurul orei 10:00, noi urmand sa coboram la penultima statie ( "M Petrestii de Jos Sud"), in partea nordvestica a satului, iar la intoarcere sa luam tot autobuzul M71 la ora 18:00 din statia "Primaria Petrestii de Jos S" preconizat sa ajunga inapoi in Cluj-Napoca in jurul orei 19:00 conform orarului afisat la adresa: https://ctpcj.ro/orare/pdf/orar_M71.pdf

Tura este una de dificultate medie, atat prin prisma lungimii (doar circa 15 km) si urcusului (circa 550 metri diferenta de nivel in urcus) cat si pentru faptul ca merge in mare parte pe drumuri si poteci bine conturate. Pot fi insa si scurte portiuni de poteca sau drum mai neclar, posibil mai infundat cu vegetatie, ce poate necesita putina "explorare" deoarece situatia in teren se modifica in timp. Prin urmare excursia este in principiu accesibila si celor cu nivel mai redus de experienta sau cu abilitati mai reduse de drumetie, dar necesita o conditie fizica cel putin medie.

Fiind o excursie in natura, in zona cvasimontana, chiar daca este relativ scurta si aproape de localitati si la altitudini mici, sub 1000 metri, participantii trebuie sa aiba incaltaminte comoda si mai solida, rucsac de tura, haine adecvate si pentru vreme mai rece, vant sau ploaie (inclusiv pelerina si sapca de soare), apa (cel putin 2 litri / persoana) si mancare pentru o excursie de o zi. Recomandam bocanci si bete de trekking.

Tura este deschisa oricarei persoane interesate iar participarea este gratuita, ca toate actiunile organizate de CCN in cei peste 30 de ani de existenta (dar fiecare participant trebuie sa isi suporte eventualele cheltuieli proprii, de exemplu biletul de autobuz CTP din Cluj-Napoca la Petrestii de Jos si retur - se poate achita si prin SMS sau card in autobuz, este 15 lei dus si 15 lei intors).

Pentru tura pe jos, organizatorii asigura doar ghidajul (inclusiv prin ghid autorizat de turism, fost sef de echipa Salvamont) si explicatii pe parcurs, in rest participantii trebuie sa considere ca sunt pe propria raspundere, putand sa se alature sau sa paraseasca grupul oricand, actiunea fiind in regim de manifestatie publica cu participare deschisa, fara inscrieri sau evidenta nominala a participantilor, dat fiind ca traseul urmeaza in principiu drumuri si poteci clare, nu cuprinde portiuni tehnice / dificile, si desi se desfasoara in zona asimilabila sub unele aspecte unei zone montane si partial impadurite si cu un abrupt stancos in zona, este in orice punct la mai puțin de 3 km pana in localitati cu case permanente si nu exista risc real de ratacire semnificativa si este distanta destul de mica pana la drumuri carosabile.

Ca toate turele ghidate din campania IVMC si din campanii asemanatoare (cum este campania Somes Culoar Verde-Albastru - SVA), dincolo de latura de vizitare, prezentare si testare, este si aspectul de documentare si monitorizare ca potential de trasee de turism pedestru si cicloturism, urbanism, starea factorilor de mediu (cu accent pe ape, pajisti, păduri, arbori remarcabili și biodiversitate) și intervenții umane (deseuri, disciplina in constructii), urmand sa sesizam autoritatilor si presei eventuale constatari mai deosebite si sa aratam participantilor si cum pot ei face sesizari pe asemenea teme daca observa in viitor situatii nedorite de acest tip.

Tura pe jos din 10 mai 2026 face parte din campania "Inelul Verde Metropolitan Clujean" - IVMC, care este una de advocacy avand ca scop protejarea si valorizarea naturii in zona metropolitana clujeana prin activare cetateneasca si persuadare a decidentilor, urmarind sa contribuie la combaterea si compensarea contextului actual de schimbari climatice, poluare, sedentarism, degradare a biodiversitatii, antropizarea masiva a peisajului si deficit de intelegere si contact om-natura.

Este un eveniment realizat in cadrul proiectului Reteaua pentru Natura Urbana rnu.ro si este derulat sub egida asociatiei Reteaua pentru Natura Urbana din care si CCN face parte. Tura este prima pe jos din acest an (IVMC26 - TP01) si va fi urmata lunar de cate o alta tura pe jos si una biciclistica, pana la toamna. Aceste ture continua cele 14 ture publice ghidate din 2025 (7 pe jos si 7 velo) organizate de CCN in campania IVMC25 si cele 20 de ture publice ghidate (10 pe jos si 10 velo) din 2024 organizate de CCN in campania IVMC24, fiecare tura avand traseu distinct pentru a se acoperi treptat toata Zona Metopolitana Cluj.

Detalii despre organizator:
Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) www.ccn.ro si https://www.facebook.com/ccn.ro
Detalii despre initiativa IVMC se pot citi la:
Detalii despre aceasta tura apar si pe pagina de Facebook a evenimentului:
si pe blogul CCN la

Cluj-Napoca, 4 mai 2026

Radu Mititean
director executiv CCN
0744576836








Author: CCN
•11/09/2025 05:40:00 a.m.

TURA GHIDATA PE JOS IN 16 NOIEMBRIE
la CETATEA LITA plecand din HASDATE
in cadrul campaniei de promovare a conceptului de
Inel Verde Metropolitan Clujean - IVMC

Duminica 16 noiembrie 2025 va invitam la o noua tura pe jos, ghidata si gratuita, de vizitare, prezentare si documentare a potentialului ecologic, peisagistic si de recreere, turism si sport in natura cu impact redus de mediu, de aceasta data din nou in masivul Gilau-Muntele Mare, intr-un circuit din satul Hasdate pana la ruinele Cetatii Lita, in partea vestica a Zonei Metropolitane Cluj.

