CLUBUL
DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str.
Septimiu Albini nr.133 ap.18
RO-400457
Cluj-Napoca ROMANIA
tel.0744-576836
e-mail:office@ccn.ro
web:
www.ccn.ro CIF: 5800675
RAF: 48
/ PJ / 1992 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
====================================
ZIUA
MONDIALA A APEI -22 MARTIE - SARBATOARE SAU DOLIU ?
DOLIU
SAU SARBATOARE ?
22
Martie este Ziua Mondiala a Apei (WWD) http://worldwaterday.org/ . In
2020 este a 27-a
editie a acestui eveniment marcat sub egida Organizatiei Natiunilor
Unite. La nivel mondial, 22 martie este o zi de reflectie, de
dezbateri, de constientizare, de cautare a solutiilor la problemele
tot mai grave actuale si viitoare in domeniul apei.. Autoritatile din
Romania insa vad de multe ori aspectul festivist, si o considera o zi
de sarbatoare, de raportat cati bani am mai atras si cheltuit "pentru
ape", desi inseamna de regula "pe turnat betoane". De
fapt ar trebui sa fie o zi de ingrijorari. Pentru ca, atat pe plan
mondial, cat si in Romania, apele - desi sunt considerate seva vietii
- sunt tratate de omenire cu neglijenta. Ba chiar cu
iresponsabilitate criminala.
Se
recunoaste ca avem deja o criza a apei nu doar in tarile cu clima
arida, ci si in majoritatea tarilor din zona temperata, inclusiv in
Romania. O criza cantitativa si calitativa. O criza ce vizeaza si
apele subterane, dar si cele de suprafata. O criza care ameninta si
omul, nu doar prin degradarea componentelor acvatice ale mediului, ci
si direct, prin amenintarea la adresa asigurarii apei necesare
agriculturii, industriei si altor nevoi umane, inclusiv apei potabile
pentru populatie. E timpul ca toti oamenii sa se trezeasca la
realitate, in frunte cu autoritatile publice, si sa inteleaga ca in
stilul actual riscam sa simtim in viitorul apropiat marile probleme
ale apei...
Tema
din acest an pentru Ziua Mondiala a Apei este "Apa
si schimbarile climatice" - o tema corelata cu scopul
Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabila si cu obiective
specifice de dezvoltare durabila (ODD) din cadrul acesteia,
pentru ca sunt strans legate de protectia apelor
si schimbarile climatice, si dezvoltarea durabila. Iar amanarea
luarii masurilor necesare se considera ca este la fel de negativa ca
negarea realitatii schimbarilor climatice sau pozitia defetista ca
omul nu le poate influenta. Conditiile meteo extreme fac ca apa sa
fie mai putin disponibila cand si unde au nevoie si oamenii de ea,
sau sa fie mai putin predictibila disponibilitatea si starea ei
cantitativa, sau sa fie mai poluata, sau doua sau toate trei dintre
aceste efecte nedorite. O sinteza a acestor conexiuni poate fi citita
la
https://www.unwater.org/publications/un-water-policy-brief-on-climate-change-and-water/
NOUA
DECADA A APEI
In
Decembrie 2016, Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a
adoptat in unanimitate rezolutia “Decada Internationala (2018–2028)
de Actiune – Apa pentru Dezvoltare Durabila” pentru a sprijini
punerea unui mai mare accent pe ape în urmatorul deceniu. Subliniind
ca apa este un element esential pentru dezvoltarea durabila si pentru
eradicarea saraciei si foametei, statele membre ONU au exprimat
profunda ingrijorare pentru lipsa de acces la apa potabila sigura,
canalizare si igiena, precum si cu privire la dezastre provocate de
ape, penurie si poluare a apelor, generate de urbanizarea exacerbată,
creşterea demografică, deşertificarea, seceta şi schimbările
climatice.
Noua
Decada a apelor axeaza pe dezvoltarea durabila si managementul
intregrat al resurselor de apa pentru atingerea obiectivelor sociale,
economice si de mediu, si de asemenea se va axa pe implementarea si
promovarea programelor si proiectelor conexe, precum si pe
continuarea cooperarii si parteneriatelor la toate nivelele, cu
scopul de a contribui la atingerea scopurilor si obiectivelor
convenite la nivel international pe teme legate de ape, incluzand
cele ce sunt parte din Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabila.
