•6/01/2019 12:30:00 a.m.
Asociatia
turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL
DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str.
Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457
Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel.
0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF:
5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
====================================
COPIII
SI BICICLETA - GANDURI DE 1 IUNIE
1
Iunie, ca Zi Internationala a Copilului, ne aduce in fiecare an
manifestari festive, concursuri, spectacole, petreceri. Dar Ziua
Copilului a fost initiata ca o zi dedicata bunastarii si drepturilor
copilului, cum rezulta si din Declaratia pentru Protectia Drepturilor
Copilului adopta la Geneva in 1925 in cadrul unei conferinte
internationale de profil. De aceea, pe langa ceremonii si evenimente
distractive, ar trebui si sa ne punem intrebari si sa ne facem
ganduri cu privire la viitorul celor mici in aceasta lume aflata in
mare dinamica.
Pentru
multe tari subdezvoltate, problemele se pun inca mai ales cu privire
la subnutritie, acces la apa potabila, asistenta medicala si educatie
elementara, iar in tari, in care se desfasoara conflicte militare cu
caracter intern sau international, o mare preocupare este evitarea
situatiilor in care copii devin victime colaterale ale atacurilor
armate. Dar si in asemenea tari, lipsa activitatii fizice incepe sa
fie o problema majora. In schimb, in tarile dezvoltate, problemele
cele mai mari sunt pe linie de dezvoltare psihoemotionala iar ca
sanatate fizica ingrijorarile sunt in mare masura legate de
supraponderalitate si sedentarism.
Romania
din pacate are parte de probleme din ambele extreme - avem una din
cele mai mari rate de mortalitate infantila din Europa si rate
inacceptabile de subnutritie si acces deficitar la asistenta medicala
si educatie pentru un stat UE care se pretinde mediu dezvoltat, dar
avem deja o prezenta semnificativa si in crestere rapida a tarelor
societatilor "dezvoltate".
Astfel,
orasele Romaniei au tot mai multi copii supraponderali, chiar obezi,
invatati cu fast-food, dulciuri si sucuri nenaturale, cu statul la
televizor sau jocul pe calculator si telefon, cu mersul la scoala cu
"mama-taxi" si cu petrecerea weekend-ului la mall sau in
cel mai bun caz la picnic static cu parintii, o mobilitate activa si
exercitiul fizic regulat tinzand sa devina exceptia, cu tot lantul de
consecinte negative medicale si sociale. Numai ca semnalele de alarma
se trag rar si raman neobservate de marea masa a publicului si
ignorate de factorii decizionali, persistand idei false cum ca e semn
de sanatate sa fii mai "plinut" si ca e pozitiv sa "te
obosesti mai putin" fizic si ca "odihna" dupa scoala
sau serviciu trebuie sa insemne lipsa efortului fizic.
Politicile
publice si legislatia insa, in loc sa combata fenomenul
sedentarismului, il favorizeaza. Numarul de ore de educatie fizica
este foarte redus in curricula scolara, scutirile medicale abuzive
pentru orele de sport au atins un procent alarmant, taberele si
excursiile scolare in natura, pe jos sau pe bicicleta, au devenit
aproape imposibile din cauza conditionarilor aberante introduse sub
pretextul "asigurarii sigurantei" elevilor, sportul scolar
si universitar este in declin, cultura automobilului infesteaza
nestingherita tanara generatie iar sistemul educational nu
incurajeaza deplasarea la si de la scoala pe jos sau cu bicicleta, ba
dimpotriva, politicile si regulamentele scolare au ajuns indirect sa
impuna fenomenul de "mama-taxi" al adusului elevilor cu
autoturismul de catre parinti pana in fata scolii urmata uneori chiar
de insotirea copilului pana in sala de clasa.
Autoritatile
publice nu doar ca nu actioneaza semnificativ in directie pozitiva,
dar au mai si dat mobilitatii copiilor o lovitura cumplita in urma cu
14 ani, introducand in legislatia rutiera, sub pretextul protejarii
lor de accidente, aberatia - unica la nivel european - de interdictie
cvasitotala pentru copii a mersului cu bicicleta sub varsta de 14
ani, ceea ce evident reduce masiv sansele sa devina biciclisti si
dupa aceasta varsta. In schimb se tolereaza extinderea utilizarii
trotinetelor electice, desi ele reduc spre zero mobilitatea activa.