Actiunea este organizata de Clubul de Cicloturism ”Napoca” (CCN) in calitatea si de structura initiatoare a conceptului de ”Inel Verde Metropolitan Clujean” (IVMC), conceput si lansat in parteneriat cu asociatia Societate Organizata Sustenabil (SOS) si grupul civic Alergatori Incepatori Cluj si acceptat in aceasta primavara acestui an ca idee si obiect de studiu si de catre autoritati in cadrul unui grup de lucru sub egida ADI ZMC Cluj descrisa la clujmet.ro

Tura va incepe la ora 9:30 din satul Hasdate (com.Savadisla) si va fi o drumetie pedestra de nivel mediu, cu lungime de circa 15 km si cu un total de circa 700 metri diferenta de nivel in urcus, desfasurandu-se in cea mai mare parte pe pasuni si prin padure, pe drumuri de caruta / tractor, cu scurte portiuni pe poteci.

Tura decurge pe trasee nemarcate. Din zona centrala satului Hasdate, atestat documentar in 1456, in locul unde, venind dinspre Lita, comunal asfaltat (DC99) ajunge din nou pe malul paraului Hasdate si coteste paralel cu acesta, noi il parasim, trecem apa si urcam spre sud pe culme, trecand pe la Chicereaua si apoi pe la izvoarele vaii Stremtului si prin Padurea Bisericii, coboarand putin spre firul vaii Ierii pana la pitorestile ruine ale cetatii Lita, pe care le vizitam.

In partea a adoua a turei urcam printre coltii de stanca si apoi prin padure pana pe varful Piatra Mare unde au existat in asezari preistorice fortificate si este un loc superb de belvedere. Apoi urmam o portiune mai lunga culmea ce delimiteaza spre est bazinul vaii Ierii si la final coboram inapoi in Hasdate pe o alta culme secundara, pe la Gura Ursoii. Traseul strabate trupul vestic al ariei naturale protejate "Pajiștile de la Liteni -Savadisla".

Accesul pana in satul Hadate, ca punct de inceput si final al circuitului pe jos, din pacate nu se poate realiza cu transport public. Prin urmare, deplasarea va trebui facuta cu autoturisme private sau cu bicicleta, fiind 25 km din Cluj-Napoca, pe drum asfaltat, via Floresti - Luna de Sus - Vlaha - Savadisla - Lita.

Organizatorii vor facilita contactul cu alti participanti pentru a isi gasi loc in masina altora cei care nu au autoturism propriu sau ca sa se minimizeze numarul de autovehicule necesare la transportul pana la si de la locul de incepere a excursiei pe jos, sens in care ii rugam pe cei doritori sa participe sa anunte daca au nevoie de un loc intr-un autoturism sau daca, venind cu autoturism propriu din sau prin Cluj-Napoca sau Floresti, mai au locuri disponibile.

Se preconizeaza in acest sens o intalnire la ora 8:30 in cart. Manastur in parcarea din fata hypermarketului Penny (pe Calea Floresti, statiile de autobuz CTP "Taberei" si "Piata Flora" unde opresc de exmeplu liniile de autobuz nr. 9, 24 si 24B) incat la 8:45 sa se poata porni in directia Luna - Lita pentru a ajunge la locul de inceput al turei pe jos la 9:15 si la 9:30 sa inceapa efectiv tura pe jos. Rugam in acest sens pe cei interesati de tura sa se anunte fie prin e-mail la office@ccn.ro fie prin SMS sau whatsapp la 0744-576836 pana sambata 15 noiembrie la ora 19:00.

Tura este una de dificultate medie, atat prin prisma lungimii (doar circa 15 km) si urcusului (circa 700 metri diferenta de nivel) cat si pentru faptul ca merge aproape exclusiv pe drumuri bine conturate (de caruta / tractor). Pot fi insa si scurte portiuni de poteca sau drum mai neclar, posibil mai infundat cu vegetatie, ce poate necesita putina "explorare" deoarece situatia in teren se modifica in timp si cateva pasaje mai abrupte / stancoase, dar optionale (se pot ocoli), la urcarea la ruinele cetatii Lita respectiv la urcarea pe vf. Piatra Mare. Prin urmare excursia este in principiu accesibila si celor cu nivel mai redus de experienta sau cu abilitati mai reduse de drumetie, dar necesita o conditie fizica cel putin medie.

Fiind o excursie in natura, in zona montana, chiar daca este relativ scurta si aproape de localitati si la altitudini mici, sub 1000 metri, participantii trebuie sa aiba incaltaminte comoda si mai solida, rucsac de tura, haine adecvate si pentru vreme mai rece, vant sau ploaie (inclusiv pelerina si sapca de soare), apa (cel putin 2 litri / persoana) si mancare pentru o excursie de o zi. Recomandam bocanci si bete de trekking.

Tura este deschisa oricarei persoane interesate iar participarea este gratuita, ca toate actiunile organizate de CCN in cei peste 30 de ani de existenta (dar fiecare participant trebuie sa isi suporte eventualele cheltuieli proprii, de exemplu costul de deplasare pana la si respectiv de la locul de inceput al circuitului, in satul Hasdate).

Pentru tura pe jos, organizatorii asigura doar ghidajul (inclusiv prin ghid autorizat de turism, fost sef de echipa Salvamont si autor de ghiduri si harti turistice ale zonei) si explicatii pe parcurs, in rest participantii trebuie sa considere ca sunt pe propria raspundere, putand sa se alature sau sa paraseasca grupul oricand, actiunea fiind in regim de manifestatie publica cu participare deschisa, fara inscrieri obligatorii sau evidenta nominala a participantilor, dat fiind ca traseul urmeaza in principiu drumuri si poteci clare, nu cuprinde portiuni tehnice / dificile, si desi se desfasoara in zona montana si partial impadurita este in orice punct la mai puțin de 3 km pana in localitati cu case permanente si intr-un poligon delimitat de sosele asfaltate, deci nu exista risc real de ratacire semnificativa si este distanta destul de mica pana la drumuri carosabile.

