Author: CCN
•6/28/2024 07:59:00 p.m.

  

ZIUA DUNARII - 29 IUNIE - INGRIJORARE SAU SARBATOARE?

29 Iunie ar trebui sa fie in fiecare an o zi de sarbatoare, si nu doar pentru riverani, ci pentru toti cetatenii si institutiile Romaniei, pentru ca suntem un stat danubian. Este aniversarea semnarii Conventiei Internationale privind Protectia Raului Dunarea (in 1994) si celebrarea valorilor marelui fluviu, ce strabate 4 capitale si 10 tari si are bazinul hidrografic intins in 19 state, fiind cel mai "international" rau de pe mapamond si putand fi un izvor de bunastare si sanatate pentru oameni si mediu daca ar fi tratat cum se cuvine.

Insa, din nefericire, 29 iunie este mai degraba o zi de ingrijorare. Pentru ca, pe teritoriul Romaniei, Dunarea continua sa fie poluata, sa fie incorsetata intre diguri si pandita de noi proiecte hidrotehnice, cu luncile secate si zonele umede devenite in buna parte istorie, cu meandrele ciuntite si albia modificata pentru a fi senal navigabil, cu sturionii amenintati cu disparita si viata acvatica pe ansamblu in declin, traditiile valoroase pe cale de a se pierde si turismul tot la un nivel doar simbolic, cu exceptia catorva mici zone mai consacrate, in ciuda declaratiilor sforaitoare a autoritatilor din ultimele decenii si a numeroaselor proiecte cu gir guvernamental sau international care nu au dus si spre efecte practice concrete si durabile.

Au promis mereu autoritatile romane in ultimele decenii sa refaca, macar partial, vechea lunca inundabila, esentiala si din punct de vedere ecologic, dar si pentru controlarea inundatiilor. In ultimii ani am inregistrat o noua serie de asemenea frumoase declaratii de intentie. Dar in practica nu doar ca nu au loc renaturari semnificative, dar se finanteaza refaceri si consolidari de diguri tocmai acolo unde fluviul incercase sa refaca putin din vechea maretie naturala. Si culmea ipocriziei, aceste lucrari de "regularizare", prin definitie antiecologice, au fost finantate in continuare din "Fondul pentru Mediu", deci bani utilizati tot... contra naturii!

Continua chiar Delta Dunarii sa fie agresata de proiecte agricole, dezvoltari imobiliare, braconaj si exploatari nedurabile a resurselor, desi este un unicat la nivel european care ar putea aduce mari beneficii Romaniei pe termen lung, inclusiv economice si sociale, daca ar fi gestionata durabil, nu pradalnic, si daca autoritatile centrale si locale ar coopera pentru protectia ei in loc sa se razboiasca pentru profit pe termen scurt in dauna mediului, cum s-a intamplat in mod repetat in ultimii ani.

Dar si pe Dunare in amonte de Delta nu este mai bine. Dimpotriva. Parca nu era suficient impactul negativ de mediu al barajelor Portile de Fier I si Portile de Fier II, se continua sa se preconizeze noi baraje in mai multe sectiuni, de exemplu in zona confluentei cu Oltul sau la Cernavoda, ceea ce ar reduce si mai mult sansele de supravieturie a sturionilor, carora mare parte din habitat le-a fost deja distrus prin barajele din amonte. In plus, calitatea apei Dunarii, oricum intens poluata inclusiv prin incarcarea cu nutrienti, are nevoie mare de aerare, si transformarea in apa statatoare, corelat si cu incalzirea globala, amplifica efectele negative.

Nu stim sigur daca s-a renuntat definitiv la proiectul urias de dragari, taieri de ostroave, realizarea de praguri de fund si inchideri de brate, care ar distruge ireversibil din punct de vedere ecologic cursul inferior al Dunarii, ramas ceva mai apropiat de starea naturala. Totul pentru a "facilita navigatia" si a adapta caracteristicile Dunarii la conditiile de navigatie de pe Rin, desi intensitatea actuala si cea preconizata in viitorii ani a traficului naval pe Dunarea inferioara este redusa, nejustificand proiecte de miliarde de EUR care mai si dauneaza grav mediului.

Si pentru turismul nautic, Dunarea ar putea fi o artera importanta. Nu doar pentru vase de croaziera. Insa regulile de navigatie sunt nefavorabile si facilitatile pentru ambarcatiuni turistice mici si medii sunt in continuare practic absente pe o mare parte a Dunarii romanesti, desi abunda pe portiunile superioare ale Dunarii. Turismul nautic cu mici ambarcatii are un potential imens prin faptul ca mai avem sectiuni cvasinaturale de fluviu si pentru ambarcatii turistice mici nu e nevoie de lucrari de "asigurare a navigabilitatii", dar dincolo de declaratii, nu se misca nimic semnificativ in aceasta directie.

Dunarea ar mai putea fi in Romania si o importanta axa cicloturistica, asa cum este pe cursul superior, unde sute de mii de biciclisti parcurg anual Traseul Cicloturistic al Dunarii (DCR), pe malurile ei, parte din magistrala cicloturistica transeuropeana EuroVelo6 (EV6). Aceasta ruta celebra este propusa sa continue si in Romania, pana in Delta si cu final la Constanta, pe baza propunerilor si documentatiilor elaborate in deceniile trecute de Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) si sprijinite de Federatia Biciclistilor din Romania (FBR) si organizatiile membre ale acesteia, sub egida Federatiei Europene a Biciclistilor (ECF), iar in Occident exista de principiu un interes urias de a continua pedalatul de-a lungul DUnarii pana la mare...

Exista acum fonduri pentru a se finanta din PNRR realizarea EuroVelo6 din Romania, dar pe unele protiuni consiliul judetean competent nu a depus cerere de finantare, si pentru celelalte portiuni desi sunt contracte pe rol, nu sunt finalizate nici macar studiile de fezabilitate, astfel ca sunt semne de intrebare daca vor mai putea fi realizate la timp pentru a nu se pierde finantarea din PNRR.

