Author: CCN
•11/28/2016 11:00:00 a.m.


LEGEA BICICLETEI
propunere ONG catre parlamentari

Un grup de organizatii ale biciclistilor propun viitorilor parlamentari adoptarea "LEGII BICICLETEI" - care sa stabileasca principii si sa prevada masuri adecvate de promovare a utilizarii bicicletei, pe mai multe planuri, in principal legislativ si institutional, intr-un mod coerent si integrat, pentru ca abordarea cu pasi mici si disparati s-a dovedit ineficienta.

In concret, viitoarea lege ar urma sa declare promovarea utilizarii bicicletei ca un obiectiv de interes public, sa aduca modificari legislatiei rutiere, urbanistice, fiscale si din alte cateva domenii, sa prevada adoptarea unei strategii nationale si a unui masterplan in acest sens si crearea unor elemente institutionale la nivelul autoritatilor centrale si locale care sa permita coordonarea intre autoritati si adecvata interfata cu comunitatea, atat in elaborarea masurilor cat si in punerea lor in practica.

Initiativa este lansata de Federatia Biciclistilor din Romania (FBR), Asociatia Hai cu Bicla (HcB), Asociatia Green Revolution (AGR), Asociatia Adevaratii Veloprieteni (AVR), Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) si Clubul Sportiv Nomad Multisport.

Initiatorii spera ca un numar cat mai mare de candidati la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, din tot spectrul politic, sa isi declare sprijinul pentru ideea adoptarii unei asemenea legi, iar cei alesi sa colaboreze apoi intre ei si cu organizatiile biciclistilor pentru redactarea formei finale a proiectului de lege si promovarea lui in Parlament.

ONG-urile care au initiat demersul asteapta ca si alte organizatii ale biciclistilor, ONG-uri de mediu, operatori economici in domeniul biciclistic si alte entitati sa isi declare sprijinul pentru aceasta initiativa comuna si sa se implice in promovarea ei.

28.11.2016

Pentru relatii suplimentare:

Radu Mititean - FBR si CCN , contact@biciclisti.ro 0744-576836

Corneliu Belciug - AGR , corneliu.belciug@greenrevolution.ro 0728-132981

Mihai Denes - AVR , mihai@adevaratiiveloprieteni.ro 0744-369403

Oana Turturica - HcB , oana@haicubicla.ro

Daniel Sardan - NoMad , dan@nomadmultisport.ro


ANEXA:
Textul integral al apelului catre candidatii la calitatea de parlamentar
 

=====================================================

LEGEA BICICLETEI
Propunere a unor organizatii ale biciclistilor
catre viitorii parlamentari

Incurajarea folosirii bicicletei in scop utilitar, in principal ca mijloc de deplasare in oras, precum si ca vehicul ru rol recreativ / turistic si sportiv, este in ultimii ani declarativ acceptata de autoritatile publice centrale si locale si mentionata in diverse documente de politici publice, ca o componenta importanta a mobilitatii moderne, a turismului durabil si dezvoltarii sportului si unui stil de viata activ si sanatos.

Insa, dincolo de promisiuni, o promovare efectiva si de substanta a bicicletei lipseste in continuare, si nici nu este cu adevarat posibila fara o modernizarea a cadrului legislativ actual, care este printre cele mai nefavorabile din Europa in ceea ce priveste biciclistii. Demersurile facute in ultimele doua decenii de organizatiile de biciclisti in directia modificarii sau completarii anumitor acte normative in general nu au fost de succes inclusiv pentru ca mereu se invoca dependenta de alte reglementari si nevoia de corelare.

Acest cerc vicios se poate rupe cel mai bine printr-o abordare integrata, prin adoptarea unei legi care sa aduca in mod unitar si coerent necesarele modificari si completari esentiale ale actualului cadru normativ cu rang de lege in Romania, pentru a il pune in concordanta cu cerintele si bunele practici la nivelul Uniunii Europene, urmand ca apoi Guvernul si ministerele sa adapteze corespunzator, in mod coordonat, cadrul normativ cu rang de hotarare de guvern si de ordin ministerial.

In acest sens, subscrisele organizatii neguvernamentale preocupate de promovarea utilizarii bicicletei in scop utilitar, turistic si sportiv, lansam initativa ”Legea Bicicletei” ca apel catre candidatii la alegerile parlamentare din 11.12.2016 si la viitorii parlamentari, la asumarea initierii unui proiect de lege pe aceasta tema, redactarii lui cu consultarea noastra si a comunitatii biciclistilor in general, si promovarii lui in Parlament cu sprijinul unui numar cat mai mare de parlamentari, de dorit din intregul spectru politic.

Propunem ca proiectul de lege sa cuprinda un capitol introductiv, care sa proclame promovarea utilizarii bicicletei ca element de prioritate si importanta nationala, in contextul eforturilor de promovare a mobilitatii durabile, protectiei mediului, imbunatatirii calitatii vietii si sanatatatii populatiei, sa statueze necesitatea abordarii multidisciplinare si transsectoriale si adoptarii, prin Hotarare a Guvernului, a unei strategii nationale si a unui masterplan pe 10 ani de promovare a utilizarii bicicletei in Romania, similar practicilor din alte state europene.

