Postări
•3/22/2013 01:21:00 a.m.
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
RO-400457 Cluj-Napoca ROMANIA
tel.0744-576836 e-mail:office@ccn.ro
web: www.ccn.ro CIF: 5800675
RAF: 48 / PJ / 1992 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
====================================
22 MARTIE - ZIUA MONDIALA A APEI:
"SEVA VIETII" TOT MAI AMENINTATA
SARBATOARE SAU DOLIU?
22 Martie este Ziua Mondiala a Apei. Teoretic este o zi de sarbatoare. De fapt ar trebui sa fie o zi de doliu, pentru ca, atat pe plan mondial, cat si in Romania, apele - desi sunt considerate seva vietii - sunt tratate de omenire cu neglijenta si chiar cu criminala iresponsabilitate, chiar daca se recunoaste ca vorbim deja de o criza a apei nu doar in tarile cu clima arida, ci si in majoritatea tarilor din zona temperata, inclusiv in Romania. O criza cantitativa si calitativa care vizeaza si apele subterane, si cele de suprafata, amenintand direct omul nu dor prin degradarea componentelor acvatice ale mediului, ci si direct prin amenintarea la adresa asigurarii apei potabile pentru populatie. E timpul ca oamenii sa se trezeasca, si in primul rand autoritatile publice...
AUTORITATILE UNA SPUN SI ALTA FAC
In ultimul deceniu ani, autoritatile au recunoscut public, desi cam "cu jumatate de gura", ca a fost o mare greseala realizarea pe scara larga de desecari, taieri de meandre, indiguiri si alte lucrari de asa-zisa "regularizare" a raurilor si ca trebuie nu doar stopata continuarea pe acest drum, ci revenit mai aproape de starea naturala anterioara, prin refacerea zonelor umede, facilitarea inundarii controlate a anumitor suprafete la ape mari, dezincorsetarea raurilor etc. Doar ca exista o masiva discrepanta intre vorbe si fapte, pentru ca aproape toate politicile si investitiile sunt in continuare nu pentru renaturari si ecologizari, ci pentru reparatii si consolidari de "lucrari de aparare" si pentru noi betonari, canalizari, indiguiri, dragari, devieri si desecari, in ultimii ani adaugandu-se iresponsabilele planuri de a introduce in conducte cvasitotalitatea raurilor de munte pentru a face lanturi de microhidrocentrale si de a transforma in canale navigabile toate raurile medii si mari din interiorul tarii, iar apele subterane sunt amenintate de preconizata exploatare a gazelor de sist prin facturare hidraulica, toate acestea inseamnand un dezastru ecologic musamalizat de autoritatile care ar trebui sa protejeze mediul...
CONTINUA CACEALMAUA COMITETELOR DE BAZIN
Consultarea tuturor factorilor interesati si participarea lor la luarea deciziilor in domeniul apelor, ar trebui sa aiba loc prin "Comitetele de Bazin". Autoritatile au tergiversat din 1996 pana in 2000 emiterea reglementarilor prevazute de Legea Apelor, apoi inca un an infiintarea lor efectiva, ocazie cu care procedura de desemnare a reprezentantilor ONG-urilor a fost masiv fraudata de autoritati, iar de atunci s-a refuzat orice corectare a acelui abuz si inlaturare a celor nereprezentativi. Alegerile au fost nu doar nedemocratice ci si pentru un mandat nelimitat (!) iar revizuirea aberantei reglementari in cauza este amanata din an in an. Oricum Comitetele de Bazin nu au fost nicidecum "parlamente ale apei" ci mai mult structuri nefunctionare, de forma, care doar aprobau formal, fara dezbateri si fara modificari, toate propunerile Directiilor Bazinale de Ape... Mai recent, Comitetele de Bazin au fost restructurate, la fel de netransparent si nedemocratic, iar alegeri deschise pentru reprezentnati ONG - fraudate data trecuta - acum se pare ca nu au mai avut loc deloc...
NAVIGATIA DEVINE INAMICUL MARILOR RAURI
Desi Romania este semnatar al Conventiei Internationale privind Protectia Fluviului Dunarea si s-a angajat sa realizeze Coridorul Verde al Dunarii renaturand partial lunca cu zone umede distrusa prin desecari in anii '70 si sa pastreze zonele care sunt inca apropiate de starea naturala, Ministerul Transporturilor promoveaza in ultimii ani un proiect megalomanic de adancire a senalului navigabil, taierea de ostroave si inchiderea de brate secundare ale fluviului, pe multe sute de kilometri, care va degrada puternic ce a mai ramas din Dunare din punct de vedere ecologic si nu numai. Dar vizate (intr-un alt program urias de investitii) sunt si Muresul, Somesul, Siretul, Prutul, Oltul, Argesul, Jiul, Ialomita si alte rauri, pe care politicieni iresponsabili au decis sa fie amenajate ca si cai navigabile, desi nu au debitele raurilor din tarile occidentale si deci, ca sa devina navigabile, vor trebui transformate total, in simple canale, distrugandu-le din punct de vedere ecologic. Guvernul a si emis o hotarare pentru canalizarea Argesului... Iar autoritatile locale clujene discuta despre transformarea Somesului Mic in canal navigabil pe parcursul din municipiul Cluj-Napoca, sau chiar pana la Dej, ceea ce inseamna o distrugere din punct de vedere ecologic, in loc sa isi propuna dezafectarea unor lucrari aberante realizate de Administratia Nationala Apele Romane in ultimii ani constand in betonarea malurilor in mai multe portiuni din oras.