Ca toate turele ghidate din campania IVMC si din campanii asemanatoare (cum este campania Somes Culoar Verde-Albastru - SVA), dincolo de latura de vizitare, prezentare si testare, este si aspectul de documentare si monitorizare ca potential de trasee de turism pedestru si cicloturism, urbanism, starea factorilor de mediu (cu accent pe ape, pajisti, păduri, arbori remarcabili și biodiversitate) și intervenții umane (deseuri, disciplina in constructii), urmand sa sesizam autoritatilor si presei eventuale constatari mai deosebite si sa aratam participantilor si cum pot ei face sesizari pe asemenea teme daca observa in viitor situatii nedorite de acest tip.

Tura pe jos din 16 noiembrie 2025 face parte din campania "Inelul Verde Metropolitan Clujean" - IVMC, care este una de advocacy avand ca scop protejarea si valorizarea naturii in zona metropolitana clujeana prin activare cetateneasca si persuadare a decidentilor, urmarind sa contribuie la combaterea si compensarea contextului actual de schimbari climatice, poluare, sedentarism, degradare a biodiversitatii, antropizarea masiva a peisajului si deficit de intelegere si contact om-natura.

Este un eveniment realizat in cadrul proiectului Reteaua pentru Natura Urbana rnu.ro , sustinut de BRD Groupe Societe Generale. De aceasta sustinere au beneficiat deja mai multe ture ghidate pe bicicleta si ture pe jos, pe care CCN le-a organizat in anul 2025.

Tura este a saptea pe jos din acest an (IVMC25 - TP07). Cele 14 ture din 2025 sunt in continuarea celor 10 ture pe jos si 10 ture biciclistice organizate de CCN in 2024 in campania IVMC24, fiecare tura avand traseu distinct pentru a se acoperi treptat toata Zona Metopolitana Cluj.

Cetatea Lita, numita si Cetatea Liteni sau Geczy, este situata pe un pinten stancos de pe un picior vestic al varfului Piatra Mare. Este inscrisă pe lista monumentelor istorice 2010 cu codul CJ-I-m-A-07090.01. A fost atestata documentar din anul 1324 sub numele „Castrum Leta” dar cercetarile arheologice indica ridicarea ei in sec. XI pe locul unui "Castellum" din epoca romana. A avut un trecut zbuciumat, fiind detinuta succesiv de diverse familii nobilare, dar la un moment dat si de imparatul Sigismund de Luxemburg si apoi de orasul Cluj. A fost grav avariata prin explozia magaziilor de pulbere, la 12 februarie 1562, in contextul unui asediu. Dupa cativa ani este reparata si devine din nou locuibila timp de circa un secol, fiind probabil parasita in contextul razboiului Curutilor, ce a adus la final distugerea de catre armata austriaca a majoritatii cetatilor si castelelor fortificate nobiliare din Transilvania.

Pe varful "Piatra Mare" exista un sit arheologic si urme de asezari fortificate ( inscrise pe lista monumentelor istorice cu cod CJ-I-s-A-07089 si CJ-I-m-A-07089.01 respectiv CJ-I-m-A-07089.02 , datand din Perioada "La Tene" (din A Doua Epoca a Fierului) respectiv din Epoca Bronzului.

Situl Natura 2000 "Pajistile de la Liteni - Savadisla" este o arie naturala protejata de tip "sit de importanta comunitara" avand codul ROSCI0427. A fost declarata prin Ordinul ministrului mediului nr. 46/2016 dar nu are nici la ora actuala un plan de management si regulament aprobat. Este formata din trei trupuri, totalizand 2424,60 hectare, localizate pe teritoriul comunelor Savadisla, Baisoara si Ciurila. A fost declarata pe baza Directivei UE 43/1992 cunoscuta ca "Directiva Habitate" si transpusa in legislatia romana prin OUG 57/2007 cunoscuta ca "Legea Ariilor Protejate", obiect al protectiei fiind 5 habitate si 4 specii.

Astfel, in Pajistile de la Liteni - Savadisla este vorba de habitatele naturale: Fanete de joasa altitudine cu Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis - cod 6510; Paduri de fag Asperulo-Fagetum - cod 9130; Paduri de stejar și carpen Galio-Carpinetum - cod 9170 ; Paduri de stejar și de carpen dacice - cod 91Y0 si Tufarisuri subcontinentale peripanonice - cod 40A0.

Speciile protejate vizate de Pajistile de la Liteni - Savadisla sunt una de amfibieni, si anume izvorasul cu burta galbena (Bombina variegata - cod 1193) si trei specii de nevertebrate, si anume: albilita portocalie / Galbiorul roscat (Colias myrmidone - cod 4030), cosasul lui Stys (Isophya stysi - cod 4050) si albastrelul argintiu al furnicilor (Maculinea teleius - cod 1059). Au fost identificate si prezenta Fluturelui de foc al macrisului (Lycaena dispar - Cod 1060), Tesatorul porumbarului (Eriogaster catax - Cod 1074) si Fluturele vargat / Fluturele urs dungat (Callimorpha (Euplagia) quadripunctaria - cod 1078).

Detalii privind situl Natura 2000 "Pajistile de la Liteni - Savadisla" si la:

Detalii despre organizator:
Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) www.ccn.ro si https://www.facebook.com/ccn.ro
Detalii despre initiativa IVMC se pot citi la:
Detalii despre aceasta tura apar si pe pagina de Facebook a evenimentului:
si pe blogul CCN la

Cluj-Napoca, 10 noiembrie 2025

Radu Mititean
director executiv CCN
0744576836





, , , , , , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•10/13/2025 06:43:00 a.m.

