Author: CCN
•3/10/2026 01:35:00 a.m.

TURA VELO LA AGARBICIU PE SOMES IN SUS
in 15 martie in campania SVA26

Duminica 15 martie 2026, cu plecare la ora 09:00 din cartierul Manastur (capat tramvaie), Clubul de Cicloturism "Napoca" (CCN) va invita la o tura biciclistica de verificare si documentare pe teme de mediu si mobilitate, axata pe malurile Somesului Mic amonte de Cluj-Napoca, pana la lacul Somesul Cald si satul Agarbiciu, in periferia Muntilor Gilaului.

Vom pedala in total circa 63 km, cu o diferenta de nivel totala de circa 600 m, pe strazi asfaltate, drumuri pietruite si de pamant pe malul sau in lunca Somesului si pe culmi paralele cu acesta, inclusiv pe diguri, pe liziere si prin padure, astfel ca este accesibil si celor cu nivel doar mediu de antrenament, dar este totusi nevoie de anumita experienta si abilitati de pedalat si pe drum nemodernizat, deci o tura cu dificultate medie si ca efort din punct de vedere tehnic.

Va fi o experienta de parcurgere, descoperire, testare si consemnare sub aspect turistic, peisagistic, ecologic, biciclistic si urbanistic a malurilor Somesului Mic in zona de la vest de Cluj-Napoca, prin si aproape de Floresti, Luna de Sus, Gilau, Somesu Rece, Somesu Cald si Agarbiciu, in extremitatea estica a Muntilor Gilaului si la contactul dintre masivul Feleac si Dealurile Clujului.

Se porneste de la marginea sud-vestica a Clujului, din marginea cart. Manastur, de la capatul tramvaielor (intersectia str. Bucuim cu str. Primaverii si Drumul Sf. Ion). Acolo se poate ajunge usor dinspre "Nodul N" situat la iesirea principala din oras spre vest, sau dinspre zona centrale a cartierului Manastur urmand sinele de tramvai.

In prima parte a turei vom pedala pe drumul Sf. Ion si apoi prin spatele complexului Vivo si vom iesi in Floresti, unde ramanem aproape pe poalele masivului Feleac, evitand comlpet drumul principal (DN1 / E60) si pedaland pe strazi secundare si drumuri de pamant ajungem in Luna de Sus si mai departe pana in Gilau tot pe drumuri secundare. Continuam pe Somes in sus prin satele Somesu Rece si Somesu Cald si de la coada lacului Somesu Cald parasim valea omonima si intram pe afluentul Agarbiciu, pe care il urmam in amonte pana in satul omonim, de unde revenim pedaland pe lumea dinte vaile Agarbiciului si Capusului pana inapoi in Gilau, de unde pedaland pe malul Somesului si lacului de acumulare Floresti revenim in Cluj-Napoca in jurul orei 18:00.

Tura velo propusa de CCN pentru duminica 15 martie este de-a lungul viitorului culoar de mobilitate nemotorizata cerut trei decenii de ONG-urile de bicicilisti si de mediu si care este acum in faza de studiu si proiectare pe multe sectiuni din sectorul dintre Gilau si Apahida, printr-o firma de proiectare contractata de consortiul de primarii format de municipiul Cluj-Napoca si comunele Floresti, Gilau si Apahida, care parea sa se indrepte intr-o directie buna, dar din pacate pare blocat in faza de avizare si in acest fel diverse planuri urbanistice zonale pentru alte proiecte punctuale si planurile urbanistice generale ale unor comune se aproba fara a tine cont de nevoia asigurarii unei continuitati ecologice si pietonale si biciclistice si unor minime principii comune, astfel ca aceasta lipsa de consecventa a compromis deja partial rezultatul final, cum vedem deja pe malul stang pe sectiunea dintre Podul Napoca si Podul Elisabeta sau zona Parcul Armatura si Parcul Feroviarilor si se contureaza zona Rivus / Carbochim...

Va fi si prezentarea si testarea zonelor respective ca potential biciclistic si de traseu pietonal, dar si documentarea starii mediului - ape, spatii verzi, aruncarea deseurilor, disciplina in constructii, deversari de ape uzate, moloz si alte deseuri, arbori remarcabili, amenajari pentru accesul la apa, lucrari hidrotehnice si alte aspecte.

