Author: CCN
•6/22/2026 04:50:00 p.m.

ARBORI REMARCABILI AI CLUJULUI
recunoaște, măsoară, protejează
 Tură pe jos în Făget în 27 iunie dimineața

România a ajuns o țară săracă în privința arborilor monumentali, atât din localități, cât și din păduri și din alte zone, astfel că cei rămași ar trebui păstrați și protejați, fiind o mândrie dar și o valoare a patrimoniului național natural.

De curând, avem o Lege a Arborilor Remarcabili care, cu o întârziere de trei ani, este în sfârșit funcțională. Astfel, legea există din aprilie 2023 dar normele de aplicare, aprobate prin ordin ministerial, au fost publicate în Monitorul Oficial abia în 8 iunie 2026 deși ar fi trebuit să apară cel târziu în mai 2023. De acum, autoritățile sunt obligate să își facă o bază de date cu arborii remarcabili, atât din localități cât și din afara lor (cu excepția celor din pădure) și să îi protejeze.

Pe scurt, un arbore este considerat ”remarcabil” dacă îndeplinește una dintre condiții:
- Are cel puțin 160 de ani;
- Are o circumferință minimă (la 1,3 metri de sol) specifică speciei
- Are o poveste sau legendă care îi atestă importanța locală sau națională. Pot fi și arbori care au legături cu diverse personalități (Teiul lui Eminescu, de pildă).

Acea circumferință minimă este de exemplu 2 m la stejar pufos, 2,5 m la arțar, pin, tisă, 3 m la ulm, tei, ari, carpen, zadă, cer, 3,5 m la fag, paltin, molid, 4 m la brad si frasin, 4,5 m la stejar pedunculat, gorun, salcie, 5 m la plop...

Legea mai spune că oricine (cetățeni, ONG-uri, unități de învățământ....) poate solicita inventarierea unui arbore remarcabil prin transmiterea coordonatelor GPS și a unor fotografii către autorități (primărie, ocol silvic).

Avem în județul Cluj deja mulți ”arbori remarcabili” inventariați, inclusiv pe teritoriul administrativ al municipiului Cluj-Napoca și al comunelor din Zona Metropolitană Cluj, dar cu siguranță mulți alții așteaptă să fie identificați și semnalați. Pentru aceasta e nevoie de implicare cetățenească!

În acest sens, vă invităm sâmbătă 27 iunie dimineața la o prezentare de câteva ore sub forma unui tur ghidat în zona Făget / valea Gârbăului, să aflați mai multe de la inițiatori ai proiectului de ”Inel Verde Metropolitan Clujean” și de la lect.univ.dr. Viorel Arghiuș de la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului a UBB care este și unul dintre inițiatorii proiectului și site-ului www.arboriremarcabili.ro și a contribuit, alături de conf.dr.Tibor Hartel, în mod major la adoptarea Legii 97/2023 privind protecția arborilor remarcabili când a fost inițiată în anul 2021.

Întâlnirea este la ora 10:15 în fostul Poligon de pe valea Gârbăului, unde se ajunge din capătul cartierului Mănăștur (locul unde întorc tramvaiele, unde cei care nu vin cu autoturismul pana la fostul poligon se intalnesc la 9:30) mergand pe Drumul Sf. Ion 1,5 km până la pensiunea Roata Făget, de unde se cotește la dreapta și se mai merge pe vale pe jos sau cu autoturismul încă un kilometru până la locul de picnic amenajat în fostul loc de trageri.

După o scurtă expunere despre arborii remarcabili vom porni în turul ghidat, care trece pe la trei arbori care se încadrează în definiția celor ”remarcabili” și la care se va demostra cum trebuie măsurați, cum pot fi identificați ca specie și cum se pot documenta fotografic și GPS cu un smart phone obișnuit pentru a se verifica eligibilitatea pentru înregistrare oficială.

De la al treilea asemenea arbore, traseul revine în vl.Gârbăului pe care se face întoarcerea la fostul poligon, finalizând circuitul care are 5 km dacă se pornește din poligon sau 10 km dacă se parcurge pe jos și porțiunea dintre capătul tramvaielor și fostul poligon, diferența de nivel în urcuș totalizând circa 300 de metri.

Traseul decurge pe poteci și drumuri de căruță dar pot fi și porțiuni mai abrupte sau înfundate de vegetație sau cu poteci neclare, motiv pentru care recomandăm totuși bocanci și bețe de trekking, pelerină și cel puțin un litru de apă și ceva de mâncare.