TURA GHIDATA PE JOS IN 19 OCTOMBRIE
prin padurea FAGET si pe vf. PEANA
in cadrul campaniei de promovare a conceptului de
Inel Verde Metropolitan Clujean - IVMC

Duminica 19 octombrie 2025 va invitam la o noua tura pe jos, ghidata, gratuita, de vizitare, prezentare si documentare a potentialului ecologic, peisagistic si de recreere, turism si sport in natura cu impact redus de mediu in imprejurimile Clujului, de aceasta data prin padurea Faget pana pe vf. Peana - cel mai inalt din masivul Feleac, in partea cental-sudica a Zonei Metropolitane Cluj.

Actiunea este organizata de Clubul de Cicloturism ”Napoca” (CCN) in calitatea si de structura initiatoare a conceptului de ”Inel Verde Metropolitan Clujean” (IVMC), conceput si lansat in parteneriat cu asociatia Societate Organizata Sustenabil (SOS) si grupul civic Alergatori Incepatori Cluj si acceptat in primavara acestui an ca idee si obiect de studiu si de catre autoritati in cadrul unui grup de lucru sub egida ADI ZMC Cluj descrisa la clujmet.ro

Tura va incepe la ora 8:30 din cartierul Manastur, de la capatul liniei de tramvai, unde incepe Drumul Sf.Ion si unde sun in imediata apropiere statiile Bucium si Colina respectiv Primavarii si Garbau se poate sosi cu mijloace de transport public in comun dinspre toate zonele Clujului ( a se consulta https://ctpcj.ro/index.php/ro/orare-linii/linii-urbane ) sau se poate veni si cu bicicleta sau pe jos (mai ales in cazul manasturenilor). Aici va fi si finalul, fiind o tura in circuit.

Va fi o drumetie pedestra de nivel mediu, in cea mai mare parte prin padure, pe drumuri de caruta / tractor si poteci si foarte putin pe asfalt sau drum pietruit. Tura strabate si arii naturale protejate si zone propuse in viitor a fi declarate zone protejate de interes local sau judetean sau arie protejata de interes national sau erropean si de desfasoara pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca si putin prin zonele marginale ale teritoriilor comunelor Ciurila, Tureni si Feleacu, toate facand parte din Zona Metropolitana Cluj.

Astfel, urcam din cartierul Manastur, de la altitudinea de circa 390 de metri, prin Padurea Galiser/ Galcer, la peste 500 metri, coboram pe str. Cernauti si traversam str.Sf.Ion trecand apoi pe al izvorul omonim. traversam valea Plesca, situata aici la sub 450 metri si urcam pe traseul marcat cu cruce rosie prin padurea Faget pana la DJ107R pe care mergem doar putin si apoi il parasim continuand urcarea prin padure pana pe vf. Peana, care are 832/833 metri de metri, fiind cel mai inalt din masivul Feleac si din zona Clujului in general.

Dupa o pauza si o incursiune pe frumosul platou inerbat, ce ofera largi privelisti spre sud si vest, spre muntiii Gilaului si Trascaului, incepep intoarcerea, care va fi tot prin padure, initial pe traseul marcat cu banda albastra. trecand si pe la Fantana lui Bilascu si iesind in cartierul Faget la str. N.Margineanu, traversand apoi str. Fagetului si urmand apoi, din nou prin padure, traseul banda galbena peste Capul Dealului si Drumul lui Pater pana la Groapa Mosului, de unde prin padure aproape de cartierul Manastur revenim spre seara la punctul de plecare.

Pe traseu vedem pe unde se propune construirea centurii ocolitoare sudice a orasului, despicand padurea Faget, cu defrisarea multor seci de hectare si crearea unei bariere ecologice si recreativ-turistice care va mai putea fi traversata doar in anumite puncte si contra careia s-a tot protestat fata de refuzul autoritatilor de a alege variate cu impact de mediu si recreativ mai mic prin tunele mai lungi, si vedem si zone unde se propun alte drumuri noi ce ar urma sa sectioneze padurea Faget si zone naturale din Faget si pe platoul Feleacului care se preconizeaza sa devina cartiere de vile. .

Vom strabate Situl Natura 2000 "Fagetul Clujului - Valea Morii", care este arie naturala protejata de tip "Sit de importanta comunitara" avand codul ROSCI0074. El a fost instituit prin Ordinul MMDD 1964/2007 si are o suprafata totala de 1686,4 hectare si inglobeaza si rezervatiile naturale Fagetul Clujului si Valea Morilor, care fusesera puse sub protectie deja anterior anului 1990 dar cu suprafete mici. Acest Sit Natura 2000 se intinde se suprafete apartinad la cinci UAT - Cluj-Napoca, Floresti, Ciurila, Tureni si Feleacu.

Situl Natura 2000 "Fagetul Clujului - Valea Morii" are Planul de Management si Regulamentul aprobate prin Ordinul MMAP 1525/2016.
Regulamentul poate fi citit aici:
Iar planul de management aici:
Normele de implemenare a obiectivelor de conservare aprobate prin documentele susmentionate au fost la randul lor aprobate prin Decizia fostei ANANP ( devenita ANMAP) 187/21.05.2021 ce se poate consulta aici:

Exista propuneri de extindere a zonei protejate, fie prin instituirea unui nou sit Natura2000, care ar putea fi situl Faget-Sud, a carui proiect a si fost avizat pozitiv de Academia Romana in 15.02.2024, sau prin instituirea unor arii naturale protejate de interes judetean sau local. Este unul dintre telurile campaniei IVMC si exista anumite promisiuni, dar va mai dura si va necesita documentatii de fundamentare. Una este deja in lucru iar CCN se implica in elaborarea ei, alaturi de alte ONG si de diversi specialisti.