Tura este deschisa oricarei persoane interesate, in varsta de cel putin 14 ani (dat fiind ca se desfasoara in bua parte pe drumuri publice) care are bicicleta in buna stare tehnica si echipata conform legislatiei rutiere. Traseul se poate in principiu parcurge cu orice tip de bicicleta dar se recomanda cele de tip MTB sau cel putin biciclete de trekking sau gravel.

Participantii trebuie sa aiba haine pentru vreme mai rece sau cu vant si eventual si cu ceva precipitatii (deci si pelerina sau haine impermeabile), desi prognoza meteo actuala indica soare si vreme destul de calda pentru aceasta perioada. Si evident apa, mancare si toate cele necesare in general unei excursii pe bicicleta cu durata de o zi, inclusiv o minima trusa medicala si tehnica ce include petece, pompa si camera de rezerva iar cei sub 16 ani vor trebui sa poarte casca. Toti participantii trebuie sa respecte integral legislatia rutiera. Tura este gratuita, ca toate activitatile organizate de CCN pentru public in cei peste 30 de ani de activitate a asociatiei.

Organizatorii asigura doar ghidajul, de catre Clubul de Cicloturism "Napoca" (prin Radu Mititean, presedinte al Federatiei Biciclistilor din Romania, ghid de turism si autor de harti si ghiduri cicloturistice ale zonei) si explicatii pe parcurs, in rest participantii trebuie sa considere ca sunt pe propria raspundere, putand sa se alature sau sa paraseasca grupul oricand, actiunea fiind in regim de manifestatie publica cu participare deschisa, fara evidenta nominala a participantilor, dat fiind ca este tot timpul in sau in apropierea unor localitati si drumuri publice asfaltate des circulate si pe care se desfasoara inclusiv transport public in comun.

Tura face parte din seria de actiuni de tip "watchdog" de monitorizare a situatiei Somesului Mic si afluentilor lui intre Apahida si Gilau din campania Somes Verde Albastru care continua si in 2026 cu ture velo si pedestre (acesta fiind prima tura velo din acest an SVA26 - TV01) si care promoveaza culoarul Somesului Mic intre Gilau si Apahida (si pe viitor in continuare spre vest si spre nord si conexiuni laterale pe afluenti) si ca ax verde si de mobilitate activa - o conexiune ecologica si peisagistica si un cadru pentru deplasare nemotorizata in zona metropolitana, cu impact redus de mediu si chiar cu efect pozitiv prin cresterea interesului comunitatii pentru apele de suprafata si starea lor si prevenirea deversarilor de deseuri si altor activitati cu impact negativ de mediu in si pe malul Somesului Mic si afluentilor lui.

Culoarul ecologic si de mobilitate nemotorizata a Somesului Mic si afluentilor lui in Zona Metropolitana Cluj este complementar cu initiativa "Inelul Verde Metropolitan Clujean" (IVMC) urmand sa formeze impreuna o retea metropolitana care sa asigure conectivitatea ecologica si de mobilitate nemotorizata.

Detalii si pe www.ccn.ro si pe blogul CCN

Cluj-Napoca, 9 martie 2026

Radu Mititean
director executiv CCN





, , , , , , , , |
Bookmark and Share
Author: CCN
•10/19/2024 09:24:00 p.m.

SOLUTII BAZATE PE NATURA LA SOMES
- LANSAREA UNEI CARTI DESTINATE NU DOAR CLUJENILOR

Sambata 19 octombrie 2024 a avut loc lansarea cartii ”Solutii bazate pe natura la Somes”, un material cu mai multi autori din sectorul academic si din sectorul ONG-urilor de mediu, aparut la editura ”Presa Universitara Clujeana” a Universitatii Babes-Bolyai, in regim de acces liber, putand fi obtinuta gratuit in varianta electronica accesand pagina https://libraria.ubbcluj.ro/produs/ebook-solutii-bazate-pe-natura-la-somes/ .

