Author: CCN
•2/28/2015 11:32:00 p.m.


Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca    web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836   e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675  RNPJFSP: 3561 / A / 1992
=================================
 
SEMNE DE INTREBARE PENTRU
STRATEGIA CLUJULUI 2014 - 2020

1.   Ce ar trebui sa fie o strategie de dezvoltare locala

Orice municipalitate, dincolo de programele electorale ale primarilor si consilierilor locali, de bugete anuale si diverse proiecte, pentru a nu lucra haotic sau pur conjunctural, este bine sa aiba o viziune de viitor si o strategie pe termen mediu, pe baza careia sa isi stabileasca obiective si sa isi dezvolte proiecte multianuale, iar ceea ce se face sau se propune sa fie coerent, coroborat si sa se inchege intr-un tot unitar.

Pentru a fi viabile, aceste strategii de dezvoltare locala ar trebui sa intruneasca un sprijin politic cat mai larg si un sprijin public pe masura, sa fie un document comun care sa uneasca si coaguleze comunitatea si reprezentantii ei, iar pluralitatea politica si ideile diferite sa se manifeste in modul de implementare a strategiei, nu fiecare grup politic sau social sa aiba strategia lui pe care sa incerce sa o impuna localitatii respective la concurenta si in opozitie cu variantele celorlalti.

Strategiile de dezvoltare locala pot purta diverse denumiri si pot avea abordari diferite, existand multe teorii si modele in domeniu, dar trebuie sa intruneasca o serie de caracteristici si sa indeplineasca o serie de cerinte esentiale pentru a isi merita numele, indiferent de ce varianta de metdologie concreta se alege pentru elaborararea lor, de gradul de externalizare de cate autoritatea publica locala a procesului de elaborare a documentelor si de cat de dispusi sunt in sinea lor decidentii la un proces transparent si corect, de substanta si nu de fatata.

Aceste documente de planificare strategica nu se elaboreaza izolat de altele, ci trebuie sa tina cont de documentele de planificare strategica generala sau sectoriala la nivel superior ( zona metropolitana, judet, regiune de dezvoltare, nivel national, nivel UE) si sa fie corelate cu altele la nivel local, in sensul ca, in mod normal, pe strategia de dezvoltare locala ar trebui sa se bazeze planurile urbanistice generale, planurile de amenajarea teritoriului, planurile de mobilitate si marile proiecte publice de infrastructura, facilitatile fiscale si liniile de finantare din bugetul local si alte asemenea elemente definitorii, iar mediul de afaceri ar trebui sa tina si el cont de strategia locala, pentru a alege in concordanta cu aceasta tipul de investitie intr-o anumita localitate sau zona.

O strategie trebuie sa fie un document practic, un instrument de lucru, pe masa oricarui decident, care sa verifice pentru fiecare idee, proiect, program, hotarare care urmeaza sa o elaboreze, avizeze sau adopte, daca se incadreaza in strategia in cauza si, daca nu, sa renunte sau sa faca modificari sau sa fundamenteze si argumenteze serios de ce ar trebui in acel caz totusi continuat pe o linie care nu concorda cu strategia si de ce acea exceptie corelata cu eventuale alte exceptii, totusi nu rastoarna in ansamblu strategia adoptata si eventual revizuita periodic...

De aceea, o strategie propriu-zisa ar trebui sa fie un document concis, clar, generic, enuntiativ, la nivel de principii, nu de elemente concrete si cifre, dar care sa permita ca pe baza lui sa se verifice usor oportunitatea proiectelor si initiativelor concrete. O strategie trebuie desigur sa aiba o documentatie de fundamentare, care sa cuprinda analize serioase ale situatiei actuale, evolutiei trecute, scenariilor viitoare posibile in diverse ipoteze, valorilor si nevoilor obiective si subiective ale comunicatii, resurelor etc. precum si linii directoare si inventare de masuri si planuri de implementare. Dar toate acestea nu trebuie confundate cu strategia propriu-zisa.

Dupa cum s-a vazut in trecut si se vede si in prezent, toate aceste principii, binecunoscute dealtfel municipaltiatii si celor care elaboreaza concret strategiile de dezvoltare locala pentru municipiul Cluj-Napoca, desi uneori chiar invocate expres prin textele introductive, sunt nesocotite in realitate si fac ca si in acest domeniu, practica sa fie departe de intentiile bune declarate.

2.  Viciere a procedurii si continutului strategiei de dezvoltare locala pentru municipiul Cluj-Napoca 2007-2013 - un precedent periculos si actual

Municipiul Cluj-Napoca este unul dintre orasele care a avut o strategie de dezvoltare locala aprobata pentru perioada 2007-2013, nascuta greu, adoptata tardiv, cu multe contorverse si vicii de procedura, de exemplu in privinta consultarii publicului si societatii civile, rezultand in final un document de cateva sute de pagini, elaborat de un colectiv ramas anonim, care se zvonea ca este in principal cu componenta de provenienta universitara, nu din administratia publica, document aprobat de Consiliul Local a municipiului Cluj-Napoca prin HCL 353 / 26.06.2007, foarte discutabil ca structura (de exemplu a fost complet eliminat capitolul dedicat transportului / mobilitatii urbane).

Cea mai mare parte din prevederile acelei strategii au ramas litera moarta, nefiind respectate respectiv transpuse in practica masurile concrete, dar multe nici nu aveau cum, nefiind adecvat fundamentate din cauza viciilor procesului de elaborare - mai ales deficientelor de consultare publica - dar posibil si unor influente oculte care au dorit sa deformeze rezultatele. Si nici nu pare sa fi fost practic utilzat acel document de planificare strategica asa cum ar fi trebuit, ci pare sa fi fost doar un instrument momentan de imagine (PR / propaganda) care a fost ulterior "pus pe raft". O analiza mai detaliata a acestor aspecte de trista amintire nu face obiectul prezentului document.

Asociatia turistica, sportiva, civica si ecologista CLUBUL DE CICLOTURISM NAPOCA (CCN) a incercat in perioada 2005-2006 sa se implice in elaborarea acelei strategii de dezvoltare locala 2007-2013 si a solicitat oficial includerea in mai multe grupuri de lucru, neprimind vreodata vreun raspuns, nici pozitiv nici negativ, nereusind practic sa participe efectiv la reuniunea vreunui grup de lucru care sa fi functionat efectiv ( am primit cu o seara inainte invitatia la ceea ce aveam sa aflam ca a fost prima si ultima reuniune a grupului de lucru pe teme de tineret, la care a mai fost o singura alta organizatie de tineret) si reusind doar sa trimitem pozitii scrise fata de mai multe capitole ( urbanism si dezvoltare urbana, mediu, tineret, turism, sport, civic / ONG) si sa participam la cateva pretinse dezbateri publice (care au fost de fapt audieri publice, si despre care nu s-a putut afla ulterior daca s-au acceptat elemente de modificare sau completare propuse si dezbatute in cadrul acestora).

De exemplu, din propunerile pentru capitolul de strategie locala in domeniul mediului, elaborate de CCN si care au fost sprijinite de mai multe alte ONG de mediu, sub egida coalitiei ECO-CLUJ, Primaria practic nu a preluat mai nimic in capitolul respectiv, dar a anexat propunerea noastra al documentul final de strategie, cu titlu "propuneri din partea societatii civile", ceea ce este procedural un nonsens, neputand sa ai o strategie cu mai multe variante dintre care fiecare sa isi aleaga ce vrea... Si, culmea indraznelii, Primaria a pretins ulterior ca CCN ar fi fost acceptat in unele grupuri de lucru, ba chiar ca a participat la lucrarile celui de sport de exemplu, desi nu am delegat vreodata pe cineva din partea asociatiei si nu am stiut de vreo sedinta...

CCN nu s-a descurajat si a sperat ca macar la urmatoarea strategie de dezvoltare locala sa fie acceptat si consultat, mai ales ca are cunoscuta si recunoscuta competenta, interesul si implicarea. Dar nu a fost sa fie, aflandu-se din nou initial neoficial ca Primaria din nou "externalizeaza" procesul de elaborare, dar si -net ilegal- cel de consultare publica.