Participarea este gratuită, nu necesită înscriere și nu se ține vreo evidență nominală a participanților, tura fiind în regim de manifestare publică, participanții putând să se alăture sau să părăsească grupul oricând.

Indiferent dacă veți participa sau nu la acest tur ghidat de sâmbătă, 27 iunie, vă încurajăm să vă familiarizați cu platforma arboriremarcabili.ro.
Legea 97/2023 privind protecția arborilor remarcabili o puteți citi la:
iar normele ei de aplicare le puteți citi la:

Evenimentul este organizat de Clubul de Cicloturism ”Napoca” ( CCN ) ca asociație ce are și caracter de ONG de protecția mediului și care este membră a asociației naționale ”Rețeaua pentru Natura Urbană” RNU) www.rnu.ro sub egida căreia se desfășoară acest tur. Acțiuni analoge se desfășoară în aceeași dată în mai multe alte orașe din România în care activează organizații membre RNU pentru a marca intrarea în vigoare a normelor de aplicare a Legii Arborilor Remarcabili și a impulsiona cunoașterea și aplicarea ei.

Mulțumim lui Johnny Mateș pentru imaginile utilizate în afișul evenimentului și d-lui dr.Viorel Arghiuș pentru explicații și ghidaj.

Precizăm că acest traseu este parte dintr-unul mai lung, a cărui parcurgere, ca tur pedestru public ghidat, îl organizează CCN în 27 iunie cu plecare la ora 9:30 de la capătul tramvaielor, cu sosire la 10:15 la fostul poligon, dar de la al treilea ”arbore remarcabil” continuă pe culme prin masivul Feleac, pana la Ratul Penii, cu retur pe vl. Gârbăului spre seară, după parcurgerea unui total de circa 18 km cu un total de circa 600 m diferenta de nivel in urcare, fiind a doua tură ghidată pedestră din cadrul etapei 2026 a campaniei ”Inelul Verde Metropolitan Clujean” (IVMC), detalii putând fi aflate pe pegina de Facebook a CCN la adresa https://www.facebook.com/ccn.ro in sectiunea ”evenimente” si pe blogul CCN la adresa https://ccncluj.blogspot.com/

#ReteauaPentruNaturaUrbana #BiodiversitateUrbana #UrbanBiodiversity #biodiversitate #biodiversity #NaturaUrbana #UrbanNature #OutdoorActivities #ActivitatiInNatura #nature #natura #turGhidat #guidedTour #drumetie #hiking #arbori #arboriRemarcabili

Detalii despre acest tur de informare si prezentare si la
si si pe blogul CCN la adresa https://ccncluj.blogspot.com/

Radu Mititean
director executiv CCN
0744576836




Author: CCN
•5/25/2025 12:02:00 a.m.

PEDALAND PRIN SATE LA SUD-VEST DE CLUJ
   
- TURA VELO DE SOSEA IN 31 MAI PE IVMC -

Sambata 31 mai 2025, cu plecare la ora 9:30 din p-ta Unirii, Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) va invita la o tura biciclistica ghidata gratuita, cu caracter turistic dar si de prezentare si documentare pe teme de mediu si mobilitate, axata pe zona de la sud-vest de Cluj-Napoca, parte din campania IVMC - Inelul Verde Metropolitan Clujean.

Vom pedala in total circa 70 de km, aproape exclusiv pe drum asfaltat secundar ( avand in vedere ploile din ultima perioada, care fac sa fie noroioase si deci momentan nerecomandabile biciclistic drumurile de pamant), deci fara dificultati tehnice, dar cu un total de circa 950 metri diferenta de nivel in urcus, astfel ca este o tura de cicloturism care necesita o conditie fizica medie spre buna dar nu necesita abilitati avansate de deplasare cu bicicleta. Pe ansamblu este o tura cu dificultate medie.

Va fi o experienta de parcurgere, admirare si documentare sub aspect turistic, peisagistic, ecologic, biciclistic si urbanistic a unor zone la sud-vest de Cluj-Napoca, trecand prin satele Floresti, Luna de Sus, Gilau, Somesu Rece, Stolna, Vlaha, Valisoara, Ciurila si Salicea, parcurgand valea Somesului Mic amonte de Cluj pana la Somesul Rece, o portiune din vl.Fenesului si masivul Feleac si revenind in Cluj-Napoca prin Faget, spre seara.

Va fi si prezentarea zonelor respective ca potential cicloturistic si ecologic, dar si documentarea starii mediului - ape, pajisti, paduri, depozitarea deseurilor, exploatarea resurselor minerale, disciplina in constructii si alte aspecte.

