Author: CCN
•3/21/2021 10:22:00 p.m.

 

CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)

str. Septimiu Albini nr.133 ap.18

RO-400457 Cluj-Napoca ROMANIA

tel.0744-576836 e-mail:office@ccn.ro

web: www.ccn.ro CIF: 5800675

RAF: 48 / PJ / 1992 RNPJFSP: 3561 / A / 1992

====================================


SARBATOARE SAU DOLIU DE ZIUA MONDIALA A APEI -22 MARTIE ?



SARBATOARE SAU DOLIU ?


22 Martie este Ziua Mondiala a Apei (WWD) http://worldwaterday.org/ . In 2021 este a 28-a editie a acestui eveniment marcat sub egida Organizatiei Natiunilor Unite. La nivel mondial, 22 martie este o zi de reflectie, de dezbateri, de constientizare, de cautare a solutiilor la problemele tot mai grave actuale si viitoare in domeniul apei. Autoritatile din Romania insa vad de multe ori aspectul festivist, si o considera o zi de sarbatoare, de raportat cati bani am mai atras si cheltuit "pentru ape", desi inseamna de regula "pe turnat betoane". De fapt ar trebui sa fie o zi de ingrijorari. Pentru ca, atat pe plan mondial, cat si in Romania, apele - desi sunt considerate seva vietii - sunt tratate de omenire cu neglijenta. Ba chiar cu iresponsabilitate criminala.


Se recunoaste ca avem deja o criza a apei nu doar in tarile cu clima arida, ci si in majoritatea tarilor din zona temperata, inclusiv in Romania. O criza cantitativa si calitativa. O criza ce vizeaza si apele subterane, dar si cele de suprafata. O criza care ameninta si omul, nu doar prin degradarea componentelor acvatice ale mediului, ci si direct, prin amenintarea la adresa asigurarii apei necesare agriculturii, industriei si altor nevoi umane, inclusiv apei potabile pentru populatie. E timpul ca toti oamenii sa se trezeasca la realitate, in frunte cu autoritatile publice, si sa inteleaga ca in stilul actual riscam sa simtim in viitorul apropiat marile probleme ale apei...


Tema din acest an pentru Ziua Mondiala a Apei este "Valorizand apa". Accentul este pe constientizarea valorii deosebite a apei, caracterul indispensabil pentru orice obiectiv de dezvoltare durabila, nevoia unui ciclu al apei in care nicio veriga sa nu aiba deficiente majore. Sanatate, hrana, cultura, educatia, economia, calitatea mediului - toate depind de apa. Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabila a Natiunilor Unite a trasat obiective specifice de dezvoltare durabila (ODD), iar obiectivul nr.6 este accesul tuturor la apa si conditii de igiena, insa la ora actuala sansele par mai degraba reduse ca acel obiectiv sa fie atins in 2030. Raportul ONU pe tema apei pe 2021 se poate citi la adresa

https://www.unwater.org/publications/un-world-water-development-report-2021/


NOUA DECADA A APEI


In Decembrie 2016, Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a adoptat in unanimitate rezolutia “Decada Internationala (2018–2028) de Actiune – Apa pentru Dezvoltare Durabila” pentru a sprijini punerea unui mai mare accent pe ape în urmatorul deceniu. Subliniind ca apa este un element esential pentru dezvoltarea durabila si pentru eradicarea saraciei si foametei, statele membre ONU au exprimat profunda ingrijorare pentru lipsa de acces la apa potabila sigura, canalizare si igiena, precum si cu privire la dezastre provocate de ape, penurie si poluare a apelor, generate de urbanizarea exacerbată, creşterea demografică, deşertificarea, seceta şi schimbările climatice.


Noua Decada a apelor axeaza pe dezvoltarea durabila si managementul intregrat al resurselor de apa pentru atingerea obiectivelor sociale, economice si de mediu, si de asemenea se va axa pe implementarea si promovarea programelor si proiectelor conexe, precum si pe continuarea cooperarii si parteneriatelor la toate nivelele, cu scopul de a contribui la atingerea scopurilor si obiectivelor convenite la nivel international pe teme legate de ape, incluzand cele ce sunt parte din Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabila. Dincolo de limbajul oficial, cu parfum de "limbaj de lemn" tip ONU, trebuie remarcat ca, desi au trecut mai multi ani de la adoptarea Agendei 2030, UE a fost foarte in urma cu alinerea efectiva la Agenda 2030 si implicit si cu obiectivele acesteia in domeniul apelor, iar relativ recent aprobata Strategie de Dezvoltare Durabila a Romaniei este departe de ce putea si ar trebui sa fie o asemenea strategie.


PARADOXUL ONU SI UE - PROTECTOARE SI DISTRUGATOARE ALE APELOR


Paradoxul este ca si ONU, pe de o parte, prin unele agentii si programe, isi propune sa protejeze mediul inclusiv apele, ca patrimoniu al intregii umanitati si mostenire esentiala pentru generatiile viitoare, dar prin alte agentii si programe incurajeaza si chiar finanteaza proiecte ce aduc grave prejudicii ecologice apelor si pun in pericol pe termen lung intregi ecosisteme si regiuni, in numele rezolvarii unor probleme de moment in alimentarea cu apa a unor comunitati si activitati umane. Iar UE nu este mai prejos, finantand masiv lucrari care pericliteaza grav ecosistemele si mentinand politici agricole si de dezvoltare spatiala care, ducand la o si mai mare antropizare si presiune industriala si urbanistica asupra a ceea ce a mai ramas din natura Europei, pun in grav pericol pe termen lung apele chiar daca, pe de alta parte, pun mare accent pe prevenirea si combaterea poluarii si pe pastrarea biodiversitatii.


Romania este din pacate o campioana la interpretari aberante, transpunand inadecvat si incalcand sistematic inclusiv Directiva-Cadru "Apa" a Uniunii Europene (60/2000) si conventiile internationale de mediu cu relevanta pentru protectia apelor, prin proiectele pe care le promoveaza in legatura cu toate corpurile semnificative de ape din Romania, pe care le vede doar a o resursa economica de exploatat, nu ca pe un patrimoniu natural ce trebuie in primul rand ocrotit.


FAPTELE AUTORITATILOR CONTRAZIC VORBELE FRUMOASE


In ultimul deceniu, autoritatile au recunoscut public, desi cam "cu jumatate de gura", ca a fost o mare greseala realizarea pe scara larga de desecari, taieri de meandre, indiguiri si alte lucrari de asa-zisa "regularizare" a raurilor, ca trebuie nu doar stopata continuarea pe acest drum si revenit mai aproape de starea naturala anterioara, prin refacerea zonelor umede, facilitarea inundarii controlate a anumitor suprafete la ape mari, dezincorsetarea raurilor etc.


Doar ca exista o masiva discrepanta intre vorbe si fapte, pentru ca aproape toate politicile si investitiile sunt in continuare nu pentru renaturari si ecologizari, ci pentru reparatii si consolidari de "lucrari de aparare" si pentru noi betonari, canalizari, indiguiri, dragari, devieri si desecari, in ultimii ani adaugandu-se iresponsabilele planuri de a introduce in conducte cvasitotalitatea raurilor de munte pentru a face lanturi de microhidrocentrale si de a transforma in canale navigabile toate raurile medii si mari din interiorul tarii, iar apele subterane sunt amenintate de preconizata exploatare a gazelor de sist prin facturare hidraulica, toate acestea inseamnand un dezastru ecologic musamalizat de autoritatile care ar trebui sa protejeze mediul...


O CACEALMA CONTINUA - COMITETELE DE BAZIN


Consultarea factorilor interesati si participarea lor la luarea deciziilor in domeniul apelor, ar trebui sa aiba loc prin "Comitetele de Bazin". Autoritatile au tergiversat din 1996 pana in 2000 emiterea reglementarilor prevazute de Legea Apelor, apoi inca un an infiintarea lor efectiva, ocazie cu care procedura de desemnare a reprezentantilor ONG-urilor a fost in mai multe cazuri masiv fraudata de autoritati, iar de atunci s-a refuzat orice corectare a acelui abuz si inlaturare a celor nereprezentativi. Alegerile au fost nu doar nedemocratice ci si pentru un mandat nelimitat (!) iar revizuirea aberantei reglementari in cauza a fost mereu amanata si a ramas nerezolvata.


Oricum Comitetele de Bazin nu au fost nicidecum "parlamente ale apei" ci mai mult structuri nefunctionale, de forma, care doar aprobau formal, fara dezbateri si fara modificari, toate propunerile Administratiilor Bazinale de Ape... La un moment dat, Comitetele de Bazin au fost restructurate, dar la fel de netransparent si nedemocratic, iar alegeri deschise pentru reprezentanti ONG se pare ca, cel putin la anumite bazine, nu au mai avut loc deloc. E oare mai bine decat acum un deceniu, cand au avut loc, dar au fost fraudate?


