Author: CCN
•9/22/2018 12:51:00 a.m.

Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
=================================

CCN MARCHEAZA LA CLUJ ZIUA MONDIALA FARA MASINI 2018
PRIN ACTIUNI DE INFORMARE SI ATENTIONARE

Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) marcheaza "Ziua Mondiala Fara Masini" (ZMFM / WCFD) la Cluj in 22 septembrie 2018 si printr-o serie de actiuni de informare a cetatenilor si atentionare a soferilor, in special a celor care nu respecta normele legale si incomodeaza biciclistii si pietonii prin oprirea sau stationarea abuziva pe trotuare sau pistele de biciclete.

Prin membrii si simpatizantii sai, CCN va distribui fluturasi de informare a cetatenilor cu privire la semnificatia ZEFM si la faptul ca la Cluj-Napoca autoritatile locale o neglijeaza, si scrisori de informare specifica pentru soferi cu privire la Ziua Europeana Fara Masini si la alternetivele la traficul automobilistic - transportul public, bicicleta, mersul pe jos si de ce acestea sunt benefice intregii comunitati, inclusiv celor care sunt obiectiv nevoiti sa utilizeze autoturismul.

De asemenea, membri ai CCN vor plasa pe autoturisme imobilizate ilegal pe piste de bicicleta nu doar obisnuitele autocolante de atentionare cu privire la abuzivitatea modului in care sunt oprite, ci si scrisori de informare si atentionare a soferului respectiv cu privire la faptul ca a incalcat normele legale chiar de Ziua Modiala Fara Masini si ca incalca astfel drepturile concetatenilor sai.

Pietonii nu sunt nici ei uitati, urmand a se plasa scrisori specifice de informare si atentionare pe autoturismele care sunt stationate partial sau total pe trotuare si alei pietonale in locuri interzise sau cu incalcarea prevederilor legale privind latimea minima care trebuie lasata libera pentru trecerea pietonilor, cu sublinierea impactului asupra celorlalti cetateni a acstui mod de a iti lasa masina si a faptului ca ilegalitatea este comisa tocmai in Ziua Mondiala Fara Masini, cu care se finalizeaza Saptamana Europeana a Mobilitatii.

Cluj-Napoca, 22 septembrie 2018

Radu Mititean
director executiv CCN

ANEXE:
Textul materialelor de informare si atentionare distribuite de ZEFM2018

ANEXA 1 - Textul din fluturasul de informare privind ZMFM 2018 la Cluj-Napoca
ANEXA 2 - Textul scrisorii de informare a soferilor privind ZMFM
ANEXA 3 - Textul scrisorii de atentionare a soferilor care au parcat abuziv pe o pista de biciclete
ANEXA 4 - Textul scrisorii de atentionare a soferilor care au parcat pe trotuar intr-un mod ilegal

ANEXA 1
=======================================
Astazi 22 SEPTEMBRIE este ZIUA MONDIALA FARA MASINI !

Acest eveniment se organizeaza anual, sub patronajul UE, in mii de orase din Europa: Pentru o zi se inchide traficul automobilistic in tot orasul sau cel putin in anumite zone, circuland numai masinile politiei, salvarii, pompierilor, taxiurile si transportul in comun.
Scopul este sa ne putem bucura cu adevarat de orasul nostru, sa ne plimbam in liniste, pe trotuare si strazi libere de masini, cu mai putina poluare si zgomot, mai multa libertate si siguranta, un oras viu, placut, pentru pietoni, biciclisti, rolleri....
Din pacate Clujul nu participa decat neoficial si pur simbolic in 2018 la acest eveniment european. Viitorul va aduce cu siguranta si la Cluj adevarate zile fara masini!
Sa ne opunem impreuna excesului de trafic auto ce blocheaza strazile, trotuarele si distruge mediul, linistea si sanatatea noastra! Exista solutii: Transportul in comun, bicicleta, mersul pe jos.... Ca ele sa devina si la Cluj alternative adevarate, au nevoie de o strategie coerenta a municipalitatii, de planuri bine gandite si aplicate consecvent. La asta putem si trebuie sa contribuim cu totii! Fiti alaturi de noi!

CCN militeaza de 25 ani pentru un om sanatos intr-un mediu sanatos, rezultand o dezvoltare durabila a societatii. In acest sens promovam bicicleta, protectia mediului, sporturile montane, tineretul si dezvoltarea organizatiilor civice.
Contact: tel: 0744-576836 e-mail: office@ccn web: www.ccn.ro
=======================================

ANEXA 2
=======================================
Stimate sofer,

Daca nu stiati, ne face placere sa va spunem ca astazi, 22 SEPTEMBRIE, este
ZIUA MONDIALA FARA MASINI !

Este o zi in care in care in mii de orase din zeci de tari europene nu se circula cu autoturismul, sau cel putin nu in zona centrala. Se merge cu mijloace de transport in comun, cu bicicleta, pe jos... Si astfel toti locuitorii pot vedea ca e posibil si asa!

Probabil ca nu ati stiut de aceasta zi sau nu ati putut azi fara masina.... E bine sa va intrebati pe viitor cand va urcati la volan daca trebuie neaparat sa iesiti in oras cu masina, sau se putea si fara? Merita tot stresul, statul la stopuri, cautatul unui loc de parcare? Ganditi-va ca numarul de autoturisme creste continuu in Cluj, dar strazile nu au cum creste! Si ar trebui sa aiba loc si pietonii si biciclistii si sa avem si spatiu verde. Asa ca autoturismul nu poate fi solutia pe termen lung...

Va intrebati, desigur, care ar fi alternativele?! Ele exista in toata lumea: Transportul in comun, mersul pe bicicleta si pe jos... Toate sunt in expansiune puternica in toate tarile dezvoltate. Este adevarat ca la noi ca pieton abia mai poti strabate pe trotuarele blocate de masini si chioscuri si panouri publicitare, in autobuze e inca adesea mizerie si inghesuiala si nu vin destul de repede si nu te duc cat de aproape doresti iar ca biciclist nu ai piste si parcaje si e periculos.... Dar exista solutii care pot face aceste alternative mai convenabile ca mersul cu masina!

Si Dumneavoastra ca sofer ar trebui sa fiti interesat de promovarea transportului in comun, a traficului pietonal si a mersului pe bicicleta. Chiar daca nu veti merge Dumneavoastra mai putin cu autoturismul in urmatorii ani, va veti bucura de un trafic mai degajat! 50 de oameni ocupa mult mai putin spatiu daca sunt pe bicicleta sau intr-un autobuz decat fiecare la volanul autoturismului propriu!

Pentru rezolvarea problemei transportului trebuie o strategie coerenta a municipalitatii, planuri bine gandite si aplicate consecvent. La asta putem si merita sa participam toti locuitorii, inclusiv prin exemplu personal si prin colaborare cu cei care stiu si vor sa faca ceva pentru ca deplasarea prin oras sa fie o placere!

Si noi aproape toti suntem si soferi, dar mergem cu masina in oras numai cand din motive obiective ne vedem nevoiti sa o facem. In rest mergem cu bicicleta, pe jos sau cu mijloacele de transport in comun. Si vrem sa fim respectati de cei la volan!

