Author: CCN
•5/19/2026 04:38:00 p.m.

DEFILAREA MICILOR BICICLISTI CLUJENI EDITIA 2026

Clubul de Cicloturism Napoca (CCN) organizeaza sambata 23 mai 2026 "DEFILAREA MICILOR BICICLISTI CLUJENI" cu plecare la ora 15:45 din Parcul Feroviarilor, ca parte din ciclul de manifestari velo pentru copii PARADA MICILOR BICICLISTI, https://go4fun.ro/paradamicilorbiciclisti/ coordonata de Asociatia GO4FUN si ajunsa la Cluj-Napoca la editia a 4-a.

Va fi o deplasare vesela pe biciclete prin oras, cu durata de aproximativ o ora si jumatate, pentru parinti si copii, in coloana, cu ritm lent, de promenada, pe strazi (cu ocuparea unei benzi de circulatie) si piste pentru biciclete, pe un traseu de circa 10 km, pe sau paralel cu malurile Somesului, pana in cartierul Grigorescu si Parcul Rozelor, cu revenire la final in Parcul Feroviarilor, de unde a si inceput.

Manifestarea se desfasoara sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR) din care si CCN si GO4FUN fac parte. Este o finalizare a Saptamanii Sigurantei Rutiere si este integrat in ZILELE CLUJULUI, derulandu-se dupa incheierea activitatilor Asociatiei GO4FUN din Parcul Feroviarilor unde incepand cu ora 10:00 sunt mai multe surprize pentru cei mici, ca la toate editiile din seria "Parada Micilor Biciclisti". Detalii despre acestea si la https://www.facebook.com/events/1752202092418723

Sunt bineveniti orice parinti si copii, indiferent daca erau sau nu inscrisi si au participat la celelalte manifestari din si din jurul Parcului Feroviarilor derulate in orele anterioare ca parte din Parada Micilor Biciclisti dar ii acceptam cu drag si pe alti oameni dornici sa pedaleze alaturi de cei mici, conditia pentru toti participantii fiind sa aiba bicicleta in buna stare tehnica si echipata conform legislatiei rutiere. Participantii sub 16 ani trebuie sa poarte casca, asa cum prevede actuala legislatie.

Traseul concret planificat este: Parcul Feroviarilor ( vizavi de biserica de la intrarea pe sr. Barbu Patriciu) - str.Parcul Feroviarilor - podul Rasaritului - str. Traian - str. Dacia - str. Gen.Dragalina - bd. 1 Decembrie 1918 - str. G.Muzicescu - pista mal stang Somes - pasarela peste Somes - Parcul Rozelor - pista mal drept Somes - str. Splaiul Independentei ( cu eventuala parcurgere a pistei de biciclete din Parcul Central) - str. G.Baritiu - p-ta M.Viteazu - str. Croitorilor - str. Constanta - str. Somesului - str. Lalelelor - p-ta Abator - str. Anton Pann - str. Parcul Feroviarilor - intersectia cu str. Barbu Patriciu.

Scopul general principal al actiunii este promovarea mobilitatii durabile in randul tinerei generatii si incurajarea unui stil de viata activ si sanatos, benefic si pentru mediu si calitatea vietii avand in vedere avantajele utilizarii bicicletei, dar este si o atentionare asupra problemelor pe care le intampina cei care fac un bine pentru ei si pentru semenii lor deplasandu-se nemotorizat prin oras, in conditiile in care sunt mari deficiente ale infrastucturii velo in Cluj-Napoca dar si o legislatie nefavorabila biciclistilor, inclusiv aberanta interdictie de folosire a bicicletei pentru copii in varsta sub 14 ani, o exagerare unica in Europa. Este insa si o buna ocazie de socializare, de recreere activa si de vizitare a malurilor Somesului si unor parcuri valoroase pentru clujeni.

Detalii si pe pagina de Facebook a evenimentului
precum si pe www.ccn.ro care redirecteaza la blogul CCN

Radu Mititean
director executiv CCN
presedinte FBR
0744-576836







This entry was posted on 5/19/2026 04:38:00 p.m. and is filed under , , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.