RAURILE MARI DE MUNTE - VICTIME ALE HIDROENERGETICII CLASICE


Lacurile de acumulare, in special cele de mari dimensiuni sau in zona de munte si lanturile de baraje si derivatii interbazinale au si multe consecinte negative complexe si grave asupra mediului si nu numai. De aceea, in diverse tari dezvoltate se recunoaste acum ca s-a exagerat in trecut, si nu se mai prea fac noi baraje, ba chiar se regreta construirea anumitor baraje. In Romania, desi raurile interioare au debite mici, s-au facut mari acumulari pe majoritatea cursurilor de apa, adesea in lant si cu captarea si devierea a sute de rauri pentru a aduce mai mult debit in acele lacuri de acumulare, lasand practic seci nenumarate vai si creand dezechilibre hidrologice si ecologice care acum abia incep sa se vada.


Cu toate acestea, se continua construirea de baraje incepute sau proiectate inainte de 1990 si chiar altele noi, cum este de exemplu planul unui mare lac de acumulare pe valea Azugii sau in defileul superior al Muresului sau lacul de acumulare aferent propusei centrale hidroelectrice de acumulare prin pompaj Tarnita-Lapustesti, ce va distruge unul din ultimele platouri cvasinaturale din muntii Gilaului, dar va si transforma lacul Tarnita - principala sursa de apa potabila a Clujului - intr-un simplu bazin cu nivel oscilant, proiect care desi pare nascut mort e mereu reanimat politic de autoritati iar societatea Hidro Tarnita SA toaca de multi ani pe nimic banii publici.


Sau proiectul hidroenergetic de pe Defileul Jiului, unde dupa o lunga, inegala si dura lupta cu autoritatile publice coalizate cu Hidroelectrica pentru distrugerea acestui superb rau montan, societatea civila si o mana de cetateni hotarati sa salveze aceasta valoare au reusit sa obtina prin justitie anularea auorizatiilor de construire abuziv emise. In loc sa se conformeze hotararilor judecatoresti definitive, autoritatile au continuat lucrarile si acum incearca sa modifice legislatia pentru a redeschide calea aparentei legalitati pentru odiosul lor plan de distrugere a Jiului. Din pacate in multe posturi de decizie sunt inca iresponsabili care mai cred sincer in aberatia la moda al mijlocul secolului trecut, cand se discuta serios de a valorifica pe cat posinbil total "potentialul hidroenergetic" al tuturor apelor curgatoare...


RAURILE MICI DE MUNTE UCISE DE MICROHIDROCENTRALE


Raurile mici care au scapat sau vor mai scapa de devierea spre alte vai, sunt amenintate in majoritatea lor de lanturi de microhidrocentrale (MHC), ce le condamna din punct de vedere ecologic dar afecteaza grav si peisagistic vaile in ansamblul lor. Se poate vedea deja pe ambii versanti ai muntilor Fagaras, in muntii Rodnei, in Bucegi, in muntii Bihor, Gilau-Muntele Mare, Vladeasa, Sureanu, Tarcu etc. , dar vizate sunt multe sute si chiar mii de rauri, in ciuda asigurarilor date in ultimii ani de autoritati. Acest atac MHC se deruleaza chiar sub ipocritul pretext al grijii pentru mediu prin promovare de energie "verde" ???!!!.


In realitate sunt interese financiare private si complicitati la nivel inalt in autoritatile publice, multe proiecte trebuind sa fie investigate nu doar de autoritatile de mediu, daca ele si-ar face datoria, ci si de - sau mai ales de - organele de cercetare penala. Acestea par insa in continuare cu gura, ochii si urechile astupate cand e vorba de coruptie care afecteaza si mediul natural, desi cateva dosare par a fi in lucru si legat de ape. Un bun exemplu poate fi cazul Raului Alb din Muntii Retezat, sau a Nerei, unde in ciuda ilegalitatilor evidente, initiativele de MHC sunt stopate momentan, dar nu exista vreo garantie ca nu vor fi reluate. In schimb pe Somesul Rece, lucrarile stopate de cativa ani par gata sa reinceapa.


NAVIGATIA - UN INAMIC PANDIND MARILE RAURI


Desi Romania este semnatar al Conventiei Internationale privind Protectia Fluviului Dunarea si s-a angajat sa realizeze Coridorul Verde al Dunarii renaturand partial lunca cu zone umede distrusa prin desecari in anii '70 si sa pastreze zonele care sunt inca apropiate de starea naturala, Ministerul Transporturilor promoveaza de multi ani un proiect megalomanic de adancire a senalului navigabil, taierea de ostroave si inchiderea de brate secundare ale fluviului, pe multe sute de kilometri, care va degrada puternic ce a mai ramas din Dunare din punct de vedere ecologic si nu numai. Dar vizate (intr-un alt program urias de investitii, din fericire inca nedemarat practic) sunt si Muresul, Somesul, Siretul, Prutul, Oltul, Argesul, Jiul, Ialomita si alte rauri, pe care politicieni iresponsabili au decis sa fie amenajate ca si cai navigabile, desi nu au debitele raurilor din tarile occidentale si deci, ca sa devina navigabile, vor trebui transformate total, in simple canale, distrugandu-le din punct de vedere ecologic. Guvernul a si emis o hotarare pentru canalizarea Argesului...


Iar autoritatile locale clujene au discutat in ultimii ani despre transformarea Somesului Mic in canal navigabil pe parcursul din municipiul Cluj-Napoca, si chiar au alocat fonduri pentru o asemenea crima de mediu, si unii chiar lanseaza fantezii cu navigabilitatea din Cluj pana la Dej, ceea ce inseamna o distrugere mult mai ampla din punct de vedere ecologic, in loc sa isi propuna dezafectarea unor lucrari aberante realizate de Administratia Nationala Apele Romane in ultimii ani constand in betonarea malurilor in mai multe portiuni din oras. Dealtfel, Apele Romane au anuntat in ultimii ani noi lucrari de "amenajare" a albiei Somesului in Cluj-Napoca, in moduri care indica riscul de a avea in continuare lupul cioban la oi...


NICI ARIILE NATURALE PROTEJATE NU SUNT LA ADAPOST DE APUCATURILE BETONISTICE ALE HIDROTEHNICIENILOR, CU GANDIRE DE SECOL TRECUT


Nu scapa de setea de a turna beton, de a introduce in conducte si de a le artificializa nici raurile din interiorul parcurilor nationale si naturale si alte categorii de arii naturale protejate. Astfel, in Retezat s-au continuat lucrarile de captare a unor rauri si deviere subterana a lor spre lacul Gura Apelor, dar si planuri de microhidrocentrale, netrecand total pericolul pentru Raul Alb, unul din ultimele cursuri salbatice pe intreaga lungime, in Parcul National Defileul Jiului se continua demersurile pentru o mare hidrocentrala, ce va face sa dispara din albie mare parte din debit, in Parcul Natural Gradistea de Munte - Cioclovina se pregatesc hidrocentrale pe raul Strei, in muntii Fagaras si in multe situri Natura 2000 se preconizeaza noi proiecte hidroenergetice desi asemenea planuri incompatibile cu statutul de arie naturala protejata si au dus la declansarea procedurii de infringement contra Romaniei, care oricum sta prost la protectia naturii si nu ar mai trebui sa isi permita asemenea agresiuni, mai ales ca pretinde ca implementeaza Directiva-Cadru Apa...


Dar cum inca scamatori cu acte in regula in ale pseudostudiilor de impact de mediu, de tipul firmei USI, continua sa produca documentatii aberante prin care pretind ca o microhidrocentrala nu are impact negativ de mediu desi seaca aproape total raul respectiv, ba chiar ca are impact pozitiv asupra mediului, si autoritatile inchid ochii, niciun rau din Carpati nu este in siguranta. Un alt pretext pentru betonarea albiilor raurilor este "protectia localitatilor si cailor de comunicatii" desi se stie ca prin indiguiri si betonari nu faci decat sa accentuezi global riscurile si daunele, care prin asemenea lucrari doar se muta ceva mai in aval... Ipocrizia suprema este finantarea indigurilor si altor lucrari de "regularizare" din... "Fondul pentru Mediu", care ar trebui folosit pentru protectia, nu pentru distrugerea mediului natural!


IPOCRIZIA SLOGANULUI CU INTOARCEREA CU FATA LA APE - FARA SA NE MAI PUTEM APROPIA DE ELE


La nivel de declaratii, autoritatile romanesti recunosc ca trebuie "sa ne intoarcem cu fata spre ape" si ca un contact mai strans al cetateanului cu raurile si lacurile duce la mai mult respect si protectie. In practica insa autoritatile concesioneaza sau inchiriaza malurile lacurilor sau tolereaza constructii abuzive, vile si debarcadere, ingradiri si blocari ale accesului public la maluri si pe plaje, desi sunt prin lege proprietate publica si nu ar trebui sa fie rezervate catorva potentati. In alte tari se faciliteaza accesul la mal, se reduc pantele si se fac plaje si pajisti pe malul raurilor si lacurilor, inclusiv in centrul marilor orase, si se amenajeaza debarcadere pentru ambarcatii nemotorizate si locuri pentru scaldat, iar de-a lungul malurilor se fac alei pietonale si piste pentru biciclisti, banci si locuri de agrement.