Contact CCN: office@ccn.ro www.ccn.ro
=======================================

ANEXA 3
=======================================
Stimate sofer,

Daca nu stiati, ne face placere sa va spunem ca astazi, 22 SEPTEMBRIE, este ZIUA MONDIALA FARA MASINI !

Este o zi in care in care in mii de orase din zeci de tari europene nu se circula cu autoturismul, sau cel putin nu in zona centrala. Se merge cu mijloace de transport in comun, cu bicicleta, pe jos... Si astfel toti locuitorii pot vedea ca e posibil si asa!

Probabil ca nu ati stiut de aceasta zi sau nu ati putut azi fara masina.... Din pacate ati parcat-o intr-un mod nu doar nepermis de lege, ci si foarte deranjant pentru biciclisti si alti participanti la trafic...

Va rugam sa fiti pe viitor mai atent cum parcati si sa va inchipuiti ca, asa cum Dumneavoastra ati blocat acum pista pentru biciclete, ar putea si biciclistii pe baza de reciprocitate sa blocheze carosabilul... Sau ar putea trece peste masina, considerand-o un obstacol. Si cu siguranta nu ar fi pe placul Dumneavoastra si nici spre binele orasului.

Orasul nostru este inghesuit, dar este loc pentru toata lumea, daca avem fiecare grija si bunavointa. Pentru rezolvarea problemei traficului auto trebuie o strategie coerenta a municipalitatii, planuri bine gandite si aplicate consecvent. La asta putem si merita sa participam toti locuitorii, inclusiv prin exemplu personal si prin colaborare cu cei care stiu si vor sa faca ceva pentru ca deplasarea prin oras sa fie o placere, nu un cosmar.

Pentru un transport urban adecvat si durabil, Clujul are nevoie de noi toti, inclusiv de Dumneavoastra! Va multumim anticipat pentru faptul ca pe viitor veti utiliza automobilul intr-un mod mai responsabil, inclusiv sub aspectul unde si cum parcati!

Si noi aproape toti suntem si soferi, dar mergem cu masina in oras numai cand din motive obiective ne vedem nevoiti sa o facem. In rest mergem cu bicicleta, pe jos sau cu mijloacele de transport in comun. Si vrem sa fim respectati de cei la volan!
=======================================

ANEXA 4
=======================================
Stimate sofer,

Daca nu stiati, ne face placere sa va spunem ca astazi, 22 SEPTEMBRIE, este ZIUA MONDIALA FARA MASINI !

Este o zi in care in care in mii de orase din zeci de tari europene nu se circula cu autoturismul, sau cel putin nu in anumite zone, de regula in zona centrala. Se merge cu mijloace de transport in comun, cu bicicleta, pe jos... Si astfel toti locuitorii pot vedea ca e posibil si asa!

Probabil ca nu ati stiut de aceasta zi sau nu ati putut azi fara masina.... Din pacate ati parcat-o intr-un mod nu doar nepermis de lege, ci si foarte deranjant pentru pietoni si alti participanti la trafic...

Va rugam sa fiti pe viitor mai atent cum parcati si sa va inchipuiti ca, asa cum Dumneavoastra ati blocat acum o mare parte din trotuar, ar putea si pietonii pe baza de reciprocitate sa umble pe mijlocul carosabilului, mai ales daca soferii le blocheaza trotuarul... Si cu siguranta nu ar fi pe placul Dumneavoastra si nici spre binele orasului.

Orasul nostru este inghesuit, dar este loc pentru toata lumea, daca avem fiecare grija si bunavointa. Pentru rezolvarea problemei traficului auto trebuie o strategie coerenta a municipalitatii, planuri bine gandite si aplicate consecvent. La asta putem si merita sa participam toti locuitorii, inclusiv prin exemplu personal si prin colaborare cu cei care stiu si vor sa faca ceva pentru ca deplasarea prin oras sa fie o placere, nu un cosmar.

Pentru un transport urban adecvat si durabil, Clujul are nevoie de noi toti, inclusiv de Dumneavoastra! Va multumim anticipat pentru faptul ca pe viitor veti utiliza automobilul intr-un mod mai responsabil, inclusiv sub aspectul unde si cum parcati!

Si noi aproape toti suntem si soferi, dar mergem cu masina in oras numai cand din motive obiective ne vedem nevoiti sa o facem. In rest mergem cu bicicleta, pe jos sau cu mijloacele de transport in comun. Si vrem sa fim respectati de cei la volan!
=======================================






, , , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•9/19/2018 04:40:00 a.m.


Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
=================================

CUM A FOST VELO CHIC CLUJ 2018


Duminica 16 septembrie 2018 a avut loc editia din acest an a promenadei biciclistelor clujence din cadrul programului "Velo Chic" derulat de Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) pentru promovarea elegantei pe doua roti, participand sute de persoane de toate varstele care au avut in comun tinuta sic si deplasarea urbana velo.

In placuta ambianta a Parcului Central "Simion Barnutiu", mangaiat de razele de soare si adieri de vant cald, pe fundalul unui cer senin si a inceputului culorilor de toamna, organizatorii au intampinat participantele cu flori si baloane, plasute "Velo Chic" si mici cadouri biciclistice (snapuri, bidoane, pelerine), apa si gustari, dar si materiale informative de profil si ajutor la verificari si mici reglaje sau reparatii pentru biciclete, totul pe un fond muzical placut si o atmosfera entuziasta.

Profitand din plin si de vremea superba, coloana voioasa pe doua roti a strabatut timp de aproape doua ore, in ritm lejer, zona centrala si pericentrala a Clujului si cartierele Grigorescu si Plopilor. Biciclistele, in tinute cochete, cu rochii si palarii, esarfe si flori, zambete si aclamatii "Velo-Chic", au aratat ca feminitatea este perfect compatibila cu bicicleta, iar impreuna cu numerosii domni participanti, au aratat ca bicicleta poate fi un mijloc firesc de deplasare cotidiana in oras fara a reunta la eleganta vestimentara.

Participantele au avut ocazia sa faca schimb de experienta despre circulatul pe doua roti in Cluj, despre oportunitati si probleme, solutii si perspective, despre ce e de facut ca imaginea unei bicicliste imbracate elegant sa devina o normalitate si sa existe respectul din partea celorlalti participanti la traficul rutier. Au profitat totodata de know-how-ul Clubului de Cicloturism "Napoca", ce s-a transmis nu doar verbal, ci si prin materiale scrise ce au sintetizat legislatia rutiera de interes specific pentru biciclisti si respectiv sfaturi utile pentru deplasarea biciclistica in oras.

Organizatoarele Velo Chic Cluj 2018 au convingerea ca, dincolo de un eveniment placut de socializare si cu conotatii mondene, de lifestyle, participantele au fost si ambasadoare ale mersului pe bicicleta in fata autoritatilor locale, mass-mediei si publicului, au atras atentia asupra situatiei actuale a pistelor de biciclete, a rastelurilor publice, a intregii infrastucturi biciclistice existente, promise sau necesare in Cluj-Napoca, in contextul mai larg al unei mobilitati urbane durabile care deocamdata cam lipseste oraselor Romaniei.