Tura este deschisa oricarei persoane interesate, in varsta de cel putin 14 ani (dat fiind ca se desfasoara pe drumuri publice) care are bicicleta in buna stare tehnica si echipata conform legislatiei rutiere. Se recomanda bicicleta cu structura de tip mountain bike / trekking / gravel, dar este accesibil si cu cursiere pentru cei obisnuiti cu urcusurile, pentru ca sunt portiuni mai lungi de urcus si cu pante mai mari. Nu ne nevoie de abilitati de pedalat pe teren variat, dar lungimea traseului si diferenta de nivel cere o conditie fizica cel putin medie, chiar daca vom pedala in ritm relativ lejer si cu multe pauze.

Vremea este schimbatoare in aceasta perioada, astfel ca pot fi si ploi si /sau vreme mai rece, astfel ca participantii trebuie sa aiba pelerina, imbracaminte pentru vreme mai rece sau cu vant, apa cel putin 1,5 litri / persoana, mancare si toate cele necesare in general unei excursii pe bicicleta de o zi, inclusiv o minima trusa medicala si tehnica ce include petece, pompa si camera de rezerva iar cei sub 16 ani vor trebui sa poarte casca. Toti participantii trebuie sa respecte integral legislatia rutiera.

Tura este gratuita, ca toate activitatile organizate de CCN pentru public in cei peste 30 de ani de activitate a asociatiei.

Organizatorii asigura doar ghidajul, de catre Clubul de Cicloturism "Napoca" (prin Radu Mititean, presedinte al Federatiei Biciclistilor din Romania, ghid de turism si autor de harti si ghiduri cicloturistice ale zonei, fost sef de echipa Salvamont) si explicatii pe parcurs, in rest participantii trebuie sa considere ca sunt pe propria raspundere, putand sa se alature sau sa paraseasca grupul oricand, actiunea fiind in regim de manifestatie publica cu participare deschisa, fara evidenta nominala a participantilor, dat fiind ca este tot timpul la distanta mica de localitati (max. 3-4 km pana la zone cu case) si se desfasoara pe drumuri publice accesibile cu mijloace auto, nu in zone izolate sau dificil de parcurs sau ce pun probleme din punct de vedere al accesului sau orientarii.

Tura face parte din campania "Inelul Verde Metropolitan Clujean" - IVMC, editia 2025, care este una de advocacy avand ca scop protejarea si valorizarea naturii in zona metropolitana clujeana prin activare cetateneasca si persuadare a decidentilor, urmarind sa contribuie la combaterea si compensarea contextului actual de schimbari climatice, poluare, sedentarism, degradare a biodiversitatii, antropizarea masiva a peisajului si deficit de intelegere si contact om-natura.

Campania IVMC este initiata de ONG-uri de mediu, grupuri civice informale si specialisti si isi propune sa implice si universitati, autoritati publice si alti stakeholderi, ceea ce deja se intampla prin crearea, in luna martie, a unui grup de lucru interdisciplinar pe teme IVMC sub egida Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara "Zona Metropolitana Cluj" (ADI ZMC) www.clujmet.ro .

Tura velo din 31.05.2025 este prima din acest an (IVMC25 - TV01), urmand inca cinci,pana in octombrie, si sunt si sase ture ghidate pe jos (prima fiind in 25 mai), fiind complementare celor 10 ture ghidate pe jos si 10 velo organizate de CCN in 2024 si altor ture pe jos si in alergare organizate de partenerii din campania IVMC.

Campania IVMC este sustinuta in continuare si in 2025 din partea sectorului ONG de asociatiile Societate Organizata Sustenabil - SOS si Clubul de Cicloturism Napoca - CCN si grupul de initiativa civica Alergatori Incepatori Cluj si se coreleaza cu asemenea campanii dedicate naturii urbane si periurbane, derulate in alte zone din tara de alte ONG-uri din cadrul Retelei pentru Natura Urbana - RNU.

Aceasta tura velo din campania IVMC25 este un eveniment realizat in cadrul proiectului Reteaua pentru Natura Urbana, sustinut de BRD Groupe Societe Generale. De aceasta sustinere vor beneficia si celelalte ture pe bicicleta si pe jos pe care CCN le-a organizat sau le va organiza in lunile urmatoare in cadrul acestei campanii.