3.   Strategia de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca 2014-2020 - boli vechi la documente noi

Primaria municipiului Cluj-Napoca nu pare sa doreasca sa evite greselile trecutului - in ipoteza ca deficientele de continut si mai ales cele procedurale la elaborare sau adoptare a strategiei pentru 2007-2013 au fost erori, si nu abuzuri comise cu intentie.

Astfel, printre altele, din nou rezulta ca nu s-a alocat niciun leu pentru acest document de planificare strategica care este totusi cel mai important document de politica publica pentru sapte ani, ci Primaria, care a alocat sume mari pentru documente mult mai putin importante. a cautat sa obtina elaborarea strategiei locale pe spate ani tot pe baza exclusiv de voluntariat, ceea ce este nerealist, raportat la complexitatea problematicii si a entitatilor ce trebuie implicate, daca se doreste un rezultat de calitate. In aceeasi lipsa de transparenta, a pasat unei universitati elaborarea pro bono a draftului de document, fara sa impuna niste minime masuri procedurale de transparenta si participare publica, de asigurare a diversitatii si reprezentativitatii, ci lasand practic mana libera acelor colaboratori volutari, si nici macar uniform pentru tot documentul, ci permitand fiecarui grup de lucru abordare proprie, ceea ce clar nu permite realizarea unui tot unitar coerent.

Procesul se pare ca a inceput tarziu si este in mare intarziere. In mod normal analiza implementarii strategiei precedente si studiile de fundamentare a noii strategii trebuiau facute deja de prin 2011, si primul draft de document trebuia finalizat in 2012, astfel ca in 2013 sa se ajunga deja la dezbaterea publica concreta a elementelor conturate ca neclare sau controversate in drafturile documentelor de planificare strategica pentru 2014-2020, incat strategia sa se poata aproba prin hotarare a consiliului local cel tarziu spre finalul anului 2013 si pe baza ei sa se elaboreze si alte documente de planificare, cum sunt Planul de Mobilitate Urbana Durabila (PMUD) sau Planul Urbanistic General (PUG).

Din nou a fost rasturnata ordinea fireasca a lucrurilor, ajungandu-se exact invers: Avem PUG recent aprobat, si acela cu multi ani intarziere, urmeaza abia aprobarea strategiei de dezvoltare locala si probabil dupa aceasta si a PMUD, desi din punct de vedere logic este aberant aceasta succesiune. In plus, nu doar ordinea cronologica, ci si cronologia concreta este grav viciata: O scurta informare publica pe site-ul Primriei, cu indicarea grupurilor de lucru, nu si a datelor de contract, a fost prin vara anului 2013. Prima intalnire a coordonatorilor grupurilor de lucru pentru strategia de dezvoltare a fost organizata, conform chiar comunicatelor Primariei, abia in septembrie 2013. Drafturi de capitole au fost facute publice abia prin primavara anului 2014, si nu pe site-ul Primariei. Un prim draft de strategie a fost facut public abia in vara anului 2014  iar o prima varianta de proiect de HCL de aprobare a strategiei a fost facut public abia spre final de 2014, cu un an intarziere fata de cand ar fi fost ultima data rezonabila.

Mai mult, proiectul de hotarare de aprobare a strategiei 2014-2020 a fost promovat la finele anului 2014 cu incalcarea grava a prevederilor Legii 52 / 2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, nefiind notificate din oficiu ONG care s-au inregistrat ca parte interesata ( CCN de exemplu este de peste un deceniu notificat conform prevederilor art.6 din Legea 52 / 2003, fapt sistematic ignorat de municipalitate), nerespectandu-se termenul de minim 30 zile intre data publicarii proiectului si data supunerii spre avizare, nici cel de 10 zile in care publicul poate face observatii si solicita dezbatere publica.

Din acest motiv, CCN s-a vazut din nou fortat, la asa-zisa dezbatere publica din 17.12.2014 (care putea fi considerata cel mult o audiere publica, neintrunind cerintele legale de dezbatere publica), desi nu ne dorim sa fim in conflict cu administratia locala ci sa colaboram in interesul comunitatii, sa someze Primaria sa nu supuna spre aprobare strategia, pentru ca nu s-au respectat pasii necesari, si sa organizeze o dezbatere publica a acestuia cu respectarea prevederilor legale.

Primaria insa a persistat in ilegalitate si, ignorand solicitarile CCN verbale ale CCN dar si a altor ONG cu ocazia acelei pseudodezbateri, a introdus pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local din 22.12.2014, la pct.11, si proiectul de HCL de aprobare a strategiei, fara a se fi remediat nici in fond vreuna din problemele anterior semnalate, dincolo de viciul procedural insurmontabil, iar proiectul propriu-zis de HCL nu era publicat in concret pe site-ul Primariei nici macar cu trei zile inaintea sedintei, desi legea impune minim 30 zile lucratoare!

Prin urmare, in 19.12.2014, CCN a depus prin Registratura Primariei, atat in atentia Primarului cat si a Consiliului Local, somatia de scoatere a proiectului de pe ordinea de zi, cu textul redat in anexe. In sedinta din 22.12.2014, insa, la care a participat si reprezentantul legal CCN, Primarul, ca initiator al proiectului de HCL, dupa discutii tensioante, a refuzat sa il scoata de pe ordinea de zi, si a si indus in eroare consilierii, afirmand expres in plen ca procedura legala a fost respectata si, mai mult, ca de fapt nici nu s-a depus nicio cerere in acest sens, acuzand implicit in public de miniciuna reprezentantul CCN. A fost nevoie sa multiplicam si sa distribuim presei si consilierilor, in timpul sedintei de Consiliu Local, notificarile cu stampila, numarul si data de inregistrare a notificarilor, ca in final consilierii locali sa decida, in fata evidentei ilegalitatii, ca proiectul nu poate fi pus la vot.

Ca de obicei, minuta acelei sedinte si procesul-verbal, publicate pe site-ul Primariei, sunt departe de a reflecta corect discutiile purtate, ele mascand, ca in multe alte ocazii, luarile de pozitie care puneau in lumina proasta Primarul sau alti reprezentanti ai municipalitatii, precum si afirmatiile reprezentantilor municipalitatii care s-au dovedit ulterior ca neavand acoperire in realitate, fapt ce constituie dealtfel si o explicatie logica pentru mentinerea unui sistem de inregistrare audio primitiv, pe casete audio si cu microfonie neperformanta, care permite invocarea pretextului ca pasajul "firbinte" al discutiilor "nu s-a inregistrat" sau "neinteligibil" sau "se termina banda" si ca inregistrarea audio nu poate fi facuta publica sau furnizata la cerere in format digital si nici nu se pot face copii de calitate (cum a pretins recent Primaria referitor la inregistrarea dezbaterii publice din 08.01.2015 privind un alt HCL "fierbinte" unde minuta intalnirii, publicata de Primarie, ar putea fi vazuta ca un sistematic fals prin omisiune, dat fiind caracterul evident selectiv a ce s-a refelectat si ce nu in cuprinsul ei din luarile de pozitie).

Ca urmare a nesupunerii la vot in 22.12.2014, executivul municipaltiatii a fost fortat sa repuna formal proiectul in dezbatere publica, postand un anunt in acest sens in 29.12.2014 la http://www.primariaclujnapoca.ro/dezbateri-publice.html cuprinzand proiectul de HCL privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca 2014 - 2020, cu precizarea că sesizarile, observatiile, punctele de vedere cu privire la acest proiect de HCL se pot depune la Primarie prin registratura sau se pot trimite prin e-mail la adresa de email:consultarepublica@primariaclujnapoca.ro pana in 12.01.2015.

CCN a depus in acel termen indicat, de 12.01.2015, prin e-mail, si ulterior si prin registratura pe suport de hartie, o solicitare oficiala de organizare a unei dezbateri publice, precum si un set de 12 pagini de observatii si propuneri privind proiectul de strategie.

In cadrul observatiilor respective, am reiterat criticile privind formatul si forma actuala concreta a proeictului de strategie, procedura de elaborare, de consultare publica si de supunere spre adoptare, si am formulat pozitii privind necesare modificari si completari la o serie de capitole, precum cel dedicat vietii asociative / sectorului ONG, cel de mediu, de urbanism / planificare spatiala, celor de leadership regional, turism, de sport si de sanatate publica.