Dincolo de limbajul oficial, cu parfum de "limbaj de lemn"
tip ONU, trebuie remarcat ca, desi au trecut mai multi ani de la
adoptarea Agendei 2030, UE nu si-au actualizat strategia de
dezvoltare durabila pentru a le alinia cu Agenda 2030 si implicit si
cu obiectivele acesteia in domeniul apelor, iar recent aprobata
Strategie de Dezvoltare Durabila a Romaniei este o gluma proasta fata
de ce ar putea si ar trebui sa fie o asemenea strategie.
PARADOXUL
ONU SI UE - PROTECTOARE SI DISTRUGATOARE ALE APELOR
Paradoxul
este ca si ONU, pe de o parte, prin unele agentii si programe, isi
propune sa protejeze mediul inclusiv apele, ca patrimoniu al intregii
umanitati si mostenire esentiala pentru generatiile viitoare, dar
prin alte agentii si programe incurajeaza si chiar finanteaza
proiecte ce aduc grave prejudicii ecologice apelor si pun in pericol
pe termen lung intregi ecosisteme si regiuni, in numele rezolvarii
unor probleme de moment in alimentarea cu apa a unor comunitati si
activitati umane. Iar UE nu este mai prejos, finantand masiv lucrari
care pericliteaza grav ecosistemele si mentinand politici agricole si
de dezvoltare spatiala care, ducand la o si mai mare antropizare si
presiune industriala si urbanistica asupra a ceea ce a mai ramas din
natura Europei, pun in grav pericol pe termen lung apele chiar daca,
pe de alta parte, pun mare accent pe prevenirea si combaterea
poluarii si pe pastrarea biodiversitatii.
Romania
este din pacate o campioana la interpretari aberante, transpunand
inadecvat si incalcand sistematic inclusiv Directiva-Cadru "Apa"
a Uniunii Europene (60/2000) si conventiile internationale de mediu
cu relevanta pentru protectia apelor, prin proiectele pe care le
promoveaza in legatura cu toate corpurile semnificative de ape din
Romania, pe care le vede doar a o resursa economica de exploatat, nu
ca pe un patrimoniu natural ce trebuie in primul rand ocrotit.
FAPTELE
AUTORITATILOR CONTRAZIC VORBELE FRUMOASE
In
ultimul deceniu, autoritatile au recunoscut public, desi cam "cu
jumatate de gura", ca a fost o mare greseala realizarea pe scara
larga de desecari, taieri de meandre, indiguiri si alte lucrari de
asa-zisa "regularizare" a raurilor, ca trebuie nu doar
stopata continuarea pe acest drum si revenit mai aproape de starea
naturala anterioara, prin refacerea zonelor umede, facilitarea
inundarii controlate a anumitor suprafete la ape mari,
dezincorsetarea raurilor etc.
Doar
ca exista o masiva discrepanta intre vorbe si fapte, pentru ca
aproape toate politicile si investitiile sunt in continuare nu pentru
renaturari si ecologizari, ci pentru reparatii si consolidari de
"lucrari de aparare" si pentru noi betonari, canalizari,
indiguiri, dragari, devieri si desecari, in ultimii ani adaugandu-se
iresponsabilele planuri de a introduce in conducte cvasitotalitatea
raurilor de munte pentru a face lanturi de microhidrocentrale si de a
transforma in canale navigabile toate raurile medii si mari din
interiorul tarii, iar apele subterane sunt amenintate de preconizata
exploatare a gazelor de sist prin facturare hidraulica, toate acestea
inseamnand un dezastru ecologic musamalizat de autoritatile care ar
trebui sa protejeze mediul...