Traseul a fost: Parcul Central ”Simion Barnutiu” (zona dinspre podul Napoca) - str. G.Coșbuc - str. Motilor - str. Petru Maior - p-ta L.Blaga - str. Napoca - p-ta Unirii - bd. Eroilor - p-ta A.Iancu - p-ta Stefan Cel Mare - al. Invatatorului - p-ta A.Iancu - str. Cuza Voda - str. I.P.Voitesti - p-ta M.Viteazu - str. Horea - str. Gen.Dragalina - bd. 1 Decembrie 1918 - pasarela albastra - pista biciclete mal Somes - str. Uzinei Electrice - str. Stadion - Parcul Central S.Barnutiu.

Din pacate, Primaria clujeana a refuzat din nou sa aprobe orice inchidere temporara si partiala de trafic, macar cat sa treaca coloana biciclistica, in conditiile in care pentru alte evenimente inchide comple traficul ore intregi multe strzi din zona centrala. Nu a raspuns pozitiv nici la solicitarea de a admite ocuparea unei intregi benzi de circulatie, cum e firesc la o deplasare a unei coloane de sute de persoane.

Astfel, coloana Velo-Chic s-a oprit la fiecare semafor si s-a fragmentat adesea in mai multe grupuri care ulterior trebuiau sa se astepte, si a fost mai complicat sa treaca la unele intersectii majore, ceea ce a incetinit deplasarea, iar Politia - atat cea rutiera cat si cea locala - nu au venit desi au fost solicitate pentru escortarea coloanei, spre deosebire de marsurile lunare ale biciclistilor, unde CCN notifica faptul ca nu considera necesara si oportuna prezenta lor, dar sunt prezente de fiecare data. Nu au fost niciun fel de accidente sau incidente si totul a decurs fara probleme. Multumim si Jandarmeriei pentru faptul ca au fost inchizatori de coloana si au avut, ca de obicei, o atitudine foarte cooperanta, desi nu ar fi in atributia lor insotirea unei asemenea manifestari ce nu prezinta niciun risc conflictual.

Velo Chic Cluj 2018 a fost realizat de Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) www.ccn.ro, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR), cu sprijin din partea sponsorilor MAROS BIKE www.marosbike.ro , BYKE SERVICE www.bykeservice.com , BIKE SPORT www.bikenet.ro, UMI BIKE and SNOW www.umibike.ro , BIKE ADDICT www.facebook.com/bikeaddictcluj/ , VERBAU Romania www.verbau.ro , Club 30 Plus www.facebook.com/Club30Plus , PUPO Books&Toys www.pupo.ro , BYCARRY Chic Baskets https://www.facebook.com/BycarryChicBaskets , Salonul de cosmetica BRIOTEN, MARIUS SOARE Photography si SCA Muresan Mititean Cleja.

Conceptul Velo Chic este corelat cu cel al altor editii sau campanii-sora, cum sunt ”Elegant pe bicicleta”, ”VeloBello” si ”Skirt Bike”. CCN a organizat primul eveniment de acest tip in 2008 cu titlul "Elegant pe Bicicleta", inspirat de proiectul deschizator de drum "Cycle Chic" lansat initial la Copenhaga si raspandit intre timp pe plan mondial, ca demers de combatere a prejudecatilor privind compatibilitatea bicicletei cu eleganta vestimentara. A urmat programul "VeloBello" al Asociatiei "Bate Saua" Bucuresti, generat in campania "Velorutia" sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR), din care s-a desprins apoi SkirtBike initiat acum opt ani si raspandit apoi la nivel national (CCN organizand trei editii la Cluj-Napoca, in 2012, 2013 si 2014).

Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) a trecut din 2015 la desfasurarea evenimentelor velofeminine sub genericul ”VeloChic”, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR), cel din 16 septembrie 2018 fiind a patra editie si avand caracter complementar celorlalte actiuni CCN de promovare a utilizarii bicicletei in Cluj, cum sunt, de exemplu, actiunile de lobby, proiectiile publice foto-video si marsurile lunare ale biciclistilor clujeni, ce pot fi urmarite si pe www.ccn.ro, unde puteti citi si despre editiile precedente ale evenimentelor noastre dedicate specific biciclistelor clujence.

CCN a constatat si documentat in cei 25 de ani de activitate a asociatiei in domeniul promovarii biciclismului utilitar si recreativ faptul ca, si in Cluj, dincolo de deficiente de infrastructura, ce fac ca utilizarea bicicletei sa fie in unele zone perceputa ca insuficient de comoda sau sigura, exista si probleme de mentalitate si prejudecati ce duc inca la o imagine publica mai nefavorabila a biciclistilor in general si a biciclistelor elegante in mod special, generand o anumita retinere pentru femei in a utiliza bicicleta ca mijloc cotidian de deplasare in oras. Situatia este insa in curs de ameliorare, cu contributia activa a campaniilor de profil derulate de diverse organizatii probiciclistice din Romania, cum este si programul VeloChic al CCN.

Imagini de la Velo Chic Cluj 2018 sunt postate si vor fi publicate succesiv in urmatoarele zile pe pagina evenimentului:
si pe pagina programului Velo Chic:

Urmatoarea editie a Velo Chic va avea lor in primavara anului 2019. Dar pana atunci continua alte actiuni periodice ale CCN, inclusiv marsurile lunare ale biciclistilor clujeni, urmatorul fiind cel de sambata, 22 septembrie, dedicat Zilei Europene Fara Masini, debutand la ora 11:00 din Piata Unirii. 

Cluj-Napoca, 19 septembrie 2018

Roxana Cleja - vicepresedinte CCN, coordonator de proiect
Radu Mititean - director executiv CCN





, , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•9/17/2018 09:26:00 p.m.

Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
=================================

Editie speciala de 22 septembrie 2018 a
MARSULUI BICICLISTILOR CLUJENI

Sambata, 22 septembrie 2018, se va desfasura la Cluj-Napoca o noua editie a Marsului Biciclistilor Clujeni (a 132-a din seria lunara inceputa in septembrie 2007 in continuarea celei anuale incepute de CCN in 1998), dedicata special Saptamanii Europene a Mobilitatii (SEM) si Zilei Europene Fara Masini (ZEFM).

Sunt invitati toti clujenii care au bicicleta. Intalnirea participantilor va fi in PIATA UNIRII, incepand cu ora 10:45. Startul efectiv al marsului va fi la ora 11:00, urmand sa dureze circa o ora si jumatate.

Traseul vizeaza de aceasta data zona centrala si pericentrala si cartierul Grigorescu, cu plecare si final in p-ta Unirii. Concret, traseul este: Piata Unirii - Bd.Eroilor - p-ta A.Iancu - str. Cuza Voda - p-ta M.Viteazu - str. I.P.Voitesti - str. Dacia - str.Gen.Dragalina - bd.1 Decembrie 1918 - pasarela peste Somes - pista bicicleta mal drept Somes - str. Uzinei Electrice - str.Stadion - Parcul Central S.Barnutiu - str. Emil Isac - str.Petru Maior - p-ta L.Blaga - str.Republicii - str.A.Iancu - str. Universitatii - p-ta Unirii.

