Author: CCN
•5/28/2019 11:20:00 p.m.

Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
=================================

Editie speciala de
ZIUA MONDIALA A BICICLETEI
a MARSULUI BICICLISTILOR CLUJENI

Luni, 3 iunie 2019, se va desfasura la Cluj-Napoca o editie speciala a Marsului Biciclistilor Clujeni (a 140-a din seria lunara inceputa in septembrie 2007 in continuarea celei anuale incepute de CCN in 1998).

Sunt invitati toti clujenii care au bicicleta. Intalnirea participantilor va fi in PIATA UNIRII, incepand cu ora 17:50. Startul efectiv al marsului va fi putin dupa ora 18:00, urmand sa dureze circa o ora si jumatate.

Este o editie speciala, dedicata Zilei Mondiale a Bicicletei, instituita de Organizatia Natiunilor Unite anul trecut, pentru a atrage atentia la nivel global cu privire la faptul ca bicicleta este o parte a solutiei la problemele mobilitatii urbane in secolul XXI dar este inca insuficient promovata de autoritati. .

Traseul vizeaza de aceasta data zona centrala si pericentrala si cartierul Plopilor si Manastur, cu plecare si final in p-ta Unirii. Concret, traseul este: Piata Unirii - Bd.Eroilor - p-ta A. Iancu - bd. 21 Decembrie 1989 - str. R.Ferdinand - str. G.Baritiu - Parcul Central S.Barnutiu - al.Stadion - str. Uzinei Electrice - pista bicicleta mal Somes - Parcul Rozelor - Nodul Calvaria - Cl. Manastur - Cl.Motilor - str. P.Maior - p-ta L.Blaga - str. Napoca - p-ta Unirii

Este o noua ocazie de intalnire, cunoastere si pedalare in comun a biciclistilor clujeni, dar mai ales o ocazie de a reaminti autoritatilor locale, publicului si presei de nevoia promovarii utilizarii bicicletei ca mijloc cotidian de transport in oras, componenta esentiala a mobilitatii urbane durabile si alternativa viabila la transportul automobilistic, alaturi de transportul in comun si deplasarea pietonala.

Participantii isi exprima din nou ingrijorarea fata de lipsa e progres in domeniul infrastructurilor biciclistice, anul 2018 fiind unul de stagnare, si primul trimestru din 2019 la fel, autoritatile locale limitandu-se la promisiuni si la refacerea catorva marcaje de piste vechi, mentinandu-se calitatea redusa a majoritatii pistelor de biciclete mai vechi si mai noi, existand uneori deficiente calitative grave la noile piste si mentinandu-se nerezolvate probleme la pistele vechi, de la latimea insuficenta la lipsa de continuitate, de la prezenta diverselor obstacole la marcaje si indicatoare rutiere lipsa, neclare sau gresit amplasate, ce pun in pericol biciclistii si alti participanti la traficul rutier.

Detalii despre editiile precedente ale marsului biciclistilor clujeni pot fi gasite si pe www.ccn.ro precum si pe site-ul aferent listei publice de discutii clujbike@yahoogroups.com

Comunicatul si afisul marsului sunt publicate online pe www.ccn.ro
iar evenimentul creat pe Facebook se poate vizualiza la:

Cluj-Napoca, 28 mai 2019

RADU MITITEAN
director executiv CCN



, , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•5/21/2019 03:39:00 p.m.

Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
====================================

INGRIJORARI DE ZIUA INTERNATIONALA A BIODIVERSITATII

22 mai este Ziua Internationala a Biodiversitatii (IBD), o zi in care oamenii si autoritatile ar trebui sa mediteze la una din cele mai grave fenomene negative pe care umanitatea le provoaca pe scara planetara - disparitia accelerata a unui numar mare de specii de plante si animale, si amenintarea cu extinctia pentru multe alte specii, prin poluare, schimbari climatice, vanatoare / pescuit, introducere de specii invazive, si mai ales prin restrangerea severa a arealului de viata din cauza disparitiei sau modificarii de catre om a habitatelor acelor specii.