Detalii despre aceasta tura velo de sosea din 31 mai 2025 la sud-vest de Cluj, in interiorul Zonei Metropolitane Cluj (pe teritoriul administrativ al mun.Cluj-Napoca si comunelor Floresti, Gilau, Savadisla si Ciurila), se pot citi si pe blogul CCN 
si pe pagina Facebook a evenimentului
iar despre IVMC si organizatorii campaniei puteti citi pe 
www.ccn.ro in sectiunea ”despre noi” si pe pagina de Facebook a CCN https://www.facebook.com/ccn.ro
si cea a campaniei Inelul Verde Metropolitan Clujean

Cluj-Napoca, 24 mai 2025

Radu Mititean
director executiv CCN
0744576836





, , , , , , , , , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•5/15/2024 12:19:00 a.m.



PEDALAND LA NORD-EST DE CLUJ
- TURA VELO IN 18 MAI PRIN PADURENI, GIULA, MACICASU


Sambata 18 mai 2024, cu plecare la ora 12:00 din p-ta M.Viteazu, Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) va invita la o tura biciclistica cu caracter turistic dar si de prezentare si documentare pe teme de mediu si mobilitate, axata pe zona de la nord-est de Cluj-Napoca, prin Padureni, Giula, Macicasu, parte din campania IVMC - Inelul Verde Metropolitan Clujean.

Vom pedala in total circa 50 de km, pe asfalt, deci fara dificultati tehnice cauzate de rugozitatea suprafetei de rulaj, dar cu un total de aproape 700 metri diferenta de nivel in urcus si cateva sectiuni cu panta mai mare, astfel ca este o tura de cicloturism care necesita o conditie fizica medie dar nu necesita abilitati mai avansate de deplasare cu bicicleta. Pe ansamblu este o tura cu dificultate usoara spre medie.

Plecarea va fi la finalul editiei lunare nr. 170 a Marsului Biciclistilor Clujeni, care are sosirea tot in p-ta M.Viteazu in jurul orei 12:00 si despre care puteti afla detalii la adresa

Va fi o experienta de parcurgere, admirare si documentare sub aspect turistic, peisagistic, ecologic, biciclistic si urbanistic a unor zone la nord-est de Cluj-Napoca, trecand prin cartierul Garii si Iris si apoi pe vl.Chintaului, apoi urcam pana in Padureni, coboram in Satu Lung si ajungem pana aproape de Borsa, iar la intoarcere pedalam prin Giula, ajungem prin Sanmartin in Macicasu, si de acolo urcam peste deal coborand direct in Chinteni si ajungem inapoi in Cluj-Napoca si revenim in p-ta M.Viteazu.

Va fi si prezentarea zonelor respective ca potential cicloturistic si ecologic, dar si documentarea starii mediului - ape, pajisti, paduri, depozitarea deseurilor, disciplina in constructii si alte aspecte.

Tura este deschisa oricarei persoane interesate, in varsta de cel putin 14 ani (dat fiind ca se desfasoara in mare parte pe drumuri publice clasificate) care are bicicleta in buna stare tehnica si echipata conform legislatiei rutiere. Se recomanda bicicleta cu structura de tip mountain bike, trekking sau gravel, sau cursiera sau alt tip de bicicleta de sosea care are insa suficiente viteze pentru urcari mai accentuate, pentru ca sunt portiuni mai lungi de urcus si cu pante mai mari. Nu ne nevoie de abilitati de pedalat pe teren variat, caci tura va fi integral pe drum asfaltat, dar lungimea traseului si diferenta de nivel cere o conditie fizica cel putin medie, chiar daca vom pedala in ritm lejer si cu multe pauze si gradul de dificultate din punct de vedere al tehnicii de pedalare e unul usor.

Vremea se anunta ceva mai ploioasa, chiar daca relativ calda, dar fiind luna mai si cu instabilitate atmosferica, participantii trebuie sa aiba pelerina, imbracaminte pentru vreme mai rece sau cu vant, apa, mancare si toate cele necesare in general unei excursii pe bicicleta de o zi, inclusiv o minima trusa medicala si tehnica ce include petece, pompa si camera de rezerva iar cei sub 16 ani vor trebui sa poarte casca. Toti participantii trebuie sa respecte integral legislatia rutiera.

Planul initial era de o tura offroad prin Valea Fanatelor si Campenesti, pe drumuri de pamant, dar din cauza ploilor prognozate in noaptea dinainte, fiind risc de noroaie, acea tura s-a amanat si am optat pentru aceasta varianta de rezerva ca tura de asfalt.

Tura este gratuita, ca toate activitatile organizate de CCN pentru public in cei peste 30 de ani de activitate a asociatiei.