O
CACEALMA CONTINUA - COMITETELE DE BAZIN
Consultarea
factorilor interesati si participarea lor la luarea deciziilor in
domeniul apelor, ar trebui sa aiba loc prin "Comitetele de
Bazin". Autoritatile au tergiversat din 1996 pana in 2000
emiterea reglementarilor prevazute de Legea Apelor, apoi inca un an
infiintarea lor efectiva, ocazie cu care procedura de desemnare a
reprezentantilor ONG-urilor a fost in mai multe cazuri masiv fraudata
de autoritati, iar de atunci s-a refuzat orice corectare a acelui
abuz si inlaturare a celor nereprezentativi. Alegerile au fost nu
doar nedemocratice ci si pentru un mandat nelimitat (!) iar
revizuirea aberantei reglementari in cauza a fost mereu amanata si a
ramas nerezolvata.
Oricum
Comitetele de Bazin nu au fost nicidecum "parlamente ale apei"
ci mai mult structuri nefunctionale, de forma, care doar aprobau
formal, fara dezbateri si fara modificari, toate propunerile
Administratiilor Bazinale de Ape... La un moment dat, Comitetele de
Bazin au fost restructurate, dar la fel de netransparent si
nedemocratic, iar alegeri deschise pentru reprezentanti ONG se pare
ca, cel putin la anumite bazine, nu au mai avut loc deloc. E oare mai
bine decat acum un deceniu, cand au avut loc, dar au fost fraudate?
RAURILE
MARI DE MUNTE - VICTIME ALE HIDROENERGETICII CLASICE
Lacurile
de acumulare, in special cele de mari dimensiuni sau in zona de munte
si lanturile de baraje si derivatii interbazinale au si multe
consecinte negative complexe si grave asupra mediului si nu numai. De
aceea, in diverse tari dezvoltate se recunoaste acum ca s-a exagerat
in trecut, si nu se mai prea fac noi baraje, ba chiar se regreta
construirea anumitor baraje. In Romania, desi raurile interioare au
debite mici, s-au facut mari acumulari pe majoritatea cursurilor de
apa, adesea in lant si cu captarea si devierea a sute de rauri pentru
a aduce mai mult debit in acele lacuri de acumulare, lasand practic
seci nenumarate vai si creand dezechilibre hidrologice si ecologice
care acum abia incep sa se vada.
Cu
toate acestea, se continua construirea de baraje incepute sau
proiectate inainte de 1990 si chiar altele noi, cum este de exemplu
planul unui mare lac de acumulare pe valea Azugii sau in defileul
superior al Muresului sau lacul de acumulare aferent propusei
centrale hidroelectrice de acumulare prin pompaj Tarnita-Lapustesti,
ce va distruge unul din ultimele platouri cvasinaturale din muntii
Gilaului, dar va si transforma lacul Tarnita - principala sursa de
apa potabila a Clujului - intr-un simplu bazin cu nivel oscilant,
proiect care desi pare nascut mort e mereu reanimat politic de
autoritati iar societatea Hidro Tarnita SA toaca de multi ani pe
nimic banii publici.
Sau
proiectul hidroenergetic de pe Defileul Jiului, unde dupa o lunga,
inegala si dura lupta cu autoritatile publice coalizate cu
Hidroelectrica pentru distrugerea acestui superb rau montan,
societatea civila si o mana de cetateni hotarati sa salveze aceasta
valoare au reusit sa obtina prin justitie anularea auorizatiilor de
construire abuziv emise. In loc sa se conformeze hotararilor
judecatoresti definitive, autoritatile au continuat lucrarile si acum
incearca sa modifice legislatia pentru a redeschide calea aparentei
legalitati pentru odiosul lor plan de distrugere a Jiului. Din pacate
in multe posturi de decizie sunt inca iresponsabili care mai cred
sincer in aberatia la moda al mijlocul secolului trecut, cand se
discuta serios de a valorifica pe cat posinbil total "potentialul
hidroenergetic" al tuturor apelor curgatoare...