Nu e vorba doar de o problema etica sau de peisaj si estetica, desi se mediatizeaza mai mult aspectele de suprafata ale problemei, disparitii de specii "mari" si "frumoase" sau utile direct omului, insa nu aceste disparitii mai spectaculoase sunt marea nenorocire, iar consecintele pe termen lung sunt grave dezechilibre ecologice si afectarea grava economica si chiar biologica a speciei umane, patrimoniul genetic oferit de natura fiind considerat tot mai mult o comoara inestimabila si irecuperabila, de ridicata importanta practica pe viitor, nu piesa de muzeu sau doar obiect de studiu pentru stiinta. In plus, deja se calculeaza tot mai mult valoarea pecuniara actuala a "serviciilor de ecosistem" pe care ni le presteaza natura si pierderile financiare uriase pe care le produce degradarea naturii.

Ziua Internationala a Biodiversitatii a fost instituita de Organizatia Natiunilor Unite pentru a marca adoptarea, la 22 mai 1992, a textului principalului tratat international de profil - Conventia privind diversitatea biologica, deschisa spre semnare in iunie 1992 la Conferinta de la Rio de Janeiro si intrata in vigoare in 29 decembrie 1993. Detalii la https://www.cbd.int/idb/default.shtml

Ulterior au fost adoptate mai multe protocoale in completarea si aplicarea acestui tratat international cunoscut drept "Conventia privind Biodiversitatea" (CBD). Romania este parte a acestui tratat, conventia fiind ratificata prin Legea 58 / 1994 si transpusa in legislatia romana prin acte normative privind ariile naturale protejate (predecesoarele actualei OUG 57 / 2007) si alte norme, si urmata de ratificarea diverselor protocoale aditionale la CBD, cum este Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea sau Protocolul de la Nagoya privind accesul la resurse genetice si impartirea echitabila a beneficiilor acestora.

Pentru fiecare tema din CBD exista puncte nationale de contact, autoritati nationale responsabile, comitete internationale si un secretariat al CBD, sub egida ONU, condus la ora actuala chiar de un fost ministru al mediului din Romania, si congrese periodice ("Conferinta partilor" - CoP, care se intalnesc periodic - cea mai recenta fiind CoP 14 din Egipt din decembrie 2018 - detalii la https://www.cbd.int/cop/ si urmeaza COp 15 in China in Kungming in 2020) unde se dezbat problemele biodiversitatii si aplicarii conventiei.

Obiectivele conventiei sunt: conservarea diversitații biologice, utilizarea durabila a componentelor sale și imparțirea corecta și echitabila a beneficiilor ce rezulta din utilizarea resurselor genetice, inclusiv prin accesul corespunzator la resursele genetice, prin transferul adecvat de tehnologii pertinente, ținand cont de toate drepturile asupra acestor resurse și tehnologii, și prin finanțarea corespunzatoare. Cerintele principale ale CBD sunt: Adoptarea de masuri generale pentru conservare si utilizare durabila; Utilizarea durabila a componentelor diversitatii biologice, Asigurarea mijloacelor de implementare a CDB; Promovarea cercetarii, educatiei, informarii si participarii publicului; Identificarea si monitorizarea componentelor biodiversitatii, efectuarea evaluarii de impact asupra biodiversitatii.

Biodiversitatea este juridic aparata si de Directivele UE cunoscute ca "Directiva Habitate" si "Directiva pasari" si instituirea retelei Natura 2000, si de multe conventii internationale pe teme specifice, la care si Romania este parte, prin ratificarea lor sau aderarea la ele, ca de exemplu Legea 13 / 1993 pentru aderarea Romaniei la Conventia privind conservarea vietii salbatice si a habitatelor naturale din Europa, adoptata la Berna la 19 septembrie 1979 ("Conventia de la Berna), Legea 69/1994 pentru aderarea Romaniei la Conventia privind comertul international cu specii salbatice de fauna si flora pe cale de disparitie, adoptata la Washington la 3 martie 1973 ("Conventia CITES"), Legea 13/1998 pentru aderarea Romaniei la Conventia privind conservarea speciilor migratoare de animale salbatice, adoptata la Bonn la 23 iunie 1979 ("Conventia de la Bonn"), Legea 5/1991 pentru aderarea Romaniei la Conventia asupra zonelor umede, de importanta internationala, in special ca habitat al pasarilor acvatice, incheiata la Ramsar la 2 februarie 1971 ("Conventia de la Ramsar") si numeroasele acorduri si protocoale la aceste conventii.

