Author: CCN
•10/24/2008 12:21:00 p.m.
Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini 133/18 RO-400457 Cluj-Napoca
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF 5800675 Inregistrat MJ nr. 119/A/1992

I N V I T A T I E
la doua excursii cu bicicleta de munte in imprejurimile Clujului in weekend-ul 25-26 octombrie 2008

Clubul de Cicloturism NAPOCA (CCN) invita biciclistii clujeni in acest sfarsit de saptamana la inca doua excursii pe doua roti, cu caracter deschis.

Sambata 25 octombrie 2008 va fi o tura predominant pe drumuri nemodernizate si de caruta, cu lungime medie si nivel tehnic usor, accesibila si celor fara grad ridicat de experienta si antrenament in domeniul cicloturismului. Intalnirea este la ora 10:00 pe Calea Someseni, in zona intrarii spre parcarea hipermarketului SELGROS.

Excursia va dura circa 5-6 ore, pe un traseu in circuit de circa 50 km lungime si un total de 500 m diferenta de nivel in urcare, trecand prin satele Dezmir, Sannicoara, Bodrog, Pata si Gheorgheni.

Este binevenit orice posesor de bicicleta de tip mountain bike sau trekking in buna stare tehnica. Recomandam participantilor sa aiba apa, mancare, pelerina, casca si dotarile necesare pentru rezolvarea eventualelor mici defectiuni (ex. pene de cauciuc).

Duminica 26 octombrie 2008 va fi o tura ceva mai lunga si mai dificila, de o zi intreaga, cu caracter predominant de mountain biking pe drumuri de caruta. Intalnirea este la ora 10:00, sub podul de la iesirea din Cluj spre Floresti ( intersectia str. Bucium cu Calea Floresti). Traseul propus are circa 70 km si pana la 1300 m diferenta de nivel in urcus si trece prin satele Tauti, Vlaha, Savadisla, Lita, Hasdate, Liteni, Prunis, Saliste, Salicea, evitand drumurile asfaltate.

Tura este destinata celor cu nivel mediu si avansat de experienta, echipament si antrenament, si va include unele portiuni de "discovery" (parcurgere de drumuri inca netestate dpdv al accesibilitatii biciclistice). Participantii trebuie sa aiba bicicleta tip mountain bike in buna stare tehnica, rucsacel de tura cu dotarile necesare unei asemenea excursii lungi, incluzand pelerina, hanorac/foita si bluza si
pantaloni lungi, mancare si lichide, sapca cu cozoroc, o minima trusa medicala si de reparatii si intretinere bicicleta. Recomandam ca fiecare sa aiba minim 1 litru de apa, casca si sursa de lumina (de dorit lanterna frontala) pentru situatii neprevazute.

Ambele excursii au caracter promotional, fiind deschise in principiu oricaror doritori, nepercepandu-se nici o taxa si nefiind necesara apartenenta la CCN sau alte organizatii. Clubul de Cicloturism "Napoca" asigura ghidaj si consiliere, participarea facandu-se insa pe proprie raspundere. Detalii la tel.0744-576836 (Radu Mititean).

Cele doua actiuni se inscriu in programele PROCICLOTUR si CLUJBIKETOUR derulate de Clubul de Cicloturism NAPOCA (CCN) cu de mai bine de un deceniu. Programul PROCICLOTUR vizeaza promovarea turismului biciclistic in randurile publicului, iar CLUJBIKETOUR este axat pe documentare ciclotruistica a imprejurimilor Clujului (incluzand si testare si documentare de trasee, realizare de descrieri, colectare de date GPS si documentare foto si video a posibilitatilor de cicloturism in zona, in
vederea editarii unor ghiduri si harti de profil).

CCN militeaza pentru un om sanatos intr-un mediu sanatos, rezultand o dezvoltare durabila a societatii. In acest sens, CCN actioneaza in patru domenii importante si complementare: Promovarea bicicletei; sporturi montane; protectia mediului si cunoasterea si dezvoltarea durabila a zonei montane; promovarea tineretului si dezvoltarea societatii civile.

Radu Mititean
director executiv CCN
, , , , , |
Bookmark and Share
This entry was posted on 10/24/2008 12:21:00 p.m. and is filed under , , , , , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.