Prin zona Clisurii Dunarii se preconizeaza sa treaca si o alta magistrala cicloturistica transeuropeana - EuroVelo nr.13 (EV13) care este Traseul Cicloturistic al fostei Cortine de Fier (ICT - Iron Curtain Trail), un proiect care beneficiaza de semnificativ sprijin mediatic, politic si financiar la nivel european si care ar fi o alta oportunitate de turism durabil pentru Romania. Are finantare asigurata prin PNRR dar, la fel ca in cazul EuroVelo6, demersurile sunt mult intarziate si exista riscul pierderii finantarii.

Dupa mai mult de doua decenii de tergiversari, proiectul de hotarare de guvern care  permite marcarea acestor trasee in Romania a fost adoptat in martie 2022 dar cu mari deficiente fata de forma propusa iar instructiunile de aplicare, ce trebuiau la scurt timp adoptate din ordin ministerial, nici acum nu au foste emise, astfel ca e greu de inteles cum ar putea fi, in lipsa cadrului legal specific, sa se aprobe studiile de fezabilitate si proiectele tehnice, sa se obtine avizele necesare si sa se poata emite autorizatiile de contruire si sa demareze in mod legal lucrarile pe teren.

Asa ca nu putem decat sa repetam mesajul transmis si in trecut: Romania are Dunare. Multa si inca frumoasa. Si continua sa o ignore sau isi bate joc de ea din multe puncte de vedere. E timpul ca autoritatile centrale, dar si cele locale riverane sa isi schimbe radical atitudinea practica, nu doar declarativa, fata de cea care ar trebui sa fie prietena noastra DUNAREA.

Cluj-Napoca, 28 iunie 2024

Radu Mititean
director executiv CCN





, , , , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•6/24/2024 01:42:00 a.m.

TURA VELO LA CHEILE TURZII IN 29 IUNIE 2024

Sambata 29 iunie 2024, Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) va invita la o noua tura biciclistica ghidata, gratuita, cu caracter turistic dar si de prezentare si documentare pe teme de mediu, mobilitate si patrimoniu natural si cultural, parte din campania IVMC - Inelul Verde Metropolitan Clujean. Obiectivul principal sunt Cheile Turzii iar locul de intalnire este in cartierul Manastur, la capatul tramvaielor, la intersectia str. Bucuim cu str. Primaverii si Drumul Sf. Ioan, plecarea fiind la ora 8:30.

Vom pedala in total circa 75 de km, in buna parte pe drumuri de pamant si inierbate, si ceva sectiuni pe asfalt sau pe drumuri pietruite, fara dificultati tehnice semnificative cauzate de rugozitatea suprafetei de rulaj, dar cu un total de ceva peste 1000 metri diferenta de nivel in urcus si cateva sectiuni cu panta mai mare, astfel ca este o tura de cicloturism care nu necesita abilitati tehnice avansate de deplasare cu bicicleta, dar necesita o conditie fizica medie sau buna sau bicicleta asistata electric. Pe ansamblu ar trebui considerata o tura cu dificultate medie.

Va fi o experienta de parcurgere, admirare si documentare sub aspect turistic, peisagistic, ecologic, biciclistic si urbanistic a unor zone la sud de Cluj-Napoca, trecand prin padurea Faget, pe platoul Feleacului, pe la Casele Micesti si pe deasupra satului omonim, prin Tureni si culmea Petresti, ajungand pana deasupra Cheilor Turzii, pe buna spectaculoaselor abrupturi, la Crucea Sandului, admirand peretii de sute de metri inaltime, valcelele, branele si pesterile ce dau culoare sperbei rezervatii naturale.

La intoarcere trecem prin Petrestii de Jos, intrand pana la capatul amonte al Cheilor Turzii pentru a le admira si de la firul apei, intrand putin si in interiorul lor, apoi revenim prin satul Deleni si de acolo din nou pe drumuri de pamant pana la Moara de Vant si sub Magura Salicei, si reveniti in Faget coboram in Cluj inapoi spre cartierul Manastur pe un drum putin circulat.

Traseul poate suferi unele modificari in functie de situatia meteo si de cazul in care, din cauza ploilor, unele portiuni de drum de pamant ar fi prea noroioase, cu risc de lipire de rotile bicicletelor, caz in care vom ocoli pe variante asfaltate acele sectiuni.

Ca toate turele ghidate din campania IVMC si din campanii asemanatoare (cum este campania Somes Culoar Verde-Albastru - SVA), avem si latura de vizitare si prezentare ca potential cicloturistic si ecologic, dar si de documentare si monitorizare a starii factorilor de mediu (cu accent pe ape, pajisti, paduri, arbori remarcabili și biodiversitate) si interventii umane (gestiune deseuri, disciplina in constructii, practici agricole), urmand sa sesizam autoritatilor si presei eventuale constatari mai deosebite si sa aratam participantilor si cum pot ei face sesizari pe asemenea teme daca observa in viitor situatii nedorite de acest tip. Tura este gratuita, ca toate activitatile organizate de CCN pentru public in cei peste 30 de ani de activitate a asociatiei.

Tura este deschisa oricarei persoane interesate, in varsta de cel putin 14 ani (dat fiind ca se desfasoara in parte pe drumuri publice clasificate) care are bicicleta in buna stare tehnica si echipata conform legislatiei rutiere. Se recomanda bicicleta cu structura de tip mountain bike, eventual - dar mai putin recomandat - tip trekking sau gravel, dat fiind ca vor fi si urcari mai accentuate, portiuni mai lungi de urcus si cu pante mai mari si zeci de kilometri de drum de pamant care poate fi ceva mai accidentat sau spalat, fara a fi totusi nevoie de abilitati avansate de pedalat pe teren variat, caci nu sunt "single track"-uri sau portiuni foarte bolovanoase sau erodate. Lungimea traseului si diferenta de nivel impun insa o conditie fizica cel putin medie, chiar daca vom pedala in ritm lejer si cu multe pauze si gradul de dificultate din punct de vedere al tehnicii de pedalare e unul mai degraba usor. Evident ca o conditie fizice nu foarte buna poate fi compensata de utilizarea unei biciclete asistate electric.

