1 Iunie, ca Zi Internationala a Copilului, aduce de regula in fiecare an manifestari festive, concursuri, spectacole, petreceri. Dar Ziua Copilului a fost initiata ca o zi dedicata bunastarii si drepturilor copilului, cum rezulta si din Declaratia pentru Protectia Drepturilor Copilului adopta la Geneva in 1925 in cadrul unei conferinte internationale de profil. De aceea, pe langa ceremonii si evenimente distractive, ar trebui si sa ne punem intrebari si sa ne facem ganduri cu privire la viitorul celor mici in aceasta lume aflata in mare dinamica. Viitorul pe termen lung, nu doar chestiuni de moment cum ar fi de exemplu finalizarea acestui an scolar in contextul incertitudinilor pentru urmatorii cativa ani cu privire la sistemul educational din cauza instabilitatii legislatiei si politicilor de profil.

Ca aspecte constante in ultimul deceniu, avem pentru multe tari subdezvoltate probleme cu privire la subnutritie, acces la apa potabila, asistenta medicala si educatie elementara, iar in tari in care se desfasoara conflicte militare cu caracter intern sau international, cu e cazul Sudanului, Ucrainei, Israelului sau Yemenului, o mare preocupare este evitarea situatiilor in care copii devin victime colaterale ale atacurilor armate, pe langa privatiunile la care ii supune situatia de razboi. Dar si in asemenea tari, lipsa activitatii fizice incepe sa fie o problema majora. In schimb, in tarile dezvoltate si nebantuite de conflicte armate, problemele cele mai mari in ultimele decenii sunt pe linie de dezvoltare psihoemotionala iar ca sanatate fizica ingrijorarile sunt in mare masura legate de supraponderalitate si sedentarism.

Romania din pacate are parte de probleme din ambele extreme - avem una din cele mai mari rate de mortalitate infantila din Europa ( in statisticile Bancii Mondiale doar Albania, Kosovo, Moldova, Ucraina si Turcia stau mai rau ca noi) si rate inacceptabile de subnutritie si acces deficitar la asistenta medicala si educatie pentru un stat UE care se pretinde relativ dezvoltat, dar avem deja o prezenta semnificativa si in crestere rapida a tarelor societatilor "dezvoltate".

Astfel, orasele Romaniei au tot mai multi copii supraponderali, chiar obezi, invatati cu fast-food, dulciuri si sucuri nenaturale, cu statul la televizor sau jocul pe calculator si telefon, cu mersul la scoala cu "mama-taxi" si cu petrecerea weekend-ului la mall sau in cel mai bun caz la picnic static cu parintii, o mobilitate activa si exercitiul fizic regulat tinzand sa devina exceptia, cu tot lantul de consecinte negative medicale si sociale. Iar masurile din ultimii doi ani de restrictionare a activitatilor sportive, a accesului la locuri de joaca, piscine sau sali de sport, corelata cu indelungata perioada interzicere a mersului copiilor la scoala si gradinita si tinutul lor acasa in fata monitorului au adus noi culmi de lipsa de activitate fizica pentru multi dintre cei mici.

Numai ca semnalele de alarma se trag rar si raman neobservate de marea masa a publicului si ignorate de factorii decizionali, persistand idei false cum ca e semn de sanatate sa fii mai "plinut" si ca e pozitiv sa "te obosesti mai putin" fizic si ca "odihna" dupa scoala sau serviciu trebuie sa insemne lipsa efortului fizic si ca "statul in casa" este in general un factor pozitiv, de protectie, desi mareste multe riscuri pentru sanatate.