RAURILE MARI DE MUNTE - VICTIME ALE HIDROENERGETICII
Lacurile de acumulare, in special cele de mari dimensiuni sau in zona de munte si lanturile de baraje si devieri au si multe consecinte negative complexe si grave asupra mediului si nu numai, motiv pentru care in tarile dezvoltate se recunoaste ca s-a exagerat in trecut, nu se mai prea fac noi baraje si se regreta construirea anumitor baraje. In Romania, desi raurile interioare au debite mici, s-au facut mari acumulari pe majoritatea cursurilor de apa, adesea in lant si cu captarea si devierea a sute de rauri pentru a aduce mai mult debit in acele lacuri de acumulare, lasand practic seci nenumarate vai si creand grave dezechilibre hidrologice si ecologice care acum abia incep sa se vada. Cu toate acestea, se continua construirea de numeroase baraje incepute sau proiectate inainte de 1990 si chiar altele noi, cum este de exemplu planul unui mare lac de acumulare pe valea Azugii sau in defileul superior al Muresului, sau lacul de acumulare aferent propusei centrale hidroelectrice de acumulare prin pompaj Tarnita-Lapustesti, ce va distruge unul din ultimele platouri cvasinaturale din muntii Gilaului, dar va si transforma lacul Tarnita - principala sursa de apa potabila a Clujului - intr-un simplu bazin cu nivel oscilant. Raurile mici care au scapat sau vor mai scapa de devierea spre alte vai, sunt amenintate in cvasitotalitatea lor de lanturi de microhidrocentrale, ce le condamna din punct de vedere ecologic dar afecteaza grav si peisagistic vaile in ansamblul lor. Se poate vedea deja pe ambii versanti ai muntilor Fagaras, in muntii Rodnei, in Bucegi, in multe alte zone, dar vizate sunt multe sute si chiar mii de rauri! Acest atac se face sub ipocritul pretext al grijii pentru mediu prin promovare de energie "verde" ???!!!. In realitate sunt imense interese financiare private si grave complicitati la nivel inalt in autoritatile publice.
NICI ARIILE NATURALE PROTEJATE NU SUNT LA ADAPOST DE FURIA BETONISTICA A HIDROTEHNICIENILOR
Nu scapa de setea de a turna beton, de a introduce in conducte si de a le artificializa nici raurile din interiorul parcurilor nationale si naturale si alte categorii de arii naturale protejate. Astfel, in Retezat se continua lucrarile de captare a unor rauri si deviere subterana a lor spre lacul Gura Apelor, in Parcul National Defileul Jiului s-au inceput lucrarile la un baraj imens, in Parcul Natural Gradistea de Munte - Cioclovina se fac hidrocentrale pe raul Strei, in muntii Fagaras si in multe situri Natura 2000 apar proiecte hidroenergetice iar asemenea planuri incompatibile cu statutul de arie naturala protejata sunt in rapida inmultire, desi Romania sta foarte prost la protectia naturii si nu ar mai trebui sa isi permita asemenea agresiuni, mai ales ca pretinde ca implementeaza Directiva-Cadru Apa... Un alt pretext pentru betonarea albiilor raurilor este "protectia localitatilor si cailor de comunicatii" desi se stie ca prin indiguiri si betonari nu faci decat sa accentuezi global riscurile si daunele, care prin asemenea lucrari doar se muta ceva mai in aval... Ipocrizia suprema este finantarea indigurilor si altor lucrari de "regularizare" din... "Fondul pentru Mediu", care ar trebui folosit pentru protectia, nu pentru distrugerea mediului natural!
CETATENII SUNT TINUTI DEPARTE DE APE
La nivel de declaratii, autoritatile romanesti recunosc ca trebuie "sa ne intoarcem cu fata spre ape" si ca un contact mai strans al cetateanului cu raurile si lacurile duce la mai mult respect si protectie. In practica insa autoritatile concesioneaza sau inchiriaza malurile lacurilor sau tolereaza constructii abuzive, vile si debarcadere, ingradiri si blocari ale accesului public la maluri si pe plaje, desi sunt prin lege proprietate publica si nu ar trebui sa fie rezervate catorva potentati. In alte tari se faciliteaza accesul la mal, se reduc pantele si se fac plaje si pajisti pe malul raurilor si lacurilor, inclusiv in centrul marilor orase, si se amenajeaza debarcadere pentru ambarcatii nemotorizate si locuri pentru scaldat, iar de-a lungul malurilor se fac alei pietonale si piste pentru biciclisti, banci si locuri de agrement. La noi dimpotriva, se inchid raurile intre ziduri inalte verticale de beton care nu permit accesul la apa, se interzice scaldatul, inotul, surfingul sau navigatia cu alte ambarcatii, in loc de amenajare pentru pietoni sau biciclisti a coronamentului digurilor se interzice de cele mai multe ori orice tip de circulatie publica pe acestea iar malurile raurilor, in loc sa fie artera de baza peisagistica, turistica si recreativa a orasului, sunt de obicei canale si lazi de gunoi, si nici in afara localitatilor nu este mai bine...