Chiar daca prognoza meteo este favorabila si este miezul verii, participantii trebuie sa aiba pelerina, imbracaminte pentru vreme mai rece sau cu vant, apa cel putin doi litri de persoana, mancare si toate cele necesare in general unei excursii pe bicicleta de o zi, inclusiv o minima trusa medicala si tehnica ce include petece, pompa si camera de rezerva iar cei sub 16 ani vor trebui sa poarte casca. Toti participantii trebuie sa respecte integral legislatia rutiera.

Organizatorii asigura doar ghidajul, de catre Clubul de Cicloturism "Napoca" (prin Radu Mititean, presedinte al Federatiei Biciclistilor din Romania, ghid de turism si autor de harti si ghiduri cicloturistice ale zonei, fost sef de echipa Salvamont) si explicatii pe parcurs, in rest participantii trebuie sa considere ca sunt pe propria raspundere, putand sa se alature sau sa paraseasca grupul oricand, actiunea fiind in regim de manifestatie publica cu participare deschisa, fara evidenta nominala a participantilor, dat fiind ca este tot timpul la distanta mica de localitati ( max. 5 km pana la zone cu case) si se desfasoara pe drumuri publice modernizate sau drumuri vicinale si de exploatare agricola apropiate de sate, prin pajisti si terenuri agricole, si doar portiuni foarte scurte de padure sau liziera, si care nu prezinta risc de ratacire, deci nu in zone izolate, cum sunt cele montane, sau dificil de parcurs sau ce pun probleme din punct de vedere al accesului sau orientarii.

Tura face parte din campania "Inelul Verde Metropolitan Clujean" - IVMC, care este una de advocacy avand ca scop protejarea si valorizarea naturii in zona metropolitana clujeana prin activare cetateneasca si persuadare a decidentilor, urmarind sa contribuie la combaterea si compensarea contextului actual de schimbari climatice, poluare, sedentarism, degradare a biodiversitatii, antropizarea masiva a peisajului si deficit de intelegere si contact om-natura.

Campania IVMC este initiata de ONG-uri de mediu, grupuri civice informale si specialisti si isi propune sa implice si universitati, autoritati publice si alti stakeholderi. Tura velo din 29.06.2024 este a cincea din acest an ( IVMC24 - TV05) , urmand sa mai fie organizate si alte asemenea ture cu bicicleta, dar si ture pe jos si ture in alergare.

Campania IVMC este derulata in 2024 de asociatiile Societate Organizata Sustenabil - SOS si Clubul de Cicloturism Napoca - CCN si grupul de initiativa civica Alergatori Incepatori Cluj si se coreleaza cu asemenea campanii dedicate naturii urbane si periurbane, derulate in alte zone din tara de alte ONG-uri din cadrul Retelei pentru Natura Urbana - RNU.

Aceasta a cincea tura velo din campania IVMC24 este un eveniment realizat in cadrul proiectului Reteaua pentru Natura Urbana, sustinut de BRD Groupe Societe Generale. De aceasta sustinere vor beneficia si alte ture pe bicicleta si pe jos pe care CCN le va organiza in lunile urmatoare in cadrul acestei campanii.

Detalii despre tura velo la Cheile Turzii din 29 iunie 2024 (IVMC24 - TV05 ) sunt pe blogul CCN la care redirecteaza adresa de site www.ccn.ro
si pe pagina Facebook a evenimentului

iar despre IVMC si organizatorii campaniei puteti citi pe www.ccn.ro in sectiunea ”despre noi” si pe pagina de Facebook a CCN https://www.facebook.com/ccn.ro
si cea a campaniei Inelul Verde Metropolitan Clujean

Radu Mititean
director executiv CCN
0744576836



Author: CCN
•6/05/2024 06:58:00 p.m.

TURA GHIDATA LA SALICEA SI PE VALEA GARBAULUI
pe jos, sambata 8 iunie, în cadrul campaniei de promovare a conceptului de
Inel Verde Metropolitan Clujean - IVMC

Sambata 8 iunie 2024, cu plecare la 9:00 din cartierul Manastur de la capatul tramvaielor, va invitam la o noua tura pe jos, ghidata, de vizitare, prezentare si documentare a potentialului ecologic, peisagistic si de recreere, turism si sport in natura cu impact redus de mediu in zona metropolitana, tot la sud-vest de Cluj si sud-est de Floresti, si anume prin padurea Faget pana la Salicea si cu intoarcere pe Valea Garbaului.

Actiunea este organizata de Clubul de Cicloturism ”Napoca” (CCN) in parteneriat cu asociatia Societate Organizata Sustenabil (SOS) si grupul civic Alergatori Incepatori Cluj, ca initiatoare ale conceptului de ”Inel Verde Metropolitan Clujean” (IVMC).

Locul de intalnire si deci si punct de plecare si final este in cartierul Manastur, la capatul tramvaielor, deci la intersectia str. Bucuim cu str. Primaverii si Drumul Sf. Ioan, zona unde se poate ajunge usor si cu transportul public in comun dinspre cam toate cartierele Clujului dar si dinspre Floresti.

Va fi un circuit cu lungime de circa 21 km si o diferenta totala de nivel in urcus de circa 600 metri, in mare parte pe poteci si drumuri de caruta (si ceva portiuni inevitabile de trotuare si alei pietonale si drum pietruit si asfaltat).

Traseul merge pe valea Garbaului pana la confluenta cu valea Plesca, urmeaza apoi traseul marcat cu cruce albastra prin padurea Faget pana la Ratul Penii, ocolind apoi zona construita a satului Salicea, pana la platoul Recea, coborand apoi spre satul Tauti si mai departe spre zona superioara a vaii Garbaului pe care revenim spre zona de plecare.

Tura este una usoara spre medie ca dificultate dar doar din cauza lungimii de 21 km, nefiind portiuni mai accidentate / tehnice si deci fiind in principiu accesibila si celor cu nivel mai redus de antrenament si fara experienta sau cu abilitati mai reduse de drumetie. Fiind totusi o excursie in natura, participantii trebuie sa aiba incaltaminte comoda si mai solida, rucsac de tura, haine adecvate si pentru vreme mai rece, vant sau ploaie (inclusiv pelerina si sapca de soare), crema de soare, apa ( cel putin 2 litri / persoana) si mancare pentru o excursie de o zi. Pot fi si cateva portiuni limitate cu vegetatie mai deasa si traseu neclar, ce necesita grija pentru e evita zgarieturi, urzicaturi si impiedicat sau alunecat si deci julituri sau entorse, motiv pentru care recomandam bete de trekking, pantaloni lungi si bocanci, desi nu suntem in zona montana.

