In acest sens, La Conferinta ONU pe tema Apei, care a avut loc in 22-24 martie 2023 la New York, si care a fost cel mai mare eveniment de profil din ultimii 50 de ani, cu peste 10000 de participanti, s-a adopat "Agenda de Actiune pentru Apa". 

https://www.unwater.org/ si s-au inregistrat peste 700 de angajamente https://www.un.org/sustainabledevelopment/blog/2023/03/press-release-historic-un-conference-marks-watershed-moment-to-tackle-global-water-crisis-and-ensure-water-secure-future/

La Conferinta ONU pentru schimbari climatice ( COP 28) din decembrie 2023, au avut loc peste 150 de sesiuni si evenimente pe teme de ape si s-a obtinut integrarea problemei apei in documentul GCA ( ”Global Goal on Adaption”) https://www.unwater.org/news/who-cop28-achieves-milestone-integration-water-sanitation-health-and-food-systems-global-goal

In fine, a 39-a reuniune a UN-WATER avut loc in 12-13 martie 2024 la Roma https://www.unwater.org/news/39th-un-water-meeting discutandu-se si pregatirea conferintei ONU pe teme de ape in 2026.

Preocuparile mai intenese pe teme de ape la nivel mondial nu au aparut doar in ultimii ani. Astfel, in Decembrie 2016, Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a adoptat in unanimitate rezolutia “Decada Internationala (2018–2028) de Actiune – Apa pentru Dezvoltare Durabila” pentru a sprijini punerea unui mai mare accent pe ape în urmatorul deceniu. Subliniind ca apa este un element esential pentru dezvoltarea durabila si pentru eradicarea saraciei si foametei, statele membre ONU au exprimat profunda ingrijorare pentru lipsa de acces la apa potabila sigura, canalizare si igiena, precum si cu privire la dezastre provocate de ape, penurie si poluare a apelor, generate de urbanizarea exacerbată, creşterea demografică, deşertificarea, seceta şi schimbările climatice.

Noua Decada a apelor axeaza pe dezvoltarea durabila si managementul intregrat al resurselor de apa pentru atingerea obiectivelor sociale, economice si de mediu, si de asemenea se va axa pe implementarea si promovarea programelor si proiectelor conexe, precum si pe continuarea cooperarii si parteneriatelor la toate nivelele, cu scopul de a contribui la atingerea scopurilor si obiectivelor convenite la nivel international pe teme legate de ape, incluzand cele ce sunt parte din Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabila.

Dincolo de limbajul oficial, cu parfum de "limbaj de lemn" tip ONU, trebuie remarcat ca, prin lansarea in 2023 a noii initiative "Agenda de Actiune pentru Apa" desi suntem abia usor trecuti de jumatatea "Noii decade a apei" se recunoaste implicit ca lucrurile nu se indreapta in dirctia dorita si preconizata, desi au trecut mai multi ani de la adoptarea Agendei 2030 si lansarea "Noii decade".

Inclusiv UE, in ciuda dorintei de a fi lider mondial in tranzitia spre o economie si o societate cu impact de mediu mai redus, este foarte in urma cu alinerea efectiva la Agenda 2030 si implicit si cu obiectivele acesteia in domeniul apelor, iar Strategia de Dezvoltare Durabila a Romaniei este departe de ce putea si ar trebui sa fie o asemenea strategie.

Paradoxul este ca si ONU, pe de o parte, prin unele agentii si programe, isi propune sa protejeze mediul inclusiv apele, ca patrimoniu al intregii umanitati si mostenire esentiala pentru generatiile viitoare, dar prin alte agentii si programe incurajeaza si chiar finanteaza proiecte ce aduc grave prejudicii ecologice apelor si pun in pericol pe termen lung intregi ecosisteme si regiuni, in numele rezolvarii unor probleme de moment in alimentarea cu apa a unor comunitati si activitati umane.

Iar UE nu este mai prejos, finantand masiv lucrari care pericliteaza grav ecosistemele si mentinand politici agricole si de dezvoltare spatiala care, ducand la o si mai mare antropizare si presiune industriala si urbanistica asupra a ceea ce a mai ramas din natura Europei, pun in grav pericol pe termen lung apele chiar daca, pe de alta parte, pun mare accent pe prevenirea si combaterea poluarii si pe pastrarea biodiversitatii.

Romania este din pacate o campioana la interpretari aberante, transpunand inadecvat si incalcand sistematic inclusiv Directiva-Cadru "Apa" a Uniunii Europene (60/2000) si conventiile internationale de mediu cu relevanta pentru protectia apelor, prin proiectele pe care le promoveaza in legatura cu toate corpurile semnificative de ape din Romania, pe care le vede mai ales ca o resursa economica de exploatat, nu ca pe un patrimoniu natural ce trebuie in primul rand ocrotit.

FAPTELE AUTORITATILOR CONTRAZIC VORBELE FRUMOASE

In ultimele doua decenii, autoritatile au recunoscut public, desi cam "cu jumatate de gura", ca a fost o mare greseala realizarea pe scara larga de desecari, taieri de meandre, indiguiri si alte lucrari de asa-zisa "regularizare" a raurilor, ca trebuie nu doar stopata continuarea pe acest drum si revenit mai aproape de starea naturala anterioara, prin refacerea zonelor umede, facilitarea inundarii controlate a anumitor suprafete la ape mari, dezincorsetarea raurilor etc.