Prima reactie a Primariei la solicitarea noastra din 12.01.2015 de dezbatere publica si la observatiile formulate, au fost doua e-mail-uri din 28.01.2015 dimineata, in care ni se preciza ca documentul nostru cu observatii la proiectul de strategie, depus in 12.01.2015, a fost inregistrat la Primarie cu numarul 35140/1/28.01.2015 respectiv 35145/1/28.01.2015, si inca un e-mail in dupa-amiaza acelei zile in care ni se preciza, fara a avansa vreo data, ca vor da curs solicitarii de organizare a unei dezbateri publice si ne vor anunta dupa ce vor stabili data.  

Dupa protestele noastre si o noua runda de corespondenta scrisa si telefonica, Primaria a comunicat in 29.01.2015, ca a fost o eroare, ca de fapt inregistrase documentele in 13.01.2015, si ca eronat le-a mai inregistrat inca o data in 28.01.2015, dar ca va conexa numerele de inregistrare la cele initiale.

Au urmat alte saptamani de tacere din partea Primariei, pana in 25.02.2015, cand Primaria Cluj-Napoca a transmis catre CCN prin e-mail invitatia de participare la dezbaterea publica a proiectului de HCL privind aprobarea strategiei de dezvoltare a municipiului pentru 2014 - 2020, si a publicat apoi si pe website anuntul, dezbaterea urmand sa aiba loc in 02.02.2015 ora 17:00 la Primarie. Proiectul de HCL si referatul de aprobare este insa nemodificat, tot cel din 2014, si la fel si draftul de strategie, acel megadocument de peste 1200 de pagini, de zeci de MB, si fara un cuprins centralizat care sa permita macar orientarea.

Verbal s-a facut promisiunea ca eventual se vor face modificari dupa dezbatere, in lumina concuziilor acesteia. Si recent am primit si cateva precizari scrise respectiv telefonice de la doua din grupurile de lucru care au elaborat doua din capitolele la care CCN a formulat observatii si propuneri, semn ca Primaria a transmis probabil coordonatorilor acelor grupuri de lucru observatiile noastre. Asa ca nu ne ramane decat sa participam la acea dezbatere si sa speram ca ea va decurge in sfarsit in mod legal si firesc, si ca va fi urmata de revizuirea adecvata a proiectului de strategie, in sensul aducerii lui la un format mai unitar intre capitole si mai accesibil si utilizabil practic, prin realizarea, dincolo de corecturile, completarile si reformularile necesare, si a unui cuprins centralizat si detaliat si mai ales a unei sinteze de maximum cateva zeci de pagini, care sa cuprinda viziunea si strategia propriu-zisa generala si sectoriala, separata de partea de fundamentare respectiv de propunerile de implementare, si sa se si constituie acele grupuri de lucru permanente care sa urmareasca implementarea strategiei si sa informeze periodic Consiliul Local si publicul privind stadiul implementarii.

4.   Ce ne rezerva viitorul

Viitorul apropiat va arata daca Primarul si Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca accepta in sfarsit, in ceasul al 13-lea,  sa aiba o abordare serioasa a problemei strategiei de dezvoltare locala pentru 2014-2020, sau raman la formula de pana acum a rezumarii la adoptarea unui document stufos si nepractic, bun de bifat mediatic / politic / electoral ca a fost adoptat, cu invocare pretextului ca a fost intocmit pe baza de voluntariat si deci nu pot fi mari pretentii calitatative, si apoi pus pe un raft si ignorat in urmatorii ani, cum s-a intamplat cu strategia de dezvoltare locala pentru perioada 2007-2013, istorie trista ce nu ar trebui repetata daca se doreste o dezvoltare durabila a municipiului Cluj-Napoca.

Cluj-Napoca, 28 februarie 2015

Radu Mititean
director executiv CCN

ANEXE:

Anexa 1:
Observatii CCN din 12.01.2015 la proiectul de HCL privind strategia de dezvoltare locala Cluj-Napoca pentru 2014-2020  (document separat, in format .pdf)

Anexa 2: 
Cerere CCN din 12.01.2015 de organizare a unei dezbateri publice a proiectului de HCL privind strategia de dezvoltare locala Cluj-Napoca pentru 2014-2020 (document separat, in format .pdf)
Anexa 3: 
Somatie CCN din 19.12.2014 de scoatere de pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu Local Cluj-Napoca a proiectului de HCL privind strategia de dezvoltare locala Cluj-Napoca pentru 2014-2020 (document separat, in format .pdf)
Articolul in format .pdf:

, , , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•2/22/2015 05:32:00 p.m.


Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca   web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836  e-mail: office@ccn.ro
======================================

DOI LA SUTA
PENTRU BICICLETA, SPORT, MUNTE, NATURA, TINERET, CIVISM

Sta in puterea Dumneavoastra sa faceti ca statul sa sprijine aceste domenii,fara sa cheltuiti Dvs. ceva!

Stimata contribuabila, stimate contribuabil,

Din nou, Dumneavoastra, ca platitor de impozite, puteti sa decideti ce sa faca statul cu o parte din impozitul pe 2014 care vi s-a luat pe salariu sau pe alte cateva tipuri de venituri care sunt supuse impozitului pe venit. Astfel, conform prevederilor Codului Fiscal (Art. 57 si 84 din Legea 571 / 2003, modificata), puteti directiona 2% din impozit spre o organizatie non-profit - de exemplu un ONG (asociatie sau fundatie). Nu va costa practic nimic, pentru ca e vorba de a decide utilizarea unor bani pe care statul oricum deja vi i-a luat sau urmeaza sa ii ia. Puteti face ca acesti bani sa fie virati de stat in contul unui ONG pentru desfasurarea unor proiecte de interes / utilitate publica in mod mai eficient si benefic societatii decat reusesc de regula sa o faca institutiile publice.

Cum puteti face practic acest lucru? Daca ati avut venituri din salarii sau indemnizatii pentru functii de conducere, completati un formular si faceti ca el sa ajunga pana la 25 mai 2015 la Administratia financiara prin depunere la ghiseu sau trimis prin posta ca scrisaore recomandata cu confirmare de primire. E vorba de formularul 230 "Cerere privind destinatia sumei reprezentand pana la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii si asimilate salariilor". Daca ati activat in 2014 ca PFA sau intr-o profesie liberala sau ati avut in 2014 venituri din chirii, drepturi de autor, vanzari de actiuni sau alte asemenea si deci trebuie sa depuneti la Finante formularul 200 "declaratie privind veniturile realizate din Romania", completati in acesta si capitolul III pct. 2).

Va propunem sa directionati acesti 2% catre asociatia noastra. Militam de peste 20 ani pentru un om sanatos intr-un mediu sanatos pentru a obtine astfel o dezvoltare durabila a societatii. In acest sens actionam in patru domenii importante si complementare: promovarea bicicletei (ca mijloc cotidian de deplasare, ca forma de turism si ca sport); sporturi montane (MTB, alpinism si escalada, turism montan, schi de tura etc.); protectia mediului si cunoasterea si dezvoltarea durabila a zonei montane; tineret si dezvoltarea societatii civile. 

Am derulat sute de proiecte importante in toate aceste domenii.... Avem si in perioada urmatoare planuri mari, de la apararea spatiilor verzi si amenajarilor sportive din Cluj pana la realizarea unor noi expeditii de anvergura, de la finalizarea Noii retele de trasee turistice montane marcate din judetul Cluj (RTTMM) pana la instituirea Retelei Nationale de Trasee Cicloturistice Marcate din Romania (RNTCMR), de la reeditarea unei harti cicloturistice a Romaniei pana la editarea unei monografii turistice a masivului Gilau-Mt.Mare, de la modificarea legislatiei rutiere in favoarea biciclistilor pana la promovarea unui proiect adecvat de retea de piste de biciclete pentru Cluj-Napoca, de la organizarea celei de-a 17-a editii a turei de documentare cicloturistica "Bike Romania" pana la programe de educatie ecologica si turistica in scoli...Si multe altele, toate pe baza exclusiv de voluntariat! Pentru reusita lor avem nevoie si de sprijinul Dvs. !


Cum puteti directiona practic cei 2% din impozit catre proiectele noastre?