La noi dimpotriva, se inchid raurile intre ziduri inalte verticale de beton care nu permit accesul la apa, se interzice scaldatul, inotul, surfingul sau navigatia cu alte ambarcatii, in loc de amenajare pentru pietoni sau biciclisti a coronamentului digurilor se interzice de cele mai multe ori orice tip de circulatie publica pe acestea iar malurile raurilor, in loc sa fie artera de baza peisagistica, turistica si recreativa a orasului, sunt de obicei canale si lazi de gunoi, si nici in afara localitatilor nu este mai bine. Iar plajele marii negre devin in tot mai mare masura zone administrate privat, rezervate unor potentati financiar, si tot mai putine exista apropiate de starea naturala. De fapt marea masa a cetatenilor este tinuta departe de ape, si atunci nici atitudinea de neintelegere sau nepasare este explicabila...


APELE SUBTERANE SUPRAEXPLOATATE SI POLUATE


Apele subterane sunt o mare bogatie a unei tari, mai ales in conditiile Romaniei, amenintata de schimbarile climatice (in multe judete din sudul si estul tarii putandu-se vorbi deja nu doar de aridizare ci chiar de desertificare) dar care, pe de alta parte, are circa 1/ 3 din apele minerale ale Europei si alte avantaje pe care risca sa le piarda prin persistenta si amplificarea poluarii apelor subterane. Poluarea cu nitrati din surse agricole ramane in multe zone o problema grava si ia din nou amploare prin persistenta sau reluarea unor practici agricole iresponsabile. In alte zone avem in continuare contaminari ale apelor subterane cu metale grele sau radioactive, hidrocarburi, pesticide, alti poluanti organici persistenti etc. din cauza mineritului, exploatarilor petroliere si depozitarii necontrolate a deseurilor si altor surse. Multe sunt poluari istorice, pentru inlaturarea carora s-a facut foarte putin in ultimii 30 ani, iar multi mari poluatori sunt tolerati in continuare platind doar penalitati si amenzi modice. In plus, multe rezerve subterane de ape sunt supraexploatate si risca epuizare sau contaminare daca se continua in stilul actual.


O noua si imensa amenintare la adresa apelor subterane sunt planurile de exploatare a gazelor de sist prin metoda fractionarii hidraulice, interzisa in multe tari si care a produs deja dezastre ecologice in Statele Unite ale Americii si in alte zone, dar autoritatile publice romanesti o lauda in continuare si ofera tara pe tava "investitorilor" in aceste iresponsabile tehnologii, retragerea acum cativa ani a firmei Chevron nefiind decat un scurt moment de respiro intr-o lupta care va mai continua, fiind evident ca sunt in joc mari presiuni si interese transfrontaliere... Dealtfel, acum doi ani chiar persoane din conducerea unor institutii publice au facut din nou apologia publica a fracking-ului iar in vestul tarii se apuca de forat o companie controlata de capitalul rusesc, dovedind ca frackingul nu e o amenintare care vine doar dinspre vest si ca opozitia la fracking nu e in interesul unei puteri din est, cum s-a vehiculat calomnios la adresa unor ONG de mediu.


Un subiect relativ nou si putin constientizat este poluarea cu microfragmente de mase plastice, un tip de poluare mult subevaluat pentru ca cercetarile sunt abia la inceput si tipul respectiv de poluare nu este usor de observat in mod direct, prin simturile umane, insa afecteaza organismele acvatice si patrunde astfel in tot ecosistemul dar si in lantul alimentar uman, cu consecinte inca insuficient analizate dar care se estimeaza ca ar putea fi dintre cele mai grave pe termen mediu si lung. Din pacate multi au considerat ca daca pungile de plastic se "descompun" in fragmente invizibile cu ochiul liber, si facem baraje plutitoare pentru a stopa PET-urile ce plutesc pe rauri, si malurile raurilor nu mai par "pavoazate" cu folii si e rezolvata problema "flotilelor" de flacoane duse de apa, am rezolvat problema poluarii cu plastic a apelor. De fapt doar am facut-o mai putin batatoare la ochi...


DEPARTE DE REZOLVARE SI EPURAREA APELOR UZATE MENAJERE


In tarile civilizate nu se pune problema sa existe alimentare centralizata cu apa curenta, in casa, fara sistem adecvat de canalizare si epurare a apelor uzate. La noi s-au aprobat numeroase proiecte de acest fel, desi era nu doar neecologic ci si ilegal, dand lovituri mediulului pe bani publici. Problema nu e doar in mediul rural, ci si in orase. In marile orase avem inca zone fara canalizare iar statiile de epurare sunt adesea inca departe de a fi la standarde, ba sunt si zone in care lipsesc sau functioneaza mai mult pe hartie, astfel ca apele fecaloid-menajere din milioane de WC-uri ajung neepurate sau insuficient epurate in raurile tarii, si ne miram apoi de problemele de mediu si de sanatate care nu se mai sfarsesc. In loc ca problema sa fie o prioritate nationala absoluta, autoritatile aproba in continuare constructia a zeci de mii de vile in zone fara canalizare, extinderea oraselor desi nu au bani de echipare edilitara a strazilor din zone centrale, iar pentru epurarea apelor uzate "solutia" a fost mereu amanarea si negocierea de perioade de tranzitie de decenii intregi cu Uniunea Europeana pe motiv ca mai repede nu putem indeplini conditiile de epurare a apelor uzate, desi se pare ca de fapt nici nu vrem...


Se mai adauga si faptul ca sistemul de canalizare este de regula unitar si nu dual, in sensul ca apa de ploaie preluate de pe strazi ajunge in aceleasi conducte cu apele fecaloid-menajere, plus ca asfaltarea sau alte impermeabilizari a unor suprafete tot mai mari de teren in orase face ca un procent tot mai mare din apele pluviale sa ajunga la canal. Si cum capacitatea retelei de canalizare nu permite preluarea debitelor la ploi mari, sistemul este de deversare a preaplinului direct in rauri, ceea ce inseamna ca mare parte din apele uzate ajung total neepurate in apele de suprafata. Si marile orase din Romania nu par a avea preocupari serioase pentru a pune capat acestei anormalitati.


ALIMENTAREA CU APA POTABILA A POPULATIEI - PE O DIRECTIE RISCANTA


Un procent inca semnificativ din populatia Romaniei nu are acces la apa potabila de buna calitate, pentru ca in fantani ajunge apa din panza freatica contaminata cu nitrati si alte substante din excesul de fertilizanti utilizati in agricultura sau din latrinele amplasate prea aproape de fantani, dar si din poluarile industriale istorice sau contemporane, iar, pe de alta parte, desi in foarte multe sate s-au facut retele de alimentare centralizate cu apa potabila, modul de realizare sau mentenanta lasa de dorit si astfel calitatea apei livrate este problematica, sau chair stau nefolosite acele sisteme. Dar nici in cazul sistemelor centralizate de alimentare cu apa in localitati mari situatia nu este satisfacatoare, pentru ca, de exemplu, unde nu avem risc de infectie avem de regula apa contaminata cu halometani din cauza clorinarii excesive, ceea ce implica riscuri pentru sanatate.... Ingrijorarea cea mai mare o produce insa directia spre care ne indreptam: In loc sa fie protejate sursele de apa, ele sunt lasate sa se degradeze si apoi se aduce apa din alta parte, de tot mai departe si cu costuri tot mai mari, sau se investesc sume uriase in tehnologii scumpe de tratare a apei in loc sa se previna poluarea sursei.


Ca exemplu, Clujul, in loc sa isi protejeze sursele de apa Floresti si Gilau, le lasa sa se degradeze si le abandoneaza succesiv, mutand priza de apa pentru statia de tratare Gilau spre amonte, initial pe lacul Somesul Cald si apoi pe lacul Tarnita, plin de vile fara canalizare pe maluri, ambarcatii cu motor, pontoane motorizate de mari dimensiuni etc., iar ca tratare a apei, in loc de investitii in calitate, s-a investit in cantitate, obtinand o capacitate de productie mai mare decat necesarul, iar apoi, pentru a recupera investitia, s-au facut investitii uriase pentru a transporta apa potabila spre alte judete, care vor abandona actualele lor surse de apa, cu un pret enorm si pentru oameni si pentru mediu.