Desi se axeaza specific pe problema Somesului Mic si malurilor lui in Cluj-Napoca si portiuni din apropierea acestui mare municipiu, are o buna parte din cuprins cu aplicabilitate mult mai generala, in aproape orice orase din Romania situate pe malul unor cursuri mai mari de apa, pentru ca sunt identice sau comparabile multe dintre provocari si solutii.

De aceea, cartea este utila nu doar administratiei publice si specialistilor in domeniu, ci si presei si publicului larg interesat de Somesul Mic sau de apele de suprafata curgatoare in general, dar si de urbanism, protectia mediului si mobilitate durabila, precum si de teme trans-sectoriale precum participarea publica la luarea deciziilor de catre autoritati.

Asociatia turistica sportiva civica si ecologista CLUBUL DE CICLOTURISM NAPOCA (CCN) a redactat, prin intermediul directorului executiv Radu Mititean, un capitol din carte, intitulat ”Lumini si umbre privind rezultatele proiectului de amenajare a culoarului de mobilitate verde-albastru pe malurile Somesului Mic in zona Armatura si Grigorescu”, ce poate fi citit la paginile 300-326 din carte si include si 18 fotografii documentare cu rol de ilustrare a criticilor formulate. Materialul a fost redactat in ianuarie 2024, inclusiv pe baza monitorizarilor facute regulat pe teren in 2022-2023, si a fost revizuit in aprilie 2024, dar este - din pacate - la fel de actual, in sensul ca deficientele semnalate cu privire la acele proiecte, desi comunicate si Primariei mun. Cluj-Napoca, nu au fost inca remediate - nici cele ce sunt tehnic si financiar usor rezolvabile.

Subcapitolele acestui material din carte sunt intitulate:
- Cu mintea si inima alaturi de Somes
- O privire asupra evolutiilor din ultimii 35 de ani
- Aspecte pozitive in zona Armatura
- Aspecte pozitive in zona Grigorescu – malul drept
- Aspecte pozitive in zona Grigorescu – malul stang
- Aspecte negative in zona Armatura
- Aspecte negative in zona Grigorescu – malul drept
- Aspecte negative in zona Grigorescu – malul stang
- Viziune de viitor – cum ar trebui sa fie concepute celelalte zone de reamenajare
- Impactul potential al altor investitii anuntate pe malul Somesului Mic in zona metropolitana Cluj.

Acest capitol a fost redactat in regim de voluntariat, insa documentarea, precum si tehnoredactarea cartii in care a aparut si realizarea si a unui tiraj pe suport de hartie a acesteia au fost posibile gratie si unor finantari din mai multe surse, indicate in notele de subsol de la paginile 15 si 16 din carte.

Cartea reda si o serie de documente redactate de acelasi autor, in anii precedenti, unele in calitate de lider de ONG de mediu, din partea CCN, altele in postura de avocat, propuneri redate la paginile 327-340 din carte dar care, din pacate, nu au fost acceptate deocamdata de autoritatile publice vizate (Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor cu diversele lui denumiri succesive, Administratia Nationala Apele Romane, Guvernul Romaniei).

Astfel, primul material este un extras din documentatia avand ca obiect propunerea de Hotarare a Guvernului pentru modificarea Regulamentului de organizare si functionare a comitetelor de bazin, aprobat prin HG 270/2012, prin care s-ar rezolva problema cadrului organizat de consultare a stakeholderilor din zone de nivel metropolian sau segmente ale unui curs hidrografic mai mare, pentru ca actualele comitete de bazin sunt organizate la nivele foarte vaste geografic, cum e cazul Comitetului de Bazin Somes-Tisa care vizeaza suprafete mari din 5 judete si nu poate fi un cadru de consultare eficienta pentru chestiuni locale la nivel de unul sau cateva UAT.