APELE SUBTERANE POLUATE SI SUPRAEXPLOATATE
Apele subterane sunt o mare bogatie a unei tari, mai ales in conditiile Romaniei, amenintata de schimbarile climatice (in multe judete din sudul si estul tarii putandu-se vorbi deja nu doar de aridizare ci chiar de desertificare) dar care, pe de alta parte, are circa 1/ 3 din apele minerale ale Europei si alte avantaje pe care risca sa le piarda prin persistenta si amplificarea poluarii apelor subterane. Poluarea cu nitrati din surse agricole ramane in multe zone o problema grava si ia din nou amploare prin persistenta sau reluarea unor practici agricole iresponsabile. In alte zone avem in continuare contaminari ale apelor subterane cu metale grele sau radioactive, hidrocarburi, pesticide, alti poluanti organici persistenti etc. din cauza mineritului, exploatarilor petroliere si depozitarii necontrolate a deseurilor si altor surse. Multe sunt poluari istorice, pentru inlaturarea carora s-a facut foarte putin in ultimii 20 ani, iar multi mari poluatori sunt tolerati in continuare platind doar penalitati si amenzi modice. In plus, multe rezerve subterane de ape sunt supraexploatate si risca epuizare sau contaminare daca se continua in stilul actual. O noua si imensa amenintare la adresa apelor subterane sunt planurile de exploatare a gazelor de sist prin metoda fractionarii hidraulice, interzisa in multe tari si care a produs deja dezastre ecologice in Statele Unite ale Americii si in alte zone, dar autoritatile publice romanesti o lauda si ofera tara pe tava "investitorilor" in aceste iresponsabile tehnologii...
POLUAREA INDUSTRIALA A APELOR DE SUPRAFATA RAMANE O AMENINTARE
Autoritatile se lauda adesea ca s-a imbunatatit semnificativ calitatea apei multor rauri fata de perioada dinainte de 1989 si lasa sa se inteleaga ca ar fi meritul lor. Este adevarat ca se face o monitorizare mult mai stricta, dar imbunatatirea situatiei este doar conjuncturala si este cauzata de colapsul industriei dupa 1990. Cum acum aceasta revine in forta, reapar si sursele industriale de poluare iar autoritatile nu par pregatite sa faca fata provocarii, mai ales ca sunt surse de poluare mult mai multe si diverse. De fapt ele nu au disparut niciodata in cazul apelor, pentru ca platformele industriale abandonate de regula nu au fost ecologizate cu adevarat si au fost o sursa continua de poluare grava, nemediatizata pentru ca nu mai exista poluatorul care sa fie aratat cu degetul si amendat simbolic dar cu multa mediatizare, ca publicul sa creada ca statul aplica cu adevarat legile. In loc de rezolvarea poluarilor istorice, s-a ajuns si la abandonarea unor surse de apa potabila sau adoptarea unor tehnologii de potabilizare mult mai scumpe, incercand sa se trateze efectele in loc sa se rezolve cauza, optiune care oricum este pe termen lung perdanta si din punct de vedere economic, mai ales in perioade de criza si austeritate bugetara.
MINERITUL CA INAMIC AL APELOR
Mineritul a fost si ramane una dintre cele mai grave amenintari, mai ales in modul cum s-a practicat si se mai practica in Romania. Carpatii sunt plini de galerii miniere abandonate si inundate sau din care ies si se varsa neepurate in rauri si lacuri debite mari de ape de mina extrem de toxice.... Sute de mari halde de steril neconsolidate si nevegetate stau in bataia ploilor, neprotejate si supravegheate adecvat sau chiar complet abandonate, din care apele dizolva si duc cu ele in aval cantitati mari de metale grele, substante radioactive, acizi si alti poluanti. Catastrofele de la Baia Mare si Novat din 2000 sunt doar "varful aisbergului" fata de ce se poate intampla in alte cazuri, de exemplu daca s-ar realiza proiectul minier Rosia Montana. Sume mari din bani publici s-au cheltuit pentru programul de inchidere si ecologizare a minelor, insa efectele sunt departe de cele scontate, fiind un subiect necesare de anchete nu doar pe linie de mediu, ci si pe linie de DNA. Cu toate acestea, guvernantii incearca sa convinga populatia ca o buna cale de dezvoltare durabila a tarii este revenirea masiva la minerit, ca in tarile din lumea a treia, ignorand ca acolo mineritul nu a adus bunastare ci saracie si abuzarea drepturilor omului si mai ales grave prejudicii de mediu, trecute sub tacere de mass-media internationala din cauza controlului economic si politic ce se exercita asupra ei de catre grupurile puternice de interese politico-economice din statele dezvoltate, care isi protejeaza mediul promovand mineritul in tari bananiere (sau, dupa caz, "corcodusiere", ca in Romania nu cresc banane...).