Este o noua ocazie de intalnire, cunoastere si pedalare in comun a biciclistilor clujeni, dar mai ales o ocazie de a reaminti autoritatilor locale, publicului si presei de nevoia promovarii utilizarii bicicletei ca mijloc cotidian de transport in oras, componenta esentiala a mobilitatii urbane durabile si alternativa viabila la transportul automobilistic, alaturi de transportul in comun si deplasarea pietonala.

Este o ocazie mai speciala pentru ca aceasta editie a marsului este dedicata Saptamanii Europene a Mobilitatii 2018, care se desfasoara in 16-22 septembrie, culminand in 22 septembrie cu Ziua Europeana Fara Masini, si este si aniversarea a 11 ani de marsuri lunare ale biciclistilor clujeni, o aniversare trista, pentru ca era de dorit sa nu mai fie nevoie de ele, sa o fi luat deja autoritatile locale in directia buna si publicul sa nu mai simta nevoia de proteste...

Participantii isi exprima din nou ingrijorarea fata de lipsa sau inadecvarea dezbaterilor publice a planurilor de noi infrastructuri de biciclete si fata de calitatea redusa a majoritatii pistelor de biciclete mai vechi si mai noi, existand uneori deficiente calitative grave la noile piste si mentinandu-se nerezolvate probleme la pistele vechi, de la latimea insuficenta la lipsa de continuitate, de la prezenta diverselor obstacole la marcaje si indicatoare rutiere lipsa, neclare sau gresit amplasate, ce pun in pericol biciclistii si alti participanti la traficul rutier.

Se remarca si faptul ca indeplinirea vechii promisiuni de a permite si bicicletelor accesul pe noile benzi dedicate transportului public este doar partiala, neincluzand de exemplu str.Dragalina pe sensul dinspre Hotel Napoca spre str.Horea, si a venit "la pachet" cu ingustarea benzii comune existente pe bd.21 Decembrie 1989 pe sensul Primarie - Marasti si realizarea cu latime insuficienta a celei noi pe sensul Marasti - Primarie, corelat si cu neinstalarea in anumite puncte ale benzii comune pentru transportul public in comun si biciclisti de pe str.Memorandumului, a aditionalelor corespunzatoare, astfel incat sa fie la fiecare intersectie semnalizta admisibilitatea pe acea banda nu doar a CTP ci si a bicicletelor.

Ingrijorarea se coreleaza si amanarea realizarii de benzi dedicate transportului public si a realizarii interconectarii pistelor de biciclete in zona centrala, cu reinstalarea de stalpisori pe asa-zisele piste de biciclete din anumite artere din periferie, pieste inutile sau prost realizate, ce nu pot fi folosite fara pericol de catre biciclisti, cu planurile nou anuntate de latiri de carosabil, care de fapt ar incuraja traficul automobilistic, elemente ce incalca principiile mobilitatii urbane durabile, creand spatii suplimentare pentru circulatia si stationarea autoturismelor in loc sa reduca spatiul alocat acestora si sa il transfere pietonilor, biciclistilor si transportului public.

Detalii despre editiile precedente ale marsului biciclistilor clujeni pot fi gasite si pe www.ccn.ro precum si pe site-ul aferent listei publice de discutii clujbike@yahoogroups.com

Comunicatul si afisul marsului sunt publicate online pe www.ccn.ro
iar evenimentul creat pe Facebook se poate vizualiza la:

Cluj-Napoca, 17 septembrie 2018

RADU MITITEAN
director executiv CCN




, , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•9/16/2018 12:38:00 a.m.

Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
====================================

LEGISLATIE RUTIERA SI SFATURI PRACTICE PENTRU BICICLISTI
lansare pachet informativ 2018

Clubul de Cicloturism "NAPOCA" (CCN) a lansat cu ocazia Saptamanii Europene a Mobilitatii (SEM), care are loc anual in perioada 16-22 septembrie, doua materiale de informare a biciclistilor pe teme importante pentru confortul si siguranta lor si a celorlalti participanti la trafic - un pachet informativ format din doua minibrosuri pentru biciclisti - o sinteza actuala a normelor din legislatia rutiera specifice pentru biciclete si un set de 7 sfaturi practice pentru circulatia cu bicicleta in oras.

Sinteza legislativa reda toate prevederile cu specific biciclistic din Ordonanta de Urgenta 195 / 2002 privind circulatia pe drumurile publice si din Regulamentul de aplicare a acesteia aprobat prin HG 1391 / 2006, in forma actualizata. Este realizata in parteneriat cu Societatea Civila de Avocati Muresan Mititean Cleja (MMC) si este un material care ajuta utilizatorii bicicletei sa cunoasca prevederile ”la zi” ale cadrului legal actual. Desigur ca e nevoie sa cunoasca si sa respecte si normele generale, aplicabile tuturor vehiculelor respectiv participantilor la trafic, nu doar normele specific biciclistic si sa cunoasca si interpretarea acestor norme, care din pacate nu exceleaza prin claritate si coerenta in redactarea lor actuala, dincolo de caracterul lor sub multe aspecte excesiv de restrictiv, motiv pentru care CCN militeaza de peste doua decenii pentru modificarea lor, reusind pana acum insa doar in mica masura sa convinga autoritatile in acest sens.

Materialul ”7 sfaturi utile pentru a pedala in siguranta si confort” este o selectie a catorva foarte importante aspecte utile biciclistilor, derivand din experienta membrilor CCN si structurilor la care este direct sau indirect afiliata - Federatia Biciclistilor din Romania si Federatia Europeana a Biciclistilor, a expertizei zecilor de organizatii partenere din alte tari europene si bogatei literaturi de specialitate si numeroaselor conferinte la care a participat CCN. Desi are cateva particularizari pentru situatia Clujului, materialul este valabil pentru orice oras din Romania. Este un material complementar extrasului de legislatie si desigur doar puncteaza o serie de teme de baza, din lista mai lunga ce ar trebui sa fie in atentia oricarei persoane care circula cu bicicleta. CCN sta la dispozitia celor interesati pentru explicarea si completarea acestei sinteze.

Cele doua materiale sunt complementare altor actiuni CCN si se inscriu in demersurile pentru promovarea utilizarii bicicletei ca mijloc de deplasare cu rol utiliar si recreativ. CCN este o asociatie turistica, sportiva, civica si ecologista care militeaza de peste 25 de ani pentru un om sanatos intr-un mediu sanatos, rezultand o dezvoltare durabila a societatii. Detalii pe www.ccn.ro in sectiunea "despre noi".

