Author: CCN
•3/19/2017 10:52:00 p.m.


Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992
=================================

ANNAPURNA TRAIL PE DOUA ROTI

Clubul de Cicloturism Napoca (CCN) invita publicul clujean joi, 23 martie 2017, de la ora 19:00, la Club 30+ (http://www.30plus.ro/ str.Avram Iancu nr.29, et.II, intrare din str.Kovacs Dezso) la o PREZENTARE FOTOGRAFICA a unei ture cicloturistice mai deosebite in muntii Himalaya, intitulata " ANNAPURNA TRAIL PE DOUA ROTI". Intrarea este gratuita.

Proiectia foto ilustreaza parcurgerea pe biciclete, de catre 5 membri CCN, anul trecut, a unui spectaculos circuit in jurul muntelui Annapurna, strabatand peste 270 kilometri si urcand la altitudini de peste 5000 metri, in cadrul proiectului "Nepal Bike Tour 2016".

Traseul a fost parcurs pe mountain bike-uri in etape de 20 - 70 km / zi, cu pauzele necesare pentru aclimatizare, si a implicat transportul pe biciclete a echipamentului aferent si portiuni semnificative de impins sau carat bicicletele.

Tura pe biciclete a inceput din Besishahar (740 metri altitudine) si a urcat pe valea Marsyangdi, trecand prin Chame, Pisang si Manang pana in pasul Thorung La (5416 metri altitudine), coborand apoi pe valea Kali Gandaki, trecand prin pitoresti localitati de munte precum Marpha si Tukuhe, dar si prin cele mai adanci chei din lume, cu finalizare in Pokhara.

Traseul a strabatut regiunile Lamjung, Manang, Mustang si Myagdi, toate parte din Zona de Conservare Annapurna, o arie naturala protejata de mare valoare ecologica si culturala, adapostind multe specii de plante si animale rare, si strajuita de trei varfuri de peste 8000 metri altitudine (Annapurna, Dhaulagiri, Manaslu) si spectaculoase varfuri de 7000 sau 6000 metri, abundand si de chei si cascade impresionante, dar adapostind si o mare diversitate etnica (10 populatii diferite) si confesionala, oferind vizitatorului si multe vechi manastiri si temple.

Progatonisti ai turei va vor impartasi din experientele traite pe parcursul celor doua saptamani, despre intalnirile cu culturi straine, cu altitudini ridicate, cu drumurile si potecile adesea foarte accidentate sau inclinate, cu provocarile puse in cale de norii de praf, problemele medicale si conditiile meteo amenintatoare.

Actiunea a fost posibila si gratie experientei acumulate de participanti in expeditii alpinistice si cicloturistice montane derulate in trecut sub egida CCN pe diverse continente, incluzand printre altele Alpii, Himalaya, Pamirul, Caucazul, Anzii, munti inalti ai Africii si Americii de Nord.  

CCN este o asociatie turistica, sportiva, civica si ecologista care militeaza de 25 de ani pentru un om sanatos intr-un mediu sanatos, rezultand o dezvoltare durabila a societatii. Cicloturismul montan este principalul domeniu practicat si promovat de Clubul de Cicloturism "Napoca", detalii putand fi regasite pe www.ccn.ro in sectiunea "despre noi".

FLORIN DANELIUC
vicepresedinte CCN
coordonator proiect Nepal Bike Tour 2016

RADU MITITEAN
director executiv CCN



This entry was posted on 3/19/2017 10:52:00 p.m. and is filed under , , , , , , , , , , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.