EPURAREA APELOR UZATE MENAJERE MAI ARE DE ASTEAPTAT
In tarile civilizate si carora le pasa de mediu si de sanatatea oamenilor nici nu se pune problema sa existe alimentare centralizata cu apa curenta, in casa, fara sistem adecvat de canalizare si epurare a apelor uzate. La noi chiar si in ultimii ani s-au aprobat numeroase proiecte de acest fel, desi era nu doar neecologic ci si ilegal. Problema nu e doar in mediul rural, ci si in orase. In marile orase avem zone intinse fara canalizare iar statiile de epurare sunt departe de a fi la standarde. In Bucuresti, dar si in multe din orasele mici, adesea chiar lipsesc sau functioneaza mai mult pe hartie, astfel ca apele fecaloid-menajere din milioane de WC-uri ajung neepurate sau insuficient epurate in raurile tarii, si ne miram apoi de problemele de mediu si de sanatate care nu se mai sfarsesc. In loc ca problema sa fie o prioritate nationala absoluta, autoritatile aproba in continuare constructia a zeci de mii de vile in zone fara canalizare, extinderea oraselor desi nu au bani de echipare edilitara a strazilor din zone centrale, iar pentru epurarea apelor uzate "solutia" a fost mereu amanarea si negocierea de perioade de tranzitie de decenii intregi cu Uniunea Europeana pe motiv ca mai repede nu putem indeplini conditiile de epurare a apelor uzate, desi se pare ca de fapt nici nu vrem... Se mai adauga si faptul ca sistemul de canalizare este de regula unitar si nu dual, in sensul ca apa de ploaie preluate de pe strazi ajunge in aceleasi conducte cu apele fecaloid-menajere, plus ca asfaltarea sau alte impermeabilizari a unor suprafete tot mai mari de teren in orase face ca un procent tot mai mare din apele pluviale sa ajunga la canal. Si cum capacitatea retelei de canalizare nu permite preluarea debitelor la ploi mari, sistemul este de deversare a preaplinului direct in rauri, ceea ce inseamna ca mare parte din apele uzate ajung total neepurate in apele de suprafata. Si marile orase din Romania nu par a avea preocupari serioase pentru a pune capat acestei anormalitati.
ALIMENTAREA CU APA PE O DIRECTIE PERICULOASA
Un procent semnificativ din populatia Romaniei nu are acces la apa potabila de buna calitate, pentru ca in fantani ajunge apa din panza freatica contaminata cu nitrati si alte substante din excesul de fertilizanti utilizati in agricultura sau din latrinele amplasate prea aproape de fantani, dar si din poluarile industriale istorice sau contemporane. Dar nici in cazul sistemelor centralizate de alimentare cu apa situatia nu este satisfacatoare, pentru ca, de exemplu, unde nu avem risc de infectie avem de regula apa contaminata cu halometani din cauza clorinarii excesive, ceea ce implica riscuri pentru sanatate.... Ingrijorarea cea mai mare o produce insa directia spre care ne indreptam: In loc sa fie protejate sursele de apa, ele sunt lasate sa se degradeze si apoi se aduce apa din alta parte, de tot mai departe si cu costuri tot mai mari, sau se investesc sume uriase in tehnologii scumpe de tratare a apei in loc sa se previna poluarea sursei. Ca exemplu, Clujul, in loc sa isi protejeze sursele de apa Floresti si Gilau, le lasa sa se degradeze si le abandoneaza succesiv, mutand priza de apa pentru statia de tratare Gilau spre amonte, initial pe lacul Somesul Cald si acum pe Tarnita, iar ca tratare a apei, in loc de investitii in calitate, s-a investit in cantitate, obtinand o capacitate de productie mult mai mare decat necesarul, iar acum, pentru a recupera investitia, se fac investitii uriase pentru a transporta apa potabila spre alte judete, care vor abandona actualele lor surse de apa, cu un pret enorm si pentru oameni si pentru mediu.
AMURGUL APELOR
Contrar aparentelor, Romania este o tara saraca in apa. Iar saracia se va accentua in contextul taierilor abuzive de padure, urbanizarii, schimbarilor climatice, reluarii irigatiilor pe mari suprafete si mentinerii si continuarii desecarii putinelor zone umede ramase. Iar protectia calitatii rezervelor sarace de apa pe care le are Romania nu pare o prioritate pentru guvernanti. Organizatia Mondiala a Sanatatii si Programul Natiunilor Unite pentru Mediu avertizeaza demult ca se apropie o criza mondiala a apei, dar noua nu ne pasa. Celelalte state din UE depun eforturi pentru a implementa Directiva-Cadru Apa, noi o implementam mai mult pe hartie si in declaratii politicianiste. Aplicam politica "dupa noi potopul" desi declaram ca ne gandim la generatiile viitoare. Politicienii si autoritatile declara ca nu le plac apele tulburi la propriu, dar la figurat par sa se straduiasca din greu sa ramana tulburi, ca sa nu se vada cine sunt pestii cei mari, pe unde se invart, pe cine mananca si cine e urmatoarea lor victima. De fapt nici nu ar trebui sa se ascunda, pentru ca este tot mai clar ca victime suntem in final cu totii....
Cluj-Napoca, 21 martie 2013
DIRECTOR EXECUTIV,
Radu Mititean
NOTA:
Textul de mai sus este, din punct de vedere al formei / limbajului / terminologiei mai mult un pamflet, dar din punct de vedere al fondului, al esentei ideilor critice si exemplelor utilizate, textul este obiectiv si corect si toate elementele criticate pot fi la cerere detaliate, explicate si sustinute de noi cu argumente si dovezi riguroase din punct de vedere juridic si stiintific, si cu numeroase exemple concrete, fiind rezultatul unor indelungate cercetari proprii si documentari aprofundate, teoretice si practice, in tara si la nivel international. Prezentul text este o dezvoltare si ajustare a unuia mai vechi, dar din pacate perfect actual si in 2013.