16 septembrie 2018

Radu Mititean
director executiv CCN
presedinte FBR


ANEXE:
textul celor doua minibrosuri si varianta .pdf pentru descarcare:

- 7 SFATURI UTILE PENTRU A PEDALA IN SIGURANTA SI CONFORT

- LEGISLAȚTIE RUTIERA SPECIFICA PENTRU BICICLETE

============================================

7 SFATURI UTILE
PENTRU A PEDALA IN SIGURANTA SI CONFORT

Dragi bicicliste si biciclisti,

Pentru a circula in Cluj pe doua roti comod si sigur trebuie cunoscute si respectate nu doar regulile stabilite de legislatia rutiera, ci si o serie de recomandari practice pentru biciclismul urban, dintre care am sintetizat cateva mai importante:

1. Bicicleta potrivita

Ca sa pedalezi confortabil prin oras trebuie sa ai bicicleta potrivita, cu accesoriile si reglajele adecvate, in functie de inaltimea si conformatia ta, specificul rutelor si stilul de deplasare. Astfel, un cadru prea mic sau prea mare sau o sa lasata prea jos pot fi nu doar incomode, ci si producatoare de dureri de spate sau de genunchi. Relieful Clujului si starea unor strazi recomanda bicicletele cu viteze si cu roti ceva mai groase. Agatarea de ghidon a unei sacose trebuie totdeauna evitata, iar un rucsacel poate fi incomod in zile calduroase sau daca e mai greu, solutia fiind un cos pe ghidon sau pe portbagaj sau o pereche de sacose laterale. Aparatorile de lant si de noroi scutesc de murdarirea imbracamintii, iar pentru haine lungi si largi exista protectii laterale pentru roata de spate, gen "skirt guard" / ”coat guard”.

2. Imbracamintea potrivita

Poti fi elegant(a) pe bicicleta, inclusiv cu costum si cravata respectiv fuste lungi sau rochii largi, pantofi cu toc si coafura mai elaborata... Trebuie insa o adecvare la tipul de cadru si de pedale, de aparatori, precum si de distanta si viteza de pedalat, conditiile meteo si pantele. Cadrele fara bara orizontala permit rochii si fuste lungi. seile fara cioc permit fuste stramte. Pentru pantaloni largi exista clipsuri sau snapuri. Palariutele pot avea o panglica de siguranta. La fuste foarte scurte se poate purta un pantalonas scurt. Exista chiar rochite speciale pentru pedalat. Domnii pot descheia camasa la gat sau da jos sacoul...

3. Bicicleta in buna stare tehnica

De cate ori urci pe bicicleta e bine sa te asiguri ca franele prind bine si rotile sunt bine umflate, ghidonul si angrenajul nu au jocuri, lantul e uns, soneria si schimbatoarele de viteza functioneaza, catadioptrii sunt la locul lor si, daca te-ar putea prinde seara, ai luminitele la tine si acestea au baterii bune. E de stiut ca rotile moi, anvelopele foarte cramponate si lantul neuns fac bicicleta sa mearga mult mai greu prin oras. Macar o data pe an, bicicleta ta merita o revizie mai serioasa. Un lant prea uzat de exemplu iti strica pionioanele si foile dintate, opturile in roti pot compromite franarea iar sabotii prea uzati pot strica jentile.

4. Un traseu bine ales

Înainte de a porni la drum gandeste-te la un traseu care sa iti faca placere chiar daca presupune un mic ocol. Traseul cel mai direct si rapid in Clujul actual nu e intotdeauna cel mai confortabil si sigur astfel ca merita sa pedalezi cateva minute in plus pentru a profita de exemplu, de pista de biciclete de pe malul Somesului, de aleile din Parcul Central, de benzile comune cu transportul public de pe Bd. 21 Decembrie si Memorandumului sau de stradutele din Andrei Muresanu ca alternativa la pedalatul la deal pe Calea Turzii spre cartierul Zorilor.

5. Spatiu de siguranta in timpul deplasarii

Obligatia de a circula cat mai pe dreapta nu inseamna ca trebuie sa pedalezi lipit(a) de bordura sau trecand razant pe langa masinile parcate. Dimpotriva, este recomandabil sa tii mereu un spatiu lateral de siguranta spre dreapta de circa 1 metru spre bordura si 1,20-1,30 metri spre masinile parcate pentru a evita portierele deschise intempestiv. Obstacolele nu trebuie ocolite "strans", iar traiectoria nu trebuie sa fie sinuoasa. Rulatul mai spre mijlocul benzii e mai sigur decat la marginea ei. De asemenea, e bine sa mentii cel putin 2 metri fata de vehiculul din fata chiar daca merge lent si cel putin 1 metru lateral cand depasesti un pieton sau un alt biciclist(a), pentru ca pot face manevre imprevizibile.

6. Ce facem la intersectii

Marile intersectii si sensuri giratorii din Cluj sunt toate inca neadaptate circulatiei biciclistilor fiind astfel stresante si adesea nesigure. O solutie poate fi traversarea lor ca pieton. O alta solutie este avansarea si plasarea in fata primului autovehicul oprit la semafor, chiar daca nu este trasat un spatiu de acumulare pentru biciclete (bike-box) astfel ca la culoarea verde a semaforului sa pornesti prima/primul pe centrul benzii si sa fii devansat(a) de masini doar dupa ce ai trecut de intersectie. Chiar daca ai prioritate la o intersectie sau ai marcaj "traversare pentru biciclete" trebuie sa te asiguri ca soferii te vad din timp si ca poti frana brusc la nevoie.

7. Ce facem in ambuteiaj

Un avantaj major al bicicletelor in Clujul nostru aglomerat este ca acestea nu stau in ambuteiaje precum autoturismele. Daca totusi ai in fata o coloana de masini oprite la stop sau care ruleaza foarte lent trebuie sa te gandesti la siguranta si la poluare. Daca nu e realist sa poti treci pe langa masinile oprite poate fi mai bine sa te opresti la o distanta mai mare pentru a nu le inhala gazele de esapament.

Daca este spatiu suficient sa te "strecori" fa-o numai cu viteza foarte redusa si atentie maxima si numai pe langa bordura, nu printre doua siruri de masini. Daca masinile se pun in miscare inainte ca tu sa reusesti sa ajungi in fata coloanei si sunt foarte aproape de tine, opreste cu rotile lipite de bordura si cu piciorul sprijinit pe trotuar pana cand acestea trec si vei avea din nou spatiu suficient pentru a te deplasa in siguranta.

* * *

Pe masura ce pedalezi prin oras vei descoperi cu siguranta si celelalte reguli nescrise ale mersului comod si sigur pe bicicleta si in curand vei constata ca ai pe fata mai mult zambet decat atunci cand mergi cu masina. Profita de experienta reprezentantilor magazinelor de biciclete si de organizatiile de profil.

De asemenea, schimbul de experienta ne imbogateste intotdeauna cu noi perspective, sens in care te invitam la marsurile lunare ale biciclistilor organizate de Clubul de Cicloturism Napoca si anuntate pe www.ccn.ro si pe pagina noastra de Facebook.

=================================

LEGISLATIE RUTIERA
SPECIFICA PENTRU BICICLETE


A. ORDONANTA DE URGENTA 195 / 2002 privind circulatia pe drumurile publice

Art. 6 In sensul prezentei ordonante de urgenta, expresiile şi termenii de mai jos au urmatorul inteles:
10. bicicleta - vehiculul prevazut cu doua roti, propulsat exclusiv prin forta musculara, cu ajutorul pedalelor sau manivelelor;
25. pista pentru biciclete - subdiviziunea partii carosabile, a trotuarului ori a acostamentului sau pista separata de drum, special amenajata, semnalizata şi marcata corespunzator, destinata numai circulatiei bicicletelor şi mopedelor;

Art.41 (3) Daca un drum este prevazut cu o pista speciala destinata circulatiei bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectiva.