Tura este una de dificultate usoara din punct de vedere tehnic, pentru faptul ca merge aproape exclusiv pe drumuri si poteci bine conturate si pante mici, dar medie ca efort total necesar, prin prisma lungimii traseului (circa 21 km) si urcusului (circa 600 metri diferenta de nivel). Pot fi insa si scurte portiuni de poteca sau drum mai noroios sau neclar, posibil mai infundat cu vegetatie, ce poate necesita putina "explorare" deoarece situatia in teren se modifica in timp. Prin urmare excursia este in principiu accesibila si celor cu nivel mai redus de experienta sau cu abilitati mai reduse de drumetie, dar necesita o conditie fizica cel putin medie.

Fiind o excursie in natura, chiar daca este in zona nemontana, impadurita, aproape de localitati, participantii trebuie sa aiba incaltaminte comoda si mai solida, rucsac de tura, haine adecvate si pentru vreme rece, vant sau ploaie (inclusiv pelerina si sapca de soare), apa (cel putin 2 litri / persoana) si mancare pentru o excursie de o zi. Recomandam bocanci si bete de trekking.

Tura este deschisa oricarei persoane interesate iar participarea este gratuita, ca toate actiunile organizate de CCN in cei peste 30 de ani de existenta. Organizatorii asigura doar ghidajul (inclusiv prin ghid autorizat de turism, fost sef de echipa Salvamont si autor de ghiduri si harti turistice ale zonei) si explicatii pe parcurs, in rest participantii trebuie sa considere ca sunt pe propria raspundere, putand sa se alature sau sa paraseasca grupul oricand, actiunea fiind in regim de manifestatie publica cu participare deschisa, fara inscrieri obligatorii sau evidenta nominala a participantilor, dat fiind ca traseul urmeaza in principiu drumuri si poteci clare, majoritatea chiar marcate, nu cuprinde portiuni tehnice / dificile, si este in orice punct la mai puțin de 3 km de zonele construite din localitatile din apropiere, deci nu exista risc real de ratacire semnificativa si este distanta mica pana la drumuri carosabile.

Ca toate turele ghidate din campania IVMC si din campanii asemanatoare (cum este campania Somes Culoar Verde-Albastru - SVA), dincolo de latura de vizitare, prezentare si testare, este si aspectul de documentare si monitorizare ca potential de trasee de turism pedestru si cicloturism, urbanism, starea factorilor de mediu (cu accent pe ape, pajisti, păduri, arbori remarcabili și biodiversitate) și intervenții umane (deseuri, disciplina in constructii), urmand sa sesizam autoritatilor si presei eventuale constatari mai deosebite si sa aratam participantilor si cum pot ei face sesizari pe asemenea teme daca observa in viitor situatii nedorite de acest tip.

Tura pe jos din 19 octombrie 2025 face parte din campania "Inelul Verde Metropolitan Clujean" - IVMC, care este una de advocacy avand ca scop protejarea si valorizarea naturii in zona metropolitana clujeana prin activare cetateneasca si persuadare a decidentilor, urmarind sa contribuie la combaterea si compensarea contextului actual de schimbari climatice, poluare, sedentarism, degradare a biodiversitatii, antropizarea masiva a peisajului si deficit de intelegere si contact om-natura.

Este un eveniment realizat in cadrul proiectului Reteaua pentru Natura Urbana rnu.ro , sustinut de BRD Groupe Societe Generale. De aceasta sustinere au beneficiat deja mai multe ture si vor mai beneficia alte ture ghidate pe bicicleta si ture pe jos, pe care CCN le va organiza in acest an.

Tura este a sasea pe jos din acest an (IVMC25 - TP06). Cele 14 ture din 2025 sunt in continuarea celor 10 ture pe jos si 10 ture biciclistice organizate de CCN in 2024 in campania IVMC24, fiecare tura avand traseu distinct pentru a se acoperi treptat toata Zona Metopolitana Cluj.

Detalii despre organizator:
Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) www.ccn.ro si https://www.facebook.com/ccn.ro
Detalii despre initiativa IVMC se pot citi la:
Detalii despre aceasta tura apar si pe pagina de Facebook a evenimentului:
si pe blogul CCN la

Cluj-Napoca, 13 octombrie 2025

Radu Mititean
director executiv CCN

0744576836




Author: CCN
•8/02/2025 03:01:00 a.m.

TURA GHIDATA PE JOS IN 10 AUGUST
pe CREASTA URSILOR de la SALICEA la FLORESTI
in cadrul campaniei de promovare a conceptului de
Inel Verde Metropolitan Clujean - IVMC

Duminica 10 august 2025 va invitam la o noua tura pe jos, ghidata, de vizitare, prezentare si documentare a potentialului ecologic, peisagistic si de recreere, turism si sport in natura cu impact redus de mediu in zona metropolitana, de aceasta data in apropierea Clujului, in masivul Feleac, de la Salicea la Floresti, pe platoul Recea si pe Creasta Ursilor, in partea pericentrala a Zonei Metropolitane Cluj.

Actiunea este organizata de Clubul de Cicloturism ”Napoca” (CCN) in calitatea si de structura initiatoare a conceptului de ”Inel Verde Metropolitan Clujean” (IVMC), conceput si lansat in parteneriat cu asociatia Societate Organizata Sustenabil (SOS) si grupul civic Alergatori Incepatori Cluj si acceptat in aceasta primavara ca idee si obiect de studiu si de catre autoritati in cadrul unui grup de lucru sub egida ADI ZMC Cluj descrisa la clujmet.ro

Tura va incepe la ora 9:30 in Salicea si va fi o drumetie pedestra usoara, de circa 15 km cu numai circa 350 metri diferenta de nivel in urcus, in cea mai mare parte pe drumuri de caruta, cam jumatate din traseu fiind prin padure. In Salicea parasim drumul principal pe str. Independenta, strabatem platoul Recea, apoi incepem coborarea spre Tauti dar tinem stanga si urmam culmea impadurita pe Coasta Dumbravilor si apoi Creasta / Coasta Ursilor, trecem prin Padurea Big/Bic si coboram in Valea Vulpii, iar pe Dealul Rotund ajungem in zona Urusag si coboram in satul Floresti in zona Sesul de Sus.