Astfel,
art.70 alin.(2) din OUG 195 / 2002 privind circulatia pe drumurile
publice prevede ca "pentru a conduce o bicicleta pe drumurile
publice, conducatorul acesteia trebuie sa aiba varsta de cel putin 14
ani", definitia legala a "drumului public" fiind
"orice cale de comunicatie terestra, cu exceptia cailor ferate,
special amenajata pentru traficul pietonal sau rutier, deschisa
circulatiei publice" - deci orice categorie de sosea, strada,
ulita, drum de tara, alee, trotuar. Nu s-a prevazut nicio exceptie de
genul admiterii macar pe pistele de biciclete, pe strazi cu trafic
motorizat redus sau in cazul insotirii de catre un adult...
Aceasta
interdictie, chiar daca in practica este pusa in aplicare neuniform
pentru ca si politistii rutieri cam accepta in sinea lor ca este o
aberatie, descurajeaza totusi puternic si expune unui risc juridic
inacceptabil parintii si cadrele didactice, unitatile de invatamant
si ONG de profil, facand practic ilegal mersul cu bicicleta la scoala
sau in excursie, chiar mersul pe bicicleta in general in afara unor
evenimente special organizate si protejate de Politie sau a curtii
proprii sau a scolii sau a unor drumuri de exploatare inchise
circulatiei publice. Pana si manifestari publice special dedicate
copiilor, de 1 iunie, in care acestia urmeaza sa foloseasca
biciclete, primesc tot mai des interdictie de la autoritati, pe motiv
ca ar insemna sa permita pedalatul de catre copii pe suprafete care
conform legii sunt considerate drum public, si ar contraveni astfel
legislatiei in vigoare.
In
acest context, organizarea in fiecare an, inclusiv sau mai ales de 1
Iunie, de cursuri si concursuri cu sau despre bicicleta pentru copii
din ciclul primar, axate pe indemanare in conducerea bicicletei si pe
cunoasterea legislatiei rutiere, prin parcursuri in poligoane cu
indicatoare si marcaje rutiere, cu implicarea scolilor si Politiei
rutiere, este un paradox si o dovada nu doar de bune intentii, ci si
de mare ipocrizie, propunand sa ajute copiii sa dobandeasca abilitati
si cunostinte pe care nu le vor putea folosi in urmatorii ani.
Pana
in 2002, legislatia rutiera era oricum nejustificat de restrictiva,
prevazand ca persoanele sub 14 ani nu au voie sa circule cu bicicleta
pe drumurile cu trafic intens, fara sa prevada exceptii, de exemplu
cazul insotirii de catre persoane majore sau cazul ciclistilor de
performanta in antrenament.
In
2002, Guvernul, sfidand Parlamentul care avea in faza finala de
dezbatere proiectul unui nou Cod Rutier care a fost dezbatut ani de
zile si la care a contribuit cu amendamente si Clubul de Ciclotrism
"Napoca" si alte ONG-uri din coalitia ProVelo, a emis in
pragul sarbatorilor de iarna o noua legislatie de profil, prin OUG
195 / 2002 privind circulatia pe drumurile publice, care prevedea la
art.20 alin.(2) ca "Persoanele care nu au implinit varsta de 14
ani pot conduce biciclete numai pe drumurile special amenajate si
semnalizate corespunzator de catre administratorul drumului
respectiv", drumuri care nu existau si nici nu s-au realizat si
deci exceptia a ramas doar teoretica. La originea acestui abuz a stat
Politia Rutiera, care a redactat proiectul, insusit de Inspectoratul
General al Politiei si preluat de Ministerul de Interne ca initiator
al acestei nefericite Ordonante de urgenta, ignorandu-se cererile
ONG-urilor de biciclisti si bunele practici pe plan international.
Parlamentul
din pacate nu a ramas mai prejos, si cu ocazia dezbaterii acestui
OUG, in loc sa elimine aberatia, a agravat-o prin Legea 49 / 2006
privind aprobarea OUG 195 / 2002, inlocuind acea interdictie care
avea o minima exceptie macar teoretica, cu actuala interdictie
cvasitotala anterior citata regasita la art.70 alin.(2) din OUG 195 /
2002 republicata, si care nu cunoaste exceptii, si nici nu permite
practic instituirea de exceptii prin Regulamentul de aplicare al OUG
195 / 2002 care e aprobat prin Hotarare a Guvernului. Astfel,
Parlamentul a devenit la acel moment coautor la acesta atentat la
sanatatea publica a tinerei generatii, explicabil dealtfel si prin
faptul ca, in cvasitotalitate, si parlamentarii, ca multe alte
categorii de demnitari si inalti functionari publici, cand nu sunt
"indoor" intr-o cladire, par sa vada, metaforic vorbind,
lumea inconjuratoare numai prin parbrizul autoturismului.