Art. 63 (5) Vehiculul oprit sau stationat pe partea carosabila trebuie aşezat langa şi in paralel cu marginea acesteia, pe un singur rand, daca printr-un alt mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. .....bicicletele pot fi oprite sau stationate şi cate doua, una langa alta.

Art.70 (2) Pentru a conduce o bicicleta pe drumurile publice, conducatorul acesteia trebuie sa aiba varsta de cel putin 14 ani.
(3) Bicicletele ....care circula pe drumurile publice trebuie sa fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisa circulatia acestora pe timp de noapte fara aceste mijloace şi dispozitive in stare de functionare.

Art.73 Regulile privind circulatia pe drumurile publice a bicicletelor..... se stabilesc prin regulament.

Art.74 (1) Pe autostrazi este interzisa circulatia... bicicletelor...

Art. 101 (1) Constituie contraventii şi se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni urmatoarele fapte savarşite de persoane fizice:
8. nerespectarea normelor privind circulatia bicicletelor;


B. REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 aprobat prin HG 1391 / 2006

CAPITOLUL II: Vehiculele

SUBSECTIUNEA 2: Conditiile tehnice minime pe care trebuie sa le indeplineasca bicicletele, mopedele, vehiculele cu tractiune animala si cele trase sau impinse cu mana

Art. 14 În circulatia pe drumurile publice bicicleta trebuie sa fie:
a) prevazuta cu dispozitiv de franare eficace;
b) prevazuta cu un sistem adecvat, functional, de directie;
c) dotata cu sistem de avertizare sonora;
d) echipata pe timp de noapte sau cand vizibilitatea este redusa, in fata, cu lumina de culoare alba sau galbena, iar in spate, cu lumina de culoare rosie si cu cel putin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeasi culoare;
e) echipata cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roti, care, in miscare, formeaza un cerc continuu.

Art. 15 Remorca atasata unei biciclete trebuie sa fie echipata, in partea din spate, cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant de culoare rosie, iar daca lumina din spate a bicicletei este obturata de remorca, aceasta trebuie sa fie echipata si cu o lumina de culoare rosie.

Art. 55 Semnalul luminos destinat numai dirijarii circulatiei bicicletelor are in campul sau imaginea unei biciclete de culoare rosie, respectiv verde pe fond negru. Aceeasi destinatie o are si semnalul luminos al unui semafor insotit de un panou aditional pe care figureaza o bicicleta.

Art. 76 Marcajele aplicate pe drumurile publice sunt:
c) transversale, care pot fi:
4. de traversare pentru biciclisti;

Art.81 (4) Marcajul transversal constand din linii discontinue paralele, aplicate perpendicular sau oblic fata de axul drumului, indica locul destinat traversarii partii carosabile de catre biciclisti.

CAPITOLUL V: Reguli de circulatie

SECȚIUNEA 2: Utilizarea partii carosabile

Art.100 (1) Vehiculele trebuie conduse numai pe drumurile, partile carosabile, benzile sau pistele stabilite pentru categoria din care fac parte. În cazul in care pe drumurile publice nu sunt amenajate benzi sau piste speciale pentru biciclete si celelalte vehicule fara motor, acestea pot fi conduse şi pe acostament in sensul de mers, daca circulatia se poate face fara pericol.

SECTIUNEA 3: Reguli pentru circulatia vehiculelor

SUBSECTIUNEA 3: Depasirea

Art. 118 (2) Se recomanda ca la depasirea unei biciclete distanta laterala sa fie de minimum 1,5 m.

Art. 120 (1) Se interzice depasirea vehiculelor:
d) pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri si in tuneluri. Prin exceptie, pot fi depasite in aceste locuri bicicletele, daca vizibilitatea asupra drumului este asigurata pe o distanta mai mare de 20 m, iar latimea drumului este de cel putin 7 m;

Art. 135 Conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere si in urmatoarele situatii:
g) cand efectueaza un viraj spre stanga sau spre dreapta si se intersecteaza cu un biciclist care circula pe o pista pentru biciclete, semnalizata ca atare;

Art. 141 (6) Nu este permisa stationarea pe partea carosabila, in timpul noptii, a .... bicicletelor....

Art. 142 Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor:
k) pe pistele obligatorii pentru pietoni sau pentru pietoni si biciclete ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;
o) pe pistele pentru biciclete;

Art. 153 (2). ... si bicicleta pot tracta o remorca usoara avand o singura axa.

SECTIUNEA 4: Reguli pentru alti participanti la trafic

SUBSECTȚIUNEA 1: Circulatia bicicletelor

Art.160 (1) Bicicletele, atunci cand circula pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rand.
(3) Daca pe directia de deplasare exista o pista pentru biciclete, semnalizata ca atare, conducatorii vehiculelor prevazute la alin. (1) sunt obligati sa circule numai pe aceasta pista. Se interzice circulatia altor participanti la trafic pe pista pentru biciclete.
(4) Se recomanda ca, in circulatia pe drumurile publice, biciclistul sa poarte casca de protectie omologata.

Art. 161 (1) Se interzice conducatorilor de biciclete:
a) sa circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul avand semnificatia "Accesul interzis bicicletelor";
b) sa invete sa conduca biciclete pe drumurile intens circulate;
c) sa circule pe trotuare, cu exceptia cazului cand pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
d) sa circule fara a tine cel putin o mana pe ghidon si ambele picioare pe pedale;
e) sa circule in paralel, cu exceptia situatiilor cand participa la competitii sportive organizate;
f) sa circule in timp ce se afla sub influenta alcoolului, a produselor ori substantelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
g) sa se tina de un vehicul aflat in mers ori sa fie remorcat de un alt vehicul sau impins ori tras de o persoana aflata intr-un vehicul;
h) sa transporte o alta persoana, cu exceptia situatiei prevazute la alin. (1^1) si a situatiei cand vehiculul este construit si / sau echipat special pentru transportul altor persoane;
i) sa circule pe partea carosabila in aceeasi directie de mers, daca exista acostament practicabil;
j) sa transporte sau sa traga orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stanjenesc sau pericliteaza conducerea vehiculului ori circulatia celorlalti participanti la trafic;
k) sa circule pe aleile din parcuri sau din gradini publice, cu exceptia cazurilor cand nu stanjenesc circulatia pietonilor;
l) sa circule fara indeplinirea obligatiilor prevazute la art. 14 si 15;
m) sa circule atunci cand partea carosabila este acoperita cu polei, gheata sau zapada;
n) sa circule cu defectiuni tehnice la sistemele de franare sau cu un vehicul care nu este prevazut cu avertizor sonor;
o) sa traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, in timp ce se deplaseaza pe bicicleta;
p) sa circule pe alte benzi decat cea de langa bordura sau acostament, cu exceptia cazurilor in care, inainte de intersectie, trebuie sa se incadreze regulamentar in functie de directia de deplasare;
r) sa circule in interiorul localitatilor in care nu functioneaza iluminatul public, precum si in afara localitatilor fara a purta imbracaminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lasarea serii pana in zorii zilei sau atunci cand vizibilitatea este redusa;
s) sa conduca vehiculul fara a mentine contactul rotilor cu solul.
(1^1) Copilul in varsta de pana la 7 ani poate fi transportat pe bicicleta, de catre un adult, numai daca vehiculul este prevazut din constructie cu un suport special sau daca are montat un dispozitiv omologat.
(2) Pe timpul circulatiei pe drumurile publice, conducatorii de biciclete sunt obligati sa aiba asupra lor actul de identitate.