Organizatorii asigura doar ghidajul, de catre Clubul de Cicloturism "Napoca" (prin Radu Mititean, presedinte al Federatiei Biciclistilor din Romania, ghid de turism si autor de harti si ghiduri cicloturistice ale zonei, fost sef de echipa Salvamont) si explicatii pe parcurs, in rest participantii trebuie sa considere ca sunt pe propria raspundere, putand sa se alature sau sa paraseasca grupul oricand, actiunea fiind in regim de manifestatie publica cu participare deschisa, fara evidenta nominala a participantilor, dat fiind ca este tot timpul la distanta mica de localitati ( max. 3-4 km pana la zone cu case) si se desfasoara pe drumuri publice modernizate, nu in zone izolate sau dificil de parcurs sau ce pun probleme din punct de vedere al accesului sau orientarii.

Tura face parte din campania "Inelul Verde Metropolitan Clujean" - IVMC, care este una de advocacy avand ca scop protejarea si valorizarea naturii in zona metropolitana clujeana prin activare cetateneasca si persuadare a decidentilor, urmarind sa contribuie la combaterea si compensarea contextului actual de schimbari climatice, poluare, sedentarism, degradare a biodiversitatii, antropizarea masiva a peisajului si deficit de intelegere si contact om-natura.

Campania IVMC este initiata de ONG-uri de mediu, grupuri civice informale si specialisti si isi propune sa implice si universitati, autoritati publice si alti stakeholderi. Tura velo din 18.05.2024 este a treia din acest an ( IVMC24 - TV03) , urmand sa mai fie organizate si alte asemenea ture cu bicicleta, dar si ture pe jos si ture in alergare.

Campania IVMC este derulata in 2024 de asociatiile Societate Organizata Sustenabil - SOS si Clubul de Cicloturism Napoca - CCN si grupul de initiativa civica Alergatori Incepatori Cluj si se coreleaza cu asemenea campanii dedicate naturii urbane si periurbane, derulate in alte zone din tara de alte ONG-uri din cadrul Retelei pentru Natura Urbana - RNU.

Aceasta a treia tura velo din campania IVMC24 este un eveniment realizat in cadrul proiectului Reteaua pentru Natura Urbana, sustinut de BRD Groupe Societe Generale. De aceasta sustinere vor beneficia si alte ture pe bicicleta si pe jos pe care CCN le va organiza in lunile urmatoare in cadrul acestei campanii.

Detalii despre tura velo la Padureni - Giula - Macicasu - Chinteni din 18 mai 2024 (IVMC24 - TV03 ) si pe blogul CCN la adresa
si pe pagina Facebook a evenimentului
iar despre IVMC si organizatorii campaniei puteti citi pe www.ccn.ro in sectiunea ”despre noi” si pe pagina de Facebook a CCN https://www.facebook.com/ccn.ro
si cea a campaniei Inelul Verde Metropolitan Clujean

Radu Mititean
director executiv CCN

office@ccn.ro
0744576836







, , , , , , , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•4/19/2024 01:51:00 a.m.


PEDALAND LA SUD-EST DE CLUJ
- TURA VELO IN 20 APRILIE

Sambata 20 aprilie 2024, cu plecare la ora 12:00 din p-ta Unirii, Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) va invita la o tura biciclistica cu caracter turistic dar si de prezentare si documentare pe teme de mediu si mobilitate, axata pe zona de la sud-est de Cluj-Napoca, prin Borhanci si Boju, cu intoarcere prin Apahida, parte din campania IVMC - Inelul Verde Metropolitan Clujean.

Vom pedala in total circa 50 de km, de data aceasta tot aproape integral pe drum asfaltat (din cauza ploilor din ultimele zile), fara dificultati tehnice dar cu un total de circa 600 metri diferenta de nivel in urcus, astfel ca este o tura de cicloturism care necesita o conditie fizica medie dar nu necesita abilitati mai avansate de deplasare cu bicicleta, fiind o tura cu dificultate usoara ca tehnica de pedalat.

Plecarea va fi la finalul editiei lunare nr. 169 a Marsului Biciclistilor Clujeni, care are sosirea tot in p-ta Unirii in jurul orei 12:00 si despre care puteti afla detalii la adresa

Va fi o experienta de parcurgere, admirare si documentare sub aspect turistic, peisagistic, ecologic, biciclistic si urbanistic a unor zone la sud-vest de Cluj-Napoca, trecand prin Borhanic, pe langa padurea Gheorgheni, coborand pe varianta Valcele-Apahida pe langa padurea Tufele Rosii, pedaland apoi prin satul Pata si pana la Boju, cotind spre est pana aproape de Cojocna si revenind in Cluj prin Apahida, Dezmir, ”Dallasul” cel aproape de Pata-Rat si mereu ”uitat” de autoritati, si prin viitorul si mereu amanatul Parc Est.