Ca masuri institutionale, consideram ca legea trebuie sa prevada crearea unui consiliu interministerial si a postului de coordonator guveramental, cu rang de subsecretar de stat, pentru coordonarea elaborarii si implementarii strategiei si masterplanului, a proiectelor de acte normative cu rang de hotarare de guvern si ordin ministerial si a coordonarii eforturilor la nivel de autoritati locale. Este necesara si prevederea desemnarii in diverse ministere ( MECRMA, MDRAP, MAI, MTS, MT, MMAP) a cate unei persoane responsabile de probleme de biciclistice, la fel si in anumite agentii guvernamentale si companii nationale (ANT, IGPR, AN Apele Romane, Romsilva RA, CFR Calatori, CNAIR etc.), in Agentiile de Dezvoltare Regionala si in consiliile judetene si / sau regiile sau societatile publice judetene de administrare drumuri judetene, precum si in aparatul de lucru al primarilor municipiilor resedinta de judet  si a sectoarelor Bucurestiului.

De asemenea, este necesara instituirea prin lege a unor structuri specifice consultative, de tip grupuri de lucru si consilii consultative, la toate nivelele, pe teme biciclistice, cu participare a ONG de profil si a operatorilor economici activi in domeniu, si primirea unor reprezentanti ai acestor categorii, cu titlu de invitat, in alte structuri interdisciplinare, precum comisiile municipale de circualtie, comisiile de urbanism si amejanarea teritoriului si alte asemenea.

Un important capitol din viitoarea legea trebuie sa fie dedicat legislatiei rutiere, si anume modificarii si completarii actualei OUG 195 / 2002 privind circulatia pe drumurile publice, precum si a legislatiei privind siguranta rutiera, inlaturand sau atenuand interdictii si limitari nejustificate precum cea privind varsta minima pentru deplasarea pe bicicleta pe drumuri publice sau anumite reguli privind echiparea si circulatia bicicletelor.

Pe linie de cicloturism, un capitol corespunzator al legii ar trebui sa modifice si completeze prevederile din actuala Lege a turismului (OG 58 / 1998) pentru a clarifica regimul juridic al ciclotraseelor, cadrul de administrare a acestora inclusiv prin prevederea infiintarii unui Centru National de Coordonare EuroVelo (CNCEVR) si instituirii Retelei Nationale de Trasee Ciclotruistice Marcate (RNTCMR), si prevederi privind adoptarea, inr-un termen prestabilit, a cadrului legal, la nivel de hotarare de guvern sau ordin ministerial, pentru ghizii de cicloturism, cazarile probiciclistice, puncte noi de frontiera speciale pt trafic turistic nemotorizat (pietonal si biciclistic), marcarea si omologarea traseelor cicloturistice si alte asemenea.

Pe linie de urbanism si amenajarea teritoriului, Legea Bicicletei ar trebui sa modifice si completeze actuala Lege 350 / 2001, dispunand ca prin Regulamentul General de Urbanism aprobat prin Hotarare a Guvernului sa se reglementeze si tipul si numarul minim de faclitati pentru parcarea bicicletelor la si in anumite tipuri de cladiri, prezenta de infrastructuri biciclistice pe anumite artere si conexiuni si alte asemenea.

Un alt capitol trebuie sa vizeze legislatia de transporturi si cea privind regimul drumurilor, in sensul modificarii si completarii actualelor OG 43 / 1997 privind regimul juridic al drumurilor, OG 27 / 2011 privind transorturile rutiere si OG 19 / 1997 privind transporturile, astfel incat si bicicleta sa fie adecvat tratata in aceste acte normative, care la ora actuala o ignora.

Un capitol al legii urmeaza sa fie dedicat legislatiei in domeniul constructiilor si  standardelor de profil, care sa prevada un termen concret de adoptare de noi norme tehnice, prin Hotarare a Guvernului si Ordin ministerial, dupa caz, in locul actualului sistem nefunctional de normare prin standarde aprobate de Asociatia Romana pentru Standardizare (ASRO).

Nu in ultimul rand, legea ar trebui sa cuprinda un capitol privind aspecte fiscale, si anume modificari de Cod Fiscal in sensul acordarii unor facilitati fiscale, cum ar fi nivel redus TVA la comert si servicii biciclistice, facilitati fiscale pentru angajatorii care vor sa incurajeze angajatii sa vina cu bicicleta la serviciu sau sa utilizeze biciclete ca vehicul de serviciu, si alte asemenea facilitati, existente in multe state dezvoltate.

Complementar masurilor fiscale, legea ar trebui sa cuprinda prevederi privind instituirea, prin hotarari ale guvernului, a unor programe de sprijin direct a cresterii numarului de biciclete utilizate de populatie si de institutiile publice, cum ar fi finantarea guvernamentala a unor programe gen "prima bicicleta" sau dotare pe scara larga cu biciclete, ca vehicule de serviciu, a unor angajati in sectorul bugetar sau din companiile publice, cum sunt lucratorii postali sau politistii, si incurajarea achizitiei de biciclete in cazul renuntarii la autoturisme vechi (daca se doreste totusi continuarea programului ”Rabla”).