Ca toate turele ghidate din campania IVMC si din campanii asemanatoare (cum este campania Somes Culoar Verde-Albastru - SVA), dincolo de latura de vizitare, prezentare si testare, este si aspectul de documentare si monitorizare ca potential de trasee de turism pedestru si cicloturism, urbanism, starea factorilor de mediu (cu accent pe ape, pajisti, păduri, arbori remarcabili și biodiversitate) și intervenții umane (deseuri, disciplina in constructii), urmand sa sesizam autoritatilor si presei eventuale constatari mai deosebite si sa aratam participantilor si cum pot ei face sesizari pe asemenea teme daca observa in viitor situatii nedorite de acest tip.

Tura este deschisa oricarei persoane interesate iar participarea este gratuita. Organizatorii asigura doar ghidajul (inclusiv prin ghid autorizat de turism, fost sef de echipa Salvamont si autor de ghiduri turistice ale zonei) si explicatii pe parcurs, in rest participantii trebuie sa considere ca sunt pe propria raspundere, putand sa se alature sau sa paraseasca grupul oricand, actiunea fiind in regim de manifestatie publica cu participare deschisa, fara inscrieri sau evidenta nominala a participantilor, dat fiind ca traseul nu cuprinde portiuni tehnice / dificile, ca zona este nemontana si are o retea deasa de drumuri si poteci si din orice punct este mai puțin de 2 km pana in zona construita a Clujului, Salicei, Tautiului sau Florestiului si e fie traseu marcat fie e zona cu drum clar in afara padurii si deci nu exista risc real de ratacire si e distanta mica pana la drumuri carosabile.

Invitam si presa si reprezentantii Primariei si candidatii la functia de primar sau consilier local al com. Floresti si Ciurila si Cluj-Napoca sa participe la acest tur, o buna ocazie de a discuta despre oportunitatea unor masuri pentru o mai buna gestionare a zonelor extravilane de tip paduri si pajisti de pe teritoriul comunei Floresti si Ciurila si pe teritoriul administrativ al mun.Cluj-Napoca, ca sa se conserve valorile naturale si sa le ofere un cadru placut de recreere, sport si odihna si locuitorilor si turistilor.

Tura pe jos din 8 iunie 2024 face parte din campania "Inelul Verde Metropolitan Clujean" - IVMC, care este una de advocacy avand ca scop protejarea si valorizarea naturii in zona metropolitana clujeana prin activare cetateneasca si persuadare a decidentilor, urmarind sa contribuie la combaterea si compensarea contextului actual de schimbari climatice, poluare, sedentarism, degradare a biodiversitatii, antropizarea masiva a peisajului si deficit de intelegere si contact om-natura.

Este un eveniment realizat in cadrul proiectului Reteaua pentru Natura Urbana, sustinut de BRD Groupe Societe Generale. De aceasta sustinere vor beneficia si alte ture pe bicicleta si pe jos pe care CCN le va organiza in lunile urmatoare in cadrul acestei campanii. Tura este a patra pe jos din acest an ( IVMC24 - TP04 ) si este complementara celor de alergare sau biciclistice.

Detalii despre organizator:
Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) www.ccn.ro și https://www.facebook.com/ccn.ro
Despre parteneri:
Societate Organizată Sustenabil (SOS) https://www.facebook.com/somesulnostru
Grupul civic Alergători Începători Cluj
Detalii despre initiativa IVMC se pot citi la:

Detalii despre aceasta tura apar si pe pagina de Facebook a evenimentului:
și paginile de Internet ale organizatorilor, cum ar fi www.ccn.ro și la

Cluj-Napoca, 5 iunie 2024

Radu Mititean
director executiv CCN
office@ccn.ro
0744576836



, , , , , , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•6/04/2024 04:05:00 a.m.

5 IUNIE - ZIUA MONDIALA A MEDIULUI

OCAZIE DE REAMINTIRE A PRIORITATILOR SI CONSTIENTIZARE A AMENINTARILOR LEGATE DE OCROTIREA NATURII

Clubul de Cicloturism "NAPOCA" (CCN) in calitate de asociatie ecologista si membru al Coalitiei pentru Mediu (CMR) a ONG-urilor de mediu din Romania si a Retelei pentru Natura Urbana (RNU), reaminteste cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului autoritatilor publice centrale si publicului ca protectia mediului este esentiala pentru a avea un viitor acceptabil si ca pe termen lung tot ceea ce este bun pentru mediu este de fapt bun si pentru economie si societate si pentru specia umana in general.

Omul nu poate trai fara natura, si mediul este un tot unitar, afectarea lui negativa intr-un anumit moment sau loc producand efecte si in viitor si in alte zone, uneori la scara nationala, continentala sau globala, iar protectia nu trebuie sa vizeze doar anumite specii de plante si animale sau componente abiotice a lumii inconjuratoare, cu neglijarea sau sacrificarea altora, pentru ca in final toate se interconditioneaza...

Totusi, din motive practice, se pot distinge cateva prioritati pe care cei in functii de decizie ar trebui sa le aiba in vedere in perioada urmatoare. Organizatiile din Coalitia pentru Mediu le-au formulat sintetic cu mai multi ani in urma, dar sunt in continuare la fel de valabile si actuale si acum:

1. Protejarea padurilor prin combaterea taierilor ilegale, promovarea impaduririlor si a managementului forestier sustenabil, protejarea biodiversitatii padurilor.

2. Protejarea apelor de suprafata fata de poluarea cu ape netratate in lipsa instalatiilor de epurare, a cursurilor de apa naturale fata de amenajarile pentru producerea energiei electrice, fata de indiguiri de orice natura, iar impreuna cu cele subterane, fata de exploatarea cantitativa excesiva.