Va fi si prezentarea zonelor respective ca potential cicloturistic si ecologic, dar si documentarea starii mediului - ape, pajisti, paduri, depozitarea deseurilor, disciplina in constructii si alte aspecte.

Tura este deschisa oricarei persoane interesate, in varsta de cel putin 14 ani (dat fiind ca se desfasoara integral pe drumuri publice) care are bicicleta in buna stare tehnica si echipata conform legislatiei rutiere. Se recomanda bicicleta cu structura de tip mountain bike, trekking sau gravel pentru ca sunt portiuni mai lungi de urcus, altminteri fiind bune si biciclete de sosea, cu roti inguste, Nu ne nevoie de abilitati de padalat pe teren variat, fiind tura de asfalt, dar lungimea traseului si diferenta de nivel cere o conditie fizica cel putin medie, chiar daca vom pedala in ritm lejer si cu multe pauze.

Vremea se anunta fara precipitatii dar rece, astfel ca participantii trebuie sa aiba imbracaminte pentru vreme mai rece sau cu vant, inclusiv manusi cu degete lungi si cagula / caciulita, pelerina, apa, mancare si toate cele necesare in general unei excursii pe bicicleta de o zi, inclusiv o minima trusa medicala si tehnica ce include petece, pompa si camera de rezerva iar cei sub 16 ani vor trebui sa poarte casca. Toti participantii trebuie sa respecte integral legislatia rutiera.

Tura este gratuita, ca toate activitatile organizate de CCN pentru public in cei peste 30 de ani de activitate a asociatiei.

Organizatorii asigura doar ghidajul, de catre Clubul de Cicloturism "Napoca" (prin Radu Mititean, presedinte al Federatiei Biciclistilor din Romania, ghid de turism si autor de harti si ghiduri cicloturistice ale zonei, fost sef de echipa Salvamont) si explicatii pe parcurs, in rest participantii trebuie sa considere ca sunt pe propria raspundere, putand sa se alature sau sa paraseasca grupul oricand, actiunea fiind in regim de manifestatie publica cu participare deschisa, fara evidenta nominala a participantilor, dat fiind ca este tot timpul la distanta relativ mica de localitati si se desfasoara pe drumuri publice asfaltate, nu in zone izolate sau dificil de parcurs sau ce pun probleme din punct de vedere al accesului sau orientarii.

Tura face parte din campania "Inelul Verde Metropolitan Clujean" - IVMC, care este una de advocacy avand ca scop protejarea si valorizarea naturii in zona metropolitana clujeana prin activare cetateneasca si persuadare a decidentilor, urmarind sa contribuie la combaterea si compensarea contextului actual de schimbari climatice, poluare, sedentarism, degradare a biodiversitatii, antropizarea masiva a peisajului si deficit de intelegere si contact om-natura.

Campania IVMC este initiata de ONG-uri de mediu, grupuri civice informale si specialisti si isi propune sa implice si universitati, autoritati publice si alti stakeholderi. Tura velo din 20.04.2024 este a doua din acest an ( IVMC24 - TV02) , urmand sa mai fie organizate si alte asemenea ture cu bicicleta, dar si ture pe jos ( prima a fost in 16.03.2024 in zona Lomb - IVMC24 - TP01, a doua a fost in 14.04.2024 la sud de Floresti, pe la Cetatea Fetei si in jurul izvoarelor vaii Ciorgaului - IVMC24-TP02) si vor fi si ture in alergare.

Campania IVMC este derulata in 2024 de asociatiile Societate Organizata Sustenabil - SOS si Clubul de Cicloturism Napoca - CCN si grupul de initiativa civica Alergatori Incepatori Cluj si se coreleaza cu asemenea campanii dedicate naturii urbane si periurbane, derulate in alte zone din tara de alte ONG-uri din cadrul Retelei pentru Natura Urbana - RNU.

Detalii si pe blogul CCN la adresa
https://ccncluj.blogspot.com/ si pe pagina Facebook a evenimentului

iar despre IVMC si organizatorii campaniei puteti citi pe www.ccn.ro in sectiunea ”despre noi” si pe pagina de Facebook a CCN https://www.facebook.com/ccn.ro
si cea a campaniei Inelul Verde Metropolitan Clujean

Radu Mititean
director executiv CCN
office@ccn.ro
0744576836



Author: CCN
•4/09/2024 10:57:00 p.m.

