Author: CCN
•5/08/2024 05:30:00 a.m.

MARSUL PENTRU HOIA - 11 mai 2024


Sambata 11 mai 2024 de la ora 10:00 are loc MARSUL PENTRU HOIA, o actiune civica menita sa reaminteasca autoritatilor, presei si publicului ca peisajul Hoia-Baciu este o valoare deosebita pentru Cluj si zona metropolitana, atat din punct de vedere recreativ, turistic, sportiv, sanogen, cat si social, educational, urbanistic, peisagistic si ca biodiversitate si este un areal pe cat de unic, pe atat de periclitat de ambitii imobiliare.

Actiunea este de tipul unei procesiuni pe jos, cu plecare la ora 10:00 din Parcul Rozelor zona noului pod pietonal care face legatura cu malul stang al Somesului in cart.Grigorescu langa giratoriul de la intersectia cu str. Miraslau ( aval de baraj, aproape de benzinaria MOL si magazinul PROFI - statii de autobuze pentru multe linii).

Vizam problema traficului motorizat prin padurea Hoia si in arealul Hoia-Baciu in general, ce cunoaste o amplificare prin recenta pietruire a drumului ce urca dinspre Muzeul Etnografic, fiind necesare masuri de control a accesului incat sa poate circula cu mijloace motorizate doar riveranii care au deja case autorizate in zona.

De asemenea, insistam si pentru declararea ca arie naturala protejata a celor trei trupuri de padure si pajistilor din zona, conform OUG 57/2007, extinzand mult zona protejata care acum acopera doar cateva hectare. Studiul de biodiversitate comandat de primaria clujeana a concluzionat ca acest areal are o deosebita importanta istorica, culturala, arheologica, geologica, paleontologica, botanica si zoologica.

Sunt de mentionat si legendele legate de o serie de fenomene paranormale care s-ar petrece in Hoia, motiv pentru care arealul este vizitat de multi turisti din strainatate in cautare de senzational, un brand care nu ar trebui distrus cu betoane si asflat.

Toate aceste valori cumulate pot face din acest areal un parc natural extraordinar de atractiv, iar in prima faza se poate institui o protectie urbanistica prin PUZ si includere ca zona protejata in PUG-urile UAT-urilor Floresti, Baciu si Cluj-Napoca ce sunt sau urmeaza a intra in proces de actualizare.

Zona va fi si o piesa de baza in viitorul Inel Verde Metropolitan si asigura si conectivitatea ecologica si turistica nemotorizata a zonei centrale a Clujului, via dealul Cetatuia, cu culmea, aflata in stare cvasinaturala, ce despare valea Nadasului de cea a Somesului si Capusului, vizata si ca traseu turistic international de lung parcurs.

Culmea Hoia este acut amenintata de interese imobiliare si de lungimea insuficienta a tunelurilor propuse pentru drumul de legatura propus intre Baciu si preconizata centura/ ocolitoare T35.

Demersurile de protectia naturii si stavilire a presiunii imobiliare pe aceasta zona trebuie asumate de primariile Cluj-Napoca, Floresti si Baciu, cu implicarea instituțiilor academice clujene si a autoritatilor de mediu.

Evenimentul va dura 3-4 ore, traseul trecand prin cart.Grigorescu, pe pasajele de scari si apoi pe portiunea superioara a str. Uliului, prin zona recentei alunecari de teren, pe la liziera si prin interiorul padurii Hoia, pe la locul unde s-a inceput si momentan stopat un mare santier imobiliar in buza padurii, pe drumul recent pietruit pentru faciliatrea accesului auto in zona, si se va finaliza in zona intrarii in sectia in aer liber a Muzeului Etnografic, pe str. Taietura Turcului.

Actiunea este organizata de asociatia Societate Organziata Sustenabil (SOS) in parteneriat cu asociatia Clubul de Cicloturism Napoca (CCN) si Asociatia Natura Transilvaniei si grupul civic Umbrela Verde.

Detalii si in descrierea evenimentului pe Facebook, la adresa:

https://www.facebook.com/events/1481338769126723




, , , |
Bookmark and Share
This entry was posted on 5/08/2024 05:30:00 a.m. and is filed under , , , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.