Si
in loc sa faca demersuri pentru repararea acestor aberatii,
decidentii continua pe linia interzicerii accesului copiilor la
deplasarea cu bicicleta. Proiectul noului Cod Rutier ( PL-x 428 /
2016) se afla formal inca in dezbatere la Parlament, chiar daca pare
"tras pe linie moarta". A fost elaborat de un grup numeros
de parlamentari, dar ca de obicei fara consultarea organizatiilor de
biciclisti. Acest proiect redactat neprofesionist si care pare
desprins din mijlocul secolului trecut, in plina paradigma
automobilistica, mentine interdictia de a circula cu bicicleta sub
varsta de 14 ani, o enormitate unica in Europa... Din fericire a fost
respins de prima camera parlamentara sesizata, Guvernul a avut o
pozitie de nesustinere a proiectului si mai multe comisii ale camerei
decizionale au emis aviz negativ, respectiv comisia sesizata in fond
a adoptat raport de respingere, astfel ca sunt totusi sanse mari ca
acest proiect aberant sa fie respins definitiv. Dar pericolul nu a
trecut inca.
Statele
dezvoltate au declarat ca supraponderalitatea si sedentarismul sunt
principalul pericol de sanatate publica pentru copii si adolescenti
si ca, in acest context, practicarea de sporturi de anduranta si
promovarea mersului pe jos si cu bicicleta, atat in scop sportiv si
turistic cat si - sau mai ales - utilitar, trebuie sa fie o
prioritate. Programe masive atat guvernamentale cat si
neguvernamentale de tip "cycling to school" sunt in plina
expansiune, scolile si autoritatile locale se preocupa de crearea de
infrastructuri si facilitati dar si de incurajare activa a elevilor
sa vina la scoala pe bicicleta, dar si sa circule mai mult in timpul
liber pe bicicleta si in completare pe jos si cu transportul public
si cat mai putin cu autoturismul. Pe cand in Romania constatam ca
incurajarea unei mobilitati active si durabile pentru copii ramane
cel mult in stadiul declarativ.
Ar
trebui ca 1 iunie 2019, dupa decenii de festivism, sa fie ultima Zi a
Copilului vazuta ca pura sarbatoare, pe viitor trebuind ca 1 Iunie sa
devina, pentru adulti si oficialitati, o zi in principal de dezbatere
si actiune in favoarea drepturilor si intereselor copilului, inclusiv
cu privire al un stil de viata sanatos prin cat mai multa miscare
fizica si mobilitate activa. In acest cadru, ar trebui eliminate
urgent interdictiile aberante din legislatia rutiera privind
circulatia copiilor pe bicicleta si dezvoltate programe care sa
invete toti elevii sa circule cu bicicleta, ca o deprindere
elementara de viata moderna, si sa ii incurajeze pe cat mai multi sa
utilizeze bicicleta nu doar ocazional in scop sportiv, turistic si
recreativ, ci si cotidian, in scop utilitar, inclusiv pentru venitul
la scoala.
Lipsa
de informare si de experienta a sistemului public de invatamant in
acest domeniu poate fi compensata in buna masura de expertiza
detinuta de organizatiile de biciclisti, dezvoltata de-a lungul
deceniilor in multe state occidentale, si de care pot beneficia chiar
gratuit si scolile din Romania, iar in materie legislativa, nu
trebuie "reinventata roata" ci doar aliniata si desueta
legislatie rutiera romana la bunele practici internationale.
Clubul
de Cicloturism "Napoca" (CCN) si alte organizatii de
profil, multe reunite sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania
(FBR) afiliata la Federatia Europeana a Biciclistilor (ECF) isi ofera
in continuare sprijinul metodologic si informational gratuit atat
Guvernului si Parlamentului si altor autoritati, de exemplu pentru
modificarea legislatiei rutiere in sensul eliminarii caracterul ei
antibiciclistic si opus mobilitatii durabile, precum si sistemului
educational si autoritatilor locale pentru dezvoltarea de programe si
facilitati pentru incurajarea efectiva a copiilor sa se deplaseze cat
mai mult pe jos si cu bicicleta si cat mai putin cu mijloace
motorizate, ca o contributie necesara si importanta la o imbunatatire
a starii mediului si mai ales a starii de sanatate a generatiilor
viitoare.
Cluj-Napoca,
1 iunie 2019
av.
Radu Mititean
director
executiv - Clubul de Ciclotruism Napoca (CCN)
presedinte
- Federatia Biciclistilor din Romania (FBR)