Politicile publice si legislatia, in loc sa combata energic fenomenul sedentarismului, desi declarativ il deplang, in realitate il favorizeaza. Numarul de ore de educatie fizica este foarte redus in curricula scolara, scutirile medicale abuzive pentru orele de sport au atins un procent alarmant, taberele si excursiile scolare in natura, pe jos sau pe bicicleta, au devenit foarte rare si greu de organizat din cauza conditionarilor adesea aberante introduse sub pretextul "asigurarii sigurantei" elevilor, sportul scolar si universitar este in declin, cultura automobilului infesteaza in continuare nestingherita tanara generatie iar sistemul educational nu incurajeaza deplasarea la si de la scoala pe jos sau cu bicicleta, ba dimpotriva, politicile si regulamentele scolare au ajuns indirect sa impuna fenomenul de "mama-taxi" al adusului elevilor cu autoturismul de catre parinti pana in fata scolii urmata uneori chiar de insotirea copilului pana la poarte scolii si nu sunt semne ca va fi altfel cand se vor deschide scolile, probabil la toamna.

Autoritatile publice nu doar ca nu actioneaza semnificativ in directie pozitiva, dar au mai si dat mobilitatii copiilor o lovitura cumplita in urma cu 18 ani, introducand in legislatia rutiera, sub pretextul protejarii lor de accidente, aberatia - unica la nivel european - de interdictie cvasitotala pentru copii a mersului cu bicicleta sub varsta de 14 ani, ceea ce evident reduce masiv sansele sa devina biciclisti si dupa aceasta varsta. In 2020 s-a clarificat legal regimul utilizarii trotinetelor electice, intr-un mod destul de permisiv, desi ele reduc spre zero mobilitatea activa, si s-a impus copiilor sub 16 ani purtarea castii de protectie cand circula cu bicicleta la nivel de carosabil, fara nicio exceptie, deci tot masuri restrictive, nimic insa pentru incurajarea circulatiei cu bicicleta.

Astfel, art.70 alin.(2) din OUG 195 / 2002 privind circulatia pe drumurile publice prevede ca "pentru a conduce o bicicleta pe drumurile publice, conducatorul acesteia trebuie sa aiba varsta de cel putin 14 ani", definitia legala a "drumului public" fiind "orice cale de comunicatie terestra, cu exceptia cailor ferate, special amenajata pentru traficul pietonal sau rutier, deschisa circulatiei publice" - deci orice categorie de sosea, strada, ulita, drum de tara, alee, trotuar. Nu s-a prevazut nici o exceptie de genul admiterii macar pe pistele de biciclete, pe strazi cu trafic motorizat redus sau in cazul insotirii de catre un adult...

Aceasta interdictie, chiar daca in practica este pusa in aplicare neuniform pentru ca si politistii rutieri cam accepta in sinea lor ca este o aberatie, descurajeaza totusi puternic si expune unui risc juridic inacceptabil parintii si cadrele didactice, unitatile de invatamant si ONG de profil, facand practic ilegal mersul cu bicicleta la scoala sau in excursie, chiar mersul pe bicicleta in general in afara unor evenimente special organizate si protejate de Politie sau a curtii proprii sau a scolii sau a unor drumuri de exploatare inchise circulatiei publice. Pana si manifestari publice special dedicate copiilor, de 1 iunie, in care acestia urmeaza sa foloseasca biciclete, primesc uneori interdictie de la autoritati, pe motiv ca ar insemna sa permita pedalatul de catre copii pe suprafete care conform legii sunt considerate drum public, si ar contraveni astfel legislatiei in vigoare ce nu permite nici o exceptie.

In acest context, organizarea in fiecare an, inclusiv sau mai ales de 1 Iunie, de cursuri si concursuri cu sau despre bicicleta pentru copii din ciclul primar, axate pe indemanare in conducerea bicicletei si pe cunoasterea legislatiei rutiere, prin parcursuri in poligoane cu indicatoare si marcaje rutiere, cu implicarea scolilor si Politiei rutiere, este un paradox si o dovada nu doar de bune intentii, ci si de mare ipocrizie, propunand sa ajute copiii sa dobandeasca abilitati si cunostinte pe care nu le vor putea folosi in urmatorii ani in conditiile in care autoritatile publice politienesti si educationale nu fac demersuri pentru inalturarea acestei interdictii aberante si unice in Europa.

Pana in 2002, legislatia rutiera era oricum nejustificat de restrictiva, prevazand ca persoanele sub 14 ani nu au voie sa circule cu bicicleta pe drumurile cu trafic intens, fara sa prevada exceptii, de exemplu cazul insotirii de catre persoane majore sau cazul ciclistilor de performanta in antrenament.