Organizatiile preocupate de promovarea utilizarii bicicletei au un nivel ridicat de informare si expertiza pe aceste teme si isi ofera know-how-ul in mod voluntar celor care doresc sa sprijine aceasta initiativa, atat pentru redactarea proiectului de lege, cat si pentru gasirea de sustinatori si promovarea pe toate caile a proiectului respectiv.

Asteptam in cel mai scurt timp confirmarea de principiu a interesului pentru aceasta initiativa din partea candidatilor la alegerile pentru Senat si Camera Deputatilor si din partea partidelor si formatiunilor politice care au candidati la alegerile parlamentare din decembrie 2016.

De asemenea, asteptam cat mai multe alte organizatii neguvernamentale cu preocupari in domeniul promovarii utilizarii bicicletei, sau a mobilitatii durabile, precum si din partea operatorilor economici de profil si altor entitati, sa isi declare sprijinul pentru aceasta initiativa.

28.11.2016

Semneaza:

1.  FEDERATIA BICICLISTILOR DIN ROMANIA (FBR)
prin presedinte Radu Mititean

2.  ASOCIATIA "GREEN REVOLUTION" (AGR)
prin director de programe Corneliu Belciug

3.  ASOCIATIA "HAI CU BICLA" (HcB)
prin far Oana Turturica

4.  ASOCIATIA "ADEVARATII VELOPRIETENI" (AVR)
prin vicepresedinte Mihai Gabor Denes

5.  CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
prin director executiv Radu Mititean

6.  CLUBUL SPORTIV NOMAD MULTISPORT (NOMAD)
prin presedinte Daniel Sardan

Au mai aderat la initiativa, ulterior lansarii ei, urmatoarele ONG:

7.  FEDERATIA ROMANA DE CICLISM (FRC)
prin presedinte Carol-Eduard Novak

8.  ASOCIATIA PRO BIKE ADDICTION (PBA)
prin presedinte Ioana Amariutei Popa 

9.  COMUNITATEA BICICLISTILOR DIN BUCURESTI (CCB)
prin reprezentant Adrian Rista 

10. ASOCIATIA BIKE WORKS
prin presedinte Silviu Negoita

11. CLUBUL DE CICLISM SI ECOLOGIE IASIBIKE
prin presedinte Iordana Leahu 

12.  ASOCIATIA ”BATE SAUA SA PRICEAPA IAPA”
prin presedinte George Culda

13.  ASOCIATIA ”CLUB SPORTIV TIBISCUS” (CST)
prin presedinte Marius Karnyanszky

14.  ASOCIATIA PRODUCATORILOR, IMPORTATORILOR SI COMERCIANTILOR DE BICICLETE DIN ROMANIA (AsPIC)
prin presedinte George Culda

15.  CLUBUL SPORTIV ”SURMONT CLUB”
prin presedinte Tiberiu Macaveiu

16.  ASOCIATIA ”BRASOVUL PEDALEAZA”
prin presedinte Robert Lazar



17.  ASOCIATIA TURISMVERDE
prin presedinte Constantin Serban

18.  FUNDATIA PENTRU PARTENERIAT
prin director Laszlo Potozky

19.  ASOCIATIA ARIN 
prin director Codruta Nedelcu

20.  ASOCIATIA TRANSILVANIA VERDE
prin presedinte Kovacs Zoltan Csongor 

21.  ASOCIATIA ECOURI VERZI (AEV)
prin presedinte Horatiu Emil Popa  

22.  ASOCIATIA ”TURA IN NATURA” (ATINS)
prin presedinte Mihai Proca

23.  FUNDATIA COMUNITARA MURES
prin director executiv Gal Sandor  

24.  OUTHENTIC CYCLING ROMANIA
prin director Mircea Crisbasanu

25.  SOCIETATEA CARPATINA ARDELEANA Satu Mare
prin presedinte Mark-Nagy Janos 

26.  FUNDATIA DE ECOLOGIE SI TURISM ”POTAISSA”
prin presedinte Alin Rosca

27.  ASOCIATIA DE ECOTURISM DIN ROMANIA (AER)
prin presedinte Andrei Blumer 

28.  ASOCIATIA MIORITICS
prin presedinte Mihai Dragomir

29. CLUBUL SPORTIV "CLUJUL PEDALEAZA"
prin presedinte Kertesz Jozsef Levente

30. ASOCIATIA SIGURANTA AUTO
prin presedinte Virgil Mihailovici

31. FUNDATIA "TERRA MILENIUL III"
prin presedinte Lavinia Andrei

32.  ASOCIATIA "VISUM" PENTRU EDUCATIE SI CULTURA
prin vicepresedinte Adriana Hurjui

33. ASOCIAȚIA PENTRU DEZVOLTARE URBANA
prin presedinte Dan Patzelt

34. ASOCIATIA ”VIITOR PLUS”
prin vicepresedinte Mircea Ilie

35. ASOCIATIA ”APROAPE DE NATURA”
prin presedinte Bogdan Baniceru

36. ASOCIATIA ”ECO-CIVICA”
prin presedinte Nicolae Radulescu Dobrogea

37. ASOCIATIA ”HARTA VERDE ROMANIA”
prin presedinte Ciprian Samoila

38.  ASOCIATIA PENTRU MOBILITATE METROPOLITANA (AMM)
prin director general Stefan Roseanu

39.  ASOCIATIA "NEUER WEG"
prin vicepresedinte Hans Hendrich

40.  ASOCIATIA "GREENITIATIVE"
prin presedinte Marius Ienculescu-Popovici

41.  ASOCIATIA "AGENT GREEN"
prin presedinte Gabriel Paun

42.  CENTRUL REGIONAL DE PROTECTIA MEDIULUI ROMANIA (REC)
prin project manager Alexandru Bara

43.  ASOCIATIA "ECO ASSIST"
prin presedinte Liana Buzea

44.  ASOCIATIA "KOMUNITAS"
prin presedinte Miruna Tirca

45.  ASOCIATIA ”MILITIA SPIRITUALA”
prin presedinte Mihail Bumbes    
46.  FUNDATIA CULTURALA ”ROSIA MONTANA”
prin vicepresedinte Sorin Jurca