RAURILE
MICI DE MUNTE UCISE DE MICROHIDROCENTRALE
Raurile
mici care au scapat sau vor mai scapa de devierea spre alte vai, sunt
amenintate in majoritatea lor de lanturi de microhidrocentrale (MHC),
ce le condamna din punct de vedere ecologic dar afecteaza grav si
peisagistic vaile in ansamblul lor. Se poate vedea deja pe ambii
versanti ai muntilor Fagaras, in muntii Rodnei, in Bucegi, in muntii
Bihor, Gilau-Muntele Mare, Vladeasa, Sureanu, Tarcu etc. , dar vizate
sunt multe sute si chiar mii de rauri, in ciuda asigurarilor date in
ultimii ani de autoritati. Acest atac MHC se deruleaza chiar sub
ipocritul pretext al grijii pentru mediu prin promovare de energie
"verde" ???!!!.
In
realitate sunt interese financiare private si complicitati la nivel
inalt in autoritatile publice, multe proiecte trebuind sa fie
investigate nu doar de autoritatile de mediu, daca ele si-ar face
datoria, ci si de - sau mai ales de - organele de cercetare penala.
Acestea par insa in continuare cu gura, ochii si urechile astupate
cand e vorba de coruptie care afecteaza si mediul natural, desi
cateva dosare par a fi in lucru si legat de ape. Un bun exemplu poate
fi cazul Raului Alb din Muntii Retezat, sau a Nerei, unde in ciuda
ilegalitatilor evidente, initiativele de MHC sunt stopate momentan,
dar nu exista vreo garantie ca nu vor fi reluate. In schimb pe
Somesul Rece, lucrarile stopate de cativa ani par gata sa reinceapa.
NAVIGATIA
- UN INAMIC PANDIND MARILE RAURI
Desi
Romania este semnatar al Conventiei Internationale privind Protectia
Fluviului Dunarea si s-a angajat sa realizeze Coridorul Verde al
Dunarii renaturand partial lunca cu zone umede distrusa prin desecari
in anii '70 si sa pastreze zonele care sunt inca apropiate de starea
naturala, Ministerul Transporturilor promoveaza de multi ani un
proiect megalomanic de adancire a senalului navigabil, taierea de
ostroave si inchiderea de brate secundare ale fluviului, pe multe
sute de kilometri, care va degrada puternic ce a mai ramas din Dunare
din punct de vedere ecologic si nu numai. Dar vizate (intr-un alt
program urias de investitii, din fericire inca nedemarat practic)
sunt si Muresul, Somesul, Siretul, Prutul, Oltul, Argesul, Jiul,
Ialomita si alte rauri, pe care politicieni iresponsabili au decis sa
fie amenajate ca si cai navigabile, desi nu au debitele raurilor din
tarile occidentale si deci, ca sa devina navigabile, vor trebui
transformate total, in simple canale, distrugandu-le din punct de
vedere ecologic. Guvernul a si emis o hotarare pentru canalizarea
Argesului...
Iar
autoritatile locale clujene discuta in ultimii ani despre
transformarea Somesului Mic in canal navigabil pe parcursul din
municipiul Cluj-Napoca, si chiar au alocat fonduri pentru o asemenea
crima de mediu, si unii chiar lanseaza fantezii cu navigabilitatea
din Cluj pana la Dej, ceea ce inseamna o distrugere mult mai ampla
din punct de vedere ecologic, in loc sa isi propuna dezafectarea unor
lucrari aberante realizate de Administratia Nationala Apele Romane in
ultimii ani constand in betonarea malurilor in mai multe portiuni din
oras. Dealtfel, Apele Romane tocmai anunta noi lucrari de "amenajare"
a albiei Somesului in Cluj-Napoca, dovedind inca o data ca sunt lupul
cioban la oi...
NICI
ARIILE NATURALE PROTEJATE NU SUNT LA ADAPOST DE APUCATURILE
BETONISTICE ALE HIDROTEHNICIENILOR, CU GANDIRE DE SECOL TRECUT
Nu
scapa de setea de a turna beton, de a introduce in conducte si de a
le artificializa nici raurile din interiorul parcurilor nationale si
naturale si alte categorii de arii naturale protejate. Astfel, in
Retezat s-au continuat lucrarile de captare a unor rauri si deviere
subterana a lor spre lacul Gura Apelor, dar si planuri de
microhidrocentrale, netrecand total pericolul pentru Raul Alb, unul
din ultimele cursuri salbatice pe intreaga lungime, in Parcul
National Defileul Jiului se continua demersurile pentru o mare
hidrocentrala, ce va face sa dispara din albie mare parte din debit,
in Parcul Natural Gradistea de Munte - Cioclovina se pregatesc
hidrocentrale pe raul Strei, in muntii Fagaras si in multe situri
Natura 2000 se preconizeaza noi proiecte hidroenergetice desi
asemenea planuri incompatibile cu statutul de arie naturala protejata
si au dus la declansarea procedurii de infringement contra Romaniei,
care oricum sta prost la protectia naturii si nu ar mai trebui sa isi
permita asemenea agresiuni, mai ales ca pretinde ca implementeaza
Directiva-Cadru Apa...