MINERITUL RAMANE UN REDUTABIL INAMIC AL APELOR


Mineritul a fost si ramane una dintre cele mai grave amenintari, mai ales in modul cum s-a practicat si se mai practica in Romania. Carpatii sunt plini de galerii miniere abandonate si inundate sau din care ies si se varsa neepurate in rauri si lacuri debite mari de ape de mina extrem de toxice.... Sute de mari halde de steril neconsolidate si nevegetate stau in bataia ploilor, neprotejate si supravegheate adecvat sau chiar complet abandonate, din care apele dizolva si duc cu ele in aval cantitati mari de metale grele, substante radioactive, acizi si alti poluanti, in ciuda imenselor fonduri tocate de o serie de companii nationale si firme private abonate la contracte cu statul pentru "ecologizarea" vechilor exploatari. Catastrofele de la Baia Mare si Novat din 2000 sunt doar "varful aisbergului" fata de ce se poate intampla in alte cazuri. Proiectul minier Rosia Montana pare a nu mai fie momentar de actualitate (dar din pacate nici rezolvarea poluarii istorice de la vechea exploatare) in schimb a devenit "fierbinte" proiectul minier Certej si suntem amenintati de alte mari exploatari miniere de suprafata la Bucium, Rovina, Baisoara....care ar fi un mare pericol pentru ape.


Guvernantii incearca in schimb sa convinga populatia in ultimii ani ca o buna cale de dezvoltare durabila a tarii este revenirea masiva la minerit, ca in tarile din lumea a treia, ignorand ca acolo mineritul nu a adus bunastare ci saracie si abuzarea drepturilor omului si mai ales grave prejudicii de mediu, trecute sub tacere de mass-media internationala din cauza controlului economic si politic ce se exercita asupra ei de catre grupurile puternice de interese politico-economice din statele dezvoltate, care isi protejeaza mediul promovand mineritul in tari a caror guverne sunt doar marionete.


POLUAREA INDUSTRIALA A APELOR DE SUPRAFATA RAMANE O AMENINTARE


Autoritatile se lauda adesea ca s-a imbunatatit semnificativ calitatea apei multor rauri fata de perioada dinainte de 1989 si lasa sa se inteleaga ca ar fi meritul lor. Este adevarat ca se face o monitorizare mult mai stricta, dar imbunatatirea situatiei este conjuncturala si este cauzata de colapsul industriei dupa 1990. Cum acum aceasta revine treptat, reapar si sursele industriale de poluare iar autoritatile nu par pregatite sa faca fata provocarii, mai ales ca sunt surse de poluare mult mai multe si diverse. De fapt ele nu au disparut niciodata in cazul apelor, pentru ca platformele industriale abandonate de regula nu au fost ecologizate cu adevarat si au fost o sursa continua de poluare, nemediatizata pentru ca nu mai exista poluatorul care sa fie aratat cu degetul si amendat simbolic dar cu multa mediatizare, ca publicul sa creada ca statul aplica cu adevarat legile.


In loc de rezolvarea poluarilor istorice, s-a ajuns si la abandonarea unor surse de apa potabila sau adoptarea unor tehnologii de potabilizare mult mai scumpe, incercand sa se trateze efectele in loc sa se rezolve cauza, optiune care oricum este pe termen lung perdanta si din punct de vedere economic, mai ales in perioade de criza si austeritate bugetara. Sub pretextul nevoii de "atragere a investitorilor" si "creare / mentinere de locuri de munca" se "inchid ochii" la poluari grave si sistematice, mai ales cand firmele in cauza sunt mari corporatii.


INGRIJORARE PENTRU APE ?


Contrar aparentelor, Romania este o tara saraca in apa. Iar saracia se va accentua in contextul taierilor abuzive de padure, urbanizarii, schimbarilor climatice, reluarii irigatiilor pe mari suprafete si mentinerii si continuarii desecarii putinelor zone umede ramase si abandonarii planurilor de renaturare. Iar protectia calitatii rezervelor sarace de apa pe care le are Romania nu pare o prioritate pentru guvernanti. Organizatia Mondiala a Sanatatii si Programul Natiunilor Unite pentru Mediu avertizeaza demult ca se apropie o criza mondiala a apei, dar noua nu pare sa ne pese. Celelalte state din UE au depus eforturi pentru a implementa Directiva-Cadru Apa, noi am pus-o in aplicare mai mult pe hartie si in declaratii politicianiste sau vedem intentii la varf la nivel guvernamental dar care raman nepuse in practica.


Aplicam in ultimele trei decenii politica "dupa noi potopul" desi declaram ca societate ca ne gandim la generatiile viitoare. Politicienii si autoritatile declara ca nu le plac apele tulburi la propriu, dar la figurat multi par sa se straduiasca din greu sa ramana tulburi, ca sa nu se vada cine sunt pestii cei mari, pe unde se invart, pe cine mananca si cine e urmatoarea lor victima. De fapt nici nu ar trebui sa se ascunda, pentru ca este tot mai clar ca victime suntem in final cu totii....


Cluj-Napoca, 21 martie 2021


DIRECTOR EXECUTIV,

Radu Mititean


NOTA:

Textul de mai sus este, din punct de vedere al formei / limbajului / terminologiei mai mult un pamflet, dar din punct de vedere al fondului, al esentei ideilor critice si exemplelor utilizate, textul este obiectiv si corect si toate elementele criticate pot fi la cerere detaliate, explicate si sustinute de noi cu argumente si dovezi riguroase din punct de vedere juridic si stiintific, si cu numeroase exemple concrete, fiind rezultatul unor atente cercetari proprii si documentari aprofundate, teoretice si practice, in tara si la nivel international. Prezentul text este o dezvoltare si ajustare a unuia mai vechi, dar din pacate perfect actual si in 2021.



, , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•9/26/2020 01:19:00 a.m.

Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
========================================


ZIUA MONDIALA A TURISMULUI - TEME DE REFLECTIE


27 Septembrie a fost instituita in anul 1979 ca "Ziua Mondiala a Turismului" de catre Organizatia Mondiala a Turismului (UNWTO, care este agentia de profil a Organizatiei Natiunilor Unite) in amintirea adoptarii, in aceasta zi, in 1970, a Statutului UNWTO, crearea organizatiei de nivel mondial consfiintind importanta acordata in ultimele decenii turismului.


In 2020, tema focala a evenimentului este "turismul si dezvoltarea rurala", deci cu accent pe potentialul turistic al satelor, pe atractia pe care ele o pot exercita asupra orasenilor satui de betoane si aglomeratie, pe atractivitatea unei lumi in continuu reces cantitativ sub asediul urbanizarii s calitativ prin transformarile rapide care ii afecteaza identitatea si valorile. Mesajele oficiale la nivel mondial pot fi consultate la https://www.unwto.org/news/world-tourism-day-2020-global-community-unites-to-celebrate-tourism-and-rural-development


Turismul poate contribui pozitiv la toti cei trei piloni ai dezvoltarii durabile - economic, social si de mediu - si la fiecare din cele 17 obiective de dezvoltare durabila proclamate de ONU. Turismul este si un factor important pentru o mai buna cunoastere a propriei tari, cu valorile ei culturale si naturale care cu greu pot fi cunoscute doar din carti, de la televizor si de pe Internet, dar si pentru cunoasterea si intelegerea altor tari si continente, culturi si natiuni, dar si a mediului in care traim, a problemelor globale ecologice, sociale, economice si culturale, si solutiilor la acestea.


27 Septembrie este o ocazie de difuzare a mesajului ca turismul poate contribui semnificativ, in aceasta lume globalizata, la o mai buna intelegere intre oameni, state si popoare si o mai echitabila evolutie economica si sociala pe plan mondial, daca dezvoltarea turistica este dirijata intr-o directie sustenabila, si nu una distructiva si implicit si autodistructiva, cum arata unele evolutii negative din ultimele decenii, unde un dezechilibru intre promovare si protectie, intre conservare si realizarea de noi amenajari, intre libertatea economica si interventia statala, dovedinu-se ca, daca nu se respecta anumite norme etice si capacitatea de suport a zonelor in cauza, unele forme de turism pot fi foarte daunatoare pentru mediul natural si social, desi turismul, ca ”industrie fara fum” pare la prima vedere un domeniu care ar putea produce doar beneficii...


Din pacate, aceste dileme si probleme de nuanta ce preocupa in alte tari intens comunitatile locale, societatea civila, autoritatile nationale si locale si firmele din domeniu, par destul de straine la noi multor demnitari si inalti functionari publici, decidenti din autoritati centrale si locale actionand adesea cu incalcarea obligatiilor legale de asigurare a accesului la informatiile de interes public si a acelor de transaprenta decizionala si tratand subiectul turismului de multe ori cu nepasare, incompetenta si neglijenta brodata insa pe ipocrizie si pe retorica gaunoasa, compromitand viitorul si marginalizand specialistii sau ignorand recomandarile lor, cu consecinte vizibile.