Tema IBD pentru 2018 a fost "Aniversarea a 25 de ani de actiune pentru biodiversitate". A fost insa o aniversare trista, pentru ca, in ciuda complexei arhitecturi institutionale si legislative anterior descrise, dedicate conservarii biodiversitatii, si obtinerii unui volum impresionant de informatii stiintifice despre starea si problemele biodiversitaatii, rezultatele eforturilor de stopare sau macar de franare a degradarii biodiversitatii sunt modeste si chiar descurajatoare, in ciuda "Planului de actiune pentru biodiversitate 2011 - 2020 ( https://www.cbd.int/sp/default.shtml ) si a includerii temei biodiversitatii in Agenda 2030 ONU, cum recunoaste se secretariatul de profil din cadrul ONU in declaratia dedicata IBD 2018: https://www.cbd.int/idb/image/2018/messages/idb-2018-message-cbd-en.pdf

Este o situatie trista atat pe plan international cat si la nivelul UE, unde obiectivul de a stopa, printr-un program pe 10 ani, reducerea biodiversitatii, a esuat lamentabil si masuri mai hotarate se lasa asteptate, deciziile fiind blocate de lobbyul intensiv al anumitor cercuri economice si de lasitatea politica a decidentilor. Ce se mai poate spune de state precum USA, care pana in ziua de azi au refuzat sa ratifice CBD, ca dealtfel majoritatea tratatelor internationale importante de mediu, pentru a nu "deranja" dreptul concernelor lor de a face profituri mari cu pretul distrugerii mediului, fiind state cu impact de mediu negativ imens, cate multe zeci de alte state la un loc, dar gratie puterii lor militare pot sfida comunitatea internationala, care insa nu poate compensa raul facut oricat ar incearca sa reduca impactul uman asupra planetei prin eforturile statelor care nu merg pe principiul "dupa mine potopul" sau nu isi pot permite sa le sfideze pe celelalte tari.

La nivelul Romaniei, situatia gestionarii biodiversitatii este chiar mai grava. Legislatia de arii protejate are grave deficiente de continut si aplicare, agentia specializata dupa ce ani de zile a fost ba infiintata doar pe hartie, ba desfiintata, in 2018 s-a nascut cu greu dar e inca mai degraba de tinut la incubator, neviabila... a mai si fost din start decapitata politic cand parea sa inceapa sa isi faca datoria, iar ca urmare a iresponsabilei OUG 75 / 2018 (recent declarata neconstitutionala) i s-au "pus in brate" toate ariile naturale protejate din Romania care anterior erau date in custodie sau administrare unor ONG-uri, desi evident nu are resursele sa le gestioneze, astfel ca situatia a fost scapata de sub control.... desi grava era si inainte, fiind multe arii lipsite de planuri de management si regulamente aprobate, si multe nu aveam nici inainte administrator sau custode, nici limite marcate in teren si documentatie stiintifica adecvata, iar parcurile nationale si naturale erau si sunt gestionate aproape toate in sistemul "lupul cioban la oi" (majoritatea parcurilor nationale si naturale din Romania avand administrator filiale RNP Romsilva - operatori economici deci a caror scop este prin definitie obtinerea de profit), Rezervatia Biosferei "Delta Dunarii" e departe de ceea ce ar trebui sa fie din punct de vedere al biodiversitatii, iar reteaua de culoare ecologice este practic inexistenta.

In plus, in Romania in continuare adesea padurile se exploateaza salbatic (unde mai este ce) si nu s-a incheiat epoca monoculturilor, plantatului pe randuri sau a speciilor neautohtone, se continua betonarea albiilor raurilor, construirea de acumulari, devierile interbazinale si realizarea de microhidrocentrale, cu grave consecinte asupra biodiversitatii acvatice, creste din nou poluarea aerului din surse industriale, s-a reluat agricultura intensiva cu chimizare ingrijoratoare cantitativ si calitativ, asistam la degradarea rapida si severa a pajistilor, introducerea de organisme modificate genetic sau allohtone si control insuficient al acestora, aparitia de specii invazive, extinerea zonelor construite si a retelelor de drumuri si alte infrastructuri, lipsa de educatie ecologica in general si privind biodiversitatea in particular, ceea ce pericliteaza si pe termen lung soarta patrimoniului genetic al naturii Romaniei si implicit si viitorul nostru.