Doar ca exista o masiva discrepanta intre vorbe si fapte, pentru ca aproape toate politicile si investitiile sunt in continuare nu pentru renaturari si ecologizari, ci pentru reparatii si consolidari de "lucrari de aparare" si pentru noi betonari, canalizari, indiguiri, dragari, devieri si desecari, in ultimii ani adaugandu-se iresponsabilele planuri de a introduce in conducte cvasitotalitatea raurilor de munte pentru a face lanturi de microhidrocentrale si de a transforma in canale navigabile toate raurile medii si mari din interiorul tarii, iar apele subterane sunt amenintate de preconizata exploatare a gazelor de sist prin facturare hidraulica, toate acestea inseamnand un dezastru ecologic musamalizat de autoritatile care ar trebui sa protejeze mediul, mai nou sub pretextul crizei generate de razboiul din Ucraina si masurile economice adoptate contra statului agresor de UE si de alte state si cercuri de influenta la care Romania se aliniaza.

O CACEALMA CONTINUA - COMITETELE DE BAZIN

Consultarea factorilor interesati si participarea lor la luarea deciziilor in domeniul apelor, ar trebui sa aiba loc prin "Comitetele de Bazin". Autoritatile au tergiversat din 1996 pana in 2000 emiterea reglementarilor prevazute de Legea Apelor, apoi inca un an infiintarea lor efectiva, ocazie cu care procedura de desemnare a reprezentantilor ONG-urilor a fost in mai multe cazuri masiv fraudata de autoritati, iar apoi s-a refuzat corectarea acelui abuz si inlaturarea celor nereprezentativi. Alegerile au fost nu doar nedemocratice ci initial si pentru un mandat nelimitat (!) iar revizuirea aberantei reglementari in cauza a lasat multe ale probleme nerezolvate.

Oricum Comitetele de Bazin nu au fost nicidecum "parlamente ale apei" ci mai mult structuri nefunctionale, de forma, care doar aprobau formal, fara dezbateri si fara modificari, toate propunerile Administratiilor Bazinale de Ape... La un moment dat, Comitetele de Bazin au fost restructurate, dar la fel de netransparent si nedemocratic, iar alegeri deschise pentru reprezentanti ONG se pare ca, cel putin la anumite bazine, nu au mai avut loc deloc. E oare mai bine decat acum un doua decenii si jumatate, cand au avut loc, dar au fost fraudate?

RAURILE MARI DE MUNTE - VICTIME ALE HIDROENERGETICII CLASICE

Lacurile de acumulare, in special cele de mari dimensiuni sau in zona de munte si lanturile de baraje si derivatii interbazinale au si multe consecinte negative complexe si grave asupra mediului si nu numai. De aceea, in diverse tari dezvoltate se recunoaste acum ca s-a exagerat in trecut, si nu se mai prea fac noi baraje, ba chiar se regreta construirea anumitor baraje. In Romania, desi raurile interioare au debite mici, s-au facut mari acumulari pe majoritatea cursurilor de apa, adesea in lant si cu captarea si devierea a sute de rauri pentru a aduce mai mult debit in acele lacuri de acumulare, lasand practic seci nenumarate vai si creand dezechilibre hidrologice si ecologice care acum abia incep sa se vada.

Cu toate acestea, se continua construirea de baraje incepute sau proiectate inainte de 1990 si chiar altele noi, cum este de exemplu planul unui mare lac de acumulare pe valea Azugii sau pe Basca Mare sau in defileul superior al Muresului sau lacul de acumulare aferent propusei centrale hidroelectrice de acumulare prin pompaj Tarnita-Lapustesti, ce va distruge unul din ultimele platouri cvasinaturale din muntii Gilaului, dar va si transforma lacul Tarnita - principala sursa de apa potabila a Clujului - intr-un simplu bazin cu nivel oscilant, proiect care desi pare nascut mort e mereu reanimat politic de autoritati iar societatea Hidro Tarnita SA a consumat multi ani banii publici pe ”cautarea de investitori”.

RAURILE MICI DE MUNTE UCISE DE MICROHIDROCENTRALE

Raurile mici care au scapat sau vor mai scapa de devierea spre alte vai, sunt amenintate in majoritatea lor de lanturi de microhidrocentrale (MHC), ce le condamna din punct de vedere ecologic dar afecteaza grav si peisagistic vaile in ansamblul lor. Se poate vedea deja pe ambii versanti ai muntilor Fagaras, in muntii Rodnei, in Bucegi, in muntii Bihor, Gilau-Muntele Mare, Vladeasa, Sureanu, Tarcu etc. , dar vizate sunt multe alte rauri, in ciuda asigurarilor date in ultimii ani de autoritati. Acest atac MHC se deruleaza chiar sub ipocritul pretext al grijii pentru mediu prin promovare de energie "verde" si mai nou au fost promovate ba sub pretextul ca din cauza razboiului dintre Rusia si Ucraina si deciziei de a se renunta la importul de gaz si petrol rusesc, trebuie dat unda verde la orice proiect energetic indiferent de impactul negativ de mediu, ba ca decoarbonizarea sectorului energetic nu se poate face decat cu alte sacrificii de mediu, de exemplu sacrificarea apelor sau acceptarea riscurilor de mediu ale energeticii nucleare, realizand in Romania un tip de CNE care nu exista inca nicaieri in lume pentru ca nu au fost considerate suficient de sigure...