47.  CENTRUL PENTRU POLITICI DURABILE ”ECOPOLIS”
prin presedinte Costel Popa

48.  ASOCIATIA ”SALVATI DUNAREA SI DELTA”
prin presedinte Liviu Mihaiu

49.  ASOCIATIA ”NATURA TRANSILVANIEI”
prin presedinte Mihai Constantinescu

50.  ASOCIATIA "BIOSILVA"
prin presedinte Florin Gradinariu

51.  ASOCIATIA "COLECTIV S"
prin presedinte Andrei Butuc

52.  FUNDATIA "NOI ORIZONTURI"
prin director executiv Dana Bates

53.  ASOCIATIA "SOLIDARITATEA PENTRU LIBERTATEA DE CONSTIINTA"
prin presedinte Emil Moise


54.  FUNDATIA COMUNITARA BUCURESTI
prin director executiv Alina Kasprovschi


Au anuntat inca inainte de alegeri interes si sprijin pentru initiativa urmatorii candidati la alegerile parlamentare din 11.12.2016:

1.  TUDOR RARES POP
candidat in Bucuresti la Camera Deputatilor, pe listele USR - devenit deputat

2.  ADRIAN  OCTAVIAN DOHOTARU
candidat in Cluj la Senat, pe listele USR - devenit senator

3. ALLEN COLIBAN
candidat in Brasov la Senat, pe listele USR - devenit senator

4. MIHAI TATU
candidat in Brasov la Camera Deputatilor, pe listele USR 

5.  ANTONIO ANDRUSCEAC
candidat in Botosani la Senat, pe listele USR 

6. COSETTE-PAULA CHICHIRAU
candidata in Iasi la Camera Deputatilor, pe listele USR - devenita deputata

7. MIHAI LUPU
candidat in Iasi la Camera Deputatilor, pe listele USR

8. SILVIU-OCTAVIAN GURLUI
candidat in Iasi la Camera Deputatilor, pe listele USR

9. DAN LUNGU
candidat in Iasi la Senat, pe listele USR - devenit senator

10. EUGEN NEAGU
candidat in Iasi la Senat, pe listele USR

11. SINZIANA BALTATESCU
candidata in Iasi la Senat, pe listele USR

12.  ETIENNE IGNAT
candidat in Iasi la Camera Deputatilor, pe listele PNL

13.  LUCIA VARGA
candidat in Constanta la Senat, pe listele PNL

14.  MARIUS BODEA
 candidat in Iasi la Camera Deputatilor, pe listele PNL - devenit deputat

 

Nota:  Acest apel public este afisat si pe site-ul FBR la adresa
si pe site-urile si paginile de Facebook ale celorlalti initiatori, si va fi completat in timp cu lista celor care isi vor anunta sustinerea pentru initiativa



, , , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•11/26/2016 12:30:00 a.m.


Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca   web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836   e-mail: office@ccn.ro
CIF:  5800675   RNPJFSP: 3561 / A / 1992
==================================

BICICLETA DE ZIUA MONDIALA ANTI-OBEZITATE
Ganduri pentru o viata sanatoasa de 26 Noiembrie

26 Noiembrie este Ziua Mondiala Anti-Obezitate, in care ar trebui constientizat mai mult ca in alte zile ca o problema de sanatate publica tot mai ridicata in foarte multe tari, inclusiv in Romania, este obezitatea.

Excesul ponderal accentuat se manifesta tot mai mult si la copii, dar afecteaza toate generatiile si atrage dupa sine multe alte probleme, crescand incidenta, printre altele, a bolilor cardiovasculare, diabetului de tip II, bolilor osteoarticulare si unor forme de cancer. De cele mai multe ori, obezitatea este produsa de excesul de calorii din dieta zilnica fata de consumul energetic.

Se vorbeste foarte mult de nutritie, diete, reducerea consumului caloric, dar mult prea putin de efortul fizic, de consumarea caloriilor ingerate, dat fiind ca sedentarismul este si el o mare problema de sanatate publica. Omul modern din mediul urban are tot mai putin timp sa faca sport - sa mearga la jogging, la inot, sa practice jocuri sportive sau sa mearga la o sala de fitness, iar activitatea profesionala este tot mai statica. Ce ar fi de facut?