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
RO-400457 Cluj-Napoca ROMANIA
tel.0744-576836 e-mail:office@ccn.ro
web: www.ccn.ro CIF: 5800675
RAF: 48 / PJ / 1992 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
====================================
22 MARTIE - ZIUA MONDIALA A APEI:
"SEVA VIETII" TOT MAI AMENINTATA
SARBATOARE SAU DOLIU?
22 Martie este Ziua Mondiala a Apei. Teoretic este o zi de sarbatoare. De fapt ar trebui sa fie o zi de doliu, pentru ca, atat pe plan mondial, cat si in Romania, apele - desi sunt considerate seva vietii - sunt tratate de omenire cu neglijenta si chiar cu criminala iresponsabilitate, chiar daca se recunoaste ca vorbim deja de o criza a apei nu doar in tarile cu clima arida, ci si in majoritatea tarilor din zona temperata, inclusiv in Romania. O criza cantitativa si calitativa care vizeaza si apele subterane, si cele de suprafata, amenintand direct omul nu dor prin degradarea componentelor acvatice ale mediului, ci si direct prin amenintarea la adresa asigurarii apei potabile pentru populatie. E timpul ca oamenii sa se trezeasca, si in primul rand autoritatile publice...
AUTORITATILE UNA SPUN SI ALTA FAC
In ultimul deceniu ani, autoritatile au recunoscut public, desi cam "cu jumatate de gura", ca a fost o mare greseala realizarea pe scara larga de desecari, taieri de meandre, indiguiri si alte lucrari de asa-zisa "regularizare" a raurilor si ca trebuie nu doar stopata continuarea pe acest drum, ci revenit mai aproape de starea naturala anterioara, prin refacerea zonelor umede, facilitarea inundarii controlate a anumitor suprafete la ape mari, dezincorsetarea raurilor etc. Doar ca exista o masiva discrepanta intre vorbe si fapte, pentru ca aproape toate politicile si investitiile sunt in continuare nu pentru renaturari si ecologizari, ci pentru reparatii si consolidari de "lucrari de aparare" si pentru noi betonari, canalizari, indiguiri, dragari, devieri si desecari, in ultimii ani adaugandu-se iresponsabilele planuri de a introduce in conducte cvasitotalitatea raurilor de munte pentru a face lanturi de microhidrocentrale si de a transforma in canale navigabile toate raurile medii si mari din interiorul tarii, iar apele subterane sunt amenintate de preconizata exploatare a gazelor de sist prin facturare hidraulica, toate acestea inseamnand un dezastru ecologic musamalizat de autoritatile care ar trebui sa protejeze mediul...
CONTINUA CACEALMAUA COMITETELOR DE BAZIN
Consultarea tuturor factorilor interesati si participarea lor la luarea deciziilor in domeniul apelor, ar trebui sa aiba loc prin "Comitetele de Bazin". Autoritatile au tergiversat din 1996 pana in 2000 emiterea reglementarilor prevazute de Legea Apelor, apoi inca un an infiintarea lor efectiva, ocazie cu care procedura de desemnare a reprezentantilor ONG-urilor a fost masiv fraudata de autoritati, iar de atunci s-a refuzat orice corectare a acelui abuz si inlaturare a celor nereprezentativi. Alegerile au fost nu doar nedemocratice ci si pentru un mandat nelimitat (!) iar revizuirea aberantei reglementari in cauza este amanata din an in an. Oricum Comitetele de Bazin nu au fost nicidecum "parlamente ale apei" ci mai mult structuri nefunctionare, de forma, care doar aprobau formal, fara dezbateri si fara modificari, toate propunerile Directiilor Bazinale de Ape... Mai recent, Comitetele de Bazin au fost restructurate, la fel de netransparent si nedemocratic, iar alegeri deschise pentru reprezentnati ONG - fraudate data trecuta - acum se pare ca nu au mai avut loc deloc...
NAVIGATIA DEVINE INAMICUL MARILOR RAURI
Desi Romania este semnatar al Conventiei Internationale privind Protectia Fluviului Dunarea si s-a angajat sa realizeze Coridorul Verde al Dunarii renaturand partial lunca cu zone umede distrusa prin desecari in anii '70 si sa pastreze zonele care sunt inca apropiate de starea naturala, Ministerul Transporturilor promoveaza in ultimii ani un proiect megalomanic de adancire a senalului navigabil, taierea de ostroave si inchiderea de brate secundare ale fluviului, pe multe sute de kilometri, care va degrada puternic ce a mai ramas din Dunare din punct de vedere ecologic si nu numai. Dar vizate (intr-un alt program urias de investitii) sunt si Muresul, Somesul, Siretul, Prutul, Oltul, Argesul, Jiul, Ialomita si alte rauri, pe care politicieni iresponsabili au decis sa fie amenajate ca si cai navigabile, desi nu au debitele raurilor din tarile occidentale si deci, ca sa devina navigabile, vor trebui transformate total, in simple canale, distrugandu-le din punct de vedere ecologic. Guvernul a si emis o hotarare pentru canalizarea Argesului... Iar autoritatile locale clujene discuta despre transformarea Somesului Mic in canal navigabil pe parcursul din municipiul Cluj-Napoca, sau chiar pana la Dej, ceea ce inseamna o distrugere din punct de vedere ecologic, in loc sa isi propuna dezafectarea unor lucrari aberante realizate de Administratia Nationala Apele Romane in ultimii ani constand in betonarea malurilor in mai multe portiuni din oras.