In realitate sunt interese financiare private si complicitati la nivel inalt in autoritatile publice, multe proiecte trebuind sa fie investigate nu doar de autoritatile de mediu, daca ele si-ar face datoria, ci si de - sau mai ales de - organele de cercetare penala. Acestea par insa in continuare cu gura, ochii si urechile astupate cand e vorba de coruptie care afecteaza si mediul natural, desi cateva dosare par a fi in lucru si legat de ape. Un bun exemplu poate fi cazul Raului Alb din Muntii Retezat, sau a Nerei, unde in ciuda ilegalitatilor evidente, initiativele de MHC sunt stopate momentan, dar nu exista vreo garantie ca nu vor fi reluate. Pe Somesul Rece, lucrarile stopate de cativa se preconizeaza a fi reluate, intru distrugerea a ce a mai ramas natural din acel superb rau de munte.

Desi Romania este semnatar al Conventiei Internationale privind Protectia Fluviului Dunarea si s-a angajat sa realizeze Coridorul Verde al Dunarii renaturand partial lunca cu zone umede distrusa prin desecari in anii '70 si sa pastreze zonele care sunt inca apropiate de starea naturala, Ministerul Transporturilor a promovat multi ani un proiect megalomanic de adancire a senalului navigabil, taierea de ostroave si inchiderea de brate secundare ale fluviului, pe multe sute de kilometri, care ar degrada ce a mai ramas din Dunare din punct de vedere ecologic si nu numai. Dar vizate (intr-un alt program urias de investitii, din fericire inca nedemarat practic) sunt si Muresul, Somesul, Siretul, Prutul, Oltul, Argesul, Jiul, Ialomita si alte rauri, pe care politicieni iresponsabili au decis sa fie amenajate ca si cai navigabile, desi nu au debitele raurilor din tarile occidentale si deci, ca sa devina navigabile, vor trebui transformate total, in simple canale, distrugandu-le din punct de vedere ecologic. Guvernul a si emis o hotarare pentru canalizarea Argesului...

Iar autoritatile locale clujene au discutat in ultimii ani despre transformarea Somesului Mic in canal navigabil pe parcursul din municipiul Cluj-Napoca, si chiar au alocat fonduri pentru o asemenea crima de mediu, si unii chiar lanseaza fantezii cu navigabilitatea din Cluj pana la Dej, ceea ce inseamna o distrugere mult mai ampla din punct de vedere ecologic, in loc sa isi propuna dezafectarea unor lucrari aberante realizate de Administratia Nationala Apele Romane in ultimii ani constand in betonarea malurilor in mai multe portiuni din oras. Aval de Cluj se canalizeaza portiuni din Somesul Mic si din afluenti, sub pretextul "mutarii" pentru prelungirea pistei aeroportului, se incorsetaza apele intre ziduri de beton, ca in cele mai negre decenii ale secolului trecut cand nimic nu statea in calea furiei hidrotehniste, Apele Romane parand in continuare in postura lupului cioban la oi daca ne uitam la diverse proiecte de ”amenajari” pe care le promoveaza...

NICI ARIILE NATURALE PROTEJATE NU SUNT LA ADAPOST DE APUCATURILE BETONISTICE ALE HIDROTEHNICIENILOR, CU GANDIRE DE SECOL TRECUT

Nu scapa de setea de a turna beton, de a introduce in conducte si de a le artificializa nici raurile din interiorul parcurilor nationale si naturale si alte categorii de arii naturale protejate. Astfel, in Retezat s-au continuat lucrarile de captare a unor rauri si deviere subterana a lor spre lacul Gura Apelor, dar si planuri de microhidrocentrale, netrecand total pericolul pentru Raul Alb, unul din ultimele cursuri salbatice pe intreaga lungime, in Parcul National Defileul Jiului se continua demersurile pentru o mare hidrocentrala, ce va face sa dispara din albie mare parte din debit, in Parcul Natural Gradistea de Munte - Cioclovina se pregatesc hidrocentrale pe raul Strei, in muntii Fagaras si in multe situri Natura 2000 se preconizeaza noi proiecte hidroenergetice desi asemenea planuri incompatibile cu statutul de arie naturala protejata si au dus la declansarea procedurii de infringement contra Romaniei, care oricum sta prost la protectia naturii si nu ar mai trebui sa isi permita asemenea agresiuni, mai ales ca pretinde ca implementeaza Directiva-Cadru Apa...