3. Interzicerea activitatilor de explorare si exploatare a gazelor de sist prin metoda fracturarii hidraulice, pentru a preveni poluarea, adesea iremediabila, a rezervelor subterane de apa din zonele respective;

4. Protejarea spatiilor verzi, respectarea cerintelor privind suprafata minima pe cap de locuitor in orase, eliminarea constructiilor de pe spatiile verzi si interzicerea construirii altor obiective;

5. Aplicarea eficienta a legislatiei privind deseurile, functionalizarea colectarii selective si managementului modern al deseurilor la nivel national, inclusiv taxarea diferentiata a deseurilor colectate selectiv fata de cele amestecate, descurajarea eliminarii deseurilor prin depozitare sau incinerare, stimularea eco-design-ului in vederea prevenirii si reducerii aparitiei deseurilor.

6. Reformarea strategiei din transporturi, prin stimularea transporturilor feroviare, si modernizarea infrastructurii de transport urban astfel incat sa se tina cont de pietoni, biciclisti, utilizatori ai transportului public in comun, precum si de persoane cu dificultati de deplasare, precum parintii cu copii mici sau persoanele cu dizabilitati locomotorii.

7. Respectarea normelor europene cu privire la calitatea aerului, monitorizarea sustinuta si realizarea unui plan de masuri concrete si specifice pentru a reduce efectiv poluarea cu noxe si praf la nivel urban

8. Promovarea echilibrata a energiilor din surse regenerabile, altele decat microhidrocentralele si decat parcurile eoliene situate in arii naturale protejate sau zone foarte valoroase peisagistic, concomitent cu masuri de eficienta energetica pe intreg lantul de la productie, pana la consumul final, precum si reducerea dependentei de surse de energie poluante sau periculoase, precum combustibili fosili sau nucleari.

9. Promovarea educatiei pentru mediu, atat prin realizarea unor manuale atractive, cat si prin dezvoltarea unor programe care sa sustina implicarea elevilor in mod activ.

10. Reformarea Administatiei Fondului pentru Mediu astfel incat sa prioritizeze programele de protectia mediului (nu programul "Rabla", nu regularizari de cursuri de apa), iar politica de resurse umane sa promoveze specialisti in mediu la conducerea institutiei.

11. Consultarea reala a cetatenilor in procesul decizional, cu respectarea Legii 52/2003 si a Legii 544/2001 si a bunelor practici pe plan international, in spiritul Conventiei de la Aarhus si Conventiei de la Espoo.

CCN deplange faptul ca in continuare se deturneaza si abuzeaza conceptul de mediu si de protectia mediului, punand accent ridicat pe componenta antropica si transformata antropic, pe cand in realitate accentul ar trebui sa fie pe conservarea naturii si reducerea impactului uman asupra mediului NATURAL.

Ziua Mondiala a Mediului se marcheaza la nivel international sub egida Organizatiei Natiunilor Unite prin Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), care este agentia ONU specializata pe probleme de mediu. A fost instituita inca din 1972, in urma Conferintei de la Stockholm privind Mediul Uman care a avut loc in iunie 1972 si care a stat la baza a doua importante rezolutii ale Adunarii Generale ONU, adoptate la 15 decembrie 1972: A/RES/2994 (XXVII) care a proclamat ziua de 5 iunie ca Ziua Mondiala a Mediului si A/RES/3000 (XXVII) care a infiintat UNEP). Ziua Mediului are in fiecare an o tema focala la nivel global.

Pentru 2024, tema este “Our land. Our future. We are #GenerationRestoration.” - adica "Pamantul nostru, viitorul nostru. Suntem generatia refacerii mediului". Se subliniaza ca nu putem da timpul inapoi, dar putem face reimpaduriri, reface resursele de apa, readuce solul, lua masuri ca speciile amenintate cu disparitia sa cunoasca o refacere a efectivului si habitatelor necesare, putem stopa declinul biodiversitatii si readuce mediul la stadiu mult mai putin poluat. Suntem generatia care poate face pace intre om si planeta. Detalii suplimentare privind Ziua Mondiala a Mediului se pot citi si la adresa: https://www.worldenvironmentday.global/ si   https://www.un.org/en/observances/environment-day si un material video se poate viziualiza la adresa https://www.youtube.com/watch?v=Cfl9QVOnRgQ&embeds_referring_euri=https%3A%2F%2Fwww.worldenvironmentday.global%2F&feature=emb_imp_woyt

O tema speciala in acest context este si desertificarea, pentru ca in 2024 se implinesc trei decenii de la adoptarea Conventiei ONU pentru combaterea desertificarii (UNCCD) si a 16-1 Conferinta a Partilor (COP 16) va avea loc la Riad in Arabia Saudita in 2-13 decembrie 2024.

Statisticile arata ca 40% din suprafetele de uscat ale planetei sunt degradate, afectand jumatate din populatia umana si ca din anul 2000, numarul si durata perioadelor de seceta a crescut cu aproape 30%. La fiecare cinci secunde, o supratata de sol echivalenta cu cea a unui stadion de fotbal este pierduta prin eroziune, iar refacerea a 3 cm de sol poate dura 1000 de ani. Desi suna poate exotic subiectul desertificarii, in realitate este deja o problema serioasa in anumite zone ale Romaniei, iar eroziunile sunt o problema in multe regiuni ale tarii. Dealtfel, deceniul 2021-2030 a fost declarat Decada ONU a Refacerii Ecosistemelor - detalii la https://www.decadeonrestoration.org/

CCN este o asociatie turistica, sportiva, civica si ecologista care militeaza de 32 de ani pentru un om sanatos intr-un mediu sanatos, rezultand o dezvoltare durabila a societatii. Detalii la https://ccncluj.blogspot.com/2009/04/despre-noi.html

Cluj-Napoca, 3 iunie 2024

Radu Mititean
director executiv CCN




, , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•6/03/2024 12:52:00 p.m.