Dar
cum inca scamatori cu acte in regula in ale pseudostudiilor de impact
de mediu, de tipul firmei USI, continua sa produca documentatii
aberante prin care pretind ca o microhidrocentrala nu are impact
negativ de mediu desi seaca aproape total raul respectiv, ba chiar ca
are impact pozitiv asupra mediului, si autoritatile inchid ochii,
niciun rau din Carpati nu este in siguranta. Un alt pretext pentru
betonarea albiilor raurilor este "protectia localitatilor si
cailor de comunicatii" desi se stie ca prin indiguiri si
betonari nu faci decat sa accentuezi global riscurile si daunele,
care prin asemenea lucrari doar se muta ceva mai in aval... Ipocrizia
suprema este finantarea indigurilor si altor lucrari de
"regularizare" din... "Fondul pentru Mediu", care
ar trebui folosit pentru protectia, nu pentru distrugerea mediului
natural!
IPOCRIZIA
SLOGANULUI CU INTOARCEREA CU FATA LA APE - FARA SA NE MAI PUTEM
APROPIA DE ELE
La
nivel de declaratii, autoritatile romanesti recunosc ca trebuie "sa
ne intoarcem cu fata spre ape" si ca un contact mai strans al
cetateanului cu raurile si lacurile duce la mai mult respect si
protectie. In practica insa autoritatile concesioneaza sau inchiriaza
malurile lacurilor sau tolereaza constructii abuzive, vile si
debarcadere, ingradiri si blocari ale accesului public la maluri si
pe plaje, desi sunt prin lege proprietate publica si nu ar trebui sa
fie rezervate catorva potentati. In alte tari se faciliteaza accesul
la mal, se reduc pantele si se fac plaje si pajisti pe malul raurilor
si lacurilor, inclusiv in centrul marilor orase, si se amenajeaza
debarcadere pentru ambarcatii nemotorizate si locuri pentru scaldat,
iar de-a lungul malurilor se fac alei pietonale si piste pentru
biciclisti, banci si locuri de agrement.
La
noi dimpotriva, se inchid raurile intre ziduri inalte verticale de
beton care nu permit accesul la apa, se interzice scaldatul, inotul,
surfingul sau navigatia cu alte ambarcatii, in loc de amenajare
pentru pietoni sau biciclisti a coronamentului digurilor se interzice
de cele mai multe ori orice tip de circulatie publica pe acestea iar
malurile raurilor, in loc sa fie artera de baza peisagistica,
turistica si recreativa a orasului, sunt de obicei canale si lazi de
gunoi, si nici in afara localitatilor nu este mai bine. Iar plajele
marii negre devin in tot mai mare masura zone administrate privat,
rezervate unor potentati financiar, si tot mai putine exista
apropiate de starea naturala. De fapt marea masa a cetatenilor este
tinuta departe de ape, si atunci nici atitudinea de neintelegere sau
nepasare este explicabila...
APELE
SUBTERANE SUPRAEXPLOATATE SI POLUATE
Apele
subterane sunt o mare bogatie a unei tari, mai ales in conditiile
Romaniei, amenintata de schimbarile climatice (in multe judete din
sudul si estul tarii putandu-se vorbi deja nu doar de aridizare ci
chiar de desertificare) dar care, pe de alta parte, are circa 1/ 3
din apele minerale ale Europei si alte avantaje pe care risca sa le
piarda prin persistenta si amplificarea poluarii apelor subterane.