Accesul pana in Salicea il facem cu autobuzul M16 care pleaca la 9:00 din statia Posada, deci intalnirea va fi in acea statie la 8:45. Cu acel autobuz mergem via Calea Turzii si Drumul Fagetului pana la statia "M Centru Varstnici N" din Salicea. Desigur sunt si statii de autobuz intermediare, de exemplu in cart. Zorilor opreste la statia "Meteor" putin mai sus de intersectia cu str. Observatorului. Se poate veni si cu alte mijloace de deplasare, de ex. cu autoturism personal (dar trebuie sa il aduca cineva inapoi in Cluj, ca traseul de aceasta data nu este de tip circuit).

Statia de autobuz "Posada" este pe strada omonima dintre catedrala Sf.Iosif (aflata in constructie) si "cladirea rosie", langa p-ta Cipariu si p-ta Stefan cel Mare, aproape de Bastionul Croitorilor si intersectia cu Calea Turzii si str. A.Iancu. Detalii ref. linia M16 (inclusiv orar si harta) aici:

In Floresti luam pentru intoarcerea la Cluj-Napoca spre seara autobuzul M22 din statia "Sesul de Sus" sau "M Cartier Terra" care vine in Cluj-Napoca via Vivo pana pe str. Bucium la statia "Colina" la capatul din Manastur al tramvaiului. De la Vivo si din zona Colina sunt conexiuni de transport public spre majoritatea celorlalte cartiere ale Clujului.
Detalii ref. linia M22 (inclusiv orar si harta) aici:

Tura este una de dificultate redusa, atat prin prisma lungimii (doar 15 km) si urcusului (doar 350 m fractionati pe mai multe urcari mai scurte) cat si pentru faptul ca merge aproape exclusiv pe drumuri bine conturate (de caruta / tractor) dar pot fi si scurte portiuni de poteca sau drum mai neclar, posibil mai infundat cu vegetatie, ce poate necesita putina "explorare" deoarece situatia in teren se modifica in timp.

Tura decurge in cea mai mare parte pe trasee nemarcate si strabate si zone propuse in viitor a fi declarate zone verzi sau zone protejate de interes local sau judetean si de desfasoara pe teritoriul comunelor Ciurila si Floresti si putin si prin / la limita cu com.Savadisla, toate trei facand parte din Zona Metropolitana Cluj.

Participantii trebuie sa aiba incaltaminte comoda si mai solida, rucsac de tura, haine adecvate si pentru vreme mai rece, vant sau ploaie (inclusiv pelerina si sapca de soare), apa (cel putin 2 litri / persoana) si mancare pentru o excursie de o zi. Recomandam pantaloni lungi, bocanci si bete de trekking.

Ca toate turele ghidate din campania IVMC si din campanii asemanatoare (cum este campania Somes Culoar Verde-Albastru - SVA), dincolo de latura de vizitare, prezentare si testare, este si aspectul de documentare si monitorizare ca potential de trasee de turism pedestru si cicloturism, urbanism, starea factorilor de mediu (cu accent pe ape, pajisti, păduri, arbori remarcabili și biodiversitate) și intervenții umane (deseuri, disciplina in constructii), urmand sa sesizam autoritatilor si presei eventuale constatari mai deosebite si sa aratam participantilor si cum pot ei face sesizari pe asemenea teme daca observa in viitor situatii nedorite de acest tip.

Tura este deschisa oricarei persoane interesate iar participarea este gratuita, ca toate actiunile organizate de CCN in cei peste 30 de ani de existenta (dar fiecare participant trebuie sa isi suporte eventualele cheltuieli proprii, de exemplu costul de deplasare pana la Salicea si respectiv introarcerea din Floresti).

Pentru tura pe jos, organizatorii asigura doar ghidajul (inclusiv prin ghid autorizat de turism, fost sef de echipa Salvamont si autor de ghiduri si harti turistice ale zonei) si explicatii pe parcurs, in rest participantii trebuie sa considere ca sunt pe propria raspundere, putand sa se alature sau sa paraseasca grupul oricand, actiunea fiind in regim de manifestatie publica cu participare deschisa, fara inscrieri obligatorii sau evidenta nominala a participantilor, dat fiind ca traseul urmeaza in principiu drumuri si poteci clare, nu cuprinde portiuni tehnice / dificile, zona este nemontana si in buna parte impadurita si, mai ales, din orice punct este mai puțin de 3-4 km pana in localitati si deci nu exista risc real de ratacire majora si este distanta mica pana la drumuri carosabile si zone locuite.

Tura pe jos din 10 august 2025 face parte din campania "Inelul Verde Metropolitan Clujean" - IVMC, care este una de advocacy avand ca scop protejarea si valorizarea naturii in zona metropolitana clujeana prin activare cetateneasca si persuadare a decidentilor, urmarind sa contribuie la combaterea si compensarea contextului actual de schimbari climatice, poluare, sedentarism, degradare a biodiversitatii, antropizarea masiva a peisajului si deficit de intelegere si contact om-natura.

Este un eveniment realizat in cadrul proiectului Reteaua pentru Natura Urbana rnu.ro , sustinut de BRD Groupe Societe Generale. De aceasta sustinere au beneficiat deja mai multe ture si vor mai beneficia alte 2 ture ghidate pe bicicleta si 2 ture pe jos, pe care CCN le va organiza in urmatoarele luni, pana in octombrie.

Tura este a patra pe jos din acest an (IVMC25 - TP04). Cele 12 ture preconizate in 2025 sunt in continuarea celor 10 ture pe jos si 10 ture biciclistice organizate de CCN in 2024 in campania IVMC24, fiecare tura avand traseu distinct pentru a se acoperi treptat toata Zona Metopolitana Cluj.