CCN ANIVERSEAZA 32 DE ANI DE ACTIVITATE


Astazi, 3 iunie 2024, chiar de Ziua Mondiala si Ziua Nationala a Bicicletei, s-au implinit oficial 32 de ani de activitate a Clubului de Cicloturism Napoca (CCN). Fondat la 3 iunie 1992 de 25 de tineri clujeni entuziasti, pasionati de bicicleta, turism, munte si protectia mediului, dupa mai multe luni de pregatiri si documentare, CCN a dobandit personalitate juridica in vara anului 1992 si a devenit primul ONG cu profil specific de cicloturism si mediu din Romania. Desi ramane o organizatie locala clujeana ca membri. CCN a devenit si este in continuare o organizatie de reper in domeniul biciclistic, civic, montan si de mediu si la nivel regional, national si international.

CCN militeaza pentru un om sanatos intr-un mediu sanatos, rezultand o dezvoltare durabila a societatii. In acest sens, CCN activeaza in 4 domenii importante si complementare: promovarea bicicletei, sporturi montane, protectia mediului, tineret & civic. Este o asociatie turistica, sportiva, civica si ecologista cu caracter de organizatie neguvernamentala non-profit, independenta si nepartizana politic. CCN este recunoscut ca ONG de tineret, de mediu si civic, totodata club montan, sportiv si turistic, principalul accent fiind pe domeniul biciclistic.

CCN este in principal o organizatie militanta, actionand in beneficiu public. Are si activitati de loisir si servicii in beneficiul propriilor sai membri. Intreaga activitate se bazeaza exclusiv pe voluntariat. CCN nu desfasoara activitati economice. Detine presedintia Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR) si este membru in numeroase coalitii si aliante ONG la nivel local, regional si national.

O descriere detaliata a CCN si o sinteza a activitatii lui in ultimii 32 de ani se gaseste la: http://ccncluj.blogspot.ro/2009/04/despre-noi.html (text actualizat) iar mai multe informatii despre actiunile si pozitiile CCN rezulta din postarile pe blogul CCN http://ccncluj.blogspot.ro la care redirectioneaza domeniul www.ccn.ro si pe pagina de facebook https://www.facebook.com/ccn.ro/

Cluj-Napoca, 03.06.2024

Radu Mititean
director executiv CCN




, |
Bookmark and Share
Author: CCN
•6/01/2024 08:02:00 p.m.

3 IUNIE - ZIUA MONDIALA SI NATIONALA A BICICLETEI

3 iunie a fost proclamata de ONU in 2018 ca fiind Ziua Mondiala a Bicicletei si a fost in anii trecuti marcata in numeroase tari si la nivelul unor organizatii internationale. In Romania, din pacate, in primii ani mai mult organizatiile de biciclisti par sa fi programat activitati specifice, astfel ca aceasta zi internationala de constientizare sau actiune a ramas prea putin vizibila public in Romania in ciuda implicarii mediatice ocazionale a unor demnitari, cum a fost in 2021, tot la initiativa unor organizatii care promoveaza utilizarea bicicletei.

Prin rezolutia 272/72 din 12 aprilie 2018 a Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite, 193 de state membre au adoptat acum 5 ani prin consens aceasta decizie istorica de a institui o Zi Mondiala a Bicicletei, ce constituie o recunoastere la nivel international a multiplelor avantaje pe care le aduce o mai mare utilizare a bicicletei ca mijloc cotidian de deplasare in scop utilitar si recreativ, fiind folosita de peste un miliard de oameni. https://documents.un.org/doc/undoc/gen/n18/106/50/pdf/n1810650.pdf  si https://www.un.org/en/observances/bicycle-day   promovata si de OMS https://www.who.int/campaigns/world-bicycle-day


In acea rezolutie a celei de-a 82-a sedinte plenare a celei de-a 72-a sesiuni ordinare a Adunarii Generale ONU s-a subliniat ca ca bicicleta poate aduce o importanta contributie la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabila (ODD) din cadrul Agendei 2030, care constituie Strategia de dezvoltare durabila la nivel mondial pentru urmatorul deceniu adoptata de ONU si pe care majoritatea statelor membre au transpus-o in legislatia si documentele programatice proprii la nivel national.

ONU mai aminteste ca bicicleta dovedeste de doua secole o unicitate in materie de longevitate si versatilitate, ca este un mijloc de transport pe cat de simplu si accesibil, pe atat de fiabil, curat si cu impact redus de mediu, cu efecte pozitive in domeniul ecologic si al sanatatii publice, iar sinergia dintre biciclist si vehiculul sau are efecte pozitive indirecte asupra creativitatii, constientizarii problemelor comunitare si de mediu si implicarii sociale, precum si pe linie de transporturi, educatie, sanatate si sport, de promovare a unui mod mai sustenabil de productie si consum, asupra schimbarilor climatice si coerentei sociale. Mai considera si ca bicicleta poate juca un rol important pentru transpunerea in practica a prevederilor Noii Agende Urbane adoptata la Conferinta ONU Habitat III de la Quito din octombrie 2016 (Rezolutia 256/71).

Aceste constatari si recomandari oficiale ale ONU confirma oportunitatea diverselor initiative ale organizatiilor de biciclisti, cum ar fi cele pe linie de legislatie (ca de exemplu http://ccncluj.blogspot.com/2017/08/proiectul-de-norme-privind-traseele.html si http://ccncluj.blogspot.com/2016/12/legea-bicicletei-sprijin-public-tot-mai.html ) si intaresc luarile de pozitie ale organizatiilor de biciclisti, cum este de exemplu si documentul de pozitie "Avantajele utilizarii bicicletei" redactat si difuzat de CCN in urma cu peste doua decenii, care este insa perfect actual, fiind redat in ANEXA.

Adoptarea acestei rezolutii a ONU este rezultatul si a unor ani de eforturi din partea Federatiei Europene a Biciclistilor (ECF) si Aliantei Biciclistice Mondiale (WCA), organizatii internationale din care fac parte si CCN si alte organizatii de biciclisti din Romania prin intermediul Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR), egida sub care isi ofera in continuare sprijinul metodologic si informational gratuit atat Guvernului si Parlamentului cat si altor autoritati, pentru imbuntatirea cadrului legislativ, politicilor publice si standardelor tehnice, pentru elaborarea si implementarea de proiecte de infrastructura de buna calitate, de dezvoltarea activitatilor educative pentru mobilitate durabila incluzand utilizarea bicicletei.