Art. 167 (1) Se interzice pietonilor si persoanelor asimilate acestora:
g) sa circule pe pistele pentru biciclete, amenajate si semnalizate corespunzator.

* * *

Pe langa regulile specifice pentru biciclete, trebuie cunoscute si respectate si de catre bicicliste si biciclisti si normele legislatiei rutiere care vizeaza toate vehiculele sau toti participantii la trafic. Și, desigur, celalate prevederi legale, dar si normele bunului simt!

Cluj-Napoca, 16 septembrie 2018

av. Radu Mititean
director executiv CCN

av. Roxana-Iuliana Cleja
vicepresedinte CCN







, , , , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•9/14/2018 12:17:00 a.m.

Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
========================================

GANDURI DE ZIUA MUNTELUI

14 Septembrie a fost declarata de Guvernul Romaniei in 2002 ca fiind "Ziua Muntelui", urmand a fi sarbatorita in fiecare an prin manifestari speciale - conferinte, seminarii, expozitii, schimburi de experienta, loturi demonstrative, mese rotunde. Doar ca s-a uitat repede, ca de multe alte initiative. HG 715 / 2002 care instituia aceasta sarbatoare a fot emisa in contextul Anului International al Muntelui, pe care Romanai s-a trezis sa il marcheze simbolic spre finalul sau, desi o treime din tara noastra este munte si Carpatii ar trebui sa fie un element central in politicile publice ale statului roman si in constiinta locuitorilor.

Data de 14 septembrie a fost aleasa ca fiind data traditionala a incheierii pasunatului anual in Carpatii Romaniei. O activitate milenara care dispare pas cu pas, sub ochii practic nepasatori ai autoritatilor si ai intregii societati, tot mai multe stane fiind parasite, tot mai multe plaiuri infundandu-se, tot mai putini ciobani meritandu-si numele si renumele de odinioara si tot mai putine traditii supravietuind valului de asa-zisa "modernizare" care a facut si transhumanta tehnic aproape imposibila desi alte tari regreta ca au distrus-o si incearca sa valorifice macar turistic istoria acelui fenomen candva omniprezent.

Ziua Muntelui ar trebui sa fie o sarbatoare si o ocazie de celebrare si promovare a mediului montan ca oportunitate si model de dezvoltare sustenabila, dar din pacate in Romania ar trebui sa fie mai degraba o zi de doliu si de constientizare a starii de pericol, dar si de mobilizare in apararea a ceea ce mai este inca natura carpatina, aflata sub asediul omului.

In Carpatii romanesti se adaposteste o imensa varietate peisagistica si o biodiversitate impresionanta. Ei cuprindeau foarte de curand cel mai mare peisaj forestier intact din zona temperata a Europei, sunt gazda celei mai mari populatii de carnivore mari din UE - mii de ursi, lupi si rasi in conditiile in care cele mai multe state europene nu mai au niciunul, sunt izvor de bogatii materiale, vatra de civilizatie, model de convietuire armonioasa om-natura timp de multe secole...

Doar ca, in loc sa tratam Carpatii cu grija cuvenita, taiem padurile montane intr-un ritm ametitor in ultimele doua decenii, le slutim culmile cu eoliene, noi linii de inalta tensiune, sosele pana in varf de munte, vile si hoteluri infipte criminal in zone alpine ce erau inca cvasinaturale, tot mai multe mijloace de transport pe cablu si mii de antene GSM, exploatari miniere de suprafata de mari dimensiuni si microhidrocentrale care seaca raurile de munte care au scapat de furia hidrotehnista a anilor 70 ai secolului trecut.

Salasele sezoniere devin treptat ruine, multe catune sunt parasite, azbocimentul a inlocuit sindrila pe acoperisuri, sarma ghimpata inlocuieste tot mai mult gardurile de lemn si numeri pe degete oamenii care mai stiu sa faca un tulnic, un ciubar, o cerga...
Mare parte din parcurile nationale si naturale din Carpati au ajuns sa fie administrate de operatori economici, a caror rol prin definitie este sa faca bani cat mai multi, nu sa maximizeze rolul lor ecologic si educativ. In schimb legislatia tembela actuala nu interzice accesul motorizat in natura montana in scop recreativ, in schimb prohibeste total in cea mai mare parte din Carpati turismul activ si sportul montan nemotorizat, interzicand accesul in scop recreativ pe jos, pe bicicleta, calare sau pe schiuri unde nu este traseu sau zona special marcata in acest sens...

Pentru traseele de turism pedestru, fondurile pentru marcaje ar trebui asigurate, conform legii, de Consiliile Judetene, dar majoritatea aloca aproape zero. Pentru marcarea de trasee pentru alte tipuri de turism nemotorizat montan lipseste in continuare cadrul legal, si tot in vid legislativ sunt si traseele de alpinism si escalada, in schimb apar odioase fieratanii numite "via ferrata" si in schimb speoturismul este aproape total blocat, nu insa si accesul pe munte cu masini de teren, ATV-uri, motociclete enduro, motodeltaplane si motoparapante, snowmobile si barci cu motor pe lacuri...

A continua in aceasta directie si in acest ritm poate face ca in unul sau doua decenii sa admiram natura carpatina mai mult prin albume de poze vechi, sa plecam dintre betoanele oraselor pentru a vizita betoanele muntilor, sa vedem animalele montane doar la gradina zoologica sau impaiate prin pensiuni de prost gust si sa vedem rauri adevarate de munte doar prin filme documentare sau prin tari care nu si-au batut joc de muntii lor.

Depinde de noi toti ca in viitor 14 Septembrie sa devina in Romania o zi de sarbatoare, nu una de comemorare a Muntilor.

Cluj-Napoca, 14 septembrie 2018

Radu Mititean
director executiv CCN





, , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•9/13/2018 01:29:00 a.m.


Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
=================================

VELO CHIC CLUJ 2018 VA ASTEAPTA !
16 septembrie - promenada eleganta de toamna a biciclistelor clujence

Duminica 16 septembrie 2018 va avea loc o noua promenada eleganta a biciclistelor clujence, cu plecare din Parcul Central "Simion Barnutiu" incepand cu ora 14:00, in organizarea Clubului de Cicloturism "Napoca" (CCN). Sunt invitate sa vina pe doua roti, in tinute cochete, toate fetele, domnisoarele si doamnele pentru care bicicleta este sau ar putea deveni un mijloc firesc de deplasare cotidiana in oras si care cred ca merita aratat si altora ca acesta este compatibil cu eleganta si feminitatea.