 

TURĂ GHIDATĂ LA CETATEA FETEI
pe jos, în 14 aprilie, în cadrul
campaniei de promovare a conceptului de
Inel Verde Metropolitan Clujean - IVMC

Duminică 14 aprilie 2024, organizațiile inițiatoare ale conceptului de ”Inel Verde Metropolitan Clujean” (IVMC) invită floreștenii și clujenii la o nouă tură pe jos, ghidată, de vizitare, prezentare și documentare a potențialului ecologic și peisagistic și de recreere, turism și sport în natură cu impact redus de mediu în zona metropolitană, de data aceasta pe culmile de la sud de Florești.

Plecarea este la ora 10:00 din Florești din cartierul Cetatea Fetei și va fi un circuit cu lungime de circa 11 km, pe poteci și drumuri de căruță, prin pajiști și pădure, cu un total de 500 metri de urcuș, în jurul izvoarelor văii Ciorgăului, trecând și pe la ruinele Cetății Fetei , pe dl.Spoială și Dl.Crucei, pe la Coasta Urșilor și La Inață, cu puncte de belvedere, repere istorice și valori naturale precum un tei pucios cu circumferința trunchiului de peste trei metri...

Locul de întâlnire este intersecția dintre str.Eroilor, str. Cetatea Fetei, str. Teilor și str.Stejarului. Din Cluj-Napoca se poate ajunge acolo și cu autobuzele CTP - liniile M21 și M26, până la stația Teilor. Aici orarul și ruta respectivelor linii:
https://ctpcj.ro/index.php/ro/orare-linii/linii-metropolitane/linia-m21
https://ctpcj.ro/index.php/ro/orare-linii/linii-metropolitane/linia-m26

Tura este una ușoară și deci accesibilă și celor cu nivel redus de antrenament sau cu experientă sau abilități mai reduse de drumeție. Fiind totuși o excursie în natură, participanții trebuie să aibă încălțăminte comodă și mai solidă, rucsăcel de tură, haine adecvate și pentru vreme mai rece, vânt sau ploaie (inclusiv pelerină și șapcă de soare, deși prognozele meteo preconizează vreme frumoasă), cremă de soare, apă și mâncare pentru o excursie de o zi. Pot fi și scurte porțiuni cu vegetație mai deasă și traseu neclar, ce necesită grijă pentru e evita zgârieturi, urzicături sau entorse, motiv pentru care recomandăm bețe de trekking, pantaloni lungi și bocanci deși nu suntem în zonă montană.

Ca toate turele ghidate din campania IVMC și din campanii asemănătoare ( cum este campania Someș Culoar Verde-Albastru - SVA), dincolo de latura de vizitare, prezentare și testare, este și aspectul de documentare și monitorizare ca potențial de trasee de turism pedestru și cicloturism, urbanism, starea factorilor de mediu (cu accent pe ape, pajiști, păduri, arbori remarcabili și biodiversitate) și intervenții umane (deșeuri, disciplina în construcții), urmând să sesizăm autorităților și presei eventuale constatări mai deosebite și să arătăm participanților și cum pot ei face sesizări pe asemenea teme dacă observă în viitor situații nedorite de acest tip.

Tura este deschisă oricărei persoane interesate iar participarea este gratuită. Organizatorii asigură doar ghidajul (inclusiv prin ghid autorizat de turism, fost șef de echipă Salvamont și autor de ghiduri turistice ale zonei) și explicații pe parcurs, în rest participanții trebuie să considere că sunt pe propria răspundere, putând să se alăture sau să părăsească grupul oricând, acțiunea fiind în regim de manifestație publică cu participare deschisă, fără înscrieri sau evidență nominală a participanților, dat fiind că traseul nu cuprinde porțiuni tehnice / dificile, că zona este nemontană și are o rețea deasă de drumuri și poteci clare și din orice punct este mai puțin de 2 km până în zona construită a Floreștiului și in alte direcții ai la sub o oră de mers tot sate sau șosele asfaltate.  

Este o ocazie în plus de a cere rezidenților din zonă să se implice pentru a-și proteja zestrea naturală a Floreștiului și împrejurimilor și autorităților locale și celor de mediu să vină în întâmpinarea propunerilor societății civile pentru ca Floreștiul să își conserve mai bine natura periurbană și să se poată bucura de ea cât mai mulți locuitori din Florești și din localitățile din apropiere.

De aceea invităm și presa și reprezentanții Primăriei și candidații la funcția de primar sau consilier local al com. Florești să participe la acest tur, o bună ocazie de a discuta despre oportunitatea unor măsuri pentru o mai bună gestionare a zonelor extravilane de tip păduri și pajiști de pe teritoriul comunei Florești, încât să se conserve valorile naturale și să le ofere un cadru plăcut de recreere, sport și odihnă și locuitorilor și turiștilor.