I:          Daca ati realizat in 2014 venituri din salarii sau surse asimilate acestora (cum sunt de exemplu indemnizatiile pentru exercitarea anumitor functii in institutii si organizatii publice si private), trebuie sa completati un formular special pentru directionarea celor 2% din impozitul pe care vi l-a luat statul pentru 2014. Formularul are codul 230 si se numeste "Cerere privind destinatia sumei reprezentand pana la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii si asimilate salariilor".

Pentru ca sa va fie cat mai simplu, va punem noi la dispozitie un formular tip 230 pe care datele noastre sunt deja gata scrise, incat trebuie sa completati doar datele Dvs. personale (nu e obligatoriu si e-mail, telefon, fax) la capitolul I si la final data si semnatura, fara sa mai fie nevoie sa completati alte rubrici sau sa anexati diverse acte. Formularul completat trebuie depus la registratura organului fiscal local sau trimis prin posta ca scrisoare recomandata cu confirmare de primire, pana la 25 mai 2015.

Tot pentru a va fi comod, daca nu aveti timp Dvs. si nici nu aveti cui sa dati formularul sa il depuna la "Finante" sau sa il duca la un oficiu postal si sa il expedieze ca recomandata cu confirmare de primire, puteti sa il faceti sa ne parvina noua din timp, urmand sa ne ocupam noi de depunere sau expediere catre organul fiscal de care apartineti, conform domiciliului, pentru a va scuti de cheltuieli si consum de timp.

Daca aveti domiciliul in Cluj-Napoca sau comunele din zona (Floresti, Gilau, Apahida, Chinteni, Feleacu, Ciurila, Baciu, Maguri-Racatau...), formularul trebuie depus sau trimis prin posta la: Administratia Judeteana a Finantelor Publice Cluj   p-ta Avram Iancu nr. 19    400117 Cluj-Napoca

II:         Daca urmeaza sa depuneti / trimiteti la Finante formularul 200 "declaratie privind veniturile realizate din Romania", completati in acesta si capitolul III pct. 2, cu datele clubului nostru, astfel: 



Nu este necesar sa completati campul " suma..... lei " de la rubrica II pct. 2) din formularul "230" respectiv de la rubrica III pct.2. din formularul "200", mai ales daca nu sunteti siguri de suma sau nu doriti sa o vada altii, pentru ca din ea pot deduce nivelul Dvs. de venituri. Suma reprezentand cei 2% din impozit va fi calculata de catre Administratia financiara si virata in contul bancar al asociatiei noastre.

Va stam la dispozitie cu placere pentru orice detalii despre asociatia noastra, despre realizarile trecute, proiectele in desfasurare si planurile de viitor, despre organizare si functionare, administrarea patrimoniului si bugetului si tot ce v-ar mai putea interesa. Ne puteti contacta pe coordonatele din antet!

Va multumim anticipat!    

presedinte STEFAN ROMAN                  
vicepresedinte SIMONA POP                 
vicepresedinte ANCA MUNTEANU       
vicepresedinte LUCIANA PAVEL
vicepresedinte OANA TOSA
director executiv RADU MITITEAN

ANEXE:
- Scrisoarea explicativa de mai sus, in format .pdf, pentru difuzare
- Formularul 230 precompletat cu datele CCN





, , , , , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•2/18/2015 12:24:00 a.m.


Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca   web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836  e-mail: office@ccn.ro
======================================

Invitatie la proiectia foto
PRIN ISRAEL PE BICICLETA
Tura cicloturistica de la Tel Aviv la Marea Moarta

Clubul de Cicloturism "NAPOCA" (CCN) invita publicul clujean JOI, 19 februarie 2015, de la ora 20:00, la Casa TIFF (str. Universitatii nr.6) la o PROIECTIE DE IMAGINI intitulata "PRIN ISRAEL PE BICICLETA - Tura cicloturistica de la Tel Aviv la Marea Moarta". Intrarea este gratuita.

Va fi o ilustrare fotografica a unei ture cicloturistice desfasurata timp de doua saptamani, in perioada Craciun - Revelion 2014 / 2015 in Israel, o tara fascinanta nu doar pentru istorie si pelerinaje, ci si pentru peisaje deosebite si experiente culturale inedite.

Imaginile sunt surprinse pe parcursul celor aproape 1000 km pedalati solitar cu aceasta ocazie, transportand pe bicicleta echipamentul de campare si toate dotarile necesare. 

Proiectia este sustinuta de protagonistul turei - Robert Török, un pasionat membru al Clubului de Cicloturism "Napoca", ce a incantat si anul trecut publicul cu prezentari foto pe tema unor ture biciclistice pe meleaguri indepartate.

Itinerarul a inclus Tel Aviv, Haifa, Acra, Mesada, Tiberias, Marea Galileii, Nazaret, Ierusalim si Marea Moarta - valori culturale si naturale memorabile, de la desert la litoral, de la ruine antice la celebre lacasuri de cult a trei mari religii contemporane, de la muzee la situri arheologice de renume, de la munti stancosi la cea mai sarata mare, situata mult sub nivelul... marii.

Si aceasta actiune se inscrie in programul "VELOMOND" desfasurat de Clubul de Cicloturism „Napoca" (CCN) de peste un deceniu si jumatate vizand strabaterea pe bicicleta a unor trasee de lung parcurs pe diverse continente, documentarea si promovarea acestora si a cicloturismului ca model si alternativa ecologica de turism international.

CCN este o asociatie turistica, sportiva, civica si ecologista care militeaza de peste doua decenii de ani pentru un om sanatos intr-un mediu sanatos, rezultand o dezvoltare durabila a societatii.

Va asteptam!

ROBERT TOROK
prezentatorul proiectiei

RADU MITITEAN
director executiv







Author: CCN
•2/11/2015 02:57:00 a.m.


Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca    web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836   e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675  RNPJFSP: 3561 / A / 1992
=================================

MARSUL BICICLISTILOR CLUJENI - EDITIA FEBRUARIE 2015

Sambata, 14 februarie 2015, se va desfasura la Cluj-Napoca o noua editie a Marsului Biciclistilor Clujeni (a 88-a din seria lunara inceputa in septembrie 2007 in continuarea celei anuale incepute de CCN in 1998).

Sunt bineveniti toti biciclistii clujeni. Intalnirea participantilor va fi in piata Unirii, incepand cu ora 14:00. Marsul va dura circa 2 ore si va strabate zona centrala a Clujului si cartierele Marasti, Manastur si Grigorescu.

Traseul concret este: Piata Unirii - bd.Eroilor- p-ta A.Iancu - Cl.Dorobantilor - str.T.Mihali - str.A.Vlaicu - bd.21 Decembrie 1989 - str.Memorandumului - Cl.Motilor - Cl.Manastur - Cl.Floresti - Nodul N - bd.1 Decembrie 1918 - str.Mamaia - str.Gen. Dragalina - str.R.Ferdinand - p-ta Unirii

Este o noua ocazie de a reaminti autoritatilor locale, publicului si presei de nevoia promovarii utilizarii bicicletei ca o componenta esentiala a mobilitatii urbane durabile si alternativa viabila la transportul automobilistic, alaturi de transportul in comun si deplasarea pietonala.

Momentul este legat si de elaborarea Planului de Mobilitate Urbana Durabila, care pare sa nu fie cu adevarat dorit de Primarie, desi e obligatoriu prin lege si finantat din fonduri externe nerambursabile, si esential pentru o directie coerenta si durabila de evolutie a politicilor de mobilitate urbana, si nu haotica si pro-automobilistica asa cum a fsot pana acum. O alta tema vizata de mars este amanarea implementarii mult-promisului si nerealizatului nou lot de piste de biciclete incluse in programul de bike-sharing, care se pare ca din nou nu vor fi conforme standardelor si bunelor practici.

Totodata este si un prilej de contact, cunoastere si pedalare impreuna a biciclistilor clujeni, o ocazie de impartasire de opinii, de gasit colegi de excursii sau surse de echipament specific, de schimb de experienta pe tema magazinelor si service-urilor de biciclete si alte teme de interes.

Detalii despre editiile precedente ale marsului biciclistilor clujeni pot fi gasite si pe pe www.ccn.ro precum si pe site-ul aferent listei publice de discutii clujbike@yahoogroups.com

Cluj-Napoca, 11.02.2015

RADU MITITEAN
director executiv CCN


, , , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•2/03/2015 03:41:00 a.m.


Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca   web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836  e-mail: office@ccn.ro
CIF:  5800675  RNPJFSP: 3561 / A / 1992
========================================

Invitatie la proiectia foto
PE BICICLETA PRIN MUNTII RODNEI, BARGAU SI CALIMANI
- ture si trasee de mountain bike prin judetul Bistrita-Nasaud -

Clubul de Cicloturism "NAPOCA" (CCN) invita publicul clujean JOI 5 februarie 2015, de la ora 20:00 la CASA TIFF (str.Universitatii nr.6, sala Amfiteatru) la o PROIECTIE DE IMAGINI intitulata "PE BICICLETA PRIN MUNTII RODNEI, BARGAU SI CALIMANI". Intrarea este gratuita.

Va fi o ilustrare in frumoase fotografii a potentialului cicloturistic montan al judetului Bistrita-Nasaud, imaginile fiind realizate cu ocazia turelor de mountain bike intreprinse de geograful bistritean Calin Gabor, membru activ CCN pasionat de munte, bicicleta si fotografie.

Selectiile foto vor descrie intr-o maniera artistica cele trei zone vizate, dintre care doua sunt parcuri nationale si al treilea adaposteste mai multe rezervatii naturale, fara a lipsi proiectia de valentele informative si documentare utile celor ce doresc sa cunoasca si prin prisma biciclistica frumoasele meleaguri carpatine bistritene si nasaudene.

Va vor incanta ochii peisajele, oamenii si frumusetile naturale ale acestor locuri, dar si intrepatrunderea armonioasa dintre elementele antropice si cadrul natural din periplul fotografic ce porneste din imprejurimile lacului Colibita, urca pe culmile domoale, presarate cu gospodarii rasfirate, ale Bargaului, si ajunge in ture de mountain bike atrenante pana pe crestele inalte ale muntilor Rodnei si prin padurile nesfarsite ale Calimanilor.

Mai multe informatii despre autorul proiectiei, Calin Gabor, despre turele si minunatele sale fotografii puteti gasi pe www.mtbBn.ro si respectiv pe www.calingabor.ro

Va asteptam!

RADU MITITEAN
director executiv CCN





, , , , , , , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•1/19/2015 01:23:00 a.m.


Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca   web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836  e-mail: office@ccn.ro
CIF:  5800675  RNPJFSP: 3561 / A / 1992
========================================

Invitatie la proiectia foto
AVENTURA BICICLISTICA PRIN CIPRU

Clubul de Cicloturism "NAPOCA" (CCN) invita publicul clujean JOI 22 ianuarie 2015, de la ora 20:00 la CASA TIFF (str.Universitatii nr.6, sala Amfiteatru) la o PROIECTIE DE IMAGINI pe tema "AVENTURA BICICLISTICA PRIN CIPRU". Intrarea este gratuita.

Va fi o ilustrare in imagini foto a unui sejur de mai multe luni in marea insula mediteraneana, facut de catre Victor Perdevara, membru CCN pasionat de cicloturism cu un deja bogat palmares de excursii de lung parcurs pe doua roti in ultimii ani, cand a strabatut o buna parte a Europei.

AvenTURA prin Cipru a inceput in orasul-port Gyrne/Kyrenia in 3 decembrie 2013, si, dupa o pauza "de hibernare" intre  21 decembrie 2013 si 28 februarie 2014 la Pafhos, a continuat prin peninsula Akamas, cheile Avakas, muntii Troodos.

Insolite au fost intalnirile cu magarii salbatici, cu ospitalitatea manastirlor ortodoxe din partea greceasca si a geamiilor din partea turceasca a insulei, cu comunitati deosebite precum cea hippie din Pafhos sau cea de musulmani de tip sufi, dar si avarierea bicicletei de catre o masina, emotiile bugetare si capriciile vremii.

Tura cipriota este parte din velo-aventura low-budget prin Europa inceputa la mijlocul lui aprilie 2013, a carei prima parte s-a incheiat in Nicosia pe 3 decembrie 2013 si a carei a doua parte a debutat in 1 martie 2014 si s-a sfarsit pe 1 decembrie 2014 la Bruxelles, urmand sa se reia in primavara acestui an, fiind posibila pana acum si gratie sprijinului primit din partea Clubului Rotaract Satu-Mare, Rotary Lara din Antalya si Rotary Club Nicosia Ledra.

Din martie 2014, tura a fost plasata sub stindarul anti-fracking al campaniei "Romania fara Fracturare Hidraulica" derulata de Asociatia "Romania Fara Ei" si sprijinita de numaroase ONG de mediu, inclusiv de Clubul de Cicloturism "Napoca", care militeza pentru un om sanatos intr-un mediu sanatos, rezultand o dezvoltare durabila a societatii.

Va asteptam!

VICTOR PERDEVARA
autor al turei si prezentator al proiectiei foto

RADU MITITEAN
director executiv CCN




, , , , , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•1/15/2015 12:57:00 a.m.


Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca    web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836   e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675  RNPJFSP: 3561 / A / 1992
=================================

MARSUL BICICLISTILOR CLUJENI - EDITIA IANUARIE 2015

Sambata, 17 ianuarie 2015, se va desfasura la Cluj-Napoca o noua editie a Marsului Biciclistilor Clujeni (a 87-a din seria lunara inceputa in septembrie 2007 in continuarea celei anuale incepute de CCN in 1998).

Sunt bineveniti toti biciclistii clujeni. Intalnirea participantilor va fi in piata Unirii, incepand cu ora 14:00. Marsul va dura circa 2 ore si va strabate zona centrala a Clujului si cartierele Marasti si Grigorescu.

Traseul concret este: Piata Unirii - bd.Eroilor- p-ta A.Iancu - Cl.Dorobantilor - al.Bibliotecii - bd.21 Decembrie 1989 - str.Memorandumului - Cl.Motilor - str.G.Cosbuc - al.Stadion - str.Uzinei Electrice - str.G.Garibaldi - bd.1 Decembrie 1918 - pod Napoca - str.G.Baritiu - p-ta M.Viteazu - str.Cuza Voda - p-ta A.Iancu - p-ta St.cel Mare - p-ta Baba Novac - str.A.Iancu - str.Universitatii - p-ta Unirii

Este o noua ocazie de a reaminti autoritatilor locale, publicului si presei de nevoia promovarii utilizarii bicicletei ca o componenta esentiala a mobilitatii urbane durabile si alternativa viabila la transportul automobilistic, alaturi de transportul in comun si deplasarea pietonala.

Momentul este legat si de aprobarea noului Plan Urbanistic General, cu o intarziere de peste 5 ani, care totusi pare promitator sub unele aspecte si pentru biciclisti, si respectiv a inceperii elaborarii Planului de Mobilitate Urbana Durabila, care speram sa se faca in mod transparent si participativ, implicand si comunitatea biciclistilor. Continua insa amanarea implementarii mult-promisului si nerealizatului nou lot de piste de biciclete incluse in programul de bike-sharing, care se pare ca din nou nu vor fi conforme standardelor si bunelor practici.

Totodata este si un prilej de contact, cunoastere si pedalare impreuna a biciclistilor clujeni, o ocazie de impartasire de opinii, de gasit colegi de excursii sau surse de echipament specific, de schimb de experienta pe tema magazinelor si service-urilor de biciclete si alte teme de interes.

Detalii despre editiile precedente ale marsului biciclistilor clujeni pot fi gasite si pe pe www.ccn.ro precum si pe site-ul aferent listei publice de discutii clujbike@yahoogroups.com

Cluj-Napoca, 14.01.2015

RADU MITITEAN
director executiv CCN


, , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•1/08/2015 01:11:00 a.m.


Asociatia turistica sportiva civica si ecologista
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca   web: www.ccn.ro
tel. 0744-576836  e-mail: office@ccn.ro
CIF:  5800675  RNPJFSP: 3561 / A / 1992
====================================

TENTATIVA DE ALBA-NEAGRA CU CLADIRI VERZI
LA PRIMARIA CLUJEANA, SANCTIONATA DE ONG DE MEDIU

Primaria clujeana a incalcat din nou, la finalul anului 2014, legislatia de transparenta decizionala, incercand sa supuna spre adoptare Consiliului Local un controversat proiect de hotarare privind o schema de ajutor de stat pentru cladirile "verzi" din punct de vedere al eficientei energetice, cu eludarea termenelor legale si a obligatiei de dezbatere publica si consultare a ONG declarate ca parte interesata.