Poluarea cu nitrati din surse agricole ramane in multe zone o
problema grava si ia din nou amploare prin persistenta sau reluarea
unor practici agricole iresponsabile. In alte zone avem in continuare
contaminari ale apelor subterane cu metale grele sau radioactive,
hidrocarburi, pesticide, alti poluanti organici persistenti etc. din
cauza mineritului, exploatarilor petroliere si depozitarii
necontrolate a deseurilor si altor surse. Multe sunt poluari
istorice, pentru inlaturarea carora s-a facut foarte putin in ultimii
30 ani, iar multi mari poluatori sunt
tolerati in continuare platind doar penalitati si amenzi modice. In
plus, multe rezerve subterane de ape sunt supraexploatate si risca
epuizare sau contaminare daca se continua in stilul actual.
O
noua si imensa amenintare la adresa apelor subterane sunt planurile
de exploatare a gazelor de sist prin metoda fractionarii hidraulice,
interzisa in multe tari si care a produs deja dezastre ecologice in
Statele Unite ale Americii si in alte zone, dar autoritatile publice
romanesti o lauda in continuare si ofera tara pe tava
"investitorilor" in aceste iresponsabile tehnologii,
retragerea acum cativa ani a firmei Chevron nefiind decat un scurt
moment de respiro intr-o lupta care va mai continua, fiind evident ca
sunt in joc mari presiuni si interese transfrontaliere... Dealtfel,
acum doi ani chiar persoane din conducerea unor institutii publice au
facut din nou apologia publica a fracking-ului iar in vestul tarii se
apuca de forat o companie controlata de capitalul rusesc, dovedind ca
frackingul nu e o amenintare care vine doar dinspre vest si ca
opozitia la fracking nu e in interesul unei puteri din est, cum s-a
vehiculat calomnios la adresa unor ONG de mediu.
DEPARTE
DE REZOLVARE SI EPURAREA APELOR UZATE MENAJERE
In
tarile civilizate nu se pune problema sa existe alimentare
centralizata cu apa curenta, in casa, fara sistem adecvat de
canalizare si epurare a apelor uzate. La noi s-au aprobat numeroase
proiecte de acest fel, desi era nu doar neecologic ci si ilegal, dand
lovituri mediulului pe bani publici. Problema nu e doar in mediul
rural, ci si in orase. In marile orase avem inca zone fara canalizare
iar statiile de epurare sunt adesea inca departe de a fi la
standarde, ba sunt si zone in care lipsesc sau functioneaza mai mult
pe hartie, astfel ca apele fecaloid-menajere din milioane de WC-uri
ajung neepurate sau insuficient epurate in raurile tarii, si ne miram
apoi de problemele de mediu si de sanatate care nu se mai sfarsesc.
In loc ca problema sa fie o prioritate nationala absoluta,
autoritatile aproba in continuare constructia a zeci de mii de vile
in zone fara canalizare, extinderea oraselor desi nu au bani de
echipare edilitara a strazilor din zone centrale, iar pentru epurarea
apelor uzate "solutia" a fost mereu amanarea si negocierea
de perioade de tranzitie de decenii intregi cu Uniunea Europeana pe
motiv ca mai repede nu putem indeplini conditiile de epurare a apelor
uzate, desi se pare ca de fapt nici nu vrem...
Se
mai adauga si faptul ca sistemul de canalizare este de regula unitar
si nu dual, in sensul ca apa de ploaie preluate de pe strazi ajunge
in aceleasi conducte cu apele fecaloid-menajere, plus ca asfaltarea
sau alte impermeabilizari a unor suprafete tot mai mari de teren in
orase face ca un procent tot mai mare din apele pluviale sa ajunga la
canal. Si cum capacitatea retelei de canalizare nu permite preluarea
debitelor la ploi mari, sistemul este de deversare a preaplinului
direct in rauri, ceea ce inseamna ca mare parte din apele uzate ajung
total neepurate in apele de suprafata. Si marile orase din Romania nu
par a avea preocupari serioase pentru a pune capat acestei
anormalitati.