RAURILE MARI DE MUNTE - VICTIME ALE HIDROENERGETICII
Lacurile de acumulare, in special cele de mari dimensiuni sau in zona de munte si lanturile de baraje si devieri au si multe consecinte negative complexe si grave asupra mediului si nu numai, motiv pentru care in tarile dezvoltate se recunoaste ca s-a exagerat in trecut, nu se mai prea fac noi baraje si se regreta construirea anumitor baraje. In Romania, desi raurile interioare au debite mici, s-au facut mari acumulari pe majoritatea cursurilor de apa, adesea in lant si cu captarea si devierea a sute de rauri pentru a aduce mai mult debit in acele lacuri de acumulare, lasand practic seci nenumarate vai si creand grave dezechilibre hidrologice si ecologice care acum abia incep sa se vada. Cu toate acestea, se continua construirea de numeroase baraje incepute sau proiectate inainte de 1990 si chiar altele noi, cum este de exemplu planul unui mare lac de acumulare pe valea Azugii sau in defileul superior al Muresului, sau lacul de acumulare aferent propusei centrale hidroelectrice de acumulare prin pompaj Tarnita-Lapustesti, ce va distruge unul din ultimele platouri cvasinaturale din muntii Gilaului, dar va si transforma lacul Tarnita - principala sursa de apa potabila a Clujului - intr-un simplu bazin cu nivel oscilant. Raurile mici care au scapat sau vor mai scapa de devierea spre alte vai, sunt amenintate in cvasitotalitatea lor de lanturi de microhidrocentrale, ce le condamna din punct de vedere ecologic dar afecteaza grav si peisagistic vaile in ansamblul lor. Se poate vedea deja pe ambii versanti ai muntilor Fagaras, in muntii Rodnei, in Bucegi, in multe alte zone, dar vizate sunt multe sute si chiar mii de rauri! Acest atac se face sub ipocritul pretext al grijii pentru mediu prin promovare de energie "verde" ???!!!. In realitate sunt imense interese financiare private si grave complicitati la nivel inalt in autoritatile publice.
NICI ARIILE NATURALE PROTEJATE NU SUNT LA ADAPOST DE FURIA BETONISTICA A HIDROTEHNICIENILOR
Nu scapa de setea de a turna beton, de a introduce in conducte si de a le artificializa nici raurile din interiorul parcurilor nationale si naturale si alte categorii de arii naturale protejate. Astfel, in Retezat se continua lucrarile de captare a unor rauri si deviere subterana a lor spre lacul Gura Apelor, in Parcul National Defileul Jiului s-au inceput lucrarile la un baraj imens, in Parcul Natural Gradistea de Munte - Cioclovina se fac hidrocentrale pe raul Strei, in muntii Fagaras si in multe situri Natura 2000 apar proiecte hidroenergetice iar asemenea planuri incompatibile cu statutul de arie naturala protejata sunt in rapida inmultire, desi Romania sta foarte prost la protectia naturii si nu ar mai trebui sa isi permita asemenea agresiuni, mai ales ca pretinde ca implementeaza Directiva-Cadru Apa... Un alt pretext pentru betonarea albiilor raurilor este "protectia localitatilor si cailor de comunicatii" desi se stie ca prin indiguiri si betonari nu faci decat sa accentuezi global riscurile si daunele, care prin asemenea lucrari doar se muta ceva mai in aval... Ipocrizia suprema este finantarea indigurilor si altor lucrari de "regularizare" din... "Fondul pentru Mediu", care ar trebui folosit pentru protectia, nu pentru distrugerea mediului natural!
CETATENII SUNT TINUTI DEPARTE DE APE
La nivel de declaratii, autoritatile romanesti recunosc ca trebuie "sa ne intoarcem cu fata spre ape" si ca un contact mai strans al cetateanului cu raurile si lacurile duce la mai mult respect si protectie. In practica insa autoritatile concesioneaza sau inchiriaza malurile lacurilor sau tolereaza constructii abuzive, vile si debarcadere, ingradiri si blocari ale accesului public la maluri si pe plaje, desi sunt prin lege proprietate publica si nu ar trebui sa fie rezervate catorva potentati. In alte tari se faciliteaza accesul la mal, se reduc pantele si se fac plaje si pajisti pe malul raurilor si lacurilor, inclusiv in centrul marilor orase, si se amenajeaza debarcadere pentru ambarcatii nemotorizate si locuri pentru scaldat, iar de-a lungul malurilor se fac alei pietonale si piste pentru biciclisti, banci si locuri de agrement. La noi dimpotriva, se inchid raurile intre ziduri inalte verticale de beton care nu permit accesul la apa, se interzice scaldatul, inotul, surfingul sau navigatia cu alte ambarcatii, in loc de amenajare pentru pietoni sau biciclisti a coronamentului digurilor se interzice de cele mai multe ori orice tip de circulatie publica pe acestea iar malurile raurilor, in loc sa fie artera de baza peisagistica, turistica si recreativa a orasului, sunt de obicei canale si lazi de gunoi, si nici in afara localitatilor nu este mai bine...