HCL-ul, in forma in care era propus, ridica mari semne de intrebare din punct de vedere al protectiei mediului dar si a gestiunii fondurilor publice, pentru ca, in loc sa fie corectate deficientele procedurilor de pana acum, acestea ar fi fost in buna parte pastrate si agravate, in folosul unor interese private nelegitime si in dauna intereselor publice si a scopului declarat al acestor masuri care echivaleaza cu o importanta facilitate fiscala, de care ar trebui sa beneficieze doar cladirile cu adevarat "verzi".

Astfel, pe site-ul de Internet al Primariei clujene www.primariaclujnapoca.ro a fost publicat, cu datare 3 decembrie 2014, proiectul de HCL privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru contribuabilii bugetului local al municipiului Cluj-Napoca care beneficiaza in anul fiscal 2015, de cota de impozitare redusa la impozitul/taxa pentru cladirile aflate „in clasa energetica A”, care de tin o certificare oficiala recunoscuta la nivel mondial (BREEM, LEED, DGNB, CASBEE si Green Star) ca si „cladire verde”.

Acest proiect din pacate a pastrat deficientele schemelor anterioare, aprobate prin HCL 225/2012 respectiv HCL 190/2014, in ciuda criticilor pertinente aduse acestora de catre specialisti si ONG-urilor de profil cu ocazia unor contacte avute in primavara anului 2014. Normal era ca Primaria sa contacteze si consulte in mod proactiv ONG-urile interesate inca din etapa conceperii proiectului de HCL, caz in care putea evita, daca era de buna-credinta, strecurarea unor prevederi inacceptabile, si putea practic profita de o consultanta gratuita de profil. A preferat din nou sa nu colaboreze cu societatea civila, ci sa elaboreze proiectul de HCL pe cont propriu, ceea ce nu era ilegal, dar era evident inoportun si, in situatia data, si imoral si contraproductiv.

In schimb, odata elaborat draftul de proiect de HCL, Primaria avea obligatia expres prevazuta de Legea 52 / 2003 privind transparanta decizionala in administratia publica de a il trimite proeictul de HCL din oficiu spre consultare ONG-urilor care s-au notificat ca parti interesate, de a nu il supune spre avizare si adoptare decat dupa cel putin 30 de zile de la publicarea pe site a proiectului de HCL, de a analiza si accepta sau respinge motivat toate observatiile si propunerile facute cu privire la proiectul de HCL de ONG-uri si public in perioada legala de consultare publica si de a organiza, daca un ONG de profil solicita asta, o dezbatere publica pe tema acelui proiect de HCL.

Asociatia turistica sportiva civica si ecologista CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN) este ONG de mediu notificat ca parte interesata in problema HCL normative de mediu sau cu influenta in probleme de mediu si am constatat cu neplacuta surprindere ca Primaria din nou a omis sa ne transmita spre consultare proiectul, noi afland de el intamplator si aproape in ultima clipa a perioadei legale de consultari publice. Nu este insa primul caz in care Primaria cu rea-credinta "uita" sa notifice ONG-urile interesate, in speranta ca vor putea aplica politica faptului implinit, ca se va afla prea tarziu si ca astfel vor trece neobservate proiecte dubioase sau abuzive si va fi greu sa fie ulterior anulate in justitie.

In 16.12.2014 am solicitat oficial Primariei organizarea unei dezbateri publice a proiectului de HCL, subliniind ca trebuie anuntata din timp in mod public si comunicata si noua si altor ONG clujene de mediu, in scris, si plasata intr-un inteval orar si o locatie usor accesibila cetatenilor. Am mentionat si pe fondul problemei cateva aspecte ce vor necesita o dezvatere serioasa, de exemplu problema relevantei si aplicabilitatii in Romania a unora dintre schemele de certificare mentionate (Green Star, Cassbee, DGNB), relevanta unora pentru scopul schemei de ajutor (cazul BREEAM IN USE), asigurarea unui control exterior neguvernamental de specialitate cu privire la pertinenta certificarilor, echivalentele diverselor certificari, prevenirea riscului de "greenwashing" si de alocare de fonduri publice pentru unii care de fapt nu le merita.

Am constatat cu stupoare ca, incalcand flagrant prevederile legale, desi nu se implinise termenul de 30 de zile lucratoare si desi cerusem si noi si alte ONG organizarea unei dezbateri publice, Primarul municipiului Cluj-Napoca, prin Dispozitia nr. 3823 din 18.12.2014, a convocat in sedinta extraordinara Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca in ziua de luni, 22.12.2014, ora 12:00, in Sala de sticla de la sediul din str. Motilor nr. 3, cu un proiect de ordine de zi ce cuprindea la pct. 5, in mod abuziv, si proiectul de HCL referitor la ajutorul de minimis pentru "cladiri verzi".

Am depus la Primarie in 19.12.2014 o somatie prin care am cerut scoaterea acelui punct de pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local, precum si identificarea si sanctionarea persoanelor responsabile de includerea ilegala a acestui proiect pe ordinea de zi a sedintei respective, subliniind ca, in caz contrar, ne vom vedea siliti sa atacam si anulam in contencios administrativ hotararea in cauza, promovata cu incalcarea normelor legale procedurale imperative, si sa actionam totodata pentru tragerea la raspundere juridica disciplinara si, dupa caz, si penala, a celor care se fac vinovati de o asemenea flagranta ilegalitate care afecteaza intersul public.

Am avut si tensionate discutii telefonice cu persoane din aparatul de lucru al Primarului, la initiativa acestora, care au incercat sa ne persuadeze, cu argumente invalide si procedee imorale, sa nu ne opunem adoptarii respectivului HCL in 22 decembrie, in forma propusa de Primarie, intarind suspiciunile noastre ca este vorba nu de neglijenta sau nepasare fata de normele de procedura, ci de interese nelegitime ascunse ce ar trebui sa intre probabil si in vizorul autoritatilor cu atributii anticoruptie.

In final, Primarul s-a vazut fortat, in deschiderea sedintei de Consiliu Local din 22.12.2014, sa retraga proiectul de pe ordinea de zi, unde nici nu ar fi trebuit sa ajunga vreodata. Precizam ca CCN a participat activ la acea sedinta, a distribuit consilierilor locali si presei extrase de legislatie si dovezi a indeplinirii anumitor proceduri, a caror existenta era negata de Primar, si a polemizat aprins cu Primarul municipiului, care a incercat sa dezinformeze consilierii locali atat pe teme de procedura cat si pe unele aspecte de fond.

In aceeasi zi de 22.12.2014, CCN impreuna cu alte trei ONG clujene de mediu au trimis o scrisoare deschisa catre Primar, prin care, alaturi de reluarea solicitarii de amanare a supunerii spre adoptare si a solicitarii de organizare a unei dezvateri publice, au facut si mai multe observatii si propuneri de fond privind facilitatile propuse pentru cladiri "verzi" din punct de vedere energetic. De asemenea, s-a luat legatura cu presa, cu ONG-uri de nivel national si international si cu operatori economici de profil care ar fi lezati de adoptarea unei scheme de ajutor care ar promova pe cei care de fapt nu merita respectivul sprijin deoarece nu ar fi cu adevarat "verzi" cladirile in cauza.

In 23.12.2014, Primaria a anuntat organizarea, in 08.01.2015, cu incepere la ora 15:00, in Sala de sticla a Primariei municipiului Cluj-Napoca (str.Motilor nr. 1-3) a dezbaterii publice cerute de noi, cu privire la proiectul de HCL privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru contribuabilii bugetului local al municipiului Cluj-Napoca care beneficiaza in anul fiscal 2015, de cota de impozitare redusa la impozitul/taxa pentru cladirile aflate „in clasa energetica A”, care de tin o certificare oficiala recunoscuta la nivel mondial (BREEM, LEED, DGNB, CASBEE si Green Star) ca si "cladire verde".