ALIMENTAREA
CU APA POTABILA A POPULATIEI - PE O DIRECTIE RISCANTA
Un
procent inca semnificativ din populatia Romaniei nu are acces la apa
potabila de buna calitate, pentru ca in fantani ajunge apa din panza
freatica contaminata cu nitrati si alte substante din excesul de
fertilizanti utilizati in agricultura sau din latrinele amplasate
prea aproape de fantani, dar si din poluarile industriale istorice
sau contemporane, iar, pe de alta parte, desi in foarte multe sate
s-au facut retele de alimentare centralizate cu apa potabila, modul
de realizare sau mentenanta lasa de dorit si astfel calitatea apei
livrate este problematica, sau chair stau nefolosite acele sisteme.
Dar nici in cazul sistemelor centralizate de alimentare cu apa in
localitati mari situatia nu este satisfacatoare, pentru ca, de
exemplu, unde nu avem risc de infectie avem de regula apa contaminata
cu halometani din cauza clorinarii excesive, ceea ce implica riscuri
pentru sanatate.... Ingrijorarea cea mai mare o produce insa directia
spre care ne indreptam: In loc sa fie protejate sursele de apa, ele
sunt lasate sa se degradeze si apoi se aduce apa din alta parte, de
tot mai departe si cu costuri tot mai mari, sau se investesc sume
uriase in tehnologii scumpe de tratare a apei in loc sa se previna
poluarea sursei.
Ca
exemplu, Clujul, in loc sa isi protejeze sursele de apa Floresti si
Gilau, le lasa sa se degradeze si le abandoneaza succesiv, mutand
priza de apa pentru statia de tratare Gilau spre amonte, initial pe
lacul Somesul Cald si apoi pe lacul Tarnita, plin de vile fara
canalizare pe maluri, ambarcatii cu motor,
pontoane motorizate de mari dimensiuni etc., iar ca tratare a
apei, in loc de investitii in calitate, s-a investit in cantitate,
obtinand o capacitate de productie mai mare decat necesarul, iar
apoi, pentru a recupera investitia, s-au facut investitii uriase
pentru a transporta apa potabila spre alte judete, care vor abandona
actualele lor surse de apa, cu un pret enorm si pentru oameni si
pentru mediu.
MINERITUL
RAMANE UN REDUTABIL INAMIC AL APELOR
Mineritul
a fost si ramane una dintre cele mai grave amenintari, mai ales in
modul cum s-a practicat si se mai practica in Romania. Carpatii sunt
plini de galerii miniere abandonate si inundate sau din care ies si
se varsa neepurate in rauri si lacuri debite mari de ape de mina
extrem de toxice.... Sute de mari halde de steril neconsolidate si
nevegetate stau in bataia ploilor, neprotejate si supravegheate
adecvat sau chiar complet abandonate, din care apele dizolva si duc
cu ele in aval cantitati mari de metale grele, substante radioactive,
acizi si alti poluanti, in ciuda imenselor fonduri tocate de o serie
de companii nationale si firme private abonate la contracte cu statul
pentru "ecologizarea" vechilor exploatari. Catastrofele de
la Baia Mare si Novat din 2000 sunt doar "varful aisbergului"
fata de ce se poate intampla in alte cazuri. Proiectul minier Rosia
Montana pare a nu mai fie momentar de actualitate (dar din pacate
nici rezolvarea poluarii istorice de la vechea exploatare) in schimb
a devenit "fierbinte" proiectul minier Certej si suntem
amenintati de alte mari exploatari miniere de suprafata la Bucium,
Rovina, Baisoara....care ar fi un mare pericol pentru ape.
Guvernantii
incearca in schimb sa convinga populatia in ultimii ani ca o buna
cale de dezvoltare durabila a tarii este revenirea masiva la minerit,
ca in tarile din lumea a treia, ignorand ca acolo mineritul nu a adus
bunastare ci saracie si abuzarea drepturilor omului si mai ales grave
prejudicii de mediu, trecute sub tacere de mass-media internationala
din cauza controlului economic si politic ce se exercita asupra ei de
catre grupurile puternice de interese politico-economice din statele
dezvoltate, care isi protejeaza mediul promovand mineritul in tari a
caror guverne sunt doar marionete.