O solutie avantajoasa de crestere a activitatii fizice cotidiene, cu un raport excelent cost - beneficiu si fara alocare de timp zilnic extra pentru sport, este adoptarea unei mobilitati urbane active, pietonale si mai ales biciclistice, precum si petrecerea weekendurilor si vacantelor in mod activ, inclusiv prin lungi excursii pe jos sau pe bicicleta, unde arzi in mod placut mii de calorii in loc sa urmezi diete severe sau sa platesti abonament la vreo sala de fitness ca sa transpiri intre patru pereti in loc sa fii in natura...

Cetatenii Romaniei, si in special copii din mediul urban, merg mult prea putin pe jos si cu bicicleta, in schimb stabilesc mereu noi recorduri la statul la televizor si la jucatul calculator, pe langa orele in banca la scoala, sunt dusi la scoala mereu cu "mama-taxi" sau in cazul cel mai bun cu mijloace de transport public, cei mai mari isi petrec serile si weekendurile prin cluburi sau in mall sau la picnic static si grataristic, o mobilitate activa si exercitiul fizic regulat tinzand sa devina exceptia, cu tot lantul de consecinte negative medicale si sociale, dar semnalele de alarma se trag rar si raman neobservate de marea masa a publicului si ignorate de factorii decizionali.

Politicile publice si legislatia insa, in loc sa combata fenomenul, il favorizeaza. Numarul de ore de educatie fizica este foarte redus in curricula scolara, scutirile medicale abuzive pentru orele de sport au atins procente alarmante, taberele si excursiile scolare in natura, pe jos sau pe bicicleta, au devenit greu de realizat din cauza conditionarilor aberante introduse sub pretextul "asigurarii sigurantei" elevilor, sportul scolar si universitar este in declin, cultura automobilului infesteaza nestingherita tanara generatie iar sistemul educational nu incurajeaza deplasarea la si de la scoala pe jos sau cu bicicleta, ba dimpotriva, politicile si regulamentele scolare au ajuns indirect sa impuna fenomenul de "mama-taxi" al adusului elevilor cu autoturismul de catre parinti pana in fata scolii sau chiar pana in sala de clasa.

Autoritatile publice nu doar ca nu actioneaza semnificativ in directie pozitiva, dar au mai si dat mobilitatii copiilor o lovitura cumplita  introducand in legislatia rutiera, sub pretextul protejarii lor de accidente, aberatia - unica la nivel european - de interdictie cvasitotala pentru copii a mersului cu bicicleta sub varsta de 14 ani, ceea ce evident reduce masiv sansele sa devina biciclisti si dupa aceasta varsta.

Statele dezvoltate au declarat ca supraponderalitatea si sedentarismul sunt principalul pericol de sanatate publica pentru copii si adolescenti si ca, in acest context, practicarea de sporturi de anduranta si promovarea mersului pe jos si cu bicicleta, atat in scop sportiv si turistic cat si - sau mai ales - utilitar, trebuie sa fie o prioritate. Programe masive atat guvernamentale cat si neguvernamentale de tip "cycling to school" sunt in plina expansiune, scolile si autoritatile locale se preocupa de crearea de infrastructuri si facilitati dar si de incurajare activa a elevilor sa vina la scoala pe bicicleta, dar si sa circule mai mult in timpul liber pe bicicleta si in completare pe jos si cu transportul public si cat mai putin cu autoturismul. Pe cand in Romania constatam ca incurajarea unei mobilitati active si durabile pentru copii ramane cel mult in stadiul declarativ sau a unor proiecte-pilot initiate de ONG-uri.

Ar trebui ca 26 Noiembrie sa dea de gandit, dar nu cum sa mancam mai putin, ci mai ales cum sa avem o viata mai activa fizic. Atunci va fi usor de vazut cum o mobilitate urbana activa, cu mult mers pe jos si pe bicicleta, poate fi o semnificativa parte a solutiei. Daca autoritatile vor inceta sa faciliteze traficul motorizat si vor incepe in sfarsit sa promoveze, inclusiv prin infrastructuri adecvate, circulatia pietonala si biciclistica.

Cluj-Napoca, 26 noiembrie 2016

dr. Radu Mititean
director executiv CCN
presedinte FBR



, , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•11/19/2016 01:00:00 a.m.
Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
==================================

ROMANIA INTERZICE COPIILOR SA CIRCULE CU BICICLETA - PANA CAND?
Consideratii de 20 Noiembrie - Ziua Universala a Drepturilor Copilului

Ziua de 20 Noiembrie este marcata in multe tari ca ”Ziua Universala a Drepturilor Copilului”, in baza proclamatiei Adunarii Generale ONU din anul1954, si a faptului ca in 20 noiembrie 1959, ONU a adoptat ”Declaratia Drepturilor Copilului”, iar in 20 noiembrie 1989 s-a semnat ”Conventia Drepturilor Copilului”, ratificata si de Romania dar inca incomplet respectata. De fapt, nu este o zi ce ar trebui sarbatorita, ci o zi ce ar trebui dedicata constientizarii problemelor legate de respectarea drepturilor copilului.

Pentru unele tari subdezvoltate, desigur ca problemele se pun mai ales cu privire la accesul copiilor la apa potabila, asistenta medicala si educatie elementara, si chiar la hrana, subnutritia fiind o problema cronica si larg raspandita. In schimb, in tarile dezvoltate problemele sunt mai ales pe linie de dezvoltare psihoemotionala iar ca sanatate fizica ingrijorarile sunt in buna masura legate de supraponderalitate si sedentarism.