Precizam ca, intre timp, au formulat pozitii pe acest subiect si o serie de ONG de nivel national si firme de profil, si speram sa existe la dezbaterea publica din 8 ianuarie o participare semnificativa si pertinenta din partea tuturor factorilor interesati, astfel ca deficientele proiectului de HCL sa poata fi adecvat demonstrate si sa se convina solutiile de modificare si completare a proiectuli astfel incat acesta sa devina un adevarat instrument de promovare a "cladirilor verzi" si sa poata fi adoptat in perioada urmatoare de catre Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca intr-o forma legala si echitabila, benefica societatii si mediului, si nicidecum in actuala forma propusa de Primarie.

Cluj-Napoca, 8 ianuarie 2015

av. Radu Mititean
director executiv CCN

ANEXE:

ANEXA 1:    
Textul solicitarii CCN catre Primaria Cluj-Napoca de organizare a unei dezbateri publice pe tema proiectului de HCL referitor la facilitatile pentru cladirile verzi
ANEXA 2:    
Textul somatiei CCN catre Primaria Cluj-Napoca de scoatere de pe ordinea de zi a sedintei CL din 22.12.2014 a proiectului de HCL referitor la facilitatile pentru cladirile verzi
ANEXA 3:    
Textul scrisorii deschise comune adresate de CCN si alte trei ONG clujene catre Primaria Cluj-Napoca pe tema proiectului de HCL referitor la facilitatile pentru cladirile verzi


ANEXA 1:    
Textul solicitarii CCN catre Primaria Cluj-Napoca de organizare a unei dezbateri publice pe tema proiectului de HCL referitor la facilitatile pentru cladirile verzi
Inregistrata la Primaria Cluj-Napoca cu nr. 454924/1/16.12.2014
================================================
Catre:             PRIMARIA si CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA
                        in atentia d-lui primar Emil Boc
Subiect:          SOLICITARE DEZBATERE PUBLICA PROIECT HCL CLADIRI VERZI
                        conform Legii 52 / 2003

Subscrisa Asociatia turistica sportiva civica si ecologista CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN), persoana juridica romana de drept privat cu scop nelucrativ, infiintata la 03.06.1992, cu sediul in Cluj-Napoca, str. Septimiu Albini nr.133 ap.18, cu cod de inregistrare fiscala  5800675 si inscrisa la Ministerul Justitiei in Registrul National ONG la pozitia 3561 / A / 1992, legal reprezentata prin director executiv av. Radu Mititean,

In calitate de ONG de mediu, parte interesata in problema HCL normative de mediu sau cu influenta in probleme de mediu, si care de-a lungul anilor am formulat in repetate randuri observatii si propuneri in acest domeniu si am participat la dezbateri publice pe aceasta tema,

Afland de pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro de proiectul de HCL privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru contribuabilii bugetului local al municipiului Cluj-Napoca care beneficiaza in anul fiscal 2015, de cota de impozitare redusa la impozitul/taxa pentru cladirile aflate „in clasa energetica A”, care de tin o certificare oficiala recunoscuta la nivel mondial (BREEM, LEED, DGNB, CASBEE si Green Star) ca si „cladire verde”,
proiect care urmeaza sa fie in saptamanile urmatoare supus din nou votului, anunt.datat 03.12.2014 si publicat la adresa:
http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/schema%20ajutor.pdf ,

Constatand cu stupoare ca din nou, in mod ilegal, municipaliatea a omis sa ne transmita din oficiu spre consultare aceste proiect de act normativ, desi suntem de peste un deceniu declarati si inregistrati ca parte interesata conform prevederilor art.6 din Legea 52 / 2003 privind transparenta decizionala in administratia publica,

In temeiul art. 6 alin.(7) din Legea 52 / 2003, solicitam organizarea unei dezbateri publice pe tema acestui proiect de HCL, anuntat din timp si public si comunicat si noua si altor ONG clujene de mediu, in scris, si plasat intr-un inteval orar si o locatie usor accesibila catetenilor, deci dupa ora 17:00,

Urmand sa se dezbata, printre altele, problema relevantei si aplicabilitatii in Romania a unora dintre schemele de certificare mentionate (Green Star, Cassbee, DGNB), relevanta unora pentru scopul schemei de ajutor, asigurarea unui control exterior neguvernamental de specialitate cu privire la pertinenta certificarilor, echivalentele diverselor certificari, prevenirea riscului de "greenwashing" si de alocare de fonduri publice pentru unii care de fapt nu le merita.
=================================================

ANEXA 2:    
Textul somatiei CCN catre Primaria Cluj-Napoca de scoatere de pe ordinea de zi a sedintei CL din 22.12.2014 a proiectului de HCL referitor la facilitatile pentru cladirile verzi
Inregistrata la Primaria Cluj-Napoca cu nr. 462580/3/16.12.2014
================================================
Catre: PRIMARIA si CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA
            in atentia d-lui primar Emil Boc, Secretarului municipiului si presedinelui de sedinta CL din 22.12.2014
Subiect: SOMATIE SCOATERE DE PE ORDINEA DE ZI SEDINTA CL DIN 22.12.2014                 PROIECT HCL CLADIRI VERZI

Subscrisa Asociatia turistica sportiva civica si ecologista CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN), persoana juridica romana de drept privat cu scop nelucrativ, infiintata la 03.06.1992, cu sediul in Cluj-Napoca, str. Septimiu Albini nr.133 ap.18, cu cod de inregistrare fiscala  5800675 si inscrisa la Ministerul Justitiei in Registrul National ONG la pozitia 3561 / A / 1992, legal reprezentata prin director executiv av. Radu Mititean,

In calitate de ONG de mediu, parte interesata in problema HCL normative de mediu sau cu influenta in probleme de mediu, si care de-a lungul anilor am formulat in repetate randuri observatii si propuneri in acest domeniu si am participat la dezbateri publice pe aceasta tema,

Afland de pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro ca a fost inclus in proiectul de ordine de zi a sedintei Consiliului Local Cluj-Napoca convocata pentru 22.12.2014, la punctul nr.5, si proiectul de HCL privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru contribuabilii bugetului local al municipiului Cluj-Napoca, care beneficiaza, in anul fiscal 2015, de cota de impozitare redusa la impozitul/taxa pentru cladirile aflate „in clasa energetica A”, care detin o certificare oficiala, recunoscuta la nivel mondial (L.E.E.D., B.R.E.E.A.M., D.G.N.B., C.A.S.B.E.E. si GREEN STAR), ca si „cladire verde”,

Constatand ca acest fapt incalca grav si indubitabil prevederi imperative ale Legii 52 / 2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, printre care cea a lasarii unui interval de minim 30 zile lucratoare de la data postarii pe site-ul Primariei a proiecului pana la supunerea lui spre abrobare ( postarea pe site a fost datata 03.12.2014)  si ca desi cel putin un ONG legal constituit ( chiar asociatia noastra) a solicitat organizarea unei dezbateri publice pe tema acestui HCL, o asemenea dezbatere nu a fost inca organizata si desfasurata - nici macare anuntata,

Formulam urmatoarea SOMATIE

prin care solicitam imediata retragere de pe proiectul de ordine de zi a sedintei Consiliului Local Cluj-Napoca convocata pentru 22.12.2014, a proiectului de HCL privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru contribuabilii bugetului local al municipiului Cluj-Napoca, care beneficiaza, in anul fiscal 2015, de cota de impozitare redusa la impozitul/taxa pentru cladirile aflate „in clasa energetica A”, care detin o certificare oficiala, recunoscuta la nivel mondial (L.E.E.D., B.R.E.E.A.M., D.G.N.B., C.A.S.B.E.E. si GREEN STAR), ca si „cladire verde”,

precum si identificarea si sanctionarea persoanelor responsabile de includerea ilegala a acestui proiect pe ordinea de zi a sedintei respective.

In caz contrar ne vom vedea siliti sa atacam si anulam in contencios administrativ hotararea in cauza, promovata cu incalcarea normelor legale procedurale imperative, si sa actionam totodata pentru tragerea la raspundere juridica disciplinara si, dupa caz, si penala, a celor care se fac vinovati de o asemenea flagranta ilegalitate care afecteaza intersul public.