Dar cum inca scamatori cu acte in regula in ale pseudostudiilor de impact de mediu, continua sa produca documentatii aberante prin care pretind ca o microhidrocentrala nu are impact negativ de mediu desi seaca aproape total raul respectiv, ba chiar ca are impact pozitiv asupra mediului, si autoritatile inchid ochii, niciun rau din Carpati nu este in siguranta. Un alt pretext pentru betonarea albiilor raurilor este "protectia localitatilor si cailor de comunicatii" desi se stie ca prin indiguiri si betonari nu faci decat sa accentuezi global riscurile si daunele, care prin asemenea lucrari doar se muta ceva mai in aval... Ipocrizia suprema este finantarea indigurilor si altor lucrari de "regularizare" din... "Fondul pentru Mediu", care ar trebui folosit pentru protectia, nu pentru distrugerea mediului natural!

IPOCRIZIA SLOGANULUI CU INTOARCEREA CU FATA LA APE - FARA SA NE MAI PUTEM APROPIA DE ELE

La nivel de declaratii, autoritatile romanesti recunosc ca trebuie "sa ne intoarcem cu fata spre ape" si ca un contact mai strans al cetateanului cu raurile si lacurile duce la mai mult respect si protectie. In practica insa autoritatile concesioneaza sau inchiriaza malurile lacurilor sau tolereaza constructii abuzive, vile si debarcadere, ingradiri si blocari ale accesului public la maluri si pe plaje, desi sunt prin lege proprietate publica si nu ar trebui sa fie rezervate catorva potentati. In alte tari se faciliteaza accesul la mal, se reduc pantele si se fac plaje si pajisti pe malul raurilor si lacurilor, inclusiv in centrul marilor orase, si se amenajeaza debarcadere pentru ambarcatii nemotorizate si locuri pentru scaldat, iar de-a lungul malurilor se fac alei pietonale si piste pentru biciclisti, banci si locuri de agrement.

La noi dimpotriva, se inchid raurile intre ziduri inalte verticale de beton care nu permit accesul la apa, se interzice scaldatul, inotul, surfingul sau navigatia cu alte ambarcatii, in loc de amenajare pentru pietoni sau biciclisti a coronamentului digurilor se interzice de cele mai multe ori orice tip de circulatie publica pe acestea iar malurile raurilor, in loc sa fie artera de baza peisagistica, turistica si recreativa a orasului, sunt de obicei canale si lazi de gunoi, si nici in afara localitatilor nu este mai bine. Iar plajele marii negre devin in tot mai mare masura zone administrate privat, rezervate unor potentati financiar, si tot mai putine exista apropiate de starea naturala. De fapt marea masa a cetatenilor este tinuta departe de ape, si atunci nici atitudinea de neintelegere sau nepasare este explicabila...

APELE SUBTERANE SUPRAEXPLOATATE SI POLUATE

Apele subterane sunt o mare bogatie a unei tari, mai ales in conditiile Romaniei, amenintata de schimbarile climatice (in multe judete din sudul si estul tarii putandu-se vorbi deja nu doar de aridizare ci chiar de desertificare) dar care, pe de alta parte, are circa 1/ 3 din apele minerale ale Europei si alte avantaje pe care risca sa le piarda prin persistenta si amplificarea poluarii apelor subterane. Poluarea cu nitrati din surse agricole ramane in multe zone o problema grava si ia din nou amploare prin persistenta sau reluarea unor practici agricole iresponsabile. In alte zone avem in continuare contaminari ale apelor subterane cu metale grele sau radioactive, hidrocarburi, pesticide, alti poluanti organici persistenti etc. din cauza mineritului, exploatarilor petroliere si depozitarii necontrolate a deseurilor si altor surse. Multe sunt poluari istorice, pentru inlaturarea carora s-a facut foarte putin in ultimii 30 ani, iar multi mari poluatori sunt tolerati in continuare platind doar penalitati si amenzi modice. In plus, multe rezerve subterane de ape sunt supraexploatate si risca epuizare sau contaminare daca se continua in stilul actual.

O mare amenintare la adresa apelor subterane sunt planurile de exploatare a gazelor de sist prin metoda fractionarii hidraulice, interzisa in multe tari si care a produs deja dezastre ecologice in Statele Unite ale Americii si in alte zone, dar autoritatile publice romanesti cocheteaza acum din nou, sub pretextul consecintelor razboiului ruso-ucrainean, cresterii preturilor combustibililor fosili si deciziei de reducere a importurilor din Rusia, cu aceste iresponsabile tehnologii, retragerea acum cativa ani a firmei Chevron nefiind decat un scurt moment de respiro intr-o lupta care va mai continua, fiind evident ca sunt in joc mari presiuni si interese transfrontaliere... Dealtfel, acum cativa ani chiar persoane din conducerea unor institutii publice au facut din nou apologia publica a fracking-ului iar in vestul tarii se apuca de forat o companie controlata de capitalul rusesc, dovedind ca frackingul nu e o amenintare care vine doar dinspre vest si ca opozitia la fracking nu e in interesul unei puteri din est, cum s-a vehiculat calomnios la adresa unor ONG de mediu.