APELE SUBTERANE POLUATE SI SUPRAEXPLOATATE
Apele subterane sunt o mare bogatie a unei tari, mai ales in conditiile Romaniei, amenintata de schimbarile climatice (in multe judete din sudul si estul tarii putandu-se vorbi deja nu doar de aridizare ci chiar de desertificare) dar care, pe de alta parte, are circa 1/ 3 din apele minerale ale Europei si alte avantaje pe care risca sa le piarda prin persistenta si amplificarea poluarii apelor subterane. Poluarea cu nitrati din surse agricole ramane in multe zone o problema grava si ia din nou amploare prin persistenta sau reluarea unor practici agricole iresponsabile. In alte zone avem in continuare contaminari ale apelor subterane cu metale grele sau radioactive, hidrocarburi, pesticide, alti poluanti organici persistenti etc. din cauza mineritului, exploatarilor petroliere si depozitarii necontrolate a deseurilor si altor surse. Multe sunt poluari istorice, pentru inlaturarea carora s-a facut foarte putin in ultimii 20 ani, iar multi mari poluatori sunt tolerati in continuare platind doar penalitati si amenzi modice. In plus, multe rezerve subterane de ape sunt supraexploatate si risca epuizare sau contaminare daca se continua in stilul actual. O noua si imensa amenintare la adresa apelor subterane sunt planurile de exploatare a gazelor de sist prin metoda fractionarii hidraulice, interzisa in multe tari si care a produs deja dezastre ecologice in Statele Unite ale Americii si in alte zone, dar autoritatile publice romanesti o lauda si ofera tara pe tava "investitorilor" in aceste iresponsabile tehnologii...
POLUAREA INDUSTRIALA A APELOR DE SUPRAFATA RAMANE O AMENINTARE
Autoritatile se lauda adesea ca s-a imbunatatit semnificativ calitatea apei multor rauri fata de perioada dinainte de 1989 si lasa sa se inteleaga ca ar fi meritul lor. Este adevarat ca se face o monitorizare mult mai stricta, dar imbunatatirea situatiei este doar conjuncturala si este cauzata de colapsul industriei dupa 1990. Cum acum aceasta revine in forta, reapar si sursele industriale de poluare iar autoritatile nu par pregatite sa faca fata provocarii, mai ales ca sunt surse de poluare mult mai multe si diverse. De fapt ele nu au disparut niciodata in cazul apelor, pentru ca platformele industriale abandonate de regula nu au fost ecologizate cu adevarat si au fost o sursa continua de poluare grava, nemediatizata pentru ca nu mai exista poluatorul care sa fie aratat cu degetul si amendat simbolic dar cu multa mediatizare, ca publicul sa creada ca statul aplica cu adevarat legile. In loc de rezolvarea poluarilor istorice, s-a ajuns si la abandonarea unor surse de apa potabila sau adoptarea unor tehnologii de potabilizare mult mai scumpe, incercand sa se trateze efectele in loc sa se rezolve cauza, optiune care oricum este pe termen lung perdanta si din punct de vedere economic, mai ales in perioade de criza si austeritate bugetara.
MINERITUL CA INAMIC AL APELOR
Mineritul a fost si ramane una dintre cele mai grave amenintari, mai ales in modul cum s-a practicat si se mai practica in Romania. Carpatii sunt plini de galerii miniere abandonate si inundate sau din care ies si se varsa neepurate in rauri si lacuri debite mari de ape de mina extrem de toxice.... Sute de mari halde de steril neconsolidate si nevegetate stau in bataia ploilor, neprotejate si supravegheate adecvat sau chiar complet abandonate, din care apele dizolva si duc cu ele in aval cantitati mari de metale grele, substante radioactive, acizi si alti poluanti. Catastrofele de la Baia Mare si Novat din 2000 sunt doar "varful aisbergului" fata de ce se poate intampla in alte cazuri, de exemplu daca s-ar realiza proiectul minier Rosia Montana. Sume mari din bani publici s-au cheltuit pentru programul de inchidere si ecologizare a minelor, insa efectele sunt departe de cele scontate, fiind un subiect necesare de anchete nu doar pe linie de mediu, ci si pe linie de DNA. Cu toate acestea, guvernantii incearca sa convinga populatia ca o buna cale de dezvoltare durabila a tarii este revenirea masiva la minerit, ca in tarile din lumea a treia, ignorand ca acolo mineritul nu a adus bunastare ci saracie si abuzarea drepturilor omului si mai ales grave prejudicii de mediu, trecute sub tacere de mass-media internationala din cauza controlului economic si politic ce se exercita asupra ei de catre grupurile puternice de interese politico-economice din statele dezvoltate, care isi protejeaza mediul promovand mineritul in tari bananiere (sau, dupa caz, "corcodusiere", ca in Romania nu cresc banane...).