Subliniem ca acele consultari publice pe acest subiect, desfasurate in primavara acestui an, nu sunt nicidecum dezbaterea publica a proiectului de HCL ceruta de Legea 52 / 2003, si o asemenea neregularitte procedurala nu poate fi compensata sau acoperita ulterior in niciun mod, unica solutie legala pe care o poate pronunta instanta fiind constatarea nulitatii absolute a HCL-ului, constatare care, daca procesul dureaza mai mult timp, va duce si al obligatii de dezdaunare de catre municipalitate a persoanelor care ar beneficia intre timp de schema ilegala de ajutor de minimis pe care acestea o cred valida pana i se constata nulitatea.
=================================================

ANEXA 3:    
Textul scrisorii deschise comune adresate de CCN si alte trei ONG catre Primaria Cluj-Napoca pe tema proiectului de HCL referitor la facilitatile pentru cladirile verzi
================================================

Scrisoare deschisa:
OPRITI SPOIALA VERDE A CLUJULUI PE BANI PUBLICI!

Stimate domnule primar,

Organizațiile semnatare iși exprima ingrijorarea fața de intenția Primariei Cluj Napoca de a acorda beneficii fiscale din bani publici și unor cladiri declarate ca fiind verzi in baza unei scheme de verificare superficiale și de fațada denumite BREEAM In Use.

Am constatat cu uimire ca 100% dintre cladirile care au beneficiat de reducerea de taxe in 2014 sunt cladiri date in folosința, majoritatea (5 din 6) fiind evaluate superficial prin BREEAM In Use și nu pe baza unor instrumente de certificare riguroase și relevante.

Așa cum s-a aratat și in comunicatului de presa emis de catre Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi in 15 Septembrie 2014, auditul BREEAM In Use nu atinge obiectivele de transformare a pieței propuse de referatul pe baza caruia a fost aprobat HCL 225/2012 respectiv HCL 190/2014 și care ar urma sa stea la baza noii scheme de ajutor de minims.
Mai mult, in urma unor analize riguroase a schemelor internaționale am concluzionat ca acest audit este ușor de aplicat oricarei cladiri comerciale, industriale ori instituții publice indiferent de nivelul de performanța energetica, de la o simpla baraca pana la cea mai sofisticata cladire de birouri fiind considerata o lecție de clasa primara in sustenabilitate pentru managerii de cladiri, dar nu o riguroasa evaluare a performanței energetice și sustenabile.
Va informam ca exista doua mari categorii de tipuri de cladiri care fac obiectul acestor evaluari: cladirile existente, care pentru a atinge obiectivele menționate in referatul pe baza caruia s-a emis HCL 225/2012 și 190/2014 trebuie sa fie renovate (inclusiv reabilitare termica etc.) și respectiv cladirile nou construite.

Categoria cladirilor existente este extrem de importanta, analiza și imbunatațirea fondului construit existent trebuie sa fie o prioritate, insa imbunatațirea nu poate fi realizata decat prin implementarea schemelor standard BREEAM sau echivalentul din alte scheme internaționale, nici intr-un caz printr-o verificare atat de superficiala precum BREEAM In Use, care nu iși propune sa fie un echivalent sau o alternativa la schemele standard inclusiv BREEAM.

Mai mult, reinnoirea anuala a verificarii BREEAM In Use este pur formala in primii 3 ani, ceea ce nu motiveaza investitorii sa-și imbunatațeasca cladirile.

BREEAM In Use nu este singura varianta de a evalua cladirile existente (finalizate cu peste 2 ani in urma). Astfel conform furnizorului schemei BREEAM, orice cladire existenta poate fi evaluata in urma unor imbunatațiri aduse fie la nivelul anvelopei fie la nivel de instalații prin schemele BREEAM standard.

Practic, orice cladire existenta poate fi certificata in oricare dintre schemele recomandate (BREEAM, LEED, DGNB) daca se aduc imbunatațiri minime fie la nivel de anvelopa, fie prin eficientizarea instalațiilor.

In cazul cladirilor excepționale, care nu necesita astfel de imbunatațiri, poate fi aplicata evaluarea pentru cladiri nou construite pornind de la premisa ca o cladire excepționala a fost construita bine de la bun inceput. Prin urmare, cladirile performante energetic, finalizate in urma cu peste 2 ani, cu mare potențial de imbunatațire a gradului de sustenabilitate, pot fi evaluate folosind schema standard BREEAM sau echivalentul in alte scheme internaționale, iar nu BREEAM In Use.

In ceea ce privește eficienta energetica, va atenționam ca la Cluj Napoca exista un precedent de posibila frauda sau grava eroare prin care cladirea unui important hotel din Cluj Napoca evaluata BREEAM In Use, nivelul GOOD, a obținut un certificat energetic clasa A, insa rezultatul contraexpertizei a fost un certificat clasa C.
Astfel, exista mari dubii in privita certificatelor energetice obținute de catre toate cladirile evaluate in sistemul BREEAM In Use. Cum este posibil ca o cladire cu un calificativ mediocru de GOOD sa obțina clasa energetica A?

BREEAM In-Use are 3 parți, care pot fi obținute independent unele de altele, iar schema consta in principal in completarea unui chestionar cu circa 90 de intrebari cu variante de raspuns, fara nici o cerința minima obligatorie de imbunatațire a cladirii (pentru toate cladirile BREEAM In Use din Romania au fost verificate doar partea 1 și 2).

HCL-ul nr. 131 din 25 martie 2014, al Consiliului Local din Timișoara, folosit ca și model pentru noul HCL de la Cluj Napoca, este incomplet și ambiguu iar acesta nu poate fi considerat ca și model pentru alte orașe.
Printre inadvertențe, textul cuprinde termeni precum 'trei piloni: mediu, economic și social' menționați doar in cazul schemei BREEAM și incorect utilizați, intrucat aceștia sunt pilonii de baza care definesc sustenabilitatea in general și se aplica in cazul tuturor schemelor de certificare, nu doar in cazul BREEAM. Mai mult, acești piloni nu sunt considerați separat ci per ansamblu, iar pe baza lor sunt create schemele de evaluare.

Doar cladirile nou construite și renovarea cladirilor existente poate duce la o transformare pozitiva a pieței și au un potențial impact asupra comunitații.

De asemenea, consideram ca trebuie gasita soluția de a susține prin facilitați fiscale pentru cladiri verzi și a cladirilor rezidențiale.

Solicitam urmatoarele:

* Scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului de HCL in forma prezentata pe site-ul Primariei și promovarea lui numai dupa parcurgerea etapelor procedural legale prevazute de legea 52/2003 incluzand dezbaterea publica a proiectului conform solicitarilor depuse de mai multe ONG-uri și intr-o forma care sa indeplineasca scopul și obiectivele unei asemenea hotarari de incurajare a cladirilor cu adevarat verzi;

* Efectuarea unei reevaluari a performanței energetice pentru toate cladirile calificate in 2014 ca eligibile pentru acordarea facilitaților fiscal in calitate de 'cladire verde';

* Includerea cladirilor rezidențiale in randul beneficiarilor de facilitate fiscal de cladiri verzi, prin aceasta schema de ajutor de minimis sau printr-o alta modalitate legala cu efect echivalent;

* Eliminarea schemei BREEAM In Use intrucat exista alternative in BREEAM ( BREEAM Europe Commercial 2009 sau BREEAM Internațional Bespoke 2010) ceea ce nu ar insemna o discriminare ci o incurajare a investitorilor de a construi cladiri mai performante sau de a-și imbunatați semnificativ cladirile existente, deoarece un certificat BREEAM In Use vizeaza in principal potențialul cladirii și nu verifica riguros și adecvat faptul ca aceea cladire poate fi calificata la momentul auditului ca o cladire verde in sensul promovat de obiectivele din proiectul de HCL și dupa cum rezulta pe merit din alte scheme de certificare inclusiv BREEAM.

22.12.2014

Semnatari:

Clubul de Cicloturism Napoca, Cluj Napoca
Asociația Ecologista Floare de Colt, Cluj Napoca
Ascociația Romania in Tranziție, Cluj Napoca
Institutul pentru Ecoinovare, Cluj Napoca

=================================================



, , , , , |
Bookmark and Share