Un subiect relativ nou si putin constientizat este poluarea cu microfragmente de mase plastice, un tip de poluare mult subevaluat pentru ca cercetarile sunt abia la inceput si tipul respectiv de poluare nu este usor de observat in mod direct, prin simturile umane, insa afecteaza organismele acvatice si patrunde astfel in tot ecosistemul dar si in lantul alimentar uman, cu consecinte inca insuficient analizate dar care se estimeaza ca ar putea fi dintre cele mai grave pe termen mediu si lung. Din pacate multi au considerat ca daca pungile de plastic se "descompun" in fragmente invizibile cu ochiul liber, si facem baraje plutitoare pentru a stopa PET-urile ce plutesc pe rauri, si malurile raurilor nu mai par "pavoazate" cu folii si e rezolvata problema "flotilelor" de flacoane duse de apa, am rezolvat problema poluarii cu plastic a apelor. De fapt doar am facut-o mai putin batatoare la ochi...

DEPARTE DE REZOLVARE SI EPURAREA APELOR UZATE MENAJERE

In tarile civilizate nu se pune problema sa existe alimentare centralizata cu apa curenta, in casa, fara sistem adecvat de canalizare si epurare a apelor uzate. La noi s-au aprobat numeroase proiecte de acest fel, desi era nu doar neecologic ci si ilegal, dand lovituri mediulului pe bani publici. Mai recent a fost legalizata aceasta aberatie, de a avea apa curenta dar nu si canalizare. Problema nu e doar in mediul rural, ci si in orase. In marile orase avem inca zone fara canalizare iar statiile de epurare sunt adesea inca departe de a fi la standarde, ba sunt si zone in care lipsesc sau functioneaza mai mult pe hartie, astfel ca apele fecaloid-menajere din milioane de WC-uri ajung neepurate sau insuficient epurate in raurile tarii, si ne miram apoi de problemele de mediu si de sanatate care nu se mai sfarsesc. In loc ca problema sa fie o prioritate nationala absoluta, autoritatile aproba in continuare constructia a zeci de mii de vile in zone fara canalizare, extinderea oraselor desi nu au bani de echipare edilitara a strazilor din zone centrale, iar pentru epurarea apelor uzate "solutia" a fost mereu amanarea si negocierea de perioade de tranzitie de decenii intregi cu Uniunea Europeana pe motiv ca mai repede nu putem indeplini conditiile de epurare a apelor uzate, desi se pare ca de fapt nici nu vrem...

Se mai adauga si faptul ca sistemul de canalizare este de regula unitar si nu dual, in sensul ca apa de ploaie preluate de pe strazi ajunge in aceleasi conducte cu apele fecaloid-menajere, plus ca asfaltarea sau alte impermeabilizari a unor suprafete tot mai mari de teren in orase face ca un procent tot mai mare din apele pluviale sa ajunga la canal. Si cum capacitatea retelei de canalizare nu permite preluarea debitelor la ploi mari, sistemul este de deversare a preaplinului direct in rauri, ceea ce inseamna ca mare parte din apele uzate ajung total neepurate in apele de suprafata. Si marile orase din Romania nu par a avea preocupari serioase pentru a pune capat acestei anormalitati.

ALIMENTAREA CU APA POTABILA A POPULATIEI - PE O DIRECTIE RISCANTA

Un procent inca semnificativ din populatia Romaniei nu are acces la apa potabila de buna calitate, pentru ca in fantani ajunge apa din panza freatica contaminata cu nitrati si alte substante din excesul de fertilizanti utilizati in agricultura sau din latrinele amplasate prea aproape de fantani, dar si din poluarile industriale istorice sau contemporane, iar, pe de alta parte, desi in foarte multe sate s-au facut retele de alimentare centralizate cu apa potabila, modul de realizare sau mentenanta lasa de dorit si astfel calitatea apei livrate este problematica, sau chair stau nefolosite acele sisteme. Dar nici in cazul sistemelor centralizate de alimentare cu apa in localitati mari situatia nu este satisfacatoare, pentru ca, de exemplu, unde nu avem risc de infectie avem de regula apa contaminata cu halometani din cauza clorinarii excesive, ceea ce implica riscuri pentru sanatate....

Ingrijorarea cea mai mare o produce insa directia spre care ne indreptam: In loc sa fie protejate sursele de apa, ele sunt lasate sa se degradeze si apoi se aduce apa din alta parte, de tot mai departe si cu costuri tot mai mari, sau se investesc sume uriase in tehnologii scumpe de tratare a apei in loc sa se previna poluarea sursei. Ca exemplu, Clujul, in loc sa isi protejeze sursele de apa Gilau si Somesul Cald ( lacuri de acumulare), le-a lasat sa se degradeze si le-a abandonat succesiv, mutand priza de apa pentru statia de tratare Gilau spre amonte, pe lacul Tarnita, plin de vile fara canalizare pe maluri, ambarcatii cu motor, pontoane motorizate de mari dimensiuni etc., iar ca tratare a apei, in loc de investitii in calitate, s-a investit in cantitate, obtinand o capacitate de productie mai mare decat necesarul, iar apoi, pentru a recupera investitia, s-au facut investitii uriase pentru a transporta apa potabila spre alte judete, care vor abandona actualele lor surse de apa, cu un pret enorm si pentru oameni si pentru mediu.