Al doilea material este un extras din documentatia privind propunerea de infiintare a unui ”Consiliu al Apei” pentru Somesul Mic, incluzand si o propunere de protocol de colaborare care sa stea la baza organizatii si functionarii acestei structuri, a carei titulatura completa ar fi ”Consiliul consultativ pluridisciplinar pentru protectia si utilizarea durabila a apelor de suprafata din sub-bazinul hidrografic Somesul Mic - CONSAP-SM. Un asemenea consiliu ar rezolva tranzitoriu lipsa comitetelor subbazinale si in viitor, daca se va accepta propunerea din primul material, ar putea fi convertit intr-un comitet de subbazin pentru Somesul Mic.

Al treilea material este un extras din documentatia pentru o propunere de Hotarare a Guvernului pentru completarea Normelor speciale privind caracterul si marimea zonelor de protectie sanitara si hidrogeologica aprobate prin HG 930/2005, prin care s-ar crea posibilitatea ca si unele portiuni din zone de protectie sanitara sa poata fi traversate, in anumite conditii, de alei pietonale sau piste pentru biciclete, atunci cand nu exista alte variante rezonabile, cum se invoca de catre autoritatile locale clujene de peste un deceniu ca pretext pentru nerealizarea unei piste pentru biciclete intre Cluj-Napoca si Floresti - asa-zisul sat, cel mai populat din Romania, care se pare ca are faptic mai mult de dublul numarului oficial de locuitori al oricarui oras din judetul Cluj in afara municipiului resedinta de judet.

Implicarea CCN in legatura cu Somesul in zona metropolitana Cluj nu este intamplatoare, dat fiind ca, in calitate de ONG de mediu, militeaza specific de peste trei decenii pentru protectia si dezvoltarea spatiilor verzi urbane si o protectie si gestiune ecologica a apelor de suprafata in Cluj-Napoca si zona metropolitana Cluj, pe de o parte, si pentru promovarea utilizarii bicicletei ca mijloc de mobilitate urbana si a transportului durabil in zona metropolitana Cluj, precum si pentru dezvoltarea cicloturismului si formelor de recreere, sport si turism activ cu impact redus de mediu.

Activitatea a inclus o monitorizare a infrastructurilor velo din Cluj-Napoca de la primele promisiuni de profil ale Primariei, din 1997, si de la primii metri de pretinse piste pentru biciclete din 2006, si pana la ora actuala, totalizand peste 1000 de deplasari "pe teren" prin Cluj-Napoca si imprejurimi, zeci de mii de fotografii, sute de kilometri de trackuri GPS, sute de sesizari, memorii si propuneri inaintate Primariei, organizarea de zecide prezentari si dezbateri publice, emiterea a sute de comunicate si informari de presa si mii de postari pe social media, completand alte demersuri CCN, cum sunt marsurile biciclistilor clujeni, incepute in 1998, devenite lunare din septembrie 2007 si ajunse la a 175-a editie.

CCN a propus inca din anii 90 dezvoltarea unei retele de cai de comunicatie specifice sau favorabile bicicletelor in municipiul Cluj-Napoca (proiectul ClujBikeNet) si imprejurimi, precum si creare a unei retele de trasee marcate de turism pedestru in toata zona Clujului (RJTTMTP Cluj), in mod repetat prezentate si dezbatute public si explicate autoritatilor locale si judetene, dar care nu au primit vreodata nici macar un raspuns concret din partea acestora, iar propunerile de zone pietonale si conexiuni pietonale si de extindere a zonelor verzi in oras formulate de acum peste doua decenii s-au regasit deocamdata in mica masura in realizarile municipalitatii clujene, desi multe apar in promisiunile electorale si in unele documente stategice si de politici publice, dar in mai mica masura si in planurile urbanistice aprobate.

Dealtfel, CCN participa de mai multi ani, impreuna cu alte ONG, cum sunt asociatia miniMass (organizatorii Somes Delivery), asociatia Societate Organizata Sustenabil (SOS) si asociatia Clujul Sustenabil (CS) la campania ”Somes Culoar Verde-Albastru” (SVA), printre ale carei rezultate si numara si convingerea autoritatilor locale din Cluj-Napoca si comunele Gilau, Floresti si Apahida sa se asocieze si sa contracteze realizarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru Somesul Mic ca si culoar de mobilitate nemotorizata de al Gilau la Apahida pe portiunile ce nu au facut obiectul altor documentatii specifice de urbanism, acest PUZ fiind in faza avansata de elaborare si avizare.

