Author: CCN
•4/23/2010 03:20:00 p.m.
Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 119 / A / 1992
====================================

INFRASTRUCTURI PENTRU BICICLISTI:
APEL PUBLIC CATRE PRIMARIA CLUJEANA

Joi, 22 aprilie 2010, cu ocazia Zilei Pamantului, a fost lansat de catre Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) si un apel public catre autoritatile locale clujene pentru promovarea utilizarii bicicletei ca mijloc de transport urban.

Principalele solicitari vizeaza realizarea unei retele coerente de piste si alte cai de comunicatie pentru biciclete in intregul oras, de calitate adecvata, care sa nu ia din putinul spatiu ce a mai ramas pietonilor sau din spatiile verzi si care sa se realizeze acolo unde este cea mai mare nevoie de ele, nu unde e mai usor sau ieftin pentru Primarie.

Concret, se solicita ca pistele pentru biciclete sa fie cu latime utila de minim 1,50 metri pe sens, plus spatii si elemente fizice de protectie si siguranta, sa fie pe carosabil (nu pe trotuar), neobligatorii ca utilizare, bine marcate si intretinute si cu solutii adecvate la intersectii, asigurand interconectarea zonelor de interes pentru public, intr-un mod cat mai direct, comod si sigur si deci atractiv pentru actualii si mai ales potentialii / viitorii biciclisti cotidieni.

De asemenea, apelul public solicita realizarea de rastele si alte facilitati adecvate de parcare in siguranta a bicicletelor asigurarea mai multor posibilitati de a lua bicicleta in / pe mijloacele de transport in comun, deschiderea pentru traficul bicicletelor in ambele sensuri a strazilor care sunt acum cu "sens unic" si acceptarea bicicletelor pe toate benzile pentru mijloacele de transport in comun si tolerarea lor in zonele pietonale.

Promovarea bicicletei este pusa in contextul mai larg al mobilitatii urbane durabile, ce necesita si promovarea transportului in comun si mersului pe jos, descurajarea utilizarii autoturismelor si extinderea zonelor pietonale, eliberarea trotuarelor si redarea, catre cetateni, a spatiului public.

Apelul este deschis spre semnare tuturor cetatenilor Clujului. Un prim lot de formulare pentru tabelele de semnaturi de sustinere au fost distribuite cu ocazia Marsului Biciclistilor Clujeni din 22 aprilie iar pe viitor vor fi disponibile si pe Internet (www.ccn.ro, www reactieinlant.ro) si la magazinele si service-urile de biciclete din oras.

Apelul a fost lansat cu ocazia Zilei Pamantului, ajunsa in 2010 la a 40-a editie, marcata de Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) la Cluj si printr-un mars al biciclistilor la care au participat peste 200 de persoane si o serie de prezentari publice video si foto pe teme biciclistice, si face parte din campania "Velorutia Romana 2010", derulata la Cluj de CCN ca partener local al Asociatiei "Bate Saua" Bucuresti, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR) cu sprijinul GEF-SGP, avand ca scop promovarea utilizarii bicicletei ca mijloc de transport cu rol utilitar si recreativ.

RADU MITITEAN
director executiv CCN
coordonator proiect "Velorutia Romana 2010" la Cluj

NOTA:
Apelul si formularul pentru semanturi de sustinere le puteti descarca in format .pdf:

http://www.ccn.ro/docs/VELORUTIAROMANA2010_APEL_PUBLIC_PRIMARIE_CJ.pdf

http://www.ccn.ro/docs/VELORUTIAROMANA2010_TABEL_SEMNATURI_sustinere_APEL_PUBLIC_PRIMARIE_CJ.pdf


ANEXA:
Apel din 22.04.2010 catre autoritatile locale pentru promovarea utilizarii bicicletei ca mijloc de transport in Cluj-Napoca
============================================

A P E L
catre autoritatile locale
pentru promovarea utilizarii bicicletei ca mijloc de transport in Cluj-Napoca

Noi, cetateni ai municipiului Cluj-Napoca,

dorind sa avem un oras cu mai putina aglomeratie, praf, zgomot si gaze de esapament, in care sa iti faca placere sa traiesti si sa te deplasezi,

vazand ca traficul auto a atins o intensitate ce afecteaza negativ deplasarea in oras, activitatile economice, sociale si culturale,

stiind ca exista solutii alternative, dar vazand ca multe par a fi neintelese sau prea mult amanate sau aplicate inadecvat si ca nu exista o strategie coerenta in acest domeniu, in special in ceea ce priveste promovarea bicicletei,

considerand ca bicicleta este o parte a solutiei, fiind un vehicul ecologic, eficient energetic, suficient de comod si rapid, care ocupa putin spatiu, nu face zgomot, nu emite noxe si are un efect benefic asupra sanatatii celor care il folosesc in mod regulat,

SOLICITAM
autoritatilor locale:

1. Realizarea unei retele coerente de piste si alte cai de comunicatie pentru biciclete in intregul oras. Dar nu oricum, ci:
- de calitate adecvata (de exemplu respectand latimea utila de minim 1,50 metri pe sens, plus spatii de siguranta, marcare, protejare, semnalizare si semaforizare corespunzatoare adecvat intretinuta, ridicarea masinilor care le blocheaza etc.)
- care sa nu ia din putinul spatiu ce a mai ramas pietonilor sau din spatiile verzi (ci din cele folosite acum de masini sau ocupate cu panouri publicitare, tonete etc.)
- care sa se realizeze acolo unde este cea mai mare nevoie de ele, nu unde e mai usor sau ieftin (trebuind sa asigure interconectarea zonelor de interes pentru public, intr-un mod cat mai direct, comod si sigur si deci atractiv pentru actualii si mai ales potentialii / viitorii biciclisti cotidieni, care, si din cauza lipsei de infrastructuri specifice, sunt la ora actuala mai ales utilizatori ai vehiculelor motorizate)

2. Realizarea de rastele si alte facilitati adecvate de parcare in siguranta a bicicletelor (in toate zonele de interes public, precum si in cartierele de blocuri, campusurile universitare si alte zone unde parcarea lor in siguranta este acum o mare problema);

3. Asigurarea pe viitor in mod gradat a intermodalitatii de transport ( posibilitatea de a lua bicicleta in / pe mijloacele de transport in comun).

4. Deschiderea pentru traficul bicicletelor in ambele sensuri pe strazile care au la ora actuala regim de sens unic si exceptarea bicicletelor de la alte restrictii de circulatie sau stationare impuse pentru vehicule, cum sunt benzile rezervate pentru transportul in comun sau aleile si strazile pietonale.

5. Luarea altor masuri de promovare a mersului pe bicicleta, precum si mersului pe jos si a transportului in comun.

6. Descurajarea utilizarii autoturismelor, extinderea zonelor pietonale, implementarea adecvata a regulilor de aprovizionare si acces pentru traficul greu, degajarea trotuarelor si spatiilor verzi de autovehicule si constructii si redarea, catre cetateni, a spatiului public.

Apel deschis pentru semnare catre toti cetatenii municipiului Cluj-Napoca, lansat de Clubul de Cicloturism NAPOCA (CCN) ( contact:www.ccn.ro, tel 0744-576836, e-mail: office@ccn.ro) in 22 aprile 2010 cu ocazia Zilei Pamantului, in cadrul campaniei "Velorutia Romana" 2010 la Cluj, desfasurata in parteneriat cu Asociatia "Bate Saua", sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR) cu sprijinul GEF-SGP.
=================================
, , , , |
Bookmark and Share
This entry was posted on 4/23/2010 03:20:00 p.m. and is filed under , , , , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.