Intre timp, la un an de la prima marcare a Zilei Mondiale a Bicicletei, Alianta Biciclistica Mondiala (WCA) s-a transformat din simpla coalitie informala intr-o organizatie distincta, iar sub egida ONU a fost adoptat la conferinta interguvernamentala de la Viena din mai 2021 un MasterPlan PanEuropean de promovare a bicicletei  https://unece.org/sites/default/files/2023-03/MASTERPLAN_2021-05-20-II_BF%203%20June_0.pdf  . Iar la nivel UE a fost in 2024 adoptata si publicata in Jurnalul Oficial al UE o Declaratie privind Utilizarea Bicicletei, ca document comun al Comisiei Europene, Parlamentului European si Consiliului European - detalii la: https://ccncluj.blogspot.com/2024/04/adoptarea-declaratiei-europene-privind.html

Epidemia COVID19 a dus la o intensa promovare in statele dezvoltate a utilizarii bicicletei, marile metropole realizand chiar sute de kilometri de noi infrastructuri dedicate, pentru a convinge cat mai multi cetateni sa circule prin oras intr-un mod prietenos cu mediu si care sa asigure nu doar doza zilnica de exercitiu fizic, ci si distantarea fizica recomandata pentru prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2. Din pacate in Romania nu s-a intamplat mai nimic practic in perioade de pandemie in acest sens, nici legislativ situatia nu s-a dezghetat, ci doar sunt sperante prin includerea in PNRR a unor fonduri pentru piste si trasee de biciclete si a adoptarii in Parlament a unei discutabile si nu neaparat utile legi pentru asa-zise "drumuri pentru ciclisti" ( Legea 85/2022) care aduce doar progrese minore si multa confuzie si care nu are nici acum norme de aplicare, iar pe plan local nici un oras mare din Romania nu a facut vreun pas hotarat probiciclistic, ratand o oportunitate fantastica in perioada in care din cauza masurilor de preventie a fost mult mai putin intens traficul automobilistic si mult mai multi oameni si-ar fi putut depasi retincenta de a incepe sau reincepe sa circule cu bicicleta in oras.

CCN in parteneriat cu alte asociatii ale biciclistilor intentioneaza in continuare, sub egida Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR), sa prezinte public propunerea de ”Legea Bicicletei” la care a lucrat din 2016 si pentru a carei preluare si depunere la Parlament ca initiativa legsialtiva transpartinica s-a incercat in legislatura trecuta gasirea unui sprijin politic transpartinic insa desi el parea asigurat, asa cum se reflecta si in comunicatele noastre si ale parlamentarilor: https://ccncluj.blogspot.com/2017/09/legea-bicicletei-initiativa-ong.html
si anexa:

in final s-a constatat ca fosta componenta a Parlamentului din legislatura 2016-2020 nu a fost pregatita sa isi asume promovarea proiectului, astfel ca va trebui incercat din nou cu actualii parlamentari, in alta abordare, daca se gaeste un numar suficient din suficient de multe partide din actualul spectru din Parlament.

In schimb, intr-un elan electoral nefericit, in toamna anului 2020, un grup de parlamentari a promovat si Parlamentul a adoptat Legea 277 / 2020 privind instituirea zilei de 3 iunie ca "Ziua natională a bicicletei" in conditiile in care ea era deja din 2018 Zi Mondiala a Bicicletei. Fara insa sa legifereze nimic concret pozitiv in favoarea bicicletei dincolo de acest gest pur simbolic ce nu prea aduce vreun folos practic decat eventual cresterea sanselor ca autoritatile locale sa permita ONG-urilor de biciclisti sa organizeze manifestari probiciclistice in aceasta zi, cum fac si organizatii membre ale Federatiei Biciclistilor din Romania.

ONU a marcat in 2024 Ziua Mondiala a Bicicletei printr-o serie intreaga de manifestari:

CCN este o asociatie turistica, sportiva, civica si ecologista care militeaza de aproape trei decenii pentru un om sanatos intr-un mediu sanatos, rezultand o dezvoltare durabila a societatii, detalii putand fi citite la http://ccncluj.blogspot.com/2009/04/despre-noi.html

Ca o fericita coincidenta, data de 3 iunie, care este acum Zi Mondiala a Bicicletei si Zi Nationala a Bicicletei, este si ziua in care, in 1992, lua fiinta Clubul de Cicloturism "Napoca".

Cluj-Napoca, 1 iunie 2024

av. Radu Mititean
director executiv - Clubul de Ciclotruism Napoca (CCN) www.ccn.ro
presedinte - Federatia Biciclistilor din Romania (FBR) www.biciclisti.ro


ANEXA:
Documentul de pozitie CCN / FBR privind avantajele utilizarii bicicletei:

==========================


DECLARATIE PUBLICA
PRIVIND AVANTAJELE UTILIZARII BICICLETEI

Noi, Federatia Biciclistilor din Romania (FBR), in concordanta cu vointa si avand sustinerea organizatiilor neguvernamentale membre ale federatiei, precum si a celor membre ale Coalitiei Nationale de Cicloturism si Promovare a Bicicletei in Romania - PRO VELO si a altor persoane fizice si juridice,

SUBLINIEM CA BICICLETA:

• Este un mijloc de transport modern, de viitor, tot mai utilizat in statele dezvoltate din UE si din alte zone ale lumii.

• Are un potential de utilizare in Romania foarte mare, dar inca foarte putine valorificat.

• Este benefica economiei, putand crea noi locuri de munca, dezvolta noi structuri de productie si servicii specifice, atrage investitii si clienti externi, promova tehnologii moderne si atrage dezvoltare economica durabila a unor zone sau sectoare.

• Este benefica social, din punct de vedere al integrarii si armoniei, atenuand perceptia discrepantelor si inegalitatii ( intre sofer si nesofer, posesor de vehiul foarte scump si foarte ieftin, intre cine conduce si cine e doar pasager etc.), facilitand mobilitatea si a celor dezavantajati, promovand un contact mai efectiv intre oameni, facilitand interactiunea si incluziunea sociala, dialogul si relatiile interumane intr-o masura mult mai mare decat in cazul deplasarii cu autoturisme.