In aceeasi directie se inscrie si apartenenta CCN la asociatia nationala Reteaua pentru Natura Urbana (RNU) si la reteaua Apele Unite ale Romaniei, iar materiale pe tema Somesului Mic in Cluj-Napoca si imprejurimi produse de sau cu contributia CCN sunt multe in ultimele decenii, de la cele mai vechi, de acum peste doua decenii, cum a fost de exemplu seria de brosuri "EcoAqua" editata in parteneriat cu Clubul Ecologic Transilvania (CET) si fundatia EcoTop, sau numere dedicate Somesului Mic din suplimentul "Monitorul Mediului" al cotidianului Monitorul de Cluj, editat tot in parteneriat cu CET, pana la materiale recente, cum este amplul interviu din publicatia Somes Expres https://somesdelivery.ro/somes-expres/somes-express-2023/

Revenind la carte si la lansarea ei, precizam ca aceasta a avut la amiaza insoritei zile de sambata 19 octombrie in aer liber, in parcul Armatura, pe malul Somesului, in prezenta unora dintre autori, a presei, a unor activisti de mediu si a unor reprezentanti ai unor institutii academice, precum si a publicului care a dorit sa afle mai multe despre aceasta initiativa sau era prezent la ciclului de evenimente in care s-a inscris si aceasta lansare de carte, si anume "Somesul Post-Industrial" - o manifestare a fost organizata de miniMASS / Somes Delivery in 19-20 octrombrie 2024 avand ca parteneri, printre altii, asociatia Clujul Sustenabil, Caravana I’m Climatic, Asociatia Studentilor Arhitecti Cluj (ASTA), asociatiile Societate Organizata Sustenabil (SOS Somesul Nostru) si Clubul de Cicloturism „Napoca” (CCN) si beneficiind si de o co-finantare de la Administratia Fondului Cultural Naţional. Detalii privind seria de evenimente "Somesul Post-Industrial" din acest weekend de octombrie 2024 pot fi citite la adresa https://www.facebook.com/events/2107480706316309/ si pe www.somesdelivery.ro

Precizam ca lansari secundare si prezentari ale cartii au mai avut loc si vor mai avea lor cu ocazia unor conferinte si alte evenimente, cum a fost mini-lansarea de la Casa Tranzit din 13.10.2024 ora 16:00 cu ocazia "Zilelor Tranzit 2024" - tot in aer liber, pe malul Somesului.

Cartea ii are ca autori pe dr. Adi Dohotaru (care este si coordonatorul volumului), arh. Mircea Munteanu, care preda si la Universitatea KU Leuven, conf. univ. dr. Tibor Hartel, lect. univ. dr. Gyongy Pasztor si lect. univ. dr. Andrada Tobias de la UBB, lect. univ. dr. Adriana Magerusan de al UTCN, biol. Andrei Lazar si av. Radu Mititean, detalii despre autori fiind oferite la pagina 367 din carte si in prezentarea cartii de pe pagina editurii https://libraria.ubbcluj.ro/produs/ebook-solutii-bazate-pe-natura-la-somes/ . Referenti stiintifici au fost prof.univ.dr. Gabriel Badescu si lect.univ.dr.Ciprian Bogdan.

O caracterizare sintetica a cartii, asa cum o regasim pe coperta a patra, este: " In volumul Solutii Bazate pe Natura la Somes, propunem in zona metropolitana a Clujului cel mai mare spatiu public verde-albastru din Romania, sub forma unui coridor ecologic, continuu si amplu ca latime. Scopul nostru este de a creste calitatea vietii prin acces la bunuri comune si atenuarea impactului schimbarilor climatice printr-o mai mare biodiversitate urbana, atat de necesara in orasele poluate ale tarii. Cartea e un exemplu de Cercetare Participativ-Actionala care poate fi testat la nivelul oricarei zone metropolitane din Romania."

Cluj-Napoca, 19 10.2024

Radu Mititean
director executiv

office@ccn.ro
0744576836




















Author: CCN
•10/25/2023 05:33:00 p.m.