Detalii despre organizator:
Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) www.ccn.ro si https://www.facebook.com/ccn.ro
Detalii despre initiativa IVMC se pot citi la:
Detalii despre aceasta tura apar si pe pagina de Facebook a evenimentului:
si pe blogul CCN la https://ccncluj.blogspot.com

Cluj-Napoca, 22 iulie 2025

Radu Mititean
director executiv CCN

office@ccn.ro
0744576836






Author: CCN
•7/12/2025 11:33:00 p.m.

PEDALAM PE CULMI SPRE COJOCNA SI BONTIDA
- TURA VELO IN 19 IULIE PE IVMC -

Sambata 19 iulie 2025, cu plecare la ora 8:30 din Piata Unirii, Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) va invita la o tura biciclistica ghidata gratuita, cu caracter turistic dar si de prezentare si documentare pe teme de mediu si mobilitate, axata pe zona de la est si nord-est a Zonei Metropolitane Cluj, parte din campania IVMC - Inelul Verde Metropolitan Clujean, vizand specific Cojocna si Bontida.

Vom pedala in total circa 55 de km, in buna parte pe drum nemodernizat (inclusiv drumuri de caruta si tractor), cu un total de circa 750 metri diferenta de nivel in urcus (dar fractionati pe mai multe urcari succesive), astfel ca este o tura de cicloturism care necesita o conditie fizica medie dar nu necesita abilitati avansate de deplasare cu bicicleta.

Va fi o experienta de parcurgere, admirare si documentare sub aspect turistic, peisagistic, ecologic, biciclistic si urbanistic a unor zone la est si nord-est de Cluj-Napoca. Traseul strabate Clujul din Centru spre est, cu un punct secundar de plecare din parcarea Selgros la ora 9:00 (pentru cei care locuiesc mai in estul orasului, sa nu trebuiasca sa vina pana in p-ta Unirii), continua pe pista de bicicleta pana in Dezmir unde urcam pe asfalt pana in zona superioara a satului si continuam pe drumuri de caruta pana in satul Cara, de unde coboram in vale si urcam in satul Cojocna insa tot pe un drum nemodernizat si coboram la Baile Cojocna, unde facem pauza de amiaza si de imbaiere in statiune.

Pe drumul spre Cojocna trecem si prin sau pe langa zone care sunt parte din ariile naturale protejate "Suatu Cojocna Crairât" si respectiv "Pajistile de la Moristi si Cojocna", care sunt Situri Natura 2000, ambele din categoria SCI ( "sit de importanta comunitara") si au codul de identificare european ROSCI0238 respectiv ROSCI0429. 

Planul de management al ROSCI0238 a fost aprobat prin Ordinul ministrului mediului 840/2016, care contine si descrieri ale valorilor ocrotite si masurilor de conservare necesare, poate fi descarcat / citit pe site-ul Ministerului Mediului la adresa https://mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2015-12-11_PM_ROSCI0238.pdf  iar normele metodologice de implementare a acelui plan de management au fost aprobate prin Decizia 188/2021 a ANANP, ce poate fi citita si descarcata de pe site-ul fostei ANANP la adresa https://ananp.gov.ro/wp-content/uploads/ROSCI0238_SKM_28721052409400.pdf

Situl ROSCI0238 a devenit arie naturala protejata prin Ordinul ministrului mediului 2387/2011 si are are o suprafata totala de 4146 ha dar este format din multe suprafete disparate de pajiști de stepa mezoxerofile si xerofile transilvane pe versanti abrupti, ce include si zona de langa Cojocna. Situl ROSCI0238 este promovat public incepand de anul trecut de catre Asociatia Pentru Natura si Oameni, printr-un proiect care a si marcat si un traseu tematic, a organizat ture ghidate ( cum ar fi cel despre care puteti citi aici: https://www.facebook.com/events/6717529818293419/ ) si a fost lansat si material video de promovare ce poate fi urmarit aici: https://fb.watch/m-YVl7tcrs/

Situl Natura 2000 ”Suatu Cojocna Crairât” a devenit ”arie speciala de conservare” (SAC) cu codul ROSAC0238 conform HG 685/2022 si deci urmeaza sa se revizuiasca si Planul de Management in conformitate cu noul lor statut.

Situl ROSCI0429 la randul sau a fost instituit prin Ordinul ministrului mediului 46/2016, are o suprafata de 89,6 hectare si se pare ca nu are inca un Plan de Management si Regulament aprobat si nu a fost declarat SAC.

Dupa amiaza plecam din statiunea Cojocna si urcam iar in culme si pedalam pe drumuri de caruta pana in Corpadea, sat prin care coboram si apoi traversam soseaua Apahida - Mociu si continuam pe drumuri nemodernizate pana in Jucu de Sus si mai departe tot pe culme pana in Bontida, evitand drumurle principale.

In Bontida trecem pe la binecunoscutul castel Banffy, care insa nu e vizitabil in regim normal pentru ca este in desfasurare festivalul muzical Electric Castle, https://electriccastle.ro/ Cine are bilete poate ramane la festival fie pana seara tarziu, fie pana duminica. Data si ruta acestei ture nu au fost alese intamplator, caci una dintre rolurile secundare ale ei este sa arate ca se poate face deplasarea la Bontida la festivalul EC si pe bicicleta, nu doar cu mijloace motorizate, si ca se poate merge inclusiv pe trasee cicloturistice diverse, cu peisaje frumoase si pe drumuri fara trafic motorizat. De altfel am organizat si anii trecuti asemenea ture, pe trasee diferite.