Romania din pacate are parte de probleme din ambele extreme - avem una dintre cele mai mari rate de mortalitate infantila din Europa si avem rate (inacceptabile pentru un stat membru UE) de subnutritie. Avem un acces deficitar la asistenta medicala si educatie, de neconceput pentru un stat care se pretinde mediu dezvoltat. In schimb avem deja o prezenta semnificativa si in crestere rapida a tarelor societatilor "dezvoltate".

Astfel, orasele Romaniei au tot mai multi copii supraponderali, chiar obezi, invatati cu fast-food, dulciuri si sucuri nenaturale, cu statul la televizor sau jocul pe calculator, cu mersul la scoala cu "mama-taxi" si cu petrecerea weekendului la mall sau in cel mai bun caz la picnic static cu parintii, o mobilitate activa si exercitiul fizic regulat tinzand sa devina exceptia, cu tot lantul de consecinte negative medicale si sociale, dar semnalele de alarma se trag rar si raman neobservate de marea masa a publicului si ignorate de factorii decizionali.

Politicile publice si legislatia insa, in loc sa combata fenomenul sedentarismului, il favorizeaza. Numarul de ore de educatie fizica este foarte redus in curricula scolara, scutirile medicale abuzive pentru orele de sport au atins un procent alarmant, taberele si excursiile scolare in natura, pe jos sau pe bicicleta, au devenit tot mai rare inclusiv din cauza conditionarilor exagerate si uneori chiar aberante introduse sub pretextul "asigurarii sigurantei" elevilor. Sportul scolar si universitar este in declin, cultura automobilului infesteaza nestingherita tanara generatie iar sistemul educational nu incurajeaza deplasarea la si de la scoala pe jos sau cu bicicleta, ba dimpotriva, politicile si regulamentele scolare au ajuns indirect sa impuna fenomenul de "mama-taxi" al adusului elevilor cu autoturismul de catre parinti pana in fata scolii.

Autoritatile publice nu doar ca nu actioneaza semnificativ in directie pozitiva, dar au mai si dat mobilitatii copiilor o lovitura cumplita in urma cu 14 ani, introducand in legislatia rutiera, sub pretextul protejarii lor de accidente, aberatia - unica la nivel european - de interdictie cvasitotala pentru copii a mersului cu bicicleta sub varsta de 14 ani, ceea ce evident reduce masiv sansele sa devina biciclisti si dupa aceasta varsta.

Astfel, art.70 alin.(2) din OUG 195 / 2002 privind circulatia pe drumurile publice prevede ca "pentru a conduce o bicicleta pe drumurile publice, conducatorul acesteia trebuie sa aiba varsta de cel putin 14 ani", definitia legala a "drumului public" fiind "orice cale de comunicatie terestra, cu exceptia cailor ferate, special amenajata pentru traficul pietonal sau rutier, deschisa circulatiei publice" - deci orice categorie de sosea, strada, ulita, drum de tara, alee, trotuar. Nu s-a prevazut nicio exceptie de genul admiterii macar pe pistele de biciclete, pe strazi cu trafic motorizat redus sau in cazul insotirii de catre un adult...

Aceasta interdictie, chiar daca in practica este pusa in aplicare neuniform pentru ca si politistii rutieri cam accepta in sinea lor ca este o aberatie, descurajeaza totusi puternic si expune unui risc juridic inacceptabil parintii si cadrele didactice, unitatile de invatamant si ONG de profil, facand practic ilegal mersul cu bicicleta la scoala sau in excursie, chiar mersul pe bicicleta in general in afara unor evenimente special organizate si protejate de Politie sau a curtii proprii sau a scolii sau a unor drumuri de exploatare inchise circulatiei publice....

Pana in 2002, legislatia rutiera era oricum nejustificat de restrictiva, prevazand ca persoanele sub 14 ani nu au voie sa circule cu bicicleta pe drumurile cu trafic intens, fara sa prevada exceptii, de exemplu cazul insotirii de catre persoane majore sau cazul ciclistilor de performanta in antrenament.

In 2002, Guvernul, sfidand Parlamentul care avea in faza finala de dezbatere proiectul unui nou Cod Rutier care a fost dezbatut ani de zile si la care a contribuit cu amendamente si Clubul de Ciclotrism "Napoca" si alte ONG-uri din coalitia ProVelo, a emis in pragul sarbatorilor de iarna o noua legislatie de profil, prin OUG 195 / 2002 privind circulatia pe drumurile publice, care prevedea la art.20 alin.(2) ca "Persoanele care nu au implinit varsta de 14 ani pot conduce biciclete numai pe drumurile special amenajate si semnalizate corespunzator de catre administratorul drumului respectiv", drumuri care nu existau si nici nu s-au realizat si deci exceptia a ramas doar teoretica. La originea acestui abuz a stat Politia Rutiera, care a redactat proiectul, insusit de Inspectoratul General al Politiei si preluat de Ministerul de Interne ca initiator al acestei nefericite Ordonante de urgenta, ignorandu-se cererile ONG-urilor de biciclisti si bunele practici pe plan international.