In 2002, Guvernul, sfidand Parlamentul care avea in faza finala de dezbatere proiectul unui nou Cod Rutier care a fost dezbatut ani de zile si la care a contribuit cu amendamente si Clubul de Ciclotrism "Napoca" si alte ONG-uri din coalitia ProVelo, a emis in pragul sarbatorilor de iarna o noua legislatie de profil, prin OUG 195 / 2002 privind circulatia pe drumurile publice, care prevedea la art.20 alin.(2) ca "Persoanele care nu au implinit varsta de 14 ani pot conduce biciclete numai pe drumurile special amenajate si semnalizate corespunzator de catre administratorul drumului respectiv", drumuri care nu existau si nici nu s-au realizat si deci exceptia a ramas doar teoretica. La originea acestui abuz a stat Politia Rutiera, care a redactat proiectul, insusit de Inspectoratul General al Politiei si preluat de Ministerul de Interne ca initiator al acestei nefericite Ordonante de urgenta, ignorandu-se cererile ONG-urilor de biciclisti si bunele practici pe plan international.

Parlamentul din pacate nu a ramas mai prejos, si cu ocazia dezbaterii acestui OUG, in loc sa elimine aberatia, a agravat-o prin Legea 49 / 2006 privind aprobarea OUG 195 / 2002, inlocuind acea interdictie care avea o minima exceptie macar teoretica, cu actuala interdictie cvasitotala anterior citata regasita la art.70 alin.(2) din OUG 195 / 2002 republicata, si care nu cunoaste exceptii, si nici nu permite practic instituirea de exceptii prin Regulamentul de aplicare al OUG 195 / 2002 care e aprobat prin Hotarare a Guvernului.

Astfel, Parlamentul a devenit la acel moment coautor la acest adevarat atentat la sanatatea publica a tinerei generatii, explicabil dealtfel si prin faptul ca, in procent foarte mare, si parlamentarii, ca multe alte categorii de demnitari si inalti functionari publici, cand nu sunt "indoor" intr-o cladire, pareau la acel moment sa vada, metaforic vorbind, lumea inconjuratoare numai prin parbrizul autoturismului. Si multi inca mai par sa fie prizonierii acelei paradigme automobilistice a mobilitatii urbane, care in tarile dezvoltate este considerata o eroare a secolului trecut.

Si in loc sa faca demersuri pentru repararea acestor aberatii, decidentii au continuat din pacate pe linia interzicerii accesului copiilor la deplasarea cu bicicleta. Proiectul noului Cod Rutier (PL-x 428 / 2016) se afla formal si acum in dezbatere la Parlament, chiar daca pare "tras pe linie moarta". A fost elaborat de un grup numeros de parlamentari, dar ca de obicei fara consultarea organizatiilor de biciclisti. Acest proiect redactat neprofesionist si care pare desprins din mijlocul secolului trecut, in plina paradigma automobilistica, mentine interdictia de a circula cu bicicleta sub varsta de 14 ani, o enormitate unica in Europa... Din fericire a fost respins de prima camera parlamentara sesizata, Guvernul a avut o pozitie de nesustinere a proiectului, pe care a reiterat-o in martie 2022 si mai multe comisii ale camerei decizionale au emis aviz negativ, astfel ca sunt totusi sanse mari ca acest proiect aberant sa fie respins definitiv, dar procedura este formal inca in curs si deci pericolul nu a trecut inca.

Mai rau, in Camera Deputetilor este in procedura parlamentara un proiect in care doua comisii au propus interzicerea utilizarii bicicletei si pentru copiii intre 14 si 16 ani, fara nici o exceptie, plus alte masuri restrictive contra biciclistilor, ceva inimaginabil si fara precedent la nivel mondial... si cel mai trist este ca acele aberatii au fost sustinute de parlamentari din majoritatea partidelor, si nici acum nu se stie daca celelalte doua comisii sesizate sau, in ultima instanta, plenul Camerei Depuetilor, vor accepta sa stopeze acest demers nebunesc, sau vom deveni cea mai antibiciclistica tara din lume sau cel putin din Europa...