• Este benefica cunoasterii de sine, precum si cunoasterii altor oameni si o mai buna cunoastere si intelegere a mediului antropic si natural inconjurator, asigurand posibilitatea unei perceptii mai directe si nemediate asupra celor din jur intr-o masura mult mai mare decat in cazul deplasarii cu mijloace de transport motorizate sau care prin viteza ridicata sau separarea de mediu si de semeni reduc contactul si perceptia.

• Este eficienta spatial, ocupand o suprafata redusa atat in deplasare cat si in stationare, reducand aglomeratia in trafic si suprafata necesara pentru caile de comunicatie si parcari.

• Este un mijloc de transport relativ ieftin, accesibil practic aproape oricui si ca achizitionare si ca intretinere, mai ales in comparatie cu un autoturism, iar costurile pentru realizarea si intretinerea infrastructurilor specifice sunt mult mai reduse decat pentru alte forme de transport, realizand deci si importante economii la bugetele publice.

• Se integreaza usor si bine cu alte forme de transport ( rutier, aerian, feroviar, naval) si favorizeaza transportul intermodal.

• Este un mijloc de transport ecologic, care nu emite noxe si nu produce zgomot, fiind totodata cel mai eficient energetic mod de deplasare terestru, avand in plus un ciclu de viata potential lung, necontinand componente toxice sau greu reciclabile si consumand relativ putine resurse la producere, intretinere si dezafectare.

• Este un mijloc de transport relativ comod, permitand prin tehnologiile moderne parcurgerea cu un efort fizic redus sau mediu a unor distante apreciabile in timp rezonabil, inclusiv in caz de relief neplat sau necesitatea de a transporta si bunuri sau alte persoane.

• Este un mijloc de transport suficient de rapid pentru diversele utilizari, fiind de exemplu in mediul urban in foarte multe cazuri in medie chiar semnificativ mai rapid decat autoturismele.

• Permite invatarea usoara a conducerii ei pentru aproape oricine, indiferent de varsta, nivel de instruire, capacitati fizice si alti factori.

• Este utilizabila legal si in siguranta de aproape oricine si in aproape orice situatii, inclusiv la varste foarte fragede sau inaintate sau in stari fiziologice sau de sanatate mai particulare sau in prezenta altor factori care ar impiedica legal sau practic conducerea unui vehicul de alt tip.

• Este un vehicul sanatos, intretinand conditia fizicã, combatand sedentarismul si contribuind la mentinerea starii de sanatate a utilizatorilor si la sanatatea publica in general, reducand semnificativ riscul de boli cardiovasculare si de obezitate, dar indirect si de cancer si alte afectiuni, si neprezentand totodata riscuri pentru sanatatea utilizatorilor si pentru terti daca este corect utilizata.

• Este un vehicul nepericulos pentru utilizator si pentru altii, daca este corect utilizata si respectata si de catre ceilalti, existand un potential redus de accidentare grava a altor persoane fata de cazul vehiculelor cu motor si existand un potential redus de accidentare a conducatorului si pasagerilor bicicletei daca infrastructurile si starea tehnica sunt adecvate si sunt respectate alte cerinte necesare.

• Este un vehicul foarte versatil, fiind un avanatajos mijloc de transport urban cotidian in scop utilitar, atat pentru deplasare proprie, cat si pentru transport de bunuri si persoane, inclusiv in scop profesional, dar si un mijloc de deplasare in scop recreativ, turistic, sportiv, de agrement etc. si un mijloc de agrement sau sport in sine.

• Permite mare economie de timp pentru ca in mediul urban este adesea cea mai rapida forma de transport, ci si pentru ca folosirea ei in scop utilitar este implicit si exercitiu fizic si poate completa sau suplini timpul (adesea putin sau lipsa) ce ar trebui special alocat sportului de catre omul modern. Spectrul larg de itinerarii posibile pentru o anumita deplasare in scop utilitar permite variatia si implicit experiente cu valenta turistica si de cunoastere fara timp alocat expres iar viteza mare de deplasare in comparatie cu turismul pedestru permite vizitarea mai multor obiective intr-un anumit interval temporal si o mare flexibilitate in planificare si derularea turelor, deci si eficienta.

• Este favorabila turismului, prin posibilitatea de a da facil si o conotatie turistica deplasarilor in scop utilitar (alegerea unor trasee mereu noi) in comperatie cu cazul deplasarii cu mijloace de transport rapide sau in comun sau pe rute de tranzit. De asemenea, o buna parte din utilizatorii bicicletei in scop utilitar devin in timp interesati si de cicloturism si viceversa. Cicloturismul permite vizitarea, cu costuri mai reduse si intr-un timp relativ scurt a multor obiective turistice naturale si culturale, intr-un mod mai apropiat de naturã si de oameni, mai prietenos fatã de culturã si mediul inconjurator si care nu submineaza durabilitatea turismului cum o fac formele motorizate, si necesitand investitii relativ reduse si aducand venituri ridicate, fiind astfel una din cele mai dezirabile forme de turism.

• Este favorabila sportului, deplasarea cu bicicleta fiind implicit si o forma de sport si activitate fizica, inclusiv in cazurile cand scopul folosirii este unul utilitar sau recreativ. De asemenea, ciclismul ca sport este atrarctiv pentru practicanti si pentru public, ramurile, probele si disciplinele fiind in rapida diversificare si dezvoltare si atragand tot mai multi participanti dar si spectatori. Ca sport practicat de regula "outdoor" si implicand de regula efort fizic de durata si multiple calitati fizice si psihice, ciclismul este mai benefic pentru practicanti decat multe alte tipuri de sport, cum sunt de exemplu cele cu efort "de varf" de scurta durata.

NOTA:

Prezentul document este elaborat de Radu Mititean / Clubul de Cicloturism NAPOCA (CCN) in octombrie 2002, agreat de organizatiile membre ale Coalitiei Nationale PRO VELO in cadrul Conferintei Nationale PRO VELO desfasurata la Cluj-Napoca in octombrie 2002, actualizat si insusit succesiv cu ocazia altor editii ale conferintelor PRO VELO si actualizat si insusit de Federatia Biciclistilor din Romania (FBR) in aprilie 2008.

==========================

- sfarsit -



, , |
Bookmark and Share