Parlamentul din pacate nu a ramas mai prejos, si cu ocazia dezbaterii acestui OUG, in loc sa elimine aberatia, a agravat-o prin Legea 49 / 2006 privind aprobarea OUG 195 / 2002, inlocuind acea interdictie care avea o minima exceptie macar teoretica, cu actuala interdictie cvasitotala anterior citata regasita la art.70 alin.(2) din OUG 195 / 2002 republicata, si care nu cunoaste exceptii, si nici nu permite practic instituirea de exceptii prin Regulamentul de aplicare al OUG 195 / 2002 care e aprobat prin Hotarare a Guvernului. Astfel, Parlamentul a devenit coautor la acesta atentat la sanatatea publica a tinerei generatii, explicabil dealtfel si prin faptul ca in cvasitotalitate, si parlamentarii, ca multe alte categorii de demnitari si inalti functionari publici, cand nu sunt "indoor" intr-o cladire, par sa vada, metaforic vorbind, lumea inconjuratoare numai prin parbrizul autoturismului.

Statele dezvoltate au declarat ca supraponderalitatea si sedentarismul sunt principalul pericol de sanatate publica pentru copii si adolescenti si ca, in acest context, practicarea de sporturi de anduranta si promovarea mersului pe jos si cu bicicleta, atat in scop sportiv si turistic cat si - sau mai ales - utilitar, trebuie sa fie o prioritate. Programe masive atat guvernamentale cat si neguvernamentale de tip "cycling to school" sunt in plina expansiune, scolile si autoritatile locale se preocupa de crearea de infrastructuri si facilitati dar si de incurajare activa a elevilor sa vina la scoala pe bicicleta, dar si sa circule mai mult in timpul liber pe bicicleta si in completare pe jos si cu transportul public si cat mai putin cu autoturismul. Pe cand in Romania constatam ca incurajarea unei mobilitati active si durabile pentru copii ramane cel mult in stadiul declarativ sau de proiecte-pilot de scala redusa initiate de ONG-uri.

Ar trebui ca 20 Noiembrie, la fel ca 1 Iunie, sa nu fie o zi festivista, ci sa devina, pentru adulti si oficialitati, o zi in principal de dezbatere si actiune in favoarea drepturilor si intereselor copilului, inclusiv cu privire al un stil de viata sanatos prin cat mai multa miscare fizica si mobilitate activa. In acest cadru, ar trebui eliminate urgent interdictiile aberante din legislatia rutiera privind circulatia copiilor pe bicicleta si dezvoltate programe care sa invete toti elevii sa circule cu bicicleta, ca o deprindere elementara de viata moderna, si sa ii incurajeze pe cat mai multi sa utilizeze bicicleta nu doar ocazional in scop sportiv, turistic si recreativ, ci si cotidian, in scop utilitar, inclusiv pentru venitul la scoala.

Lipsa totala de informare si experienta a sistemului public de invatamant in acest domeniu poate fi compensata in buna masura de expertiza detinuta de organizatiile de biciclisti, dezvoltata de-a lungul deceniilor in multe state occidentale, si de care pot beneficia chiar gratuit si scolile din Romania, iar in materie legislativa, nu trebuie "reinventata roata" ci doar aliniata si desueta legislatie rutiera romana la bunele practici internationale.

Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) si alte organizatii de profil, multe reunite sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR) afiliata la Federatia Europeana a Biciclistilor (ECF) si in Coalitia PRO VELO, isi ofera in continuare sprijinul metodologic si informational atat Guvernului si Parlamentului si altor autoritati, de exemplu pentru amendarea legislatiei rutiere in sensul eliminarii caracterul ei antibiciclistic si opus mobilitatii durabile, precum si sistemului educational si autoritatilor locale pentru dezvoltarea de programe si facilitati pentru incurajarea efectiva a copiilor sa se deplaseze cat mai mult pe jos si cu bicicleta si cat mai putin cu mijloace motorizate, ca o contributie necesara si importanta la o imbunatatire a starii mediului si mai ales a starii de sanatate a generatiilor viitoare.

Cluj-Napoca, 20 noiembrie 2016

Radu Mititean
director executiv CCN
presedinte FBR


, , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•11/14/2016 01:19:00 a.m.


Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
========================================

VIENA PE BICICLETA
Invitatie la prezentare foto CCN

Clubul de Cicloturism "NAPOCA" (CCN) invita publicul clujean JOI, 17 noiembrie 2016, de la ora 19:00, la Club 30+ (http://www.30plus.ro/ str.Avram Iancu nr.29, et.II, intrare din str.Kovacs Dezso) la o prezentare foto tema VIENA PE BICICLETA. Intrarea este gratuita.

Este o invitatie la cunoasterea marii metropole austriece, un oras cosmopolit si aglomerat, cu animatie specifice ai multe monumente de arhitectura, dar care are si o interesanta evolutie in domeniul mobilitatii urbane, fiind in plina tranzitie din era automobilistica in era postautomobilistica, incepand sa promoveze tot mai mult bicicleta, mersul pe jos si transportul public, in dauna automobilelor, ca alte mari metropole europene.

Viena era cu cateva decenii in urma un oras foarte putin favoabil bicicletei. Acum, desi mai e destul de mult de facut, Viena se poate mandri cu o infastructura probiciclistica semnificativa si mai ales o politica si o vointa politica locala puternica de a face in continuare pasi hotarati de promovare a bicicletei.