Organizatorii sunt asociațiile Societate Organizată Sustenabil (SOS)
https://www.facebook.com/somesulnostru ,
Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN)
www.ccn.ro și https://www.facebook.com/ccn.ro
și grupul civic Alergători Începători Cluj
https://www.facebook.com/groups/201486793684258
iar detalii despre inițiativa IVMC se pot citi la:
https://www.facebook.com/InelulVerdeMetropolitan/about_details

Tura este a doua din seria celor pe jos din campania IVMC24 (prima fiind în zona dl.Lombului în 16 martie https://www.facebook.com/events/2734655466686280/ ) și este complementară celor de alergare sau biciclisitice ( cum a fost cea din 31 martie https://www.facebook.com/events/394899723410101/ ) și se corelează cu acțiuni asemănătoare desfășurate în alte zone metropolitane din România de organizații din Rețeaua pentru Natură Urbană, structură din care fac parte și CCN și SOS.

Detalii si pe pagina de Facebook a evenimentului:
https://www.facebook.com/events/7394680020570230/
și paginile de Internet ale organizatorilor, cum ar fi www.ccn.ro

Cluj-Napoca, 9 aprilie 2024

Radu Mititean
director executiv CCN


 

 

Author: CCN
•9/28/2023 11:25:00 p.m.

 

RETEAUA PENTRU NATURA URBANA

O NOUA ASOCIATIE NATIONALA CONTINUA CAMPANIILE ONG


In 26 septembrie 2023 a avut loc la Bucuresti sedinta de constituire a asociatiei "Reteaua pentru Natura Urbana" (RNU) avand ca scop "protejarea si promovarea naturii in mediul urban si periurban/metropolitan in Romania, ca element indispensabil pentru calitatea vietii, protectia mediului si dezvoltarea durabila" si avand ca fondatori 13 ONG-uri de mediu din intreaga tara, care isi continua in acest nou cadru colaborarea avuta in ultimii ani pe aceasta linie.


Alaturi de Reteaua Geoparcurilor din România, RNU va beneficia de suportul financiar acordat de BRD Groupe Societe Generale intr-un parteneriat strategic pe termen lung, care are drept obiectiv conectarea comunitatilor rurale si urbane in scopul conservarii naturii si dezvoltarii durabile, unul dintre obiectivele parteneriatului in primul an fiind "Dezvoltarea Retelei de Arii Naturale Urbane din Romania si sustinerea pastrarii ariilor naturale urbane, fie ele paduri, pajisti ori zone umede, ca spatii pentru sanatate, recreere, educatie si conservare" in cele 10 orase in care proiectul deja se desfasoara - Bucuresti, Brasov, Piatra Neamt, Iasi, Cluj-Napoca, Bistrita, Satu Mare, Oradea, Arad si Timisoara.


Trei dintre organizatiile fondatoare ale RNU sunt active si in Cluj-Napoca si imprejurimi - asociatiile Societate Organizata Sustenabil (SOS), Clubul de Cicloturism Napoca (CCN) si Societatea Ornitologica Romana (SOR), celelalte 10 fiind: Societatea Carpatina Ardeleana Satu Mare (EKE), EXCELSIOR din Arad, ECO-TOP din Oradea, G.A.L. RURALIS din Bistrita, Centrul de Ecologie Montana (CEM) din Brasov, CODRII IASILOR, WALDEN din Piatra Neamt, CIVICA din Iasi, Asociatia Parcul Natural Vacaresti (APNV) din Bucuresti si Asociatia Kogayon din Costesti (Valcea).


Anexam comunicatul de presa emis la lansarea parteneriatului celor doua retele cu BRD, la finalul reuniunii de trei zile desfasurate recent ca finalizare a unei campanii comune anterioare derulate timp de doi ani de APNV in parteneriat cu Asociatia Funky Citizens, SOS, CEM si EKE si cu alte organizatii dintre cele 13 fondatare ale RNU si ale organizatii partenere, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund Romania, program finantat de Islanda, Liechtenstein si Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.


Detalii si la:

https://www.facebook.com/ReteauaPentruNaturaUrbana/

https://parcnaturalvacaresti.ro/am-lansat-coalitia-pentru-natura-urbana/

Comunicat lansare RNU parteneriat BRD


Radu Mititean

director executiv CCN

office@ccn.ro  

0744-576836







, , , , , , , |
Bookmark and Share