 

NEVOIA PRIORITIZARII CULOARULUI VERDE-ALBASTRU AL SOMESULUI MIC


Este in plina derulare la nivelul zonei metropolitane clujene elaborarea studiului si planului urbanistic zonal ( PUZ ) pentru culoarul de mobilitate nemotorizata pe axa cursului superior al Somesului Mic, insa daca intre timp se aproba noi PUZ-uri pentru investitii la Somes, care gatuie culoarul verde-albastru prin aprobarea de cladiri, drumuri sau parcari apropiate de apa, pun proiectantii in fata faptului implinit si scopul salutarei initiative nu va mai putea fi atins, fiind oricum greu de identificat solutii fezabile in unele zone unde autoritatile au permis in trecut, din nefericire, sa nu se pastreze un spatiu public si un culoar ecologic intre apa Somesului si diverse constructii.


Proiectul in derulare are la baza parteneriatului incheiat intre municipiul Cluj-Napoca si comunele Gilau, Floresti si Apahida, ca rod al anilor de demersuri de promovare a conceptului de Somes - Culoar Verde-Albastru prin campania sustinuta in comun de o serie de ONG-uri cu preocupari de mediu si dezvoltare durabila - asociatiile miniMASS ( titularii programului Somes Delivery), Societate Organizata Sustenabil (SOS, titularii campaniei Somesul Nostru), Clujul Sustenabil, Clubul de Cicloturism Napoca si cu sustinerea altor organizatii si institutii. Este laudabila deschiderea proiectantilor la dialog cu toti factorii interesati, documentarea detaliata, intalnirile, dezbaterile publice, deplasarile comune pe teren, dar toate aceste eforturi vor fi lipsite de eficienta dorita, daca in perioada urmatoare autoritatile locale avizeaza si aproba planuri urbanistice zonale care nu se coreleaza cu viitorul PUZ pentru Somesul metropolitan si ignora principiile sanatoase aflate la baza realizarii studiului si proiectarii viitorului culoar verde-albastru al Somesului Mic.


Faptul ca sunt in curs de finalizare proiectele de noi planuri urbanistice generale (PUG) pentru comunele Gilau, Floresti si Apahida, ca va trebui sa urmeze si mult-amanata actualizare a PUG Cluj-Napoca si este in faza finala de avizare Planul de Amenajarea Teritoriului judetului Cluj (PATJ) sub egida Consiliului Judetean Cluj si alte documente strategice, constituie o oportunitate unica de a asigura un cadru coerent din punct de vedere al urbanismului si amenajarii teritoriului, pentru urmatoarele decenii, pentru zona de-a lungul Somesului Mic, proiectul de culoar verde-albastru al Somesului fiind perfect concordant cu PATJ si trebuind prevederile lui preluate in / corelate cu cele ale PUG-urilor, incat ca existe o continuitate a naturii si a infrastructurilor de mobilitate nemotorizata si astfel Somesul, de la statutul de zona ignorata sau de lada de gunoi, sa devina un ax central, valoros si atractiv pentru comunitate, sub aspect peisagistic, ecologic, recreativ si de mobilitate.


De aceea, vazand ca se tinde ca in aceasta perioada sa se aprobe, pe sistemul "faptului implinit", noi proiecte de amploare pe malul Somesului care ar aduce prea aproape de apa constructii, cai de comunicatie si parcari pentru autovehicule si ar compromite continuitatea adecvata din punct de vedere ecologic si de mobilitate nemotorizata a viitorului culoar verde-albastru al Somesului, un grup de organizatii ale societatii civile a lansat un apel catre autoritatile locale pentru insituirea unui moratoriu asupra aprobarii de noi planuri urbanistice la Somes pana cand se va aproba PUZ-ul pentru Somes. In acest sens a fost adresata Primariei si Consiliului Local al mun. Cluj-Napoca in 25 octombrie 2023 scrisoarea deschisa redata mai jos, la care sunt invitate in continuare sa adere si alte entitati care impartasesc aceste ingrijorari:


==================

Scrisoare deschisă:


MEDIUL ASOCIATIV CERE PRIORITATE PENTRU

CULOARUL VERDE ALBASTRU AL SOMEȘULUI


În atenția primarului Emil Boc,


Proiectul de amenajare a coridorului de mobilitate urbană sustenabilă (pietonal și velo) de-a lungul râului Someșul Mic între Gilău, Florești, Cluj-Napoca și Apahida este în faza de concept general.