Mineritul a fost si ramane una dintre cele mai grave amenintari, mai ales in modul cum s-a practicat si se mai practica in Romania. Carpatii sunt plini de galerii miniere abandonate si inundate sau din care ies si se varsa neepurate in rauri si lacuri debite mari de ape de mina extrem de toxice.... Multe mari halde de steril neconsolidate si nevegetate adecvat stau in bataia ploilor, neprotejate si supravegheate suficient si uneori chiar abandonate, din care apele dizolva si duc cu ele in aval cantitati mari de metale grele, substante radioactive, acizi si alti poluanti, in ciuda imenselor fonduri tocate de o serie de companii nationale si firme private abonate la contracte cu statul pentru "ecologizarea" vechilor exploatari.

Catastrofele de la Baia Mare si Novat din 2000 sunt doar "varful aisbergului" fata de ce se poate intampla in alte cazuri. Proiectul minier Rosia Montana pare a nu mai fie momentan de actualitate (dar din pacate nici rezolvarea poluarii istorice de la vechea exploatare) in schimb a devenit "fierbinte" proiectul minier Certej si Rovina si suntem amenintati de alte mari exploatari miniere de suprafata la Bucium, Baisoara....care ar fi un mare pericol pentru ape.

Guvernantii incearca in schimb sa convinga populatia in ultimii ani ca o buna cale de dezvoltare durabila a tarii este revenirea masiva la minerit, ca in tarile din lumea a treia, ignorand ca acolo mineritul nu a adus bunastare ci saracie si abuzarea drepturilor omului si mai ales grave prejudicii de mediu, trecute sub tacere de mass-media internationala din cauza controlului economic si politic ce se exercita asupra ei de catre grupurile puternice de interese politico-economice din statele dezvoltate, care isi protejeaza mediul promovand mineritul in tari a caror guverne sunt doar marionete. Efectele razboiului din Ucraina si tensiunilor americano-chineze sunt speculate intens de promovarii mineritului sub pretextul ca asigurarea la nivel european a unor surse proprii de materii prime strategice poate prevala inclusiv asupra criteriilor de mediu, care ar merita neglijate doar pentru a accelera deschiderea de noi capacitati de productie miniera de metale strategice.

POLUAREA INDUSTRIALA A APELOR DE SUPRAFATA RAMANE O AMENINTARE

utoritatile se lauda adesea ca s-a imbunatatit semnificativ calitatea apei multor rauri fata de perioada dinainte de 1989 si lasa sa se inteleaga ca ar fi meritul lor. Este adevarat ca se face o monitorizare mult mai stricta, dar imbunatatirea situatiei este conjuncturala si este cauzata de colapsul industriei dupa 1990. Cum acum aceasta revine treptat, dar nu totdeauna sub forma unor industrii ”curate”, reapar si sursele industriale de poluare iar autoritatile nu par pregatite sa faca fata provocarii, mai ales ca sunt surse de poluare mult mai multe si diverse.

De fapt ele nu au disparut niciodata in cazul apelor, pentru ca platformele industriale abandonate de regula nu au fost ecologizate cu adevarat si au fost o sursa continua de poluare, nemediatizata pentru ca nu mai exista poluatorul care sa fie aratat cu degetul si amendat simbolic dar cu multa mediatizare, ca publicul sa creada ca statul aplica cu adevarat legile.

In loc de rezolvarea poluarilor istorice, s-a ajuns si la abandonarea unor surse de apa potabila sau adoptarea unor tehnologii de potabilizare mult mai scumpe, incercand sa se trateze efectele in loc sa se rezolve cauza, optiune care oricum este pe termen lung perdanta si din punct de vedere economic, mai ales in perioade de criza si austeritate bugetara. Sub pretextul nevoii de "atragere a investitorilor" si "creare / mentinere de locuri de munca" se "inchid ochii" la poluari grave si sistematice, mai ales cand firmele in cauza sunt mari corporatii.

INGRIJORARE PENTRU APE ?

Contrar aparentelor, Romania este o tara saraca in apa. Iar saracia se va accentua in contextul taierilor abuzive de padure, urbanizarii, schimbarilor climatice, reluarii irigatiilor pe mari suprafete si mentinerii si continuarii desecarii putinelor zone umede ramase si abandonarii planurilor de renaturare. Iar protectia calitatii rezervelor sarace de apa pe care le are Romania nu pare o prioritate pentru guvernanti. Organizatia Mondiala a Sanatatii si Programul Natiunilor Unite pentru Mediu avertizeaza demult ca se apropie o criza mondiala a apei, dar noua nu pare sa ne pese. Celelalte state din UE au depus eforturi pentru a implementa Directiva-Cadru Apa, noi am pus-o in aplicare mai mult pe hartie si in declaratii politicianiste sau vedem intentii la varf la nivel guvernamental dar care raman nepuse in practica.

Aplicam in ultimele trei decenii politica "dupa noi potopul" desi declaram ca societate ca ne gandim la generatiile viitoare. Politicienii si autoritatile declara ca nu le plac apele tulburi la propriu, dar la figurat multi par sa se straduiasca din greu sa ramana tulburi, ca sa nu se vada cine sunt pestii cei mari, pe unde se invart, pe cine mananca si cine e urmatoarea lor victima. De fapt nici nu ar trebui sa se ascunda, pentru ca este tot mai clar ca victime suntem in final cu totii....