POLUAREA
INDUSTRIALA A APELOR DE SUPRAFATA RAMANE O AMENINTARE
Autoritatile
se lauda adesea ca s-a imbunatatit semnificativ calitatea apei multor
rauri fata de perioada dinainte de 1989 si lasa sa se inteleaga ca ar
fi meritul lor. Este adevarat ca se face o monitorizare mult mai
stricta, dar imbunatatirea situatiei este conjuncturala si este
cauzata de colapsul industriei dupa 1990. Cum acum aceasta revine
treptat, reapar si sursele industriale de poluare iar autoritatile nu
par pregatite sa faca fata provocarii, mai ales ca sunt surse de
poluare mult mai multe si diverse. De fapt ele nu au disparut
niciodata in cazul apelor, pentru ca platformele industriale
abandonate de regula nu au fost ecologizate cu adevarat si au fost o
sursa continua de poluare, nemediatizata pentru ca nu mai exista
poluatorul care sa fie aratat cu degetul si amendat simbolic dar cu
multa mediatizare, ca publicul sa creada ca statul aplica cu adevarat
legile.
In
loc de rezolvarea poluarilor istorice, s-a ajuns si la abandonarea
unor surse de apa potabila sau adoptarea unor tehnologii de
potabilizare mult mai scumpe, incercand sa se trateze efectele in loc
sa se rezolve cauza, optiune care oricum este pe termen lung perdanta
si din punct de vedere economic, mai ales in perioade de criza si
austeritate bugetara. Sub pretextul nevoii de "atragere a
investitorilor" si "creare / mentinere de locuri de munca"
se "inchid ochii" la poluari grave si sistematice, mai ales
cand firmele in cauza sunt mari corporatii.
INGRIJORARE
PENTRU APE ?
Contrar
aparentelor, Romania este o tara saraca in apa. Iar saracia se va
accentua in contextul taierilor abuzive de padure, urbanizarii,
schimbarilor climatice, reluarii irigatiilor pe mari suprafete si
mentinerii si continuarii desecarii putinelor zone umede ramase si
abandonarii planurilor de renaturare. Iar protectia calitatii
rezervelor sarace de apa pe care le are Romania nu pare o prioritate
pentru guvernanti. Organizatia Mondiala a Sanatatii si Programul
Natiunilor Unite pentru Mediu avertizeaza demult ca se apropie o
criza mondiala a apei, dar noua nu pare sa ne pese. Celelalte state
din UE au depus eforturi pentru a implementa Directiva-Cadru Apa, noi
am pus-o in aplicare mai mult pe hartie si in declaratii
politicianiste sau vedem intentii la varf la nivel guvernamental dar
care raman nepuse in practica.
Aplicam
in ultimele trei decenii politica "dupa noi potopul" desi
declaram ca societate ca ne gandim la generatiile viitoare.
Politicienii si autoritatile declara ca nu le plac apele tulburi la
propriu, dar la figurat multi par sa se straduiasca din greu sa
ramana tulburi, ca sa nu se vada cine sunt pestii cei mari, pe unde
se invart, pe cine mananca si cine e urmatoarea lor victima. De fapt
nici nu ar trebui sa se ascunda, pentru ca este tot mai clar ca
victime suntem in final cu totii....
Cluj-Napoca,
21 martie 2020
DIRECTOR
EXECUTIV,
Radu
Mititean
NOTA:
Textul
de mai sus este, din punct de vedere al formei / limbajului /
terminologiei mai mult un pamflet, dar din punct de vedere al
fondului, al esentei ideilor critice si exemplelor utilizate, textul
este obiectiv si corect si toate elementele criticate pot fi la
cerere detaliate, explicate si sustinute de noi cu argumente si
dovezi riguroase din punct de vedere juridic si stiintific, si cu
numeroase exemple concrete, fiind rezultatul unor atente cercetari
proprii si documentari aprofundate, teoretice si practice, in tara si
la nivel international. Prezentul text este o dezvoltare si ajustare
a unuia mai vechi, dar din pacate perfect actual si in 2020.
Postări