EPURAREA APELOR UZATE MENAJERE MAI ARE DE ASTEAPTAT
In tarile civilizate si carora le pasa de mediu si de sanatatea oamenilor nici nu se pune problema sa existe alimentare centralizata cu apa curenta, in casa, fara sistem adecvat de canalizare si epurare a apelor uzate. La noi chiar si in ultimii ani s-au aprobat numeroase proiecte de acest fel, desi era nu doar neecologic ci si ilegal. Problema nu e doar in mediul rural, ci si in orase. In marile orase avem zone intinse fara canalizare iar statiile de epurare sunt departe de a fi la standarde. In Bucuresti, dar si in multe din orasele mici, adesea chiar lipsesc sau functioneaza mai mult pe hartie, astfel ca apele fecaloid-menajere din milioane de WC-uri ajung neepurate sau insuficient epurate in raurile tarii, si ne miram apoi de problemele de mediu si de sanatate care nu se mai sfarsesc. In loc ca problema sa fie o prioritate nationala absoluta, autoritatile aproba in continuare constructia a zeci de mii de vile in zone fara canalizare, extinderea oraselor desi nu au bani de echipare edilitara a strazilor din zone centrale, iar pentru epurarea apelor uzate "solutia" a fost mereu amanarea si negocierea de perioade de tranzitie de decenii intregi cu Uniunea Europeana pe motiv ca mai repede nu putem indeplini conditiile de epurare a apelor uzate, desi se pare ca de fapt nici nu vrem... Se mai adauga si faptul ca sistemul de canalizare este de regula unitar si nu dual, in sensul ca apa de ploaie preluate de pe strazi ajunge in aceleasi conducte cu apele fecaloid-menajere, plus ca asfaltarea sau alte impermeabilizari a unor suprafete tot mai mari de teren in orase face ca un procent tot mai mare din apele pluviale sa ajunga la canal. Si cum capacitatea retelei de canalizare nu permite preluarea debitelor la ploi mari, sistemul este de deversare a preaplinului direct in rauri, ceea ce inseamna ca mare parte din apele uzate ajung total neepurate in apele de suprafata. Si marile orase din Romania nu par a avea preocupari serioase pentru a pune capat acestei anormalitati.
ALIMENTAREA CU APA PE O DIRECTIE PERICULOASA
Un procent semnificativ din populatia Romaniei nu are acces la apa potabila de buna calitate, pentru ca in fantani ajunge apa din panza freatica contaminata cu nitrati si alte substante din excesul de fertilizanti utilizati in agricultura sau din latrinele amplasate prea aproape de fantani, dar si din poluarile industriale istorice sau contemporane. Dar nici in cazul sistemelor centralizate de alimentare cu apa situatia nu este satisfacatoare, pentru ca, de exemplu, unde nu avem risc de infectie avem de regula apa contaminata cu halometani din cauza clorinarii excesive, ceea ce implica riscuri pentru sanatate.... Ingrijorarea cea mai mare o produce insa directia spre care ne indreptam: In loc sa fie protejate sursele de apa, ele sunt lasate sa se degradeze si apoi se aduce apa din alta parte, de tot mai departe si cu costuri tot mai mari, sau se investesc sume uriase in tehnologii scumpe de tratare a apei in loc sa se previna poluarea sursei. Ca exemplu, Clujul, in loc sa isi protejeze sursele de apa Floresti si Gilau, le lasa sa se degradeze si le abandoneaza succesiv, mutand priza de apa pentru statia de tratare Gilau spre amonte, initial pe lacul Somesul Cald si acum pe Tarnita, iar ca tratare a apei, in loc de investitii in calitate, s-a investit in cantitate, obtinand o capacitate de productie mult mai mare decat necesarul, iar acum, pentru a recupera investitia, se fac investitii uriase pentru a transporta apa potabila spre alte judete, care vor abandona actualele lor surse de apa, cu un pret enorm si pentru oameni si pentru mediu.
AMURGUL APELOR
Contrar aparentelor, Romania este o tara saraca in apa. Iar saracia se va accentua in contextul taierilor abuzive de padure, urbanizarii, schimbarilor climatice, reluarii irigatiilor pe mari suprafete si mentinerii si continuarii desecarii putinelor zone umede ramase. Iar protectia calitatii rezervelor sarace de apa pe care le are Romania nu pare o prioritate pentru guvernanti. Organizatia Mondiala a Sanatatii si Programul Natiunilor Unite pentru Mediu avertizeaza demult ca se apropie o criza mondiala a apei, dar noua nu ne pasa. Celelalte state din UE depun eforturi pentru a implementa Directiva-Cadru Apa, noi o implementam mai mult pe hartie si in declaratii politicianiste. Aplicam politica "dupa noi potopul" desi declaram ca ne gandim la generatiile viitoare. Politicienii si autoritatile declara ca nu le plac apele tulburi la propriu, dar la figurat par sa se straduiasca din greu sa ramana tulburi, ca sa nu se vada cine sunt pestii cei mari, pe unde se invart, pe cine mananca si cine e urmatoarea lor victima. De fapt nici nu ar trebui sa se ascunda, pentru ca este tot mai clar ca victime suntem in final cu totii....
Cluj-Napoca, 21 martie 2013
DIRECTOR EXECUTIV,
Radu Mititean
NOTA:
Textul de mai sus este, din punct de vedere al formei / limbajului / terminologiei mai mult un pamflet, dar din punct de vedere al fondului, al esentei ideilor critice si exemplelor utilizate, textul este obiectiv si corect si toate elementele criticate pot fi la cerere detaliate, explicate si sustinute de noi cu argumente si dovezi riguroase din punct de vedere juridic si stiintific, si cu numeroase exemple concrete, fiind rezultatul unor indelungate cercetari proprii si documentari aprofundate, teoretice si practice, in tara si la nivel international. Prezentul text este o dezvoltare si ajustare a unuia mai vechi, dar din pacate perfect actual si in 2013.