Cluj-Napoca, 20 martie 2025

DIRECTOR EXECUTIV,

Radu Mititean

NOTA:

Textul de mai sus este, din punct de vedere al formei / limbajului / terminologiei mai mult un pamflet, dar din punct de vedere al fondului, al esentei ideilor critice si exemplelor utilizate, textul este obiectiv si corect si toate elementele criticate pot fi la cerere detaliate, explicate si sustinute de noi cu argumente si dovezi riguroase din punct de vedere juridic si stiintific, si cu numeroase exemple concrete, fiind rezultatul unor atente cercetari proprii si documentari aprofundate, teoretice si practice, in tara si la nivel international. Prezentul text este o dezvoltare si ajustare a unuia mai vechi, dar din pacate perfect actual si in 2025.

Cluj-Napoca, 18 martie 2025

Radu Mititean

director executiv CCN

Ideea de Zi a Femeii s-a nascut in SUA in prima decada a secolului XIX si s-a raspandit rapid in tarile mai dezvoltate, 8 Martie fiind consacrata pe plan international incepand cu 1914, si in 1917 o demonstratie a femeilor a fost scanteia pentru Revolutia Rusa. Abia din 1977 insa, Organizatia Natiunilor Unite a consacrat oficial la nivel mondial aceasta zi, si marcarea ei are si o tema specifica in fiecare an, legata de drepturile femeii. Detalii la https://www.internationalwomensday.com

Tema stabilita de ONU pentru 2025 este "#AccelerateAction" si este dedicata nevoii de a accelera eforturile pentru egalitatea intre sexe, pentru incluziune, pentru egalitate de prezenta si implicare, ca rezultat al trecerii de la simpla eliminare a prejudecatilor, stereotipurilor si atitudinilor discriminatorii, la un efectiv tratament egal cu respectare a diveristatii, particularitatilor... totul putand fi sintetizat ca echitate, un concept mai avansat decat egalitatea perceputa simplist in sensul de identitate de drepturi si obligatii. Sunt tari cu evolutii negative in acest domeniu, dar si in tarile in care lucrurile evolueaza pozitiv, adesea viteza este mult prea mica. Forumul Economic Mondial apreciind ca in ritmul actual ar dura pana in anul 2158 ca sa dispara inegalitatile. De aceea este stringenta ACCELERAREA ACTIUNII de egalizare a sanselor. Detalii pe https://www.internationalwomensday.com/Missions/20724/key-ways-to-ACCELERATE-ACTION

In state indeosebi asiatice si africane, femeile se confrunta cu o problematica acuta social si juridic marcand o etapa prin care societatile europene si americane au trecut in general acum un secol. Si nu e vorba doar de a li se conferi drept de vot si de a fi alese in functii publice, ci si de drepturi civile elementare, cum sunt cel de proprietate si mostenire, de casatorie libera, de intrunire si asociere libera, si nu in ultimul rand dreptul de libera deplasare. Unde drepturile femeii se intalnesc cu bicicleta.

Este notoriu ca pentru femei din anumite tari din Orientul Mijlociu este inca doar un vis sa poata circula pe bicicleta, si mai ales in mod liber, neinsotite, chiar si prin localitatea de domiciliu, iar in state mai putin fundamentaliste, desi nu risca pedepse fizice sau sanctiuni juridice, tot risca un oprobiu social, marginalizare si ostracizare, chiar daca se deplaseaza in scop utilitar, nu recreativ, si cu o tinuta vestimentara care numai pentru pedalat nu e adecvata....

Dar a fost o vreme cand si in statele europene si nordamericane o femeie pe bicicleta nu era doar o ciudatenie, ci un scandal public. Actualele prejudecati si mentalitati ce descurajeaza inca pedalatul urban feminin in destule orase din Romania, dincolo de elementele tehnice, au deci radacini mai adanci, ce nu au fost inca, dar pot si trebuie eradicate.

In ultimele decenii ale sec.XIX, in SUA a crescut spectaculos numarul de biciclete, atingand milioane in uz, mii de fabrici, cluburi cu sute de mii de membri. Insa initial aproape numai barbati. rigiditatea epocii victoriene tinea femeile intr-o tinuta vestimentara ce facea extrem de dificila utilizarea bicicletei, era descurajat orice element care ar fi promovat o independenta ridicata a femeii si se exprimau public si ingrijorari penibile dar cu aere serioase si chiar pretins stiintifice cum ca mersul cu bicicleta ar fi un grav pericol de sanatate pentru femei, carora le-ar afecta diverse organe interne, dar si sistemul nervos, circulator sau reproducator, fara sa existe aceleasi ingrijorari cu privire la conditiile de munca mizere din fabrici sau la sedentarismul impus tehnic de societate, cum bine remarca sarcastic un jurnalist onest al vremii. Atitudinea din acei ani inca foarte patriarhali se corela cu lipsa dreptului de vot si a altor drepturi civile si politice pentru femei.