Săptămâna trecută au avut loc mai multe dezbateri pe acest subiect, una în cadrul CIIC - Centrul de Inovare și Imaginație Civică și alta în cadrul evenimentului Someș Delivery Apahida. În ambele dezbateri s-au discutat principii generale de intervenție pentru realizarea continuității ciclo pietonale de-a lungul Someșului și aspecte punctuale legate de fiecare zonă din zona orașului.


Asociațiile MiniMass (Someș Delivery), Societate Organizată Sustenabil (SOS Someșul nostru), Clubul de Cicloturism Napoca, Clujul Sustenabil au pledat pentru proiectul culoarului de mobilitate urbană sustenabilă la Someș de câțiva ani și susțin că acesta ar trebui să fie proiectul prioritar al orașului.


Primarul Emil Boc și-a asumat în declarația sa cererea societății civile: „Ne vom duce cu dezbaterea publică și în Gilău și în Florești și în Apahida. M-am asigurat alături de dumneavoastră că în viziunea urbanistică a acestor localități din zona metropolitană nu vor apărea blocuri în calea acestui culoar verde-albastru, că toți primarii vor respecta ceea ce respectă Clujul, că acest culoar va fi ferit de intervenții urbanistice grosolane care să pună în pericol derularea lui. (...) Reconectarea cu natura trebuie să fie o prioritate majoră a fiecăruia dintre noi și soluțiile urbanistice ale viitorului sunt bazate pe urbanismul verde.(...) PUG-urile acestor Unități Administrative Teritoriale care se află în fază de elaborare țin cont de acest proiect astfel încât proiectul să poată fi implementat cu ușurință și dus după aceea mai departe și spre axa Jucu, Bonțida, Gherla și Dej”.


Problemele de mobilitate sustenabilă pe care actuala propunere pentru Carbochim le aduce au fost relevate de către arhitectul Mircea Munteanu, dar și de alți participanți la dezbatere precum Gheorghe Elkan și Marius Moga. Atât arhitecții implicați în proiectarea culoarului cât și reprezentanții societății civile au subliniat necesitatea de a proteja biodiversitatea Someșului, de a limita traficul auto la râu și au atras atenția asupra riscului ca dezvoltările imobiliare din zona râului să limiteze potențialul proiectului.


Secretarul de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ovidiu Cîmpean, totodată gazdă a dezbaterii, a subliniat că „unul dintre livrabilele acestui contract este Planul Urbanistic Zonal care va reglementa foarte clar regimul de dezvoltare al zonei adiacente râului Someș”.


Având în vedere acest lucru, mediul asociativ local cere amânarea avizării tuturor proiectelor de dezvoltare urbană la Someș până la aprobarea proiectului Culoarului verde-albastru, pentru că doar astfel mobilitatea ciclo pietonală și biodiversitatea Someșului vor avea prioritate. Acest lucru ar înseamna că niciun PUZ pentru dezvoltare imobiliară la Someș să nu fie aprobat înaintea PUZ-ului pentru Culoarul verde-albastru.


Din partea campaniei „Someș, culoar verde-albastru”


Adriana Măgerușan, Someș Delivery

Adi Dohotaru, Societatea Organizată Sustenabil / Someșul nostru

Istvan Szakats, coordonator Clujul Civic

Marius Moga, Someș Delivery și Clujul Sustenabil

Anamaria Georgescu, Clujul Sustenabil

Camelia Gui, Clujul Sustenabil

Marius Mornea, Clujul Sustenabil

Enikő Vincze, Căși sociale ACUM!

George Iulian Zamfir, Căși Sociale ACUM!

Paula Boarță, Căși sociale ACUM!, Someș Delivery

Radu Mititean, Clubul de Cicloturism “Napoca”


==================







, , , , , , , , , , |
Bookmark and Share