Astfel, chiar legislatia-cadru specifica privind turismul (OG 58 / 1998) il declara domeniu prioritar, si desi a cunoscut in ultimii ani cateva imbunatatiri, continua sa aiba serioase deficiente. Incepand chiar cu definitia turismului, pe care il trateaza intr-un mod ingust, doar prin prisma economica, de "bunuri si servicii oferite spre consum persoanelor care calatoresc in afara mediului lor obisnuit pe o perioada mai mica de un an si al caror motiv principal este altul decat exercitarea unei activitati remunerate in interiorul locului vizitat". Astfel exclude toate excursiile / turele / vacantele / concediile facute de cineva fara a apela la servicii de profil oferite de altii (facandu-si planificarea pe cont propriu, deplasarea prin mijloace proprii si servirea mesei si, cand e cazul, cazarea, prin mijloace proprii).


Pe acesta cale, actuala legislatie exclude din conceptul de "turism" reglementat de ea in mare parte atat turismul pedestru (mai ales montan, deoarece in cea mai mare parte din Carpati nu exista cabane si campinguri amenajate pe principalele trasee pe munte, ci eventual doar la periferii) si majoritatea celorlalte formelor de turism activ in afara celor cateva zone bine amenajate turistic, si exclude si toate formele de turism practicate cu durata de o zi cu baza in localitatea de resedinta in afara unui cadru formal organizat, precum si toate vacantele si concediile facute cu masa si cazare in mijloace proprii (mancarea dusa de acasa sau cumparata din magazin, si cazare in rulota, cort, hamac sau caravana in afara campingurilor amenajate, care sunt foarte putine in Romania si lipsesc total in multe zone).


De asemenea, actuala lege cam exclude din definitie turismul de afaceri si de reuniuni profesionale (deoarece persoanele in cauza fac de regula acele deplasari in interes de serviciu si sunt remunerate pentru acea activitate), desi multe structuri de primire turistice traiesc in mare parte din cazarea oamenilor de afaceri si persoanelor trimise in delegatii de serviciu si din gazduirea de congrese si conferinte profesionale. In schimb, in actuala definitie (desi e greu de crezut ca aceasta a fost intentia legiuitorului) s-ar incadra perfect vizitele la rude in alta localitate, astfel ca majoritatea cetatenilor romani vor putea aparea in statistici ca practicand regulat activitati de "turism".


Actuala legislatie ingradeste abuziv si dreptul constitutional de libera asociere in domeniu, pretinzand obtinerea avizului ministerului de profil la dobandirea personalitatii juridice a asociatiilor si fundatiilor cu activitate turistica, in conditiile in care in niciun alt domeniu, nici macar in cele mult mai sensibile din punct de vedere social, politic, economic si de alta natura, nu exista o asemenea cerinta. Ba mai mult, legislatia prevede textual chiar pretentia de avizare de catre ministerul de profil a activitatilor turistice desfasurate de asociatiile de profil pentru proprii lor membri si limitarea acestora la cele desfasurate cu mijloace proprii, o viziune de o restrictivitate nemaintalnita si demna de epoca totalitara in care par sa pluteasca mental inca multi decidenti care croiesc soarta societatii noastre.


Autoritatea publica centrala de profil a fost si ea, in consecinta, de multe ori reboteaza si reorganizata si, dupa ce multi ani a fost minister distinct sau macar agentie guvernamentala de sine statatoare, a fost redusa la o simpla directie in cadrul unui minister mai mare, si a fost constant subfinantata si tratata tot ca o entitate cu preocupari in principal economice, desi turismul este esential pe alte linii - sociale, culturale, ecologice, sportive, de imagine externa, de sanatate publica etc. iar adoptarea unui cadru legislativ coerent si actualizat pentru turism este in continuare tergiversata de catre autoritati.


Astfel, mai multe proiecte de lege a turismului au zacut cu anii prin Parlament si au fost chiar retrase de initiatori, modificarile actualei legi desuete s-au facut cel mai adesea la repezeala, prin OUG-uri vizand numai pe aspecte punctuale, iar noul proiect de Lege a Turismului pus in 2018 in dezbatere publica nu rezolva multe din problemele actualei legi. In 2019 la propunerea Ministerului Turismului, Guvernul a adoptat un nou proiect de lege a turismului care a fost depus la Parlament, adoptat tacit de Senat si apoi dezbatut in procedura de urgenta in Camera Deputatilor o vreme, apoi "tras pe linie moarta" din decembrie 2019, cand a fost blocat fara explicatii, comisiile ce trebuiau sa intocmeasca raportul asupra lui, avand termen in octombrie 2019, nedepunand acel raport nici acum, dupa aproape un an de cand a exprirat termenul, si astfel proiectul nu poate fi supus adoptarii de catre Camera Deputatilor in calitatea ei de camera decizionala.


Oricum si acest proiect https://www.senat.ro/legis/PDF/2019/19L220FG.PDF are grave deficiente de conceptie si de redactare. Aduce cateva elemente pozitive, de exemplu conceptul de retele nationale de trasee turistice, si elimina o serie de aberatii din actuala lege, dar lasa nerezolvate alte probleme existente in legea actuala, mentionate anterior, legate de definitia turismului si turistului, de restrictiile la campare etc. Cel mai grave este insa ca introduce probleme noi, cum ar fi coborarea competentei de omologare a traseelor turistice sau de atestare a ghizilor la nivel judetean sau excluderea cluburilor turistice si administratorii ariilor protejate de la calitatea de membru cu drept de vot in conducerea organiziatiilor de management al destinatiei (OMD).


Iar legislatia subsecventa (de punere in aplicare a Legii Turismulului) este instabila, incompleta si incoerenta, de exemplu cea privind traseele de turism pedestru (HG 77 / 2003) este la nivelul de viziune de acum peste jumatate de secol iar cea privind traseele de turism biciclistic are adoptarea blocata de doua decenii, mentinandu-se vidul legislativ, desi au fost ani in care parea in sfarsit ca ar fi avut sanse mari de a fi adoptata dar s-au dovedit doar pacaleli politicianiste la nivel inalt si rea-vointa la nivelul anumitor ministere.


In multe zone ale Romaniei, o buna parte din structurile de primire turistica cu functii de cazare continua sa fie neclasificate, existand localitati cu numeroase pensiuni turistice dintre care insa un procent majoritar lucreaza "la negru", si in mod evident tolerate de autoritati, fapt ce dovedeste prezenta coruptiei si disfunctiuni inca semnificative in sistemul de autorizare si control in turism.


S-au cheltuit din bugete publice si in ultimele decenii sume importante pentru promovare turistica si pentru elaborarea de strategii. Unele materiale recente continua sa aiba deficiente calitative, fiind continutul lor inadecvat si atribuirea contractelor respective banuibila de ilegalitate, altele sunt laudabile ca si continut si forma, dar ignorate sistematic de catre autoritatile care ar fi trebuit sa tina cont de ele.


De exemplu "frunza" ca simbol turistic al Romaniei, criticata de unii, este legata de o strategie corecta, care sublinia ca potentialul tarii noastre este mai ales in legatura cu Carpatii, cu turismul activ in forme cu impact redus de mediu, nu in turismul "industrial" al anilor 70, in mari statiuni pe litoral sau noi statiuni de schi. Cu toate acestea, zeci de milioane de EUR au fost alocate in ultimul deceniu de autoritatile centrale si locale tot pentru megainvestitii in ramuri fara perspectiva, incluzand sosele inutile sau cu grav impact negativ de mediu, instalatii de transport pe cablu si partii in zone unde geografic si climatic exista sanse minime de sustenabilitate si centre de informare turistica si de vizitare nefunctionale sau cu orare neadaptate grupului-tinta ( majoritatea fiind inchise in weekend), fiind neglijate in schimb domeniile de mare perspectiva, gurile rele indicand drept cauza sansele mai mici de deturnare a fondurilor sau obtinere de comisioane ilegale grase de catre anumite cercuri care paraziteaza dezvoltarea turistica.


In acest timp, autoritatile publice centrale si locale contribuie adesea pasiv si chiar activ la sistematica distrugere a bazei naturale si culturale a turismului in Romania. Astfel, prin haosul urbanistic din localitati, sunt grav incalcate normele de protectie a monumentelor istorice (dintre care multe sunt oricum ilegal demolate sau "renovate") si conditiile minimale de estetica urbana, iar prin tolerarea distrugerii spatiilor verzi, poluarii de inalt nivel a aerului, zgomotului excesiv si barbarismelor arhitectonice sunt alungati turistii urbani ce ar fi fost interesati de valorile pe care le avem, pentru ca nu te poti astepta sa vina cu masca de gaze sau antifoane pe urechi si sa faca acrobatii pentru a putea fotografia vreo perla arhitectonica prin paienjenisul de cabluri aeriene, daca nu a fost cumva deja ingropata vizual de vreun mostru de beton sau sticla crescut in imediata vecinatate.