Coloana de bicicliste imbracate sic va urma in ritm lejer un traseu de circa o ora pe strazi din zona centrala a Clujului, iar participantele vor avea parte de cateva surprize pregatite de organizatori cu ajutorul sponsorilor. De asemenea, vor putea discuta despre experienta de a circula pe doua roti in Cluj, despre oportunitati si probleme, solutii si perspective, despre ce e de facut ca imaginea unei bicicliste imbracate elegant sa devina o normalitate si sa existe respectul din partea celorlalti participanti la traficul rutier.

Am constatat si documentat in cei 25 de ani de activitate a asociatiei noastre in domeniul promovarii biciclismului utilitar si recreativ faptul ca, si in Cluj, dincolo de deficiente de infrastructura, ce fac ca utilizarea bicicletei sa fie in unele zone perceputa ca insuficient de comoda sau sigura, exista si probleme de mentalitate si prejudecati ce duc inca la o imagine publica mai nefavorabila a biciclistilor in general si a biciclistelor elegante in mod special, generand o anumita retinere pentru femei in a utiliza bicicleta ca mijloc cotidian de deplasare in oras. Situatia este in curs de ameliorare, cu contributia activa a campaniilor de profil derulate de diverse organizatii probiciclistice din Romania, cum este si programul VeloChic al Clubului de Cicloturism ”Napoca” (CCN).

Organizatoarele Velo Chic Cluj 2018 au convingerea ca, dincolo de un eveniment placut de socializare si cu conotatii mondene, de lifestyle, participantele pot fi si ambasadoare ale mersului pe bicicleta in fata autoritatilor locale, mass-mediei si publicului, pot atrage atentia asupra situatiei actuale a pistelor de biciclete, a rastelurilor publice, a intregii infrastucturi biciclistice existente, promise sau necesare in Cluj-Napoca, in contextul mai larg al unei mobilitati urbane durabile care deocamdata cam lipseste oraselor Romaniei.

Participantele sunt asteptate in tinute elegante si cat mai naturale, sa promoveze un stil de viata activ si sanatos pentru ele, pentru mediu si pentru comunitate si sa se simta minunat alaturi de prietenele lor! Fie ca vor veni in fusta, rochie sau pantaloni eleganti, fie ca vor alege tocuri, balerini sau cizme, palarii sau esarfe, flori si entuziasm, clujencele vor incerca sa demonstreze ca pedalatul infrumuseteaza. Feminitatea exista si pe doua roti!

Desigur, baietii si domnii sunt si ei bineveniti sa pedaleze, eleganti pe bicicleta, in urma biciclistelor, in cadrul Velo Chic Cluj 2018, sa admire, fotografieze si felicite cele mai sic participante si sa ofere la final flori partenerelor lor care au contribuit astfel la reducerea perceptiei publice gresite ca bicicleta ar fi legata in mod necesar de ideea de sport sau de efort, de un anumit tip de echipament, si deci mai putin conciliabila cu eleganta vestimentara.

Traseul va fi: Parcul Central ”Simion Barnutiu” (zona dinspre podul Napoca) - str. G.Coșbuc - str. Motilor - str. Petru Maior - p-ta L.Blaga - str. Napoca - p-ta Unirii (pauza 10 min) - bd. Eroilor - p-ta A.Iancu - p-ta Stefan Cel Mare - al. Invatatorului - p-ta A.Iancu - str. Cuza Voda - str. I.P.Voitesti - p-ta M.Viteazu - str. Horea - str. Gen.Dragalina - bd. 1 Decembrie 1918 - pasarela albastra - pista biciclete mal Somes - str. Uzinei Electrice - str. Stadion - Parcul Central S.Barnutiu.

Velo Chic Cluj 2018 este realizat de Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) www.ccn.ro, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR), cu sprijin din partea sponsorilor MAROS BIKE www.marosbike.ro ,  BYKE SERVICE www.bykeservice.com ,  BIKE SPORT www.bikenet.ro , UMI BIKE and SNOW www.umibike.ro , BIKE ADDICT www.facebook.com/bikeaddictcluj/ , VERBAU Romania www.verbau.ro , Club 30 Plus www.facebook.com/Club30Plus , PUPO Books&Toys www.pupo.ro , BYCARRY Chic Baskets https://www.facebook.com/BycarryChicBaskets , Salonul de cosmetica BRIOTEN, MARIUS SOARE Photography si SCA Muresan Mititean Cleja.

Participantele care nu au la indemana duminica o bicicleta adecvata pentru a pedala la VeloChic pot apela si la bicicletele comunitare din sistemul ClujBike www.clujbike.eu al Primariei clujene, statii existand mai multe in vecinatatea Parcului Central unde incepe evenimentul, iar traseul defilarii biciclistice avand programata o oprire de 15 minute in Piata Unirii, nu departe de statiile de biciclete ClujBike de pe str. M.Kogalniceanu respectiv str. Prahovei, pentru a permite pauza de utilizare ceruta de sistem pentru a ramane in perioada de gratuitate.

Organizatorii vor oferi participantelor informatii practice privind siguranta si comfortul mersului pe bicicleta in Cluj, sinteze privind regulile de circulatie specifice pentru biciclete, plasute VeloChic si accesorii biciclistice puse la dispozitie de sponsori, flori si baloane precum si oportunitatea de a se simti minunat in contextul elegantei pe bicicleta.

Conceptul Velo Chic Cluj 2018 este corelat cu cel al altor editii sau campanii-sora, cum sunt ”Elegant pe bicicleta”, ”VeloBello” si ”Skirt Bike”. CCN a organizat primul eveniment de acest tip in 2008 cu titlul "Elegant pe Bicicleta", inspirat de proiectul deschizator de drum "Cycle Chic" lansat initial la Copenhaga si raspandit intre timp pe plan mondial, ca demers de combatere a prejudecatilor privind compatibilitatea bicicletei cu eleganta vestimentara. A urmat programul "VeloBello" al Asociatiei "Bate Saua" Bucuresti, generat in campania "Velorutia" sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR), din care s-a desprins apoi SkirtBike initiat acum opt ani si raspandit apoi la nivel national (CCN organizand trei editii la Cluj-Napoca, in 2012, 2013 si 2014).

Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) a trecut din 2015 la desfasurarea evenimentelor velofeminine sub genericul ”VeloChic”, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR), cel din 16 septembrie 2018 fiind a patra editie si avand caracter complementar celorlalte actiuni CCN de promovare a utilizarii bicicletei in Cluj, cum sunt, de exemplu, actiunile de lobby, proiectiile publice foto-video si marsurile lunare ale biciclistilor clujeni, ce pot fi urmarite si pe www.ccn.ro, unde puteti citi si despre editiile precedente ale evenimentelor noastre dedicate specific biciclistelor clujence.

Va asteptam in 16 septembrie!
Dar pana atunci, va rugam difuzati eventul :
si urmariti detalii si pe Facebook la pagina dedicata Velo Chic:

Cluj-Napoca, 12 septembrie 2018

Roxana Cleja - vicepresedinte CCN, coordonator de proiect
Radu Mititean - director executiv CCN



, , , , , |
Bookmark and Share