Lupta pentru emancipare, pentru obtinerea de egalitate in drepturi cu barbatii, a avut ca element esential "sufragetele" - care luptau pentru dreptul de vot, insa implicit era vorba de tot ansamblul de drepturi civile si politice si de mentalitatile care statea in calea unui tratament egal. Si aici a intervenit bicicleta. Celebra activista americana Susan B Anthony scria in 1896: "Cred ca bicicleta a facut mai mult decat orice alt lucru din lume pentru emanciparea femeii'. Iar o alta autoare celebra, Frances Willard, a inspirat generatii prin cartea ei publicata in 1895 - " A Wheel Within a Wheel: How I Learned to Ride the Bicycle" contextul fiind frumos sintetizat in articole precum https://annielondonderry.com/cycling-womens-rights/

Bicicleta a adus argumentul obiectiv pentru renuntarea la corsete si rochii pana la pamant, trecand la rochii mai usoare, scurte si comode si pantaloni bufanti si adesea trei-sferturi, in ciuda opiniei ca ar fi o tinuta nedemna, ce ar promova depravarea, cum nu se sfiau sa afirme penibil "moralistii" vremii, care au infiintat chiar o asociatie de lupta contra "scandalosului" obicei ca femeile sa poarte uneori pantaloni! Bicicleta a adus si o mobilitate independenta de neimaginat anterior, largind mult sfera de contacte sociale, si a deschis si calea de acces la calatorii de agrement si exercitiu fizic cu scop sportiv.

Bicicleta a devenit un simbol al "noii femei" a epocii moderne, acum peste un secol, chiar daca in toate statele dezvoltate a mai fost nevoie de decenii pana la egalitate juridica si drept de vot, si chiar daca si in ziua de astazi mai persista inegalitati, inclusiv in gradul de utilizare a bicicletei ca mijloc de deplasare cotidiana. Desi se intelege tot mai mult ca, pe langa faptul ca este un vehicul eficient energetic, ecologic, sanatos, suficient de rapid si comod in mediul urban in cele mai multe cazuri, accesibil financiar si capabil sa asigure si transportul unor bunuri, bicicleta perfect compatibil si cu eleganta si feminitatea.

Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) a putut constata si documenta in cei peste 30 de ani de activitate faptul ca, in domeniul promovarii biciclismului utilitar si recreativ in marile orase din Romania, dincolo de infrastructuri inadecvate mersului pe bicicleta, exista si probleme specifice nemateriale, inclusiv mentalitati si prejudecati ce duc la o imagine publica nefavorabila a biciclistilor in general si a biciclistelor in mod special. Aceasta realitate a generat o anumita retinere pentru femei in a utiliza bicicleta.

Dar situatia este in curs de ameliorare, cu contributia activa a campaniilor de profil derulate de CCN si de diverse organizatii probiciclistice din Romania. Dealtfel, CCN a avut si are presedintie feminina in majoritatea celor peste 30 de ani de existenta a asociatiei, si chiar o majoritate feminina in consiliul director. Nu a fost deci intamplator ca CCN s-a implicat pe aceasta linie si a organizat primul eveniment de acest tip din Romania, in 2008, cu titlul "Elegant pe Bicicleta", inspirat de proiectul deschizator de drum "Cycle Chic" lansat initial la Copenhaga si raspandit intre timp pe plan mondial, ca demers de combatere a prejudecatilor privind compatibilitatea utilizarii bicicletei ca mijloc cotidian de deplasare urbana in scop utilitar cu eleganta vestimentara.

A urmat implicarea unor organizatii partenere CCN si altor grupuri, de la initiativa informala "Fete Cochete pe Biciclete" pana la programul "VeloBello" al Asociatiei "Bate Saua" Bucuresti, generat in campania "Velorutia" www.velorutia.ro sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR), din care s-a desprins apoi SkirtBike www.skirtbike.ro initiat in deceniul trecut si raspandit apoi la nivel national, si au inceput si initiative independente in diverse orase, in contextul mai larg a infloririi miscarii probiciclistice in ultimii ani.

CCN a organizat la Cluj-Napoca editii SkirtBike in 2012, 2013 si 2014. La cea din 2012, Simona Pop, presedintele din acel moment al Clubului de Cicloturism "Napoca" declara: "Noi, fetele si femeile bicicliste din Cluj, ne dorim ca, dincolo de un eveniment placut de socializare si cu conotatii mondene, de lifestyle, sa fim si ambasadoare ale mersului pe bicicleta in fata autoritatilor locale, mass-mediei si publicului, sa atragem atentia asupra situatiei actuale a pistelor de biciclete, a rastelurilor publice, a intregii infrastucturi biciclistice existente, promise sau necesare in Cluj-Napoca, in contextul mai larg al unei mobilitati urbane durabile care deocamdata lipseste orasului nostru".

Din 2015, CCN a organizat, pana la recenta pandemie, anual, evenimentul "Velo Chic Cluj", ce are caracter complementar celorlalte actiuni de promovare a utilizarii bicicletei in Cluj-Napoca pe care le derula CCN, cum sunt de exemplu actiunile de lobby si marsurile lunare ale biciclistilor clujeni, reluate din 2022, toate avand rolul lor si pentru a face ca lucrurile sa se indrepte in sfarsit, chiar daca inca prea lent, in directia fireasca, si anume de a deveni o normalitate imaginea unei bicicliste imbracate elegant si existenta respectului necesar din partea altor participanti la traficul rutier.

Cluj-Napoca, 7 martie 2025

Roxana Cleja - vicepresedinte CCN, coordonator de program VeloChic

Radu Mititean - director executiv CCN