In zonele montane cu potential turistic ridicat prin peisaj si valori specifice naturale si culturale, tavalugul asa-zisei "dezvoltari" postdecembriste a lasat deja rani adanci in loc sa le vindece pe cele mostenite din trecut. Astfel, padurile carpatine sunt intr-un proces accelerat de bracuire si taieri rase masive iar raurile carpatine care au scapat de marile baraje si aductiuni interbazinale sunt sub asediul microhidrocentralelor, care le lasa aproape seci si cu albiile distruse, stanele si salasele traditionale dispar dar muntii se umple de amatori de distractii motorizate puternic poluante, se planuiesc noi mari exploatari miniere de suprafata, culmile dominante sunt slutite de aliniamente de eoliene, antene GSM si linii electrice aeriene si intesam muntii de sosele si vile de prost gust imprastiate peste tot unde "au vrut muschii" potentatilor zilei si au emis autorizatii ilegale sau au "inchis ochii" autoritatile corupte la varf (si care isi "leaga de maini" functionarii cinstiti pe care ii mai au) si toate acestea in timp ce, in mod ipocrit, proclamam ”Gradina carpatica” drept brand turistic al Romaniei. Si nici Delta Dunarii si alte zone nu se simt prea bine...


Anul 2020 a dus in primul semestru la o scadere foarte puternica a turismului intern din cauza restrictiilor impuse ca urmare a epidemiei COVID-19, insa dincolo de aceste efecte, mai ales economice, care se vor mai resimti un timp, ar trebui sa ne preocupe problemele de fond semnalate, care vor persista daca nu se schimba in rest nimic institutional si legislativ, chiar daca se vor elimina restrictiile care inca persista si se va depasi si criza economica indusa de pandemie.


De aceea, Ziua Mondiala a Turismului nu poate fi pentru Romania o zi de sarbatoare, dar ar trebui sa fie macar una de constientizare a directiei gresite in care se orienteaza tara intr-un domeniu in care, spre deosebire ce cel politic, educational, sanitar, social sau economic, de cele mai multe ori, raul facut este ireversibil si valorile naturale si culturale pierdute nu mai pot fi recuperate, indiferent cate fonduri, oricata vointa si staruinta ar fi dispuse generatiile viitoare sa aloce pentru repararea loviturilor pe care actuala generatie le da prezentului si viitorului turismului romanesc.


26.09.2020


Radu Mititean

director executiv CCN


Nota:

Gandurile de mai sus sunt din pacate similare celor de anii trecuti, pentru ca in esenta nu s-a schimbat nimic in bine in acest domeniu, incat sa putem scoate din lista macar unele din gandurile negre ce iti vin intr-o asemenea zi care ar fi trebuit sa fie de sarbatoare...





, , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•9/25/2020 01:30:00 a.m.

Asociatia turistica sportiva civica si ecologista 
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992 
========================================


ZIUA INTERNATIONALA A CARPATILOR - 26 SEPTEMBRIE 


26 Septembrie este Ziua Internationala a Muntilor Carpati - un eveniment marcat in toate cele sapte tari semnatare ale ”Conventiei cadru pentru protectia si dezvoltarea durabila a Carpatilor” - un tratat international cunoscuta public drept ”Conventia Carpatica”, http://www.carpathianconvention.org/ incheiata in 2003 si ratificata de Romania in anul 2006. Acesta conventie creeaza un cadru regional de cooperare intre Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, Ucraina, Serbia si Romania, care vizeaza acest lant muntos de peste 1500 km lungime, ce constituie o adevarata coloana vertebrala a estului Europei.


Carpatii sunt un element definitoriu al Romaniei, acoperind peste o treime din suprafata tarii si fiind elementul geografic central al acesteia, cu rol important istoric, economic, cultural, militar, turistic si de mediu. Si declarativ, statul si societatea le acorda importanta cuvenita. Romania declara ca respecta si aplica Conventia Carpatica. A semnat si ratificat mai multe protocoale aditionale la aceasta, inclusiv cele privind conservarea si utilizarea durabila a diversitatii biologice si peisagistice, turismul sustenabil, managementul forestier sustenabil, agricultura durabila si dezvoltarea rurala si cel privind transportul sustenabil, si s-a infiintat si o ”Retea de Arii Protejate din Carpati”.


Ca evenimente institutionale mai recente, in 2017 la Brasov a avut loc a 9-a sesiune a Grupului de Lucru pe teme de Turism Sustenabil si apoi a avut loc in Ungaria a 5-a Conferinta a partilor semnatare ale Conventiei, iar in 2018 au fost importante reuniuni ale Grupului de Lucru pe teme de Transport in mai, a Grupului de Lucru Mostenire Culturala si Cunostinte Traditionale, in aprilie, iar in septembrie la Bratislava a fost conferinta "Planificare Sustenabila a Transportului in Carpati" vizand infrastructura rutiera si feroviara regionala, abordata prin prisma initiativei TRANSGREEN si urmarindu-se adoptarea unui Plan Strategic de Actiune pentru Transport. Detalii si la http://www.interreg-danube.eu/approved-projects/transgreen iar in 26 septembrie 2019 a avut loc loc la Vatra Dornei a XI-a sesiune a Conventiei Montane Europene, care a pus accentul pe mostenirea culturala periclitata.


In 27-28 iunie 2019 a avut loc in Zvolen ( Slovacia) a 7-a sesiune a Grupului de lucru pentru management forestier durabil iar in 25-28 noiembrie 2019 a avut loc la Coltesti in jud. Alba a 10-a sesiune a grupului de lucru pe biodiversitate al Conventiei Carpatice. In 11-13 decembrie 2019 a avut loc la Budapesta a 10-a sesiune a Comitetului de Implementare a Conventiei Carpatice, iar in 10-11 martie 2020 s-a tinut online sesiunea grupurilor de lucru pe biodiversitate respectiv transport durabil si a comitetului privind reteaua carpatica de arii portejate, fiind dezbatute printre altele proiectele de Plan international de actiune pentru conservarea si managementul durabil al populatiei de carnivore mari din Carpati, de Strategie de identificare, conservare, restaurare si management al culoarelor ecologice in ecoregiunea carpatica si respectiv de Plan Strategic Comun 2021-2026 de implementare a Protocolului privind transportul durabil.


In 15 mai 2020 s-a tinut online a 7-a sesiune a Grupului de Lucru al Conventiei Carpatice privind adaptarea la schimbarile climatice, In 14-16 septembrie 2020 trebuia sa aiba loc a 6-a Conferinta a Partilor la Conventia Carpatica in Rzeszow, Polonia, dar din cauza epidemiei COVID-19 a fost amanata si va fi tinuta in 25 noiembrie 2020, in sistem online, precedata in 8 octombrie 2020 de a 11-a sesiune a Comitetului de implementare a Conventiei Carpatice, tot online..


Brandul turistic la Romaniei este ”vizitati gradina carpatica”, iar tara noastra a declarat 14 Septembrie ca fiind ”Ziua Muntelui” astfel ca avem si o zi nationala de profil pe langa cea regionala de 26 Septembrie si cea internationala a muntelui din 11 Decembrie. Exista si o ”Lege a Muntelui”,din 2018, inlocuind una mai veche, chiar daca in realitate este un text legislativ cu conotatii electorale departe de a merita acea titulatura. Si relativ recent s-a reinfiintat o agentie guvernamentala specializata pentru zona montana...


Doar ca, dincolo de aspectele de legiferare, imagine si institutionale, care sunt ample si sclipitoare, insa numai de suprafata, in realitate, in loc sa tratam cu respect si grija acest deosebit patrimoniu pe care il reprezinta pentru Romania acesti munti, il supunem unei presiuni tot mai mari si mai iresposabile, amenintand grav peisajul, mostenirea culturala si natura carpatina, de parca ar fi un teritoriu al nimanui sau al inamicului, si nu perla turistica, adapostul in vremuri grele, leaganul de civilizatie, castelul de apa si lada de comori minerale a Romaniei.


Astfel, padurile carpatine sunt intr-un proces accelerat de bracuire si taieri rase masive si in mare parte si ilegale, raurile carpatine care au scapat de marile baraje si aductiuni interbazinale sunt sub asediul microhidrocentralelor, culmile cele mai frumoase sunt slutite de eoliene, antene GSM si linii electrice aeriene, iar habitatele sunt fragmentate si asaltate de masini, case de vacanta si picnicareli poluatoare in urma realizarii de tot mai multe sosele asfaltate si zone dezastruoase urbanistic, de vile de vacanta cu arhitectura de prost gust si care se intind peste tot ca un cancer, in timp ce stanele si salasele traditionale dispar dar muntii se umple de amatori de distractii motorizate puternic poluante. Marile carnivore, protejate prin conventii internationale, sunt sursa de profit pentru vanatoarea practicata in mod neetic si antiecologic, iar mineritul continua sa lase rani cumplite in peisaj si in calitatea apelor de suprafata si subterane, si in loc sa se vindece aceste rani, se planuiesc noi mari exploatari de suprafata.


