Author: CCN
•4/13/2022 11:03:00 p.m.

 LEGEA 85/2022 - DRUMURI PENTRU CICLISTI

In Monitorul Oficial 366/13/04.2022 s-a publicat Legea 85/2022 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local .

Intentia legii e buna, dar realizarea concreta are multe si destul de grave deficiente, pentru ca initiatorii nu au consultat ONG-urile de biciclisti si au actionat heirupist si ignorant, ratand o mare ocazie de a se face un pas mare inainte pentru promovarea utilizarii bicicletei si generand mai degraba probleme suplimentare decat impact pozitiv.

In esenta au modificat definitia pistei de bicicleta astfel ca acum cand e separata de carosabil si de trotuar se va numi "drum pentru ciclisti" si se introduc unele definitii si aparente facilitati pentru realizarea de cai de comunicatie specifice pentru biciclete separate de cele pentru alte categorii de vehicule si pentru pietoni. Ceea ce era posibil si pana acum, contrar afirmatiilor initiatorilor, pentru ca ceea ce lipsea nu era cadrul legal ci vointa politica.

Dintre aspectele negative se poate mentiona faptul ca au prevazut latimea minima de numai 1.20 metri / banda, ceea ce este inacceptabil de putin, iar utilizarea termenului "ciclisti" va genera confuzie, dat fiind ca in limba romana e consacrat cu sensul limitativ de persoane care utilizeaza bicicleta in scop sportiv, iar legislatia nu definieste termenul de "ciclist". Nu au fost prevazute nici un fel de reguli specifice privind accesul si utilizarea acestor "drumuri" in conditiile in care legislatia privind circulatia pe drumurile publice face referire la vehicule nu la conducatorii lor, astfel ca apare o grava discordanta care va genera mari confuzii. Si a fost eliminata din definitia pistei de biciclete din OUG 195/2002 precizarea ca este "destinată numai circulaţiei bicicletelor şi trotinetelor electrice".

Dintre aspectele oarecum pozitive este introducerea unor texte exprese in legislatia privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, prevenind astfel interpretarile rauvoitoare care sustineau ca legislatia existenta nu permitea exproprieri pentru infrastructuri velo ( desi de fapt permitea, ca si pistele pentru biciclete in definitia anterioara, foarte larga, erau "drum public"). Pe ansamblu insa e greu de identificat elemente cert pozitive si utile in noua lege, pentru ca pana acum ceea ce noua lege defineste ca "drum pentru ciclisti" exista dar era inclus in definitia, mai larga, a pistelor pentru biciclete.

O miza majora va fi elaborarea normelor de aplicare, ce urmeaza a fi aprobate in urmatoarele 60 de zile de catre Guvern, la propunerea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii,care trebuie convins sa se orienteze dupa bunele practici pe plan international si nu dupa viziunea desueta, nefavorabila promovarii bicicletei, ce mai este inca larg raspandita in multe institutii din Romania.


av. Radu Mititean
presedinte - Federatia Biciclistilor din Romania (FBR)
director executiv - Clubul de Cicloturism Napoca (CCN)



, |
Bookmark and Share
This entry was posted on 4/13/2022 11:03:00 p.m. and is filed under , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.