Tema pentru Ziua Internatonala a Biodiversitatii in 2019 este "Biodiversitatea noastra - hrana noastra - sanatatea noastra", subliniind legatura stransa, dar insuficient perceputa de publicul larg, intre conservarea diversitatii biologice a planetei si siguranta alimentara si sanitara a speciei umane. Detalii privind aceste conexiuni se pot citi in mesajul secretarului general al CBD https://www.cbd.int/idb/image/2019/messages/idb-2019-message-cbd-en.pdf si in documente oficiale ce pot fi gasite si pe Internet, ca de exemplu https://www.cbd.int/health/https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/278948/WHO-NMH-NHD-18.12-eng.pdf   www.cbd.int/health/SOK-biodiversity-en.pdf sau http://www.fao.org/3/CA3129EN/CA3129EN.pdf

Ziua Biodiversitatii ar trebui pe viitor sa dobandeasca mult mai mare atentie din partea presei, autoritatilor, institutiilor de invatamant si sa fie in atentia mult mai multor cetateni, caci e o problema de fapt mult mai apropiata de bunastarea noastra ca oameni decat ni se pare.

Cluj-Napoca, 21 mai 2019

Radu Mititean
director executiv CCN



, , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•5/13/2019 02:56:00 p.m.

Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
=================================

Editia speciala "MARSUL TACERII 2019" a
MARSULUI BICICLISTILOR CLUJENI

Miercuri, 15 mai 2019, se va desfasura la Cluj-Napoca, in organizarea Clubului de Cicloturism Napoca (CCN), sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR), o noua editie a Marsului Biciclistilor Clujeni (a 139-a din seria lunara inceputa in septembrie 2007 in continuarea celei anuale incepute de CCN in 1998).

Are un caracter special prin faptul ca va fi un MARS AL TACERII dedicat BICICLISTILOR VICTIME ALE ACCIDENTELOR RUTIERE, ca parte a evenimentului global "RIDE OF SILENCE" ajuns la a 16-a editie si derulat in sute de orase de pe toate continentele.

Sunt bineveniti orice biciclisti clujeni. Intalnirea participantilor va fi in piata Unirii, la ora 19:00. Marsul va dura circa o ora si va strabate zona centrala si pericentrala a Clujului si cartierele Marasti si Grigorescu. Se va rula in liniste si se recomanda participantilor sa poarte camasi sau bluze de culoare alba. In final se va depune o jerba si se vor aprinde lumanari in amintirea biciclistilor ucisi de masini.

Traseul concret este: : Piata Unirii - Bd.Eroilor - Cl.Dorobantilor - str. Petofi Sandor - bd.21 Decembrie 1989 – p-ta A.Iancu - str.Cuza Voda - p-ta M.Viteazu - str. I.P.Voitesti - str.Dacia - str.Gen.Dragalina - bd.1 Decembrie 1918 - pasarela peste Somes - pista biciclete mal Somes - str. Uzinei Electrice - str.Stadion - Parcul Central S.Barnutiu - str. E.Isac - str.P.Maior - p-ta L.Blaga - str. Napoca - p-ta Unirii.

Este o noua ocazie de a reaminti autoritatilor locale, publicului si presei de nevoia promovarii utilizarii bicicletei ca o componenta esentiala a mobilitatii urbane durabile si alternativa viabila la transportul automobilistic, alaturi de transportul in comun si deplasarea pietonala.

Detalii despre editiile precedente ale marsului biciclistilor clujeni pot fi gasite si pe pe www.ccn.ro precum si pe site-ul aferent listei publice de discutii clujbike@yahoogroups.com

Prezentul comunicat se gaseste si online pe www.ccn.ro si evenimentul are pagina pe facebook :

Cluj-Napoca, 13.05.2019

RADU MITITEAN
director executiv CCN




, , , |
Bookmark and Share