Din motive precum cele mentionate pe scurt mai sus, desi 26 Septembrie ar trebui sa fie o sarbatoare, pentru cine cunoaste si iubeste Carpatii, este mai mult o zi in plus de lupta pentru apararea lor de agresiunile unor oameni, firme si autoritati fara cap sau fara scrupule, si de ingrijorare ca aceasta zi care ar trebui sa fie festiva risca sa fie uitate sau sa ajunga o zi de comemorare, daca noi ca societate nu ne schimbam atitudinea.


Cluj-Napoca, 25 septembrie 2020


Radu Mititean

director executiv CCN






, , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•9/14/2020 12:42:00 a.m.

 



Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
=======================================


GANDURI DE ZIUA MUNTELUI


14 Septembrie a fost declarata de Guvernul Romaniei in 2002 ca fiind "Ziua Muntelui", urmand a fi sarbatorita in fiecare an prin manifestari speciale - conferinte, seminarii, expozitii, schimburi de experienta, loturi demonstrative, mese rotunde. Doar ca s-a uitat repede, ca de multe alte initiative. HG 715 / 2002 care instituia aceasta sarbatoare a fost emisa in contextul Anului International al Muntelui, pe care Romania s-a trezit sa il marcheze simbolic spre finalul sau, desi o treime din tara noastra este munte si Carpatii ar trebui sa fie un element central in politicile publice ale statului roman si in constiinta locuitorilor.


Data de 14 septembrie a fost aleasa ca fiind data traditionala a incheierii pasunatului anual in Carpatii Romaniei. O activitate milenara care dispare pas cu pas, sub ochii practic nepasatori ai autoritatilor si ai intregii societati, tot mai multe stane fiind parasite, tot mai multe plaiuri infundandu-se, tot mai putini ciobani meritandu-si numele si renumele de odinioara si tot mai putine traditii supravietuind valului de asa-zisa "modernizare" care a facut si transhumanta tehnic aproape imposibila desi alte tari regreta ca au distrus-o si incearca sa valorifice macar turistic istoria acelui fenomen candva omniprezent.


Ziua Muntelui ar trebui sa fie o sarbatoare si o ocazie de celebrare si promovare a mediului montan ca oportunitate si model de dezvoltare sustenabila, dar din pacate in Romania ar trebui sa fie mai degraba o zi de doliu si de constientizare a starii de pericol, dar si de mobilizare in apararea a ceea ce mai este inca natura carpatina, aflata sub asediul omului.


In Carpatii romanesti se adaposteste o imensa varietate peisagistica si o biodiversitate impresionanta. Ei cuprindeau foarte de curand cel mai mare peisaj forestier intact din zona temperata a Europei, sunt gazda celei mai mari populatii de carnivore mari din UE - mii de ursi, lupi si rasi in conditiile in care cele mai multe state europene nu mai au niciunul, sunt izvor de bogatii materiale, vatra de civilizatie, model de convietuire armonioasa om-natura timp de multe secole...


Doar ca, in loc sa tratam Carpatii cu grija cuvenita, taiem padurile montane intr-un ritm ametitor in ultimele trei decenii, le slutim culmile cu eoliene, noi linii de inalta tensiune, sosele pana in varf de munte, vile si hoteluri infipte criminal in zone alpine ce erau inca cvasinaturale, tot mai multe mijloace de transport pe cablu si mii de antene GSM, exploatari miniere de suprafata de mari dimensiuni si microhidrocentrale care seaca raurile de munte care au scapat de furia hidrotehnista a anilor 70 ai secolului trecut.


Salasele sezoniere devin treptat ruine, multe catune sunt parasite, azbocimentul a inlocuit sindrila pe acoperisuri, sarma ghimpata si plasa metalica inlocuieste tot mai mult gardurile de lemn si numeri pe degete oamenii care mai stiu sa faca un tulnic, un ciubar, o cerga...

Mare parte din parcurile nationale si naturale din Carpati au ajuns sa fie administrate de operatori economici, a caror rol prin definitie este sa faca bani cat mai multi, nu sa maximizeze rolul ecologic si educativ al ariilor protejate. In schimb legislatia tembela actuala nu interzice accesul motorizat in natura montana in scop recreativ, dar prohibeste total in cea mai mare parte din Carpati turismul activ si sportul montan nemotorizat, interzicand accesul in scop recreativ pe jos, pe bicicleta, calare sau pe schiuri unde nu este traseu sau zona special marcata in acest sens...


Pentru traseele de turism pedestru, fondurile pentru marcaje ar trebui asigurate, conform legii, de Consiliile Judetene, dar majoritatea aloca aproape zero. Pentru marcarea de trasee pentru alte tipuri de turism nemotorizat montan lipseste in continuare cadrul legal, si tot in vid legislativ sunt si traseele de alpinism si escalada, in schimb apar odioase fieratanii numite "via ferrata" si in schimb speoturismul este aproape total blocat, nu insa si accesul pe munte cu masini de teren, ATV-uri, motociclete enduro, motodeltaplane si motoparapante, snowmobile si barci cu motor pe lacuri...


In schimb autoritatile au adoptat acum doi ani o noua ”Lege a muntelui” (Legea 197 / 2018) care a inlocuit Legea 347 / 2004 si care la prima vedere pare sa aduca o viziune mai putin unilaterala si rupta de realitati. La un studiu atent se dovedeste insa ca din nou aspectele de protectia mediului, de turism si sport montan raman la stadiul de declaratii vagi de principii, iar legea este mai degraba una axata pe agricultura montana si de aspecte institutionale, sociale, culturale si de infrastructura si tot cu sanse mici ca majoritatea prevederilor ei sa devina realitate.


Caracterul ingust al problematicii vizate se poate constata si din textul concret al Legii 334 / 2018, emise in aplicarea Legii 197 / 2018, care si ea abordeaza din punct de vedere al finantarilor publice pentru zona montana numai anumite aspecte. A fost reorganizata si rebotezata Agentia Zonei Montane (a se vedea HG 1036 / 2018) si s-au reorganizat fostele comitete judetene si fostul comitet interministerial pentru zona montana in asa-zise ”comitete de masiv” ( in realitate la nivel de grup de masive montane) si la nivel national intr-un ”Consiliu National al Muntelui” in care nu sunt insa reprezentate decat anumite interese, asa cum se poate verifica in concret in cuprinsul HG 332 / 2019. Aspecte discutabile sunt si in Ordinul MADR / MDRAP 1332 / 97 / 2019 privind aprobarea criteriilor de incadrare si a listei localitatilor din zona montana, si in Regulamentul-cadru de organizare si functionare al Consiliului Naţional al Muntelui aprobat prin Decizia Primului-MInistru 200/2019.


A continua in aceasta directie si in acest ritm poate face ca in cateva decenii sa admiram natura carpatina mai mult prin albume de poze vechi, sa plecam dintre betoanele oraselor pentru a vizita betoanele muntilor, sa vedem animalele montane doar la gradina zoologica sau impaiate prin pensiuni de prost gust si sa vedem rauri adevarate de munte doar prin filme documentare sau prin tari care nu si-au batut joc de muntii lor.


Depinde de noi toti ca in viitor 14 Septembrie sa devina in Romania o zi de sarbatoare, nu una de comemorare a Muntilor.


Cluj-Napoca, 14 septembrie 2020


Radu Mititean

director executiv CCN




, , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•9/09/2020 01:52:00 a.m.

INTRA IN VIGOARE MODIFICAREA CODULUI SILVIC
CATEVA VESTI BUNE DAR FOARTE MICI 
PENTRU BICICLISTI, ALERGATORI SI DRUMETI

In Monitorul Oficial nr. 823 / 08.09.2020 s-a publicat Legea nr. 197/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic. Este o lege care aduce ample modificari Codului Silvic, din pacate insa mult mai putine si mai putin importante calitativ decat s-a propus si decat ar fi fost de dorit in materie de drept de acces public pe jos si cu bicicleta in scop turistic, recreativ si sportiv in padure si inca mult prea permisive pentru vehicule motorizate.


Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) a formulat si promovat prin intermediul unor parlamentari si prin ONG-uri de mediu cu care colaboreaza, un numar mare de amendamente, insa doar doua au fost acceptate ca atare de catre Parlament si la cateva s-a acceptat sa se faca unele modificari sau completari pe temele propuse de CCN, dar nici pe departe ce ceream.  


Astfel, asa cum am dorit, s-a introdus in art. 5 din Codul Silvic, in lista principiilor care stau la baza gestionării durabile a pădurilor, inca unul, si anume: " promovarea și protecția rolului sanogen, educativ, turistic, sportiv și recreativ al pădurii și accesibilității ei în asemenea scopuri pentru populație, în mod nemotorizat".


