Author: CCN
•3/23/2023 07:14:00 p.m.

 

25 MARTIE - TURA VELO DIN CLUJ LA GILAU

CU VIZITAREA MUZEUL APEI SI MALURILOR SOMESULUI MIC


Sambata 25 martie, cu plecare la ora 12:00 din Piata Unirii (si 12:30 din parcarea Cora), va invitam la o tura cu bicicleta din Cluj pana la Gilau si retur, cu vizitarea Muzeului Apei, lacului Floresti si a malurilor Somesului Mic intre Floresti si lacul Gilau.


Scopul este prezentarea si testarea culoarului Somesului Mic ca viitor culoar verde-albastru, ecologic si de mobilitate nemotorizata, pe portiunea intre Floresti si Gilau si cunoasterea imprejurimilor Clujului ca posibilitati de turism cu impact redus de mediu, agrement si sport nemotorizat in natura, precum si mai buna intelegere a problemelor de alimentare cu apa potabila a zonei metropolitane Cluj-Napoca si situatia si evolutiile posibile cu privire la cursul Somesului Mic amonte de Cluj-Napoca si afluentilor lui.


Tura este deschisa oricarei persoane interesate, in varsta de cel putin 14 ani (dat fiind ca se desfasoara in buna parte pe drumuri publice) care are bicicleta in buna stare tehnica si echipata conform legislatiei rutiere. Va avea o lungime totala de circa 45 km ( calculata din centrul Clujului, din Piata Unirii - sau circa 35 km din capatul vestic la cartierului Manastur) si diferenta de nivel minora, deci e relativ usoara si accesibila si fara antrenament. O parte din traseu se va desfasura pe drumuri neasfaltate si de pamant, astfel ca se recomanda bicicleta cu structura de mountain bike sau alt tip de bicicleta cu cauciucuri mai groase.


Participantii trebuie sa aiba apa, mancare, pelerina, haine pentru vreme mai rece sau cu vant si cele necesare in general unei excursii pe bicicleta de jumatate de zi, inclusiv o minima trusa medicala si tehnica ce include petece, pompa si camera de rezerva iar cei sub 16 ani vor trebui sa poarte casca. Ghidajul va fi asigurat de Clubul de Cicloturism "Napoca". Tura este gratuita, insa pentru vizitarea Muzeului Apei e necesara prealabila inscriere online pana in 24 martie, la adresa:

https://forms.gle/j9We1qJYfxVmvztJ7


Tura se va desfasura in continuarea editiei lunare a Marsului Biciclistilor Clujeni, care are loc intre 10:00 si 12:00 cu plecarea si finalul din p-ta unirii si pentru care detalii gasiti pe blogul CCN la adresa

https://ccncluj.blogspot.com/2023/03/marsul-biciclistilor-clujeni-editia-156.html

si pe facebook la evenimentul:

https://www.facebook.com/events/1146032112760187

Tura velo la Gilau va incepe la 12:00 din Piata Unirii (coltul cu Bd. Eroilor), va face o pauza de regrupare la 12:30 in parcarea hypermarketului Cora pentru a se alatura participantii care se alatura din cart. Grigorescu si Manastur pentru ca nu au putut ajunge la punctul de plecare din p-ta Unirii, apoi pedalam impreuna spre Floresti pana la intrarea in Muzeul Apei, pe care il vizitam cu incepere de la ora 13:00.


Apoi continuam pana in Floresti, unde parasim drumul principal si ajungem pe str. Lacului, in jurul orei 14:00, unde vom face o pauza de pranz si de discutii, de documentare inclusiv foto privind situatia si perspectivele unei zone tipice inca valoroase peisagistic si ecologic dar aflata in plin asediu urbanistic.


Mai departe vom ajunge la barajul Floresti, de unde, dupa o alta scurta pauza, vom pedala pe malul drept al canalului Someșului pana la Gilău, trecem de centru si ocolim parcul si castelul, ajungand la baraj, de unde incepem drumul de intoarcere spre Cluj, prin Luna si prin Floresti, evitand drumul principal DN1, revenind seara in Cluj.


Tura velo si vizita la Muzeul Apei fac parte din campania "Somes Culoar Verde Albastru" si proiectul "Consiliul Apei 2022-2023", in care Clubul de Cicloturism "Napoca" este partener al Asociatiei miniMASS organizator al evenimentelor Somes Deliveruy, alaturi de asociatiile Clujul Sustenabil si Societate Organizată Sustenabil si de Facultatea de Arhitectura si Urbanism a UTCN Cluj-Napoca. Proiectul Consiliul Apei 2022-2023 a beneficiat de sustinerea Ordinului Arhitectilor din Romania din timbrul de arhitectura, brosura finala a proiectului fiind lansata in 22 martie 2025.


Evenimentul Facebook aferent turei velo din 25 martie este la adresa:

https://www.facebook.com/events/1406390350164430/


Radu Mititean

director executiv CCN





, , , |
Bookmark and Share
This entry was posted on 3/23/2023 07:14:00 p.m. and is filed under , , , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.