Din Bontida cei care se intorc la Cluj in 19 iulie vor pedala in continuare pe drumuri nemodernizate inclusiv pe malul Somesului, pana la halta Rascruci, de unde luam trenul, si anume R10509 care pleca din Rascruci spre Cluj-Napoca la 18:19 sau R10637 care pleca din Rascruci spre Cluj-Napoca la 21:11, ele fiind operate de Interregional Calatori si avand locuri speciale pentru biciclete, biletele pentru calator si bicicleta putand fi achizitionate din tren (circa 15 lei / calator + bicicleta). Desigur, din Rascruci se poate reveni la Cluj-Napoca si pe bicicleta, fiind o distanta de circa 25 km.

Tura cuprinde nu doar verificarea si prezentarea drumurilor vizate si zonelor respective ca potential cicloturistic si ecologic, dar si documentarea starii mediului - ape, pajisti, paduri, depozitarea deseurilor, exploatarea resurselor minerale, disciplina in constructii si alte aspecte.

Tura este deschisa oricarei persoane interesate, in varsta de cel putin 14 ani (dat fiind ca se desfasoara in parte pe drumuri publice) care are bicicleta in buna stare tehnica si echipata conform legislatiei rutiere. Se recomanda bicicleta cu structura de tip mountain bike, dar se poate si cu biciclete de tip trekking sau gravel. Sunt portiuni mai lungi de urcus si cu pante ceva mai mari si e nevoie de abilitati cel putin elementare de pedalat pe teren variat, iar lungimea traseului si diferenta de nivel cer o conditie fizica cel putin medie, chiar daca vom pedala in ritm relativ lejer si cu multe pauze.

Chiar daca prognoza meteo este de vreme buna si calda, desi nu caniculara, participantii trebuie sa aiba pelerina, imbracaminte pentru vreme mai rece sau cu vant, apa cel putin 1,5 litri / persoana, mancare si toate cele necesare in general unei excursii pe bicicleta de o zi, inclusiv o minima trusa medicala si tehnica ce include petece, pompa si camera de rezerva iar cei sub 16 ani vor trebui sa poarte casca. Toti participantii trebuie sa respecte integral legislatia rutiera.

Tura este gratuita, ca toate activitatile organizate de CCN pentru public in cei peste 30 de ani de activitate a asociatiei, dar participantii isi suporta fiecare propriile costuri, cum ar fi intrarea la Baile Cojocna sau deplasarea cu trenul de la Rascruci la Cluj-Napoca ( sau intrarea la EC pentru cine vrea sa ramana la festival).

Organizatorii asigura doar ghidajul, de catre Clubul de Cicloturism "Napoca" (prin Radu Mititean, presedinte al Federatiei Biciclistilor din Romania, ghid de turism si autor de harti si ghiduri cicloturistice ale zonei, fost sef de echipa Salvamont) si explicatii pe parcurs, in rest participantii trebuie sa considere ca sunt pe propria raspundere, putand sa se alature sau sa paraseasca grupul oricand, actiunea fiind in regim de manifestatie publica cu participare deschisa, fara evidenta nominala a participantilor, dat fiind ca este tot timpul la distanta mica de localitati (max. 3-5 km pana la zone cu case) si se desfasoara pe drumuri accesibile cu mijloace auto, nu in zone izolate sau dificil de parcurs sau ce pun probleme serioase din punct de vedere al accesului sau orientarii (cum se intampla la unele trasee in zona montana).

Tura face parte din campania "Inelul Verde Metropolitan Clujean" - IVMC, editia 2025, care este una de advocacy avand ca scop protejarea si valorizarea naturii in zona metropolitana clujeana prin activare cetateneasca si persuadare a decidentilor, urmarind sa contribuie la combaterea si compensarea contextului actual de schimbari climatice, poluare, sedentarism, degradare a biodiversitatii, antropizarea masiva a peisajului si deficit de intelegere si contact om-natura.

Campania IVMC este initiata de ONG-uri de mediu, grupuri civice informale si specialisti si isi propune sa implice si universitati, autoritati publice si alti stakeholderi, ceea ce deja se intampla prin crearea, in luna martie 2025, a unui grup de lucru interdisciplinar pe teme IVMC sub egida Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara "Zona Metropolitana Cluj" (ADI ZMC) www.clujmet.ro .

Tura velo din 19 iulie 2025 este a patra din acest an (IVMC25 - TV04), urmand inca cel putin doua, pana in octombrie, si sunt si sase ture ghidate pe jos (prima a fost in 25 mai, a doua in 29 iunie si a treia in 13 iulie), fiind complementare celor 10 ture ghidate pe jos si 10 velo organizate de CCN in 2024 si altor ture pe jos si in alergare organizate de partenerii din campania IVMC.

Campania IVMC este sustinuta in continuare si in 2025 din partea sectorului ONG de asociatiile Societate Organizata Sustenabil - SOS si Clubul de Cicloturism Napoca - CCN si grupul de initiativa civica Alergatori Incepatori Cluj si se coreleaza cu asemenea campanii dedicate naturii urbane si periurbane, derulate in alte zone din tara de alte ONG-uri din cadrul Retelei pentru Natura Urbana - RNU. www.rnu.ro

Aceasta tura velo din campania IVMC25 este un eveniment realizat in cadrul proiectului Reteaua pentru Natura Urbana, sustinut de BRD Groupe Societe Generale. De aceasta sustinere vor beneficia si celelalte ture pe bicicleta si pe jos pe care CCN le-a organizat sau le va organiza in lunile urmatoare in cadrul acestei campanii.

Detalii despre aceasta tura velo din 19 iulie 2025 se pot citi si pe blogul CCN
si pe pagina Facebook a evenimentului
iar despre IVMC si organizatorii campaniei puteti citi pe www.ccn.ro in sectiunea ”despre noi” si pe pagina de Facebook a CCN https://www.facebook.com/ccn.ro
si cea a campaniei Inelul Verde Metropolitan Clujean

Cluj-Napoca, 12 iulie 2025

Radu Mititean
director executiv CCN
0744576836