Nu vor lipsi din imaginile prezentate repere culturale si istorice ale marelui oras, atractii turistice si curiozitati, insa in paralel vor fi prezentate si comentate si modele de structura si amenajare de strazi mici si bulevarde, intersectii si parcuri, poduri, gari, piste si parcari pentru biciclete, elemente interesante de transport public urban si periurban, de promovare si gestiune a turismului....

Scopul prezentarii este de informare ci constientizare privind modul in care gestiuna mobilitatii intr-un mare oras poate sa il faca atractiv si dinamic, in loc sa il lase prada aglomeratiei si haosului, un management urban durabil, facut profesionist, fiind unica sansa pe termen lung pentru un mare oras.

Proiectia va fi sustinut de Radu Mititean, presedinte al Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR), activ de peste doua decenii in documentarea si promovarea bicicismului urban, inclusiv ca politici, solutii tehnice si organizatorice, legislatie si infrastructuri.

Documentarea este realizata in octombrie 2016 cu ocazia participarii la doua conferinte internationale pe teme biciclistice.

CCN este o asociatie turistica, sportiva, civica si ecologista care militeaza de peste doua decenii pentru un om sanatos intr-un mediu sanatos, rezultand o dezvoltare durabila a societatii.

Acest comunicat este publicat si online pe blogul CCN www.ccn.ro
iar eventul aferent este afisat pe facebook la adresa:
https://web.facebook.com/events/914589521982584/

Va asteptam!

Cluj-Napoca,14 noiembrie 2016

Radu Mititean
director executiv CCN


, , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•11/01/2016 01:54:00 a.m.


Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
========================================

I N V I T A T I E
la proiectia foto
PE POTECI SI DRUMURI DIN MUNTELE MARE SI TRASCAU

Clubul de Cicloturism "NAPOCA" (CCN) invita publicul clujean JOI 3 noiembrie 2016, de la ora 20:00 la la Club 30+ (http://www.30plus.ro/ str.Avram Iancu nr.29, et.II, intrare din str.Kovacs Dezso) la o PROIECTIE DE IMAGINI pe tema "Pe poteci si drumuri din MUNTELE MARE SI TRASCAU" sustinuta de Teodor Botez. Intrarea este gratuita.

Va fi o ilustrare fotografica a turelor de cicloturism montan si drumetie intreprinse in ultimii ani in masivele Gilau-Muntele Mare si Trascau, distinct pe trei zone. Prima cuprinde bazinul Posegii, a doua bazinul Ocolisului, iar a treia zona este Intregalde, toate fiind perle ale naturii, ce grupeaza numeroase obiective turistice si ofera multe posibile trasee de drumetie si mountain biking.

Veti vedea imagini surprinse in cheile Posegii, Runcului si Pociovalistei, in Cheile Intregalde si Cheile Galdei, in rezervatia geobotanica Scarita-Belioara, de la manastirea Posaga si tabara Roica, de sub Piatra Cetii si Varfuiata, din superbele platouri de la Zapodie si Apa Ratacita. 

Muntele Mare este dealtfel o preocupare constanta si speciala pentru CCN, care, dincolo de sute de excursii pe bicicleta, pe jos si pe schiuri organizate in ultimii 25 de ani in zona,  a editat in 1996 primul ghid turistic al masivului Muntele Mare, a editat in 2010 prima harta cicloturistica a zonei, ce descrie multe trasee de MTB in acest masiv montan, si a fost consultant pentru recent publicata harta de drumetie a masivului Gilau-Muntele Mare.  Clubul de Cicloturism "Napoca" a participat alaturi de alte organizatii si la refacerea marcajelor traseelor turistice din zona, in 1996 in parteneriat cu Clubul "George Valsan" si in 2015-2016 din nou, in parteneriat cu Asociatia "Ecouri Verzi".

Muntele Mare si Trascaul sunt in buna parte incluse in situri Natura 2000, precum ROSCI0119 Muntele Mare, ROSCI0253 Trascau,  ROSPA0087 Muntii Trascaului, ROSCI0263 Valea Ierii, adapostesc multe arii naturale protejate mai mici si sunt o puternica atractie turistica.

Proiectia este sustinuta de Teodor Botez, membru fondator si vicepresedinte al Clubului de Cicloturism "Napoca" si posesor al unei vaste experiente in domeniul cicloturismului si sporturilor montane, care a mostenit-o si de la tatal sau, Victor Botez, si a folosit-o pentru a insufla fiului sau, toti trei fiind autori de imagini prezentate in proiectie. 

Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) practica si promoveaza de peste doua decenii utilizarea bicicletei in scop turistic si recreativ (dar si utilitar si sportiv) si considera ca bicicleta este un vehicul sanatos si ecologic la indemana oricui, aproape indiferent de varsta, gen sau alte caracteristici sociale sau biologice, fapt dovedit si medical, dar inca privit cu scepticism in societatea romaneasca din cauza unor prejudecati si mentalitati ce trebuie schimbate.

Evenimentul aferent proiectiei poate fi accesat pe facebook la
iar prezentul comunicat este online pe www.ccn.ro

Va asteptam!

Teodor Botez
vicepresedinte CCN si prezentatorul proiectiei

Radu Mititean
director executiv CCN