A se vedea https://ccncluj.blogspot.com/2023/12/protest-contra-amendamentelor.html

Statele dezvoltate au declarat ca supraponderalitatea si sedentarismul sunt principalul pericol de sanatate publica pentru copii si adolescenti si ca, in acest context, practicarea de sporturi de anduranta si promovarea mersului pe jos si cu bicicleta, atat in scop sportiv si turistic cat si - sau mai ales - utilitar, trebuie sa fie o prioritate. Programe masive atat guvernamentale cat si neguvernamentale de tip "cycling to school" sunt in plina expansiune, scolile si autoritatile locale se preocupa de crearea de infrastructuri si facilitati dar si de incurajare activa a elevilor sa vina la scoala pe bicicleta, dar si sa circule mai mult in timpul liber pe bicicleta si in completare pe jos si cu transportul public si cat mai putin cu autoturismul. Pe cand in Romania constatam ca incurajarea unei mobilitati active si durabile pentru copii ramane cel mult in stadiul declarativ.

Mai mult, pandemia COVID19 a dus in majoritatea tarilor dezvoltate la o masiva promovare a utilizarii bicicletei ca mijloc de deplasare urbana, pentru ca asigura o mai buna distantare sociala fizica comparativ cu deplasarea pietonala sau cu mijloace de transport in comun fara sa aduca dezavantajele transportului individual motorizat, si vizati sunt si copiii. Pe cand in Romania nu s-a inregistrat nicio crestere cantitativa sau calitativa a promovarii ultizarii bicicletei nici la nivel legislativ national sau local, nici la nivel de realizari de infrastructuri sau politici publice, ci dimpotriva a fost mai degraba o stagnare fata de ritmul oricum lent din anii anteriori.

Ar trebui ca 1 iunie 2024 sa nu mai fie privita ca o Zi a Copilului cu caracter de pura sarbatoare, ci sa devina, pentru adulti si oficialitati, o zi in principal de dezbatere si actiune in favoarea drepturilor si intereselor copilului, inclusiv cu privire al un stil de viata sanatos prin cat mai multa miscare fizica si mobilitate activa.

In acest cadru, ar trebui eliminate urgent interdictiile aberante din legislatia rutiera privind circulatia copiilor pe bicicleta si dezvoltate programe care sa invete toti elevii sa circule cu bicicleta, ca o deprindere elementara de viata moderna, si sa ii incurajeze pe cat mai multi sa utilizeze bicicleta nu doar ocazional in scop sportiv, turistic si recreativ, ci si cotidian, in scop utilitar, inclusiv pentru venitul la scoala.

Lipsa de informare si de experienta a sistemului public de invatamant in acest domeniu poate fi compensata in buna masura de expertiza detinuta de organizatiile de biciclisti, dezvoltata de-a lungul deceniilor in multe state occidentale, si de care pot beneficia chiar gratuit si scolile din Romania, iar in materie legislativa, nu trebuie "reinventata roata" ci doar aliniata si desueta legislatie rutiera romana la bunele practici internationale.

Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) si alte organizatii de profil, multe reunite sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR) afiliata la Federatia Europeana a Biciclistilor (ECF) isi ofera in continuare sprijinul metodologic si informational gratuit atat Guvernului si Parlamentului si altor autoritati, de exemplu pentru modificarea legislatiei rutiere in sensul eliminarii caracterul ei antibiciclistic si opus mobilitatii durabile, precum si sistemului educational si autoritatilor locale pentru dezvoltarea de programe si facilitati pentru incurajarea efectiva a copiilor sa se deplaseze cat mai mult pe jos si cu bicicleta si cat mai putin cu mijloace motorizate, ca o contributie necesara si importanta la o imbunatatire a starii mediului si mai ales a starii de sanatate a generatiilor viitoare.

Cluj-Napoca, 30 mai 2024

av. Radu Mititean

presedinte - Federatia Biciclistilor din Romania (FBR) www.biciclisti.ro

director executiv - Clubul de Ciclotruism Napoca (CCN) www.ccn.ro