De asemenea, a mai fost acceptata reformularea lit.d) din pct. 26 din Anexa 1 a Codului Silvic, dedicata definitiilor, unde referitor la amenajarile care se pot realiza intr-o padure cu rol de parc recreativ / tematic/ educational, vechea forma limitativa care prevedea doar "piste pentru biciclete sau pentru role" urmand a fi astfel inlocuita cu formularea mai larga "piste pentru biciclete și alte infrastructuri specifice sau favorabile circulației bicicletelor, precum și, după caz, poteci de pământ pentru deplasare pedestră și alergare și, separat, pentru ciclism montan și pentru deplasare ecvestră, piste pentru alergare, piste pentru deplasare pe dispozitive cu role, punți, pasarele și podețe aferente acestor căi de comunicație".


Totodata au fost preluate de Parlament partial propunerile noastre ca amenajarea de poteci si trasee pentru drumetie pedestra, alergare si biciclete, daca nu implica taieri de arbori si se realizeaza doar utilizand pamant, pietris si lemn, sa se considere ca nu este o scoatere definitiva din circuitul silvic / ocupare temporara de teren din fondul forestier national si prin urmare nu necesita nici parcurgerea procedurilor pentru asemenea operatiuni si nici nu necesită autorizatie de construire. Astfel vor deveni mult mai usor de realizat asemenea amenajari, daca se incadreaza in aceste conditii care asigura un impact redus de mediu, insa numai in padurile de tip "parc recreativ / tematic / educational", nu si in padurile-parc, asa cum propusesem, si fara referirile necesare la deplasare ecvestră, piste pentru dispozitive cu role, punți, pasarele și podețe si o limitare a latimii maxime.


In schimb celelalte norme concrete din Codul Silvic vor ramane inca intr-o forma care este inca departe de a pune cu adevarat in practica noul principiu introdus in lege, pentru ca celelalte propuneri ale noastre nu au fost acceptate deloc sau doar intr-o forma mult modificata si atenuata ca efect, fiind niste relaxari infime a interdictiilor de acces pe jos si cu bicicleta in padure si de alte activitati recreative cu impact redus de mediu, fata de ce propusese noi, sau unele teme fiind complet ignorate, pe de o parte, iar pe de alta parte fiind mult prea modeste accentuarile de restrictii pentru accesului motorizat in padure in scop recreativ/ turistic sau asa-zis "sportiv", desi circulatia cu ATV-uri, autoturisme 4x4 si motociclete "enduro" si iarna cu snowmobile este foarte nociva si pentru mediu si pentru cei care doresc sa se recreeze si sa faca turism si sport nemotorizat in padure.


In concret, in afara modificarilor acceptate (cele introduse in Codul Silvic prin noua lege prin Art. I pct. 1 si pct. 43 partea ref pct. 26 lit.d) din Anexa 1 a Codului Silvic) mai propusesem modificari si completari la Codul Silvic la art. 17, 54, 58, 83, 85, 107 insa, dintre acestea, noua lege de modificare si completare a acestuia a adus unele modificari si completari numai la art. 54, 83 si 107, dar foarte departe de propunerile noastre.


Astfel, actuala forma a art.54 din Codul Silvic interzice total accesul si pe jos, si pe bicicleta, inclusiv pe drumurile auto forestiere, daca nu e zona special amenajata sau traseu special marcat pentru drumetie (traseele existente insa nu acopera nici 0,001% din potecile existente in paduri iar actuala legislatie le reglementeaza doar pentru zona montana) sau cicloturism ( care nu exisa deloc si nici nu pot inca legal exista pentru ca proiectul legislativ pentru marcarea si omologarea traseelor pentru biciclete este blocat de MAI de peste doua decenii). In schimb actuala forma a art.54 din Codul Silvic instituia exceptii pentru mijloacele motorizate, care puteau circula practic oriunde in padure daca aveau aceptul organelor silvice sau proprietarului padurii, astfel ca nu e de mirare ca in multe paduri de langa orase vuieste de ATV-uri, motociclete enduro si autovehicule 4x4.


Noul text al art.54, asa cum a fost modificat prin Legea 197/2020, permite acum si celor pe jos si biciclistilor ca regula generala sa circule si pe drumuri forestiere si in "paduri de protectie cu rol social" ( urmeaza sa se clarifice care sunt acestea), insa aceasta relaxare este una absolut insignifianta, si inca pentru circulatia bicicletelor se prevede ca organele silvice pot institui conditii suplimentare, deci pot de fapt bloca micile relaxari ale normelor. In schimb ei nu mai pot aproba circulatia motorizata oriunde prin padure, ci doar in forme organizate si numai pe drumuri auto forestiere, deci un progres semnificativ in directia interzicerii ei.


Concret, textul actual inca in vigoare al art.54 este:

==========================
Art. 54
(1)Accesul public în padure este permis numai in zone amenajate si pe trasee marcate in acest sens.
(2)Accesul public în fondul forestier national cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede este interzis, cu exceptia activitatilor sportive, de recreere si turism, care se pot practica numai cu acordul:
a)sefului ocolului silvic, in cazul administrarii;
b)proprietarului, cu avizul sefului ocolului silvic, in cazul asigurarii serviciilor silvice.
===========================


Noul continut al art.54 din Codul Silvic, asa cum a fost modificat prin Legea 197/2020, este:
==========================
Art. 54
(1) Accesul public pedestru in padure este permis pe raspunderea celui care intra in padure numai in zone amenajate, pe trasee si poteci marcate in acest sens, pe drumurile forestiere si in padurile cu functii de protectie, predominant sociale.
(1^1) Accesul public cu bicicleta in padure este permis numai pe drumurile forestiere, pe potecile si pe traseele amenajate, pe raspunderea celui care intra in padure si cu respectarea conditiilor stabilite de administratorul fondului forestier/proprietar, dupa caz.
(2) Accesul public în fondul forestier national cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede este interzis, cu exceptia activitatilor sportive, de recreere si turism organizate, care se pot practica pe drumurile forestiere sau pe trasee special marcate si omologate, numai cu acordul:
a)şefului ocolului silvic, în cazul administrarii;
b)proprietarului, cu avizul sefului ocolului silvic, in cazul asigurarii serviciilor silvice.
(3) In cazul organizatilor neguvernamentale, accesul in fondul forestier cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede este permis doar in urma semnarii unui protocol cu administratorul, in cazul fondului forestier proprietate publica a statului, sau cu administratorul/proprietarul, in cazul fondului forestier proprietate privata.
(4) Amenajarea in fondul forestier national de poteci si trasee pentru plimbare, alergare si biciclete se face cu acordul administratorului, pentru fondul forestier proprietate publica a statului, sau cu acordul proprietarului, pentru fondul forestier, altul decat proprietate publică a statului. In padurile incadrate in tipul I functional, amenajarile se pot realiza numai cu aprobarea administratorului ariei naturale protejate.
(5) Potecile si traseele pentru plimbare, alergare si biciclete pot fi realizate numai din pamant, lemn si pietris. Realizarea acestora nu face obiectul scoaterii definitive/ocupărilor temporare din fondul forestier national, nu necesita autorizatie de constructie si este permisa numai in situatia in care nu implica taieri de arbori, defrisari.
========================== 


Nu s-a acceptat libera circulatie pedestra in padure in afara potecilor marcate decat in acel tip special de paduri, care nu se stie care vor fi ele, nu s-a acceptat deplasarea cu bicicleta pe drumuri de exploatare, nu s-a acceptat reglementarea camparii, culesului de cantitati mici de ciuperci sau fructe de padure pentru consumul propriu.


Toate aceste modificari aduse Codului Silvic de Legea 197/2020 vor intra in vigoare in 11 septembrie 2020 iar Guvernul si ministerul de resort vor trebui sa adapteze prin hotarari de guvern respectiv ordine ministeriale normele de aplicare a acestuia, pentru a fi in concordanta cu noile prevederi din Codul Silvic. Din pacate, doar pentru cateva dintre modificari s-a prevazut un termen concret pentru adaptarea normelor cu rang inferior legii, astfel ca situatiile neclare probabil vor mai persista.


Clubul de Ciclourism "Napoca" a fost un critic acerb al actualului Cod Silvic inca de la dezbaterea lui in 2008 cand insa vocea societatii civile a fost aproape complet ignorata. O sinteza a criticilor CCN fata de forma initiala a Codului Silvic poate fi citita la: 
iar o analiza a critica e modificarilor aduse sau propuse la Legea 46/2008 in perioada 2008-2014 poate fi citita la: 

CCN va continua sa promoveze, alaturi de alte organizatii din Federatia Biciclistilor din Romania, modificari si completari la Codul Silvic, in prezent fiind in discutii cu mai multi parlamentari pentru a promova prin acestia noi proiecte de lege care sa contina textele care au fost refuzate sau nu au fost preluate in forma propusa de noi in aceasta lege 197/2020, care este un pas inainte, dar unul inca foarte mic.

Cluj-Napoca, 8 septembrie 2020


av. Radu Mititean 
director executiv - Clubul de Cicloturism Napoca (CCN) www.ccn.ro
presedinte - Federatia Biciclistilor din Romania (FBR) www.biciclisti.ro